Nu ne mai umiliți !

Cât mai au tembelii ăștia de gând să facă experimente cu viețile noastre?!?
Nesătuilor, nu vă ajunge ce-ați făcut din noi? Niște monștrii, care-și omoară frații pentru un petic de pământ, părinții pentru că nu ne-au dat 10 lei, copiii pentru că plâng de foame? Nu sunt și așa prea mulți bătrâni în stradă, bolnavi, nemâncați, murdari, agresați? Cât mai aveți de gând să vă mai jucați cu viețile noastre?

Președinte tembel ce ești, cum îți permiți tu să mă înveți pe mine sau pe mamele românce când trebuie să aibă copii? Noi nu avem dreptul ăsta? Numai doamnele cu bijuterii și Vuitoane? Cum îți permiți, măi tembelule, să zici așa ceva? "Pot să vă spun cu oarecare demnitate că dacă vrei să faci un copil, trebuie să ştii ce e aia, trebuie să-i poţi cumpăra pamperşi." Idiot diform ce ești! Tu și ăia care te-au votat și pe care i-ai prostit și cărora le râzi acum în nas.

Vrei să ne extermini? Să transformi țara asta amărâtă într-un mare lagăr?


Cine naiba m-a pus să fac facultate? Nu puteam să plec naibii, imediat după absolvirea liceului, afară? La muncă, domnule președinte, nu la ținut discursuri europarlamentare sau la făcut hăinuțe pentru păpușele. Aș fi fost cu totul alt om acum și aș fi trăit într-o lume mai demnă.

Nu blestem, dar îți transmit ceva: toată ura, toate lacrimile și adâncul ăsta sentiment de frustrare pe care ni le băgați pe gât zi de zi să vi se întoarcă înzecit. Să sufere părinții voștri, surorile, frații, soțiile și copiii! Pe atât de rău pe cât ne chinuiți acum pe noi, restul.. Jigodiile ca voi nu știu ce-i aia rușine și umilință. Tocmai de aceea trebuie să învățați, cândva! Că prea vă credeți zei.

Care este răspunsul preafericitului președinte la întrebarea "Ce ne oferiți dumneavoastră pentru un viitor? Nu un viitor bun, dar un viitor.." Același!


Și-acum râdeți cu gura până la urechi! Dacă mai puteți..

Rob.. de 1 Mai Muncitoresc

Dimineața, foarte devreme. Servici. Mutre acre de colegi. Nervoși, frustrați. Fără bani de buzunar. Nu vorbesc, țipă. După ce se reculeg și își dau seama că au exagerat cu tonul ridicat, încearcă s-o drege, dar nu le iese. Se vede că se forțează, întrebându-te nimicuri, doar de dragul conversației, cu care speră să înmoaie puțin tensiunea pe care au creat-o. Fără niciun motiv real.

Sunt frustrați pentru că lucrează în acel loc, pentru că au un salar de mizerie, pentru că șeful le face curve, proaste, leneșe. Pentru că, după servici, patronul le duce la altă muncă. Ca pe vremea comunismului - muncă patriotică. Primăvara - la pus cartofi, iar toamna - la cules recolta. Pentru că în ultimii doi ani au muncit non-stop, fără zile libere, fără duminici în care să poată sta lângă familie sau prieteni. Doar de sărbători au avut noroc - dar chiar și așa, cele 10 zile libere pe an nici nu s-au simțit. Au obosit și nici nu se mai sinchisesc să păstreze aparențele. Au răbufniri de ură față de toată lumea. Față de clienți și colegi. Doar în fața patronului se fac ghiocel. Dar după ce pleacă șefu', apăi să-ți acoperi urechile!

Angajatele sunt paranoia. Se suspectează una pe cealaltă de furt. Asta după ce vechile angajate (care într-un sfârșit și-au dat demisia), au fost acuzate că au furat patronul de 600 de milioane de lei vechi într-o lună. Acum umblă prin tribunale.. Adevăr sau încercare a patronului de a masca (încă) o fraudă?

Man, urâtă viață! De fapt care viață? De rob?

Modificări în program..

Nu îmi plac schimbările bruște, pentru că îmi zdruncină tot ritmul meu lent de a trăi.. Dar atunci când se întâmplă acea schimbare îmi adun toată energia și mă concentrez pentru a face față noii situații. Asta fac și acum. Am pornit pe un drum nou, cu pași foarte mici, pentru că sunt o începătoare. Nu are nicio legătură cu activitatea mea din ultimii șapte ani, așa că încerc să mă adaptez. Nu e nimic spectaculos, dar e mult mai bine așa. Și mai liniște.

Și mă bucur pentru cel puțin un motiv. Mare. Că am reușit să mă rup total de presă, să îmi vindec rănile și să pornesc iar la drum. Ăsta este de fapt cel mai important lucru. Nu cred că este ușor pentru nimeni să se vindece total de meseria aia oribilă, care, în timp, ajunge să-ți mănânce fărâma de umanitate rămasă în tine. O văd acum un drog, un microb. De care eu una m-am curățat definitiv. Și nu a fost deloc ușor. Doar Alin știe.. Și puțin și Mangi..

Gata, o luăm de la zero. Din nou! Break a leg, Ralux!

Lumea în care trăim..

Povestea lucrurilor, cu Annie Leonard.. și, printre altele, un răspuns complex la revolta unei prietene care nu înțelege de ce copilului nou-născut îi este indicat laptele praf..

The Story of Stuff - Romanian from www.storyofstuff.ro on Vimeo.