Iubitule,

îți mai amintești?

Cititorul de.. Raluci

Cred că toată lumea este familiară cu testele acelea pe care le găsești în orice revistă dedicată sexului frumos, dar puternic și musai independent. Iar genul de "teste pentru a-ți cunoaște mai bine partenerul de viață" cred că orice creatură umană de specie femeiască le-a bifat, măcar o dată. În copilărie, adolescență, în perioada facultății și chiar în timpul mariajului, de ce nu? Probabil că decodificarea și o analiză mai profundă a ADN-ului unei femei va demonstra, la un moment dat, cît de.. surori suntem. Și cît de important este pentru noi să fim sigure că omul căruia îi pregătim dimineața cafeaua este inofensiv. Că este "ca o carte deschisă", ceea ce ne ferește de surprize, în special din acelea cu dinți ascuțiți.

Buun. Nu-mi amintesc să fi făcut vreodată un test de genul "cît de bine îți cunoști partenerul", gîndindu-mă la Alin. Mă rog.. la 23 de ani parcă nu-ți mai arde de copilării de genul ăsta, cînd deja poți gîndi și acționa după propriile intuiții și experiențe. Și pînă la urmă nu simțeam nevoia de-a mă grăbi să-i ghicesc și să-i învăț toate fețele. Am preferat să descopăr omul.. în timp și pe viu. (A nu se înțelege că dau credit testelor respective!!!)

Dar el.. aaah, EL! Cum poate face ceea ce face? Mă întreb și mă oftic, că nu găsesc un răspuns care să mă mulțumească și să-mi rezolve misterul ăsta.

Cu mult timp înainte ca pe mine să mă izbească subit ideea cum că Alin (acel Alin-care-m-a-chinuit-pe-mine-la-primul-job-de-mă-duceam-plîngînd-acasă-aproape-zilnic) pare, totuși, un om.. uman, EL, Alin Daniel Bujor deja îi spusese Comaniciului că NU, nu se vede căsătorit, dar că există o fată care-i place de mulți ani și pe care ar vedea-o soția lui. Cu toate că noi doi nu aveam nici măcar conversații, nici prieteni comuni, nici.. nimic în comun. Eram ca apa și uleiul. Fiecare respira alt aer, ca să fiu mai explicită. Dacă cineva mă întreba "ce știi că mai face Alin Bujor?", coboram toate "epitetele" din pod și i le trînteam în cap, de-l durea două zile. Și cu toate că pentru mine era un bau-bau cu colți, eu eram.. (îmi vine să scriu prințesă, dar e prea manelistic cuvîntul, apoi nici el nu a fost vreodată un finuț, care să pună botu' la romantisme aducătoare de diabet zaharat) aleasa lui. Și acum mă mai întreb - de unde siguranța și încrederea aia pe el? Cum a putut să vadă ceea ce mie îmi părea a fi imposibil în viața asta?

Da, îmi cunosc omul de lîngă mine, dar asta am realizat-o la ceva ani după ce am prins drag de el. Dar el.. mă știe așa cum nici eu nu mă știu.

Și am o mulțime de exemple grăitoare care-mi pot susține teoria. Dar sunt prea intime și prea serioase..

Un exemplu banal. Astăzi. Conversație:

Eu - Alo, da..
El - Ce faci, u? Iar te-am trezit?
-Îhîîîm. Am adormit la film..
-Ce film?
-A, porcăria aia de Inception. M-am hotărît să-l văd..
-Păi vezi? Ce ți-am zis eu cînd te-ai întors din Italia?
-Ăăăă.. ce-ai zis?
-Că ți-am găsit un film perfect-pregătitor-de-somn - Inception.
-Serios? Așa mi-ai zis?
-Păi ia adu-ți aminte!
-Probabil.. Păi și cum ai știut că..?
-Iubi, ai uitat cu cine vorbești..

E, chestia asta m-a pus serios pe gînduri. Cum să ghicești și filmul care îmi va face poftă de somn?!? Mai ales cunoscînd foarte bine faptul că visul este un subiect ce mă pasionează, ca atare.. care ar fi fost șansele ca filmul ăsta (super apreciat de toți) să mă lase rece și mai ales să mă plictisească în așa hal, încît la trei sferturi din film să închid laptopul și să adorm ca hipnotizată? HIP-NO-TI-ZA-TĂ! Și dacă nu m-ar fi trezit tot EL, ghicitorul de Raluci, aș fi dormit atît de adînc și de interesant! Și aș fi continuat să visez niște chestii foarte, foarte faine, legate de mare, de ocean, de plajă și căldură. Aaah!

Nu-mi pot explica ce îl face pe Alin un atît de bun expert în.. Raluca, dar eu, oricîte teste m-aș apuca să completez acum, nu aș putea intui (chiar în așa hal) absolut orice ține de omul de lîngă mine.

Iar faptul că există cineva care te poate citi și în somn.. poate fi, uneori, cel puțin bizar. Și cam înfricoșător. Nu este prea "lejer" să fii o carte deschisă! Da, m-am hotărît. Asta-i concluzia mea la sfîrșitul săptămînii.

minunea mea

Ieri - o zi chiar banala. Raluca - linistita, putin preocupata de febra ce nu-i mai dispare de trei zile, intalnire scurta cu Alina Z., concentrata pe Breaking Bad, seria 3, un somn bun de dupa-amiaza, o convorbire cu "mama" Madalina. Cald, liniste (telefonul nu mai suna..), niciun gand negativ, optimism, nerabdare..

Si spre seara ma paleste din toate partile. M-a ridicat in aer si m-a trantit la pamant ca pe o papusa de sticla, fara viata, fara nicio putere. Cum am putut eu, senina, calma, relaxata sa trec prin ziua de ieri, cand Alinu meu a trecut prin ce-a trecut? Eu - aia mereu speriata de bombe si de ce s-ar putea intampla atunci cand oamenii dragi nu sunt langa mine, eu - aia care presimte inainte si atrage atentia, care trebuie sa stie in fiecare moment unde este, cu cine, daca e bine, cu ce ajunge acasa - ieri am fost o bleaga. Oamenii sapau sa-l scoata din zapada, in timp ce eu incercam sa-mi tin ochii deschisi, ca sa nu adorm ca tampita la serialul pe care l-am asteptat atatea luni. Cand el s-a lovit la cap, eu probabil ma gandeam la ce vom prepara sa mancam la cina. Cand el se forta sa vada ceva, eu verificam camera web.. Cand isi curata sangele de pe maini, eu alunecam, in somn, spre alte lumi..

Nu pot controla absolut nimic, oricat de mult imi doresc. Sunt semne clare ce-mi arata asta. Sunt semnale de alarma. Ma copii, nu va mai jucati cu vorbele, fiti mai atenti unul cu celalalt, nu irositi timpul. Si stiu lucrurile astea, le stiu, s-au infipt bine de tot in mine. Dar uit, cateodata..

A fost o noapte lunga. Ne-am adus aminte episoade vechi, evenimente frumoase si amuzante, situatii ridicole, situatii tensionate, grele, ne-am adus aminte de oamenii buni din viata noastra, le-am cautat calitatile, ne-am adus aminte de ce sunt acum langa noi. M-a certat parinteste si m-a sfatuit sa iert.. Mi-a spus iar si iar ca trebuie sa am incredere in oameni.. Si in el - pentru ca in orice situatie extrema ar fi.. nu va ceda, pentru noi. Mi-a spalat toate fricile din mine, ranile vizibile, m-a invelit si mi-a vegheat somnul.

Ii spuneam Madalinei ca ieri a fost cea mai norocoasa zi a mea. Astazi.. nu as mai fi fost eu!

Sunt mândru cã sunt ei români

Ultimele douã sãptãmîni au fost pentru mine legate foarte strîns de oameni şi de acţiunile lor. Am sã mã opresc doar la cele pozitive, pentru cã sînt mai rare şi sînt de fapt esenţa vieţii. Au fost nesperat de mulţi oameni care m-au impresionat pentru cã au reuşit sã îmi demonstreze cã existã încã naţionalism adevãrat, necamuflat în festivism ridicol. Prima mare dozã de naţionalism autentic am primit-o la premiera filmului Portretul luptãtorului la tinereţe. Oameni extrem de diverşi ca formare şi educaţie şi-au arãtat respectul sincer pentru lupta anticomunistã din Munţii Fãgãraşului. De la urmaşii sau colaboratorii luptãtorilor pînã la artiştii de la Bucureşti. A urmat apoi ziua naţionalã a României. Toatã media s-a umplut de sintagme de genul sînt mîndru cã sînt român, bineînţeles fãrã nicio explicaţie sau acoperire. Eu am sã zic sînt mîndru cã ei sînt români. Şi mã refer în primul rînd la grupul Ogoranu. Apoi la o întîmplare extrem de plãcutã ce are legãturã cu ziua de 1 Decembrie. În unul dintre numerele trecute am scris un material despre faptul cã nu ne cinstim eroii, cu accent pe sacrilegiul care s-a produs în cazul osemintelor deshumate din cimitirul ordodox şi abandonate în sensul giratoriu. Am fost contactat ulterior de o doamnã, care mi-a spus cã nu am dreptate, şi cã fãgãrãşenii adevãraţi încã îşi cinstesc eroii. Drept dovadã a încercat organizarea unei întîlniri de Ziua Naţionalã, exact în locul din care au fost scoşi eroii. Deşi a mers la instituţii şi a vorbit cu zeci de cunoştinţe, la ora şi locul stabilit a fost doar o mînã de oameni. Atmosfera a fost însã una care mi-a demonstrat ce înseamnã de fapt iubirea de ţarã deoarece a fost prezent şi un veteran din al Doilea Rãzboi Mondial. Nu a ţinut un discurs, doar a vorbit cu respectul cuvenit despre camarazii sãi care au fost mutaţi din morminte într-un bunker de beton. Bãtrînul domn a demonstrat cã nu cuvintele mari fac o naţiune, ci faptele mari. Şi doar oamenii care au murit pentru ideea de patrie, care s-au opus atunci cînd ea le-a fost furatã, sau cînd ea a fost cotropitã de un regim absurd şi-au cîştigat pe deplin meritul de a fi români. România trebuie sã însemne mai mult decît o ţarã ce se revendicã în cîntece folclorice, a cãrei mîncare tradiţionalã de sãrbãtoare este ciolanul cu fasole şi ai cãrei conducãtori îi furã ziua de naştere pentru a face bãi de mulţime. Dar pentru asta trebuie sã se nascã spiritual mai mulţi români, nu doar sã se elibereze buletine cu aceastã titulaturã.

Astăzi sunt fericită că pot sta pe balcon, visând la vremuri ce vor veni, încălzîndu-mă la soarele ăsta darnic. Dacă aș ignora copacii uscați și mi-aș închide ochii, ar începe visul. Exact ca în Vanilla Sky. Povestea reală se oprește, dar mintea și sufletul alunecă mai departe, într-o lume paralelă, creată de subconștientul meu, în tot acest timp.

Dar țin ochii bine deschiși. Suntem liberi și conștienți de asta. Și, oricât de mult îmi place mie să cred că trăim mai multe vieți, că mă voi reîncarna și o voi lua de la capăt în cazul în care acum voi da greș, trăiesc conștient ACUM. Este o lume mare, cu miliarde de ființe asemeni nouă, cu nouă milioane de biciclete în Beijing, cu continente, cu minunății de văzut, experiențe de trăit, de pătimit, de învățat, de iubit sau de regretat. O să căutăm, în lumea asta mare, acel loc pentru noi. Și atunci când vom fi destul de liniștiți și siguri pe ceea ce vrem, vom înfige un băț în pământ și să vom zice aici este căminul nostru. Un loc în care să nu ne simțim în plus. Și stingheri. Unde să nu fim puși să alergăm pe o roată, ca niște șoricei albi. Un loc al cărui aer să îl tragem în piept, cu poftă, în fiecare dimineață. Să vrem să învățăm altceva de la oamenii din jurul nostru, să le învățăm limbile, obiceiurile, valorile lor. Să aflăm și să învățăm mereu. Să ne deschidem mintea. Și spiritul. Este, de fapt, atât de simplu. Trebuie să vrei să fii liber..

E o pace astăzi..

27 octombrie

Patru zile au trecut ca patru saptamani. As vrea sa fiu acasa, langa Alin. Pentru ca astazi este ziua noastra speciala. Implinim patru ani. Timp in care niciodata nu am stat atat de departe unul de celalalt si pentru atat de mult timp. Presimtirile mele s-au adeverit. Este ultima oara cand mai pun piciorul in Roma asta defecta. Incep sa ma conving ca locul asta imi poarta ghinion. La fel ca Brasovul. Vreau sa ajung acasa urgent. Sa ma teleportez cumva..
Ma cenzurez si acum si cand voi ajunge acasa. Vreau sa uit zilele astea rapid. Nici nu vreau sa scriu ce senzatii am si prin ce stari trec. O sa dau "delete" la tot! Inca patru sau cinci zile si voi fi bine. Pentru ca acum nu sunt deloc. Sunt trista, obosita si neputincioasa.

O ţarã de sclavi

,,Deşteaptã-te, române, din somnul cel de moarte,/ În care te-adîncirã barbarii de tirani" sînt primele versuri din imnul României, cele mai cunoscute şi, probabil, singurele pe care majoritatea populaţiei s-a ostenit sã le reţinã. Dacã mãcar acestea ar fi respectate nu ne-am mai plînge acum de situaţia ţãrii, de bãncile care vin peste noi, de grevele de carton şi de mediul politic infect local sau naţional. Cei care au compus, cîntat şi promovat acest imn au şi luat în serios toate versurile şi au declanşat o serie de mişcãri fãrã de care, probabil, acum, aici la Fãgãraş, ne salutam în maghiarã. În 1990 am luat imnul de-a gata şi l-am pus în colecţia cu simboluri prãfuite, scoase de la naftalinã dar în momentele festiviste. Poate de aceea puţini au mai ajuns sã ştie versul cheie ,,Acum ori niciodatã croieşte-ţi altã soartã,/La care sã se-nchine şi cruzii tãi duşmani". Românii trãiesc acum sub imperiu lui ,,lasã sã mai vedem ce va fi" ,,hai sã mai aşteptãm puţin" şi ,,poate va fi mai bine" refuzînd sã punã piciorul în prag şi sã îşi asume nişte acţiuni radicale. De aceea nici grevele, care ar fi trebuit sã sperie guvernanţii şi sã le bage minţile în cap nu au fost decît nişte biete cumetrii la care s-a dansat ,,Pinguinul". Poate cã în 1989 nu a fost revoluţie, dar tinerii de atunci mãcar au pus piciorul în prag, au luptat pentru un ideal, pentru rãsturnarea unei societãţi şi nu au tranformat totul într-o manifestaţie neutrã la care s-a dansat ,,Lambada". Sub avalanşa zilnicã de ameninţãri la drepturile, libertãţile şi bunãstarea personalã, românii încã stau nepãsãtori, fãrã a lua atitudine fermã, conectaţi încã direct, printr-un filon invizibil, la strãmoşii lor din evul mediu, care erau senini în faţa faptului cã dacã nu sînt turcii sînt tãtarii sau proprii domnitori şi cã inevitabil tot vor fi regulaţi de cineva. ,, Murim mai bine-n luptã, cu glorie deplinã,/ Decît sã fim sclavi iarãşi în vechiul nost' pãmînt!" e ultimul vers al imnului. Cum de luptã nu are chef mai nimeni şi de moarte pentru un ideal poate fi vorba doar în filmele americane, precum a fost în rezistenţa anticomunistã, românii nu au altceva de fãcut decît sã se resemneze şi sã constate cã am ajuns ,,sã fim sclavi iarãşi în vechiul nost' pãmînt".

Iarna mea de migdale

Și numai când abia scăpasem de iarnă. Aia trecută a fost prea lungă. Și acum începe iar.

Prima răceală de sezon a trecut. M-a ținut o săptămână. Urmează altele. O să trec dintr-o răceală în alta. Trebuie să scot hainele groase deja. Direct pe alea groase, nu alea potrivite pentru între două anotimpuri. Cum ar fi toamna, de exemplu. Care toamnă? În seara asta am scos plapuma. E iarnă.. fără zăpadă, deocamdată.

O să încep iar cu poftele. De lichide cremoase, cu aromă de scorțișoară, de ceaiuri aromate, de citrice. Iarna asta îmi miroase a migdale. O să mă înconjur de o mulțime de produse din migdale. În cameră va mirosi doar a migdale, voi avea migdale în păr, pe piele, în așternuturi.

În suflet nu e frig. E o stare de bine, de amorțeală plăcută. Mă bucur de ultimele luni acasă.

Când orașul ăsta mic îngheață, ne place să ne strângem laolată. Dacă vara asta fiecare a fost cu programul lui, în sezonul care începe ne vom întâlni mai des. La Cover, la vin fiert și la discuții aprinse. Ne vor lua de cap toate lichidele fierbinți și îndulcite, ne vom înfofoli bine, vom merge la cabana din munți, vom face o coloană din 10 sănii trase de mașina unuia dintre noi, vom veni la vale cu viteză, unii se vor mai pierde pe drum, alții vor cădea în șanț, vom râde că am dat în mintea copiilor și tot așa.

Iarna asta îmi doresc un brad în casă. Vreau să țin minte imaginea asta și să o iau cu mine, să mă îmbăt cu ea ca să-mi ajungă pentru atunci când îmi va fi dor.

Nu mi-e groază de iarna asta. Parcă abia aștept să ningă, să se întâmple toate evenimentele firești. Deja vreau să pregătesc mâncăruri grele, să port căciuli și mănuși pufoase, să îmi iau bocancii ăia grei în picioare, să alerg de Alin când vrea să mă îngroape în zăpadă, să alunecăm amândoi pe derdeluș, la 4 dimineața, pe străzile pustii. Abia aștept ziua lui Mangi. Sigur va face un chef mare, în noua casă. Vreau să rup cu nerăbdare hârtia de pe cadourile de la moși diverși. Deja știu unde vreau să fiu de ziua mea, ce cadouri vreau să primesc. Este primul an în care chiar vreau cadouri. De la toată lumea. O să plâng ca un copil dacă va uita cineva să mă sune! O să mă supăr rău de tot! Am o dorință. Îmi voi canaliza toată energia pozitivă spre îndeplinirea ei, iar în noaptea de Anul Nou o s-o rostesc cu voce tare.

O să simt iarna care începe. Cu sufletul deschis și fericită că am scăpat de cel mai întortocheat an din viața mea de până acum. Nu-mi va fi dor de 2010 și nu-l vor regreta! Aștept să se așterne zăpada peste el, să-l înghită, să-l șteargă de pe fața pământului.

Voi deschide ochii și voi trage pe nări aerul începutului proaspăt. De portocală și migdale.

My sweet September! (primul an oficial)

De vreo două zile sunt numai un zâmbet. "U, ce făceam acum un an pe vremea asta?" și el îmi răspunde, zâmbind complice gândurilor mele.

Ziua noastră a fost atât de frumoasă și de emoționantă, încât am plâns de fericire, cred, mai mult de un sfert din nuntă. Orice urare spusă din suflet de prietenii noștri, orice îmbrățișare și zâmbet sincer venite din partea celor dragi și foarte puțini, mi-a dat aripi. Am și râs mult în ziua de 6 septembrie 2009. Ca dovadă stau pozele și filmările. Ne-am ținut de mână toată ziua, ne-am zâmbit și ne-am sărutat mai tot timpul. La câtă adrenalină pompa în noi, eu una nu am mai simțit nici frigul, nici durerea de picioare, nici aia de burtă, nici oboseala. Eram slăbită, nedormită și nemâncată de zeci de ore. Dar nu a mai contat nimic. Odată intrați în ziua noastră, ne-am lăsat duși de val și a fost minunat.

Nu-l mai văzusem pe Alin atât de emoționat niciodată. Mereu sigur pe el, foarte greu de impresionat și cântărind la rece tot ce se-ntâmplă în jurul lui, acum un an a fost altcineva - era tot numai o emoție.

Dimineața am început-o cu o ceartă. M-am certat în mașină cu Cipri și l-am amenințat că dacă-mi va strica ziua, îl strâng de gât. Toată lumea era agitată, asta e. Aia a fost ultima ceartă dintre noi. Dar frățiorul meu mă iubește, știu eu, foarte mult. Și invers!

Apoi, câteva ore le-am petrecut cu fetele mele, Lioara și Eniko. La coafor. Cât am mai râs și acolo! Eni a făcut șou, ca de fiecare dată. Mi-aș fi dorit să nu se strice aparatul foto și să am niște amintiri de-atunci. Când am terminat cu spoiala, am așteptat mașina care trebuia să ne ia.. vreo 15 minute în stradă. Eram o rocăriță cu voal de mireasă, ținută-n brațe de Eni, pentru că tremuram și de frig și de emoții. Lioara mea era creață :) și frumoasă!

Abia când l-am văzut pe Alin m-am mai liniștit. Pentru că până să ajungă acasă la mine, eu am fost un pachet de nervi. Apoi au început alte peripeții, care s-au ținut lanț până la terminarea oficierii căsătoriei, la Sala Dietei din Cetate. Iar chitara lui Sandu a cântat foarte duios :)

Când mă gândesc la căsătoria noastră, prima dată îmi amintesc de cununia religioasă. Nu suntem noi cei mai evlavioși dintre pământeni, dar a fost un moment aparte. O emoție plăcută, o promisiune și speranța că Divinitatea ne va proteja uniunea. La un moment dat mi-am văzut mama lăcrimând. A fost mai mult decât aveam nevoie.
Iar petrecerea.. ca la petrecere - dans mult, agitație mare, poze peste poze. Nu am valsat. Primul nostru dans a fost mai mult o strângere luungă în brațe, invitând lumea să își aducă aminte cât de frumoasă este viața. What A Wonderful World, Louis Armstrong.

Apoi, nici nu am avut timp să ciugulim ceva din mâncare. Eu am apucat să înghit câteva boabe de struguri, o lingură de supă și o felie din tortul nostru foooarte gustos, dar nu prea arătos. Am preferat să fie așa și nu invers.. Pepe a vorbit mult, Țache (și băieții de la Icar) a distrat lumea și amândoi mi-au respectat dorința de a nu cânta sub nicio formă următoarele: Ești mireasa vieții mele - Ovidiu Komornic, Frumoasa mea - Marcel Pavel, Fii cu tupeu nevastă și să n-aud vreo influență de manea în nicio melodie. Buni băieți! Și ascultători :)
Am fost furată de fratele lui Alin, Luci. Ceea ce nu se face de obicei. Dar furatul ăsta a fost premeditat.Trebuia cumva să ajungem în Cover, să ne tragem sufletul, cu toții. Eu, Alin, Lioara, domnișorii, nașii.

Pentru că nunta noastră a fost în prima duminică a lunii septembrie, invitații nu s-au mai lungit atât de mult, astfel că pe la 3 dimineața, am mai rămas vreo 20 de oameni. Gașca de la Monitorul de Făgăraș și prietenii apropiați. Nu pot să uit un dans anume, pe care l-am dansat cu toții, ținându-ne de mâini. A fost un moment foarte intim și frumos. Ei se încălziseră bine și tot mai vroiau distracție. Pe care au continuat-o la Cover Club, până dimineața, devreme.

Pe la ora 6.00 am vrut s-o sun pe Alinutza "sora mea geamănă", care s-a căsătorit, în aceeași duminică, cu verișorul lui Alin, Cosminache. Cu o jumătate de oră mai devreme decât noi :)) M-am gândit la ea mult în ziua nunții mele. Ne-am dorit amândouă să ne întâlnim și plănuisem asta. Dar este inutil să-ți faci prea multe planuri pentru ziua nunții. Este aproape imposibil ca toate să fie duse la sfârșit. Dar cât de frumos este ca două prietene foarte bune și foaaarte vechi să își sărbătorească aniversarea căsătoriei în același timp! Urările ți le spun în particular, iubita!





Astăzi aș vrea să le mulțumesc prietenilor foarte, foarte dragi care au fost alături de noi, acum un an. Prezența lor a contat mai mult decât orice cadou primit. Familiei de la Cover Club, familiei din presă, Lioarei mele, lui Eniko și Sandu, Vio, Țache cu trupa, Pepe. De fapt prietenilor noștri de suflet. Nu mulți. Dar cei mai importanți! Care ne-au făcut ziua de neuitat.

A trecut un an și nu-mi vine să cred c-a trecut atât de repede. În tot timpul ăsta, am alergat ca doi nebuni după ceva. Câteodată am mai și obosit.. Dar pentru că alergăm împreună și ne ținem de mână strâns, nu ne abandonăm atunci când unul dintre noi obosește, este cel mai important. O să ajungem acolo unde ne dorim, la un moment dat. Iar aventura asta îmi place. Iar nunta.. nunta mi-a plăcut foarte mult, dar cel mai mult îmi place de Alin, pentru că este atât de perfect pentru mine, încât m-aș căsători cu el în fiecare an. Și nu aș schimba nimic - nici măcar greșelile și peripețiile prin care am trecut, nici frigul și ploaia măruntă din ziua aia, nici durerea de tălpi, cu care am alergat desculță prin iarba udă. A fost ziua noastră perfectă de septembrie :)

Prima zi fără Alin

Alin este plecat de 15 ore, dar până la ora asta ne-am sunat de exact 21 de ori. Așa suntem noi unul cu celălalt.. dintotdeauna. Eu am o mică "problemă" legată de concertele mari, motiv pentru care Alin procedează în felul ăsta - melodiile mele de suflet mi le împărtășește prin telefon, de la orice concert ar fi (Metallica, Anathema sau oricare trupă românească mai mare sau mai mică). Iar la ora 23.00 mi-a dat o bucățică din Trooper live la Bistrița. Exact aia ce-mi place mie - Amintiri :) Și ce bine a sunat. Ahh!



Am trecut cu bine de prima zi.. Mâine servim și puțin Haggard :)

Astăzi.. Elvis

Este prima dată, în ultimii patru ani, când stăm separați. Unul într-o parte de țară, iar celălalt tot așa. Așa că nu mă lăsați singură prea mult. Telefoane, ieșiri, filme, ce vreți voi. Numai karaoke sâmbătă seara NU, că-mi dă fiori!

Până una alta, încep cu regele.. și melodia ce-mi sună mie cumva..



P.S. Și totuși, parcă nu-mi mai arde nici de muzică. Dacă aș putea dormi până duminică seara, fără pauză, ar fi foarte bine. Așa.. nu aș mai avea timpi morți în care să-mi fugă gândul la aceeași poveste.

Foștilor colegi din presă, care îmi sunt dragi!

O, cum ne așteaptă pe noi niște câteva zile pline. Grele tare! Vine Sebanu. Vom încerca să ne ținem după ritmul lui de.. a face orice. Cred că săptămâna asta vom fi tot somnambuli, afumați, rupți de oboseală, vom râde până ne vor durea mușchii feței.

Dar până va ajunge Seba acasă.. am început săptămâna fain de tot. După ce am scăpat de munci, ne-am întâlnit, în Intim, cu foștii colegi din presă, dintre care doi dezertori. În categoria asta intru doar eu și Alex Sburlescu. Alina și Alinu meu încă mai dau la sapă, asta-i viața.. Foarte, foarte, dar foarte puțini dintre foștii colegi din presă mi-au rămas la inimă. Și îmi plac tocmai pentru că sunt conștienți de faptul că toată mizeria asta de meserie nu are niciun sens. Doar îți mănâncă nervii și te înrăiește. Mă bucur sincer că Alex s-a rupt total de meseria din ultimii ani și acum face cu totul altceva. Are un job din care chiar câștigă niște bani și unde are colegi cu care chiar se poate înțelege omenește. Fără răutăți, invidii și "strâmbe". Fără nervi, pupat în dos partidul-tată, jucat teatru zi de zi, potolit nervi și controlat vorbe. De ce naiba îmi aduc eu aminte de chestiile astea, tocmai acum? Pentru că de fiecare dată când revăd un fost coleg, instantaneu îmi vin în cap amintirile din anii ăia pierduți, în care alergam ca o bezmetică după.. nimic, practic. Când revăd foștii colegi, am o emoție anume și câteva secunde am impresia că mă întorc în timp, ceea ce nu-mi face bine. Dar am învățat că vechea Raluca nu mai este Raluca de azi. Acum sunt un om normal, mă simt bine în pielea mea de.. civil.

Mă aberez, când de fapt am vrut să scriu cu totul altceva. Că m-am simțit în seara - noaptea asta foarte bine. Am uitat că este abia începutul săptămânii și, înconjurată de oameni faini, am petrecut câteva ore mișto de tot. Am povestit, ne-am amintit momente haioase, ne-am jucat un joc nou, am râs. Am aflat cine era Johannes ăla, cu toate că toți eram convinși că deja știm despre cine e vorba. Cosminache a avut parte doar de personaje de desene animate. Cu ochelari groși și o soră.. hai să spunem iubită de toată lumea. Cu Mangi m-am sincronizat la niște treburi. Eu mi-am ghicit ambele personaje. Iar Claudiu nu ar fi ghicit ultimul personaj nici până mâine dimineață :)) Cică unii au mai și trișat, dar eu nu am văzut nimic! Cel mai tânăr dintre meseni, Sorin, a trebuit să îndure glumele noastre de prost-gust legate de viitoarea lui meserie - preot. Preot în căutare de soție și parohie, normal. Iar vărul nostru prin adopție, Dan, a încercat inutil să atragă cumva-cumva atenția unei barmanițe. Eu i-am zis că e prea tânără pentru el, dar el nimic. S-a convins singur că nu avea nicio șansă..

Prefer oricând să stau în mijlocul oamenilor reali, nu al "vedetelor locale", false și uscate de atâta venin ce le clocotește pe dinăuntru. Și mă bucur în fiecare zi că m-am desprins definitiv de toată cacealmaua în care m-am complăcut de la 19 ani, încoace. Totuși, sunt recunoascătoare pentru ceva. Pentru că le-am cunoscut pe acele foarte puține persoane care-mi vor fi dragi toată viața. Așa l-am cunoscut pe Alin. Apoi pe Mangi, pe Tibilache, Crisu Ișvan, Mery, Alexandru Cocă și Alex Sburlescu.. Pe Cristina nu am mai văzut-o de ani, este la București, are familie numeroasă acum. Am plâns ca un copil când a plecat din Făgă și mi-aș fi dorit să o cunosc mai din vreme. Mery s-a retras și ea, e mămică. Poate va reveni la presă. După ce m-a pișcat de câteva ori, cum îi era obiceiul :), m-a acceptat în echipă, cu tot cu ciudățenile mele. Nu i-am spus niciodată, dar sper să știe că mi-e dragă. De fiecare dată când îl văd pe Tibilache îmi râde sufletul. Împreună cu "floarea lu' ticu'" făceam o pereche perfectă, pe teren. Încă lucrează.. Alex Cocă ne este drag pentru că.. așa este el, un băiat de zahăr, care pe deasupra ne-a suportat fițele cu calm și răbdare, timp de peste șase luni grele (a fost fotograful nostru la nuntă..). Ultima dată a lucrat pentru Realitatea Sibiu, care acum.. stă puțin pe tușă. Mai nou a devenit un tânăr om de afaceri. Alexandru Sburlescu este un haios și râde cu poftă, ceea ce-mi place grozav. El a fost ultimul meu coleg cameraman. Dar dacă am răcit dup-aia.. ce să fac? :)) Mangi.. este mai mult decât o prietenă.. Iar Alin.. mi-a fost coleg, șef, apoi "rival". Iar acum este jumătate din mine.

Am început săptămâna privind, în același timp, și înapoi și înainte. Cu toată încrederea că lucruri bune se întâmplă la tot pasul, chiar și atunci când am impresia că nu este așa!

Ce ne-aduce nouă eclipsa totală de soare!

Am avut o noapte teribilă, din cauza unui coșmar care m-a speriat cumplit. Combinat cu stările mele întortocheate, din ultimele zile.. mi-a dat sentimentul că nimic bun nu se mai poate întâmpla în perioada următoare, în jurul meu. (Începusem să dau vina pe efectele eclipsei de soare, care se apropie..)

Și uite că tocmai azi s-a întâmplat. Am primit o veste bună. În sfârșit! Cum că familia Iacubovici (Sebastian, Feliciti și Alessandro) vine în Românica, pe 20 iulie (adică de eclipsă) și vor sta aici tot concediul.

Nu numai că ne este dor de Sebi și Feliciti, pe care nu i-am văzut de un an și jumătate, dar vrem să îl cunoaștem pe Alessandro care peste câteva săptămâni va sărbători primul an petrecut printre pământeni. L-am văzut doar în poze și este un drăguț. Rămâne de văzut cum ne vom înțelege. Nu în privința mea îmi fac griji. Copiii se comportă destul de ciudat în prezența lui Alin.. Unii se sperie de el și plâng, fără ca Alin să se apropie măcar de ei sau să le vorbească, iar alții fac ochii mari și îl privesc cam ciudat. Probabil din cauza bărbii :))

So.. tot se întâmplă ceva pozitiv luna asta. Că-n rest.. viața noastră, regulile lor!

STONED IN lOVE

Acum patru-cinci veri. Cam pe timpul ăsta, așa. Grecia, prieteni, voie bună, libertate. Aer fierbinte, mașină, șosele lungi și pustii. Viteză. O melodie. Tare de tot, astfel încât atunci când strigi "nu de tine", nici nu îți auzi vocea. Niște amintiri care nu mai au nicio valoare. Și e atât de bine. Ca o eliberare. Acum știi sigur că vrei altceva. Ceva mult mai bun pentru tine. Mai viu și mai puternic. Și știi că se apropie. Vine!

Și în dreapta ta, EU. Nu am fost niciodată departe :)

Cruce de stele peste Munții Făgărașului (Previziunile Sfântului de la Făgăraș)

„O să ne pască un mare cutremur şi blocurile din Bucureşti vor ajunge ca şi cutiile de chibrituri“.
„Ne vor ocupa trei ţări: Ungaria, Bulgaria şi Rusia. Şi pe cei ce ne vor ocupa va veni ploaie de foc”.
„Măi, să ştiţi că mulţi vor pleca din ţară, dar puţini se vor întoarce. Va veni vremea când ar dori să se întoarcă şi n-or mai putea, căci România va fi înconjurată de flăcări”
„Bucureştiul are să fie al doilea Ierusalim. Să nu vă fie frică, căci Ţara Făgăraşului este păzită de Maica Domnului... Deasupra la munţii voştri veţi vedea o stea cu coadă. Când o veţi vedea se va întâmpla ceva. Şi tot în Munţii Făgăraşului se va arăta o cruce de stele, iar atunci va mai fi ceva: un eveniment mare“.
„Vor cădea şi cei aleşi. Îmi pare rău că sunteţi cei pe urmă. Vă vor cerne. Vor pune impozite, taxe şi alte îngrădiri. Vor lua totul!”

Părintele Arsenie Boca este simbolul credinţei pentru Ţara Făgăraşului şi nu numai pentru că i-a ajutat şi sfătuit pe oameni atunci cînd au fost în nevoi şi suferinţe. L-au căutat la Mănăstirea Sâmbăta de Sus, iar cînd a fost exilat de comunişti la biserica Drăgănescu şi la Mănăstirea Prislop s-au dus şi acolo. Ca să-i asculte vocea în timpul liturghiei, la spovedanie şi să-i ceară sfatul pentru problemele care-i frămîntau. Îl caută şi după moarte la mormîntui mereu înflorit de la cimitirul Mănăstirii Prislop. Făgărăşenii îşi aduc cu drag aminte de sfaturile primite dar şi de previziunile spuse despre România şi Ţara Făgăraşului.

A vorbit despre moartea lui Ceauşescu de Crăciun

„Odată, la Drăgănescu, am stat de vorbă cu Părintele Arsenie în biserică şi când să ies către poartă, cam pe lângă fântînă, Părintele s-a oprit în faţa mea şi mi-a zis: „Măi, hai să-ţi spun ţie ceva, că sţiu că tu nu mă spui la nimeni”. Şi continuă: „Hai, să-ţi spun cum se va descotorosi România de comunism. Toate celelalte ţări comuniste vor face paşnic trecerea de putere de la comunism la capitalism - ca şi când dai cămaşa de pe tine şi iei altă cămaşă - numai România va face trecerea prin vărsare de sânge şi vor muri mulţi”. L-am întrebat pe Părintele dacă voi muri şi eu. Atunci, sfinţia sa s-a aşezat către Răsărit, cu mâinile împreunate, ca şi când s-ar fi rugat (nu cum fac preoţii, cu mâinile în sus). A stat aşa, cu faţa către cer, vreo 15 minute. Mi-a spus, apoi, că nu voi muri la revoluţie, dar că „ăsta” va muri în ziua de Crăciun. L-am întrebat: „Care ăsta?”. „Ăsta, mă, care ziceţi voi că nu vi-l mai schimbă Dumnezeu”. Am întrebat încet: „Ceauşescu, Părinte?”. Dânsul mi-a zis: „Da, mă, ăsta. Şi voi muri şi eu, cu vreo 3 săptămâni înaintea lui”. (Biliboacă Matei, Săvăstreni)

Mulţi vor pleca din ţară

„Un cumnat, Ovidiu, a fost închis, pe vremea lui Ceauşescu, pentru trecerea frauduloasă a graniţei. Am fost cu sora mea, Nela, la Părintele Arsenie ca să-i spunem. Părintele ne-a zis: „Să-i pară bine că n-a fost puşcat“. Apoi s-a întors către lume şi a zis: „Măi, să ştiţi că mulţi vor pleca din ţară, dar puţini se vor întoarce. Va veni vremea când ar dori să se întoarcă şi n-or mai putea, căci România va fi înconjurată de flăcări”. Părintele nu prea era de acord să-ţi părăseşti ţara“ (Viorica Farcaş, Voila).

Un mare cutremur în România

„Înainte de revoluţia din 1989 Părintele ne-a spus că miroase a praf de puşcă şi aşa a fost. Ne-a mai spus că o să ne pască un mare cutremur şi blocurile din Bucureşti vor ajunge ca şi cutiile de chibrituri.
Părintele Arsenie a fost şi rămâne în inimile noastre ca un sfânt. Acum mergem la mormântul Părintelui Arsenie şi ne rugăm acolo şi de câte ori îl chemăm în rugăciune, el ne ajută şi ne ocroteşte. (Viorica Farcaş, 48 ani, Voila)

România va fi ocupată

„Odată mi-a zis că, într-o noapte, către ziuă, ne vor ocupa trei ţări: Ungaria, Bulgaria şi Rusia. Atunci eu am zis: „Ungurii or să ne ocupe pe noi?”, iar el mi-a spus: „Şi pe cei ce ne vor ocupa va veni ploaie de foc”. (Chiş Aurelia, 93 ani, com. Boiu, jud. Mureş)

Cruce de stele peste Munţii Făgăraşului

„Mi-a spus odată Părintele: „Bucureştiul are să fie al doilea Ierusalim. Să nu vă fie frică, căci Ţara Făgăraşului este păzită de Maica Domnului. Stă Maica Domnului în coate şi genunchi şi se roagă pentru Ţara Făgăraşului”. Iar eu i-am spus: „Vai, Doamne, cum să fim noi aşa de vrednici, noi - nişte păcătoşi, ca să stea Maica Domnului în genunchi să se roage pentru noi!?”. Şi mi-a răspuns: „Ascultă aici, Silvia, la voi e mănăstire la Sâmbăta, se face mănăstire la Bucium, se face la Berivoi, se face la Dejani şi se mai face una… Deasupra la munţii voştri veţi vedea o stea cu coadă. Când o veţi vedea se va întâmpla ceva. Şi tot în Munţii Făgăraşului se va arăta o cruce de stele, iar atunci va mai fi ceva: un eveniment mare. (Toacşe Silvia, Copăcel)

România va atrage atenţia lumii întregi

„Ne-a mărturisit că nu va mai dura mult timp şi va pleca spre Împărăţia Tatălui Ceresc, dar că va părăsi această lume datorită unui complot mişelesc, al cărui scop va fi acela de a-1 otrăvi. Totuşi, el nu va împiedica aceasta, deoarece atunci misiunea lui spirituală pe pământ va fi deja terminată. Apoi a scos dintr-un cufăr o carte groasă şi foarte uzată, scrisă în greaca veche, care provenea de la sfinţii creştini de la Muntele Athos. „În ea - ne-a spus părintele Arsenie - se găseşte descrierea hidrei cu răsuflarea otrăvitoare, care va urmări prin toate mijloacele să împiedice lumina şi voinţa dumnezeiască… Veţi vedea şi veţi înţelege spurcăciunea peste tot în jurul vostru: la serviciu, în magazine, în instituţiile statului, în conducerea lui şi mai ales în politică. Din nefericire, ea va intra pe furiş chiar şi în sânul Bisericii, murdărind unele suflete de aici. Aproape că oamenii îşi vor pierde speranţa. Doar cei care îşi vor păstra credinţa adevărată vor fi salvaţi şi mare va fi atunci Slava lui Dumnezeu peste ei”.
Planul „lucrării diavoleşti” este minuţios şi, prin puterea banilor şi a viciilor, între care minciuna, prefăcătoria, intriga şi omorul sunt cele mai importante, cei care o săvârşesc au ajuns destul de aproape de ţelul lor principal, care este controlul şi dominarea întregii lumi… Aici, însă, părintele a făcut o afirmaţie neaşteptată, care a avut darul să ne şocheze într-o oarecare măsură. El a spus că, în mod paradoxal şi într-un interval de timp scurt, atenţia lumii se va concentra asupra ţării noastre, datorită schimbărilor extraordinare care vor avea loc şi a semnelor specifice care vor depăşi cu mult puterea limitată de înţelegere a cunoaşterii materialiste”. (Radu Cinamar- Viitor cu cap de mort - în culisele puterii, Editura Daksha)

Vor veni necazuri mai mari

„Mi-a mai povestit cineva că Părintele s-a rugat insistent la Dumnezeu pentru americani, să nu-i pedepsească, să-i ierte că şi ei sunt creaţia Lui şi să aibă milă de ei. Şi 1-a dus Dumnezeu pe Părintele Arsenie să vadă ce e pe acolo - prin America - şi a zis Părintele: „Da, Doamne, sunt vrednici de pierzare”. Cum l-a dus? Nu ştiu. Nu cred că l-a dus cu trupul. L-a dus cu duhul. Ca urmare a ceea ce a văzut cu duhul, Părintele a pictat la Drăgănescu, deasupra scenei Învierii, mai multe clădiri moderne (turn) în flăcări, reprezentare care ar putea fi profetică, Prea Sfinţitul Daniil, la înmormântarea Părintelui Arsenie, a spus că ar fi zis Părintele Arsenie aşa: „Vor veni necazuri mai mari decât Munţii Făgăraşului”. Ne-om duce la munţii Făgăraşului şi la dealul Prislopului să se prăvălească peste noi că nu mai putem rezista. Şi ne-om duce la morminte să iasă afară şi să intrăm noi de vii că nu mai putem rezista“.

„Oamenii sînt cam răi“

„Părintele a iubit mult Munţii Făgăraşului; venea mereu pe la cabana Podragul şi pe la Turnuri. Spunea Părintele: „Munţii Făgărusului şi dealurile Prislopului vă vor acoperi pe voi”.
Părintele a fost şi este un sfânt între noi. O femeie i-a spus: „Părinte, când o fi la judecată, să ne treci cu grămada”. Părintele a zis zâmbind: „ N-ai spus rău, măi”. A trecut de multe ori pe la noi prin sat. Unii îl cunoşteau, alţii nu-1 cunoşteau, dar Părintele spunea: „Oamenii la voi sunt cam răi, dar totuşi, fac milostenie multă şi asta îi ajută”. (Olimpia Fuciu, Ucea de Sus)
„Eram cu Părintele Arsenie şi 1-am întrebat: „Ce să facem Părinte, că acum este foarte rău”. Părintele zice: „Va veni şi mai rău”. Zic: „Parcă toate sunt otrăvite. Nici nu ne mai vine să mâncăm”. „Mă, face-ţi semnul sfintei cruci pe tot ce mâncaţi: apă, ceai, cafea, prăjitură, fructe, băutură, mâncare, pâine. De ar fi dat chiar şi cu otravă, Sfânta Cruce anulează tot ce este otrăvit”. (Maria Matronea, Sibiu)

Vor lua totul...

„Zicea Părintele Arsenie, parcă pentru toţi românii: „Îmi pare rău de voi că sunteţi slăbiţi în credinţă. Veţi cădea din cauza fricii. Frica-i de la diavol; nu vă fie frică pentru a vă salva sufletele. Vor veni vremuri foarte grele, dar toate sunt îngăduite de Dumnezeu, Care este tovarăşul de drum al fiecăruia, de la naştere până la moarte. Vor cădea şi cei aleşi. Îmi pare rău că sunteţi cei pe urmă. Vă vor cerne. Vor pune impozite, taxe şi alte îngrădiri. Vor lua totul!” (Sora Septimia Măniş, 81 ani, Codlea)

Credinţa salvează ţara

„Făceam serviciul în Braşov, la uzina Astra. Odată a venit Părintele Arsenie la biserica Blumena (Biserica Sfântului Nicolae din Schei), unde a participat la slujbă. Atunci a spus: „Trebuie să ne întărim spiritualiceşte, că altfel viaţa noastră este moartă, chiar dacă ne merge numele că trăim. Luaţi exemplu de la Ştefan cel Mare, care cu o mână de oameni întăriţi spiritualiceşte, ţinea pe tătari la Nistru şi pe turci la Dunăre”. (Nicolae Streza, 84 ani, Făgăraş)

Se ruga pentru români

„Îmi spunea părintele Bunescu că Părintele Arsenie se ducea în miez de noapte la biserică, îngenunchea în întuneric lângă masa sfântului altar şi două-trei ore se ruga pentru poporul român.“ (Pr. Bunea Victor, Sibiu
„IPS Mitropolitul dr. Laurentiu Streza, care l-a cunoscut pe Părintele Arsenie Boca şi mergea la el când Părintele picta, l-a întrebat: „Părinte, de ce aţi pictat aşa pe Maica Domnului sau pe Mântuitorul?“ şi Părintele a răspuns: „Mie aşa mi s-a arătat Maica Domnului, aşa l-am văzut pe Mântuitorul şi eu îi pictez aşa cum i-am văzut eu.“„Plângea când se ruga. Îi era necaz că oamenii nu vor să se îndrepte şi se duc astfel de la Faţa lui Dumnezeu. Eu pot doar să vă trezesc din păcatele în care trăiţi. Pentru că viata asta e scurtă, iar cealaltă e veşnică şi n-aş vrea să plângeţi la ziua Judecăţii“ (parintele Pantelimon, mănăstirea Ghighiu)

Trăim prigonirile lui Anticrist

„Spunea Părintele Arsenie să ne spovedim şi împărtăşim mai des, că va sosi timpul când se va lua Sfânta Liturghie la cer şi nu se va mai săvârşi pe pamânt. Apoi a fost arestat şi dus la Canal. Când s-a întors de la Canal, l-am vizitat la mănăstirea Prislop. Era foarte slăbit, tuns, bărbierit. Mi-a atras atenţia că sunt securisti care-l urmăresc. Când l-am vizitat la Draganescu era tot urmarit de securisti si adesea era batut. Părintele mergea într-un sat distrus şi se ruga la un altar a cărui biserică a fost dărâmată de Ceauşescu. A fost urmărit de patru securişti, care l-au prins şi l-au bătut rău de tot. După aceasta ne-a zis: „Nu vă necăjiţi de mine, că eu astfel mă hrănesc cu mană cerească… Măi, să răbdaţi şi voi prigonirile lui antihrist, că numai prima durere o simţi, restul suporţi cu ajutorul lui Dumnezeu“. (Septimia Manis, 80 ani, Codlea)
“Părintele Arsenie nu era de acord cu prea multe construcţii de ziduri, ci lupta sa era ca, prin munca lui, omul să se facă Biserică a Duhului Sfânt. Căci zicea: „Pe ziduri vor creşte bălării dacă nu sunt biserici vii“. (Maica Pahomia)

Viaţa Părintelui Arsenie Boca

- Părintele Arsenie Boca ( numele laic de Zian Boca) s-a născut la 29 septembrie 1910 la Vaţa de Sus din judeţul Hunedoara. A urmat Liceul naţional ortodox „Avram Iancu“ din Brad, pe care l-a terminat ca şef de promoţie în 1929.
- În 1929 se înscrie la Academia Teologică din Sibiu, pe care o absolvă în 1933. Primeşte o bursă din partea Mitropolitului Ardealului Nicolae Bălan pentru a urma cursurile Institutului de Arte Frumoase din Bucureşti.
- În paralel, audiază cursuri la Facultatea de medicină ţinute de profesorul Francisc Rainer şi prelegerile de Mistică creştină ale profesorului Nichifor Crainic de la Facultatea de Teologie din Bucureşti.
- Călătoreşte la Muntele Athos pentru a aduce manuscrisele româneşti şi greceşti ale Filocaliei.
- Pe 29 septembrie 1935 este hirotonit diacon celibatar de către mitropolitul Nicolae Bălan.
- În anul 1939 petrece trei luni la Schitul Românesc Prodromu de la Muntele Athos, apoi este închinoviat la Mănăstirea Sâmbăta de Sus. În Vinerea Izvorului Tămăduirii din anul 1940 este tuns în monahism. În 1942 este numit stareţ al Mânăstirii Brâncoveanu pe care o renovează schimbând înfăţişarea locurilor.
- În iarna anului 1944 profesorul Nichifor Crainic verifică la Sâmbăta de Sus traducerea stareţului Arsenie Boca şi a lui Serafim Popescu din Filocalie.
- Părintele Arsenie a fost arestat pentru prima oară la Râmnicu Vâlcea pe 17 iulie 1945, dus la Bucureşti şi eliberat pe 30 iulie 1945. A fost arestat din nou în 14 mai 1948 pentru că i-a ajutat pe luptătorii anticomunişti din Munţii Făgăraşului
- Mitropolitul Nicolae Bălan îl strămută de la Sîmbăta la Mănăstirea Prislop în noiembrie 1948. Acolo devine protosinghel şi stareţ, iar după ce sălaşul s-a transformat în mănăstire de maici, a rămas ca duhovnic, cu întreruperi în perioadele de arestare şi anchetare (1950, 1951, 1953, 1955, 1956).
- În 15/16 ianuarie 1950 este a treia oară arestat şi dus la Canal unde rămîne în detenţie pînă la 23 martie 1951.
- De Rusalii în 1953 este din nou anchetat, apoi este arestat la Timişoara, Jilava, Oradea pentru 6 luni din 5 oct.1955 până în aprilie 1956.
- In 1959 i se înscenează nereguli financiare pentru a fi scos abuziv din monahism şi pentru a i se interzice să slujească la altar.
- A urmat pribegia la Bucureşti, unde a fost tot timpul ţinut în marginalitate. Cu cele două licenţe ale sale, una la Belle Arte şi alta la Teologie, n-a fost admis decât ca muncitor pictor bisericesc, până când e pensionat în 1968 cu o pensie de mizerie. A fost permanent supravegheat de Securitate. Din 1968 până în 1984 la Drăgănescu pictează biserica. La Sinaia, din 1969 şi-a avut chilia şi atelierul de pictură, unde s-a retras după 1984
- A închis ochii la 28 noiembrie 1989, în vîrstă de 79 de ani şi a fost înmormântat, după dorinţa proprie, la mănăstirea Prislop, la 4 decembrie 1989 prorocind că aici va fi loc de pelerinaj.

De s-ar împlini visele!

În sfârșit am avut o noapte liniștită. În ultimele săptămâni m-au chinuit tot felul de vise dureroase și violente. Mă trezeam cu durere de cap și stare de leșin.

De cele mai multe ori, îmi place viața mea din lumea paralelă. Pentru că Raluca este Raluca, nu Ralux. Știe să fie blândă, să ierte, să râdă cu poftă, să trăiască liber. În cealaltă lume am persoanele dragi aproape. Nu este nevoie să vorbesc, mă pot face înțeleasă din priviri. Așa că în visele mele este liniște. Sunt culori calde, este soare și nu există ferestre, uși, locuințe. Sunt mereu înconjurată de copii. Copii care sunt ai mei. În unele nopți mă amuz de jocurile unei fetițe cu păr cârlionțat, în altele alerg după un băiețel năzdrăvan. Orice senzație pe care o simt este atât de puternică și reală, încât îmi influențează automat ziua ce urmează.

Atunci când Raluca este bine.. funcționează normal și Ralux. Dar când intervin tot felul de premoniții sumbre și persoane care vor să-mi tulbure povestea.. atunci se dă totul peste cap.

Totuși, nu în fiecare zi plouă. Iar pentru prima dată, în ultimele săptămâni, am reântâlnit-o pe Raluca, pe Alin și pe doi micuți. Alin adormea în brațe o fetiță de câteva luni, iar eu sărutam pe creștet un băiețel de aceeași vârstă, care adormise pe pieptul meu. Căpșorul lui era lipit de umărul meu, iar inima mea bătea cu putere. I-am simțit greutatea și i-am auzit respirația atât de clar! Era liniște și multă iubire, fără cuvinte. Dragoste curată și nemuritoare.

Am nevoie să simt momentele acestea, chiar dacă vin din altă lume. Pentru că aici suntem nevoiți să trăim, pe când acolo iubim să trăim și iubim ce trăim.

ești tu

Te recunosc. Când deschid ochii speriată. Știu că tu ești cel care îmi mângâie fața. Un gând care mă liniștește. Te recunosc în copilul ce caută vântul bun care să-i înalțe zmeul negru. Zâmbetul curat al copilei este felul tău de a-ți cere iertare. Și te iert în fiecare zi. Ești în vântul care-mi atinge buzele. Timid. Nu insista! Dacă voi mai asculta vreodată un blues furios îmi voi aduce aminte de energia ta. Și de fericirea ta. Îți voi atinge, din când în când, corzile chitarelor, pentru a simți mângâierea ta fină. Și îmbrățișarile galbene. Dacă vreodată mă vor duce pașii în locuri.. voi înțelege. Poate voi mai trece pe lângă castele. Atunci voi ști că ești acolo. Vei vrea să îți auzi gândurile. Dacă vreodată voi mai bea apă rece o voi face pentru a-mi răcori ochii care vor să curgă. Și voi continua să te caut. În toate lucrurile și oamenii din jur. Pe care le-ai atins și care te-au cunoscut.

Te voi întreba în șoaptă aceleași cuvinte. Aș putea să-mi răspund eu pentru tine, dar nu. Va trebui să îmi arăți de fiecare dată. Voi fi furioasă de multe ori. Pe tine. Poate că voi nega lucruri. Aceleași lucruri de care mă îndoiam și înainte. Acum le voi nega pentru a-mi aduce aminte de furtunile noastre. Pentru că smulgeau toți copacii din rădăcini.

Dacă voi simți curajul de a-ți mai auzi vocea, atunci știu ce voi face. Voi privi cerul. Stelele. Care se vor alinia pentru tine.. Voi ști că m-ai sărutat, când voi simți amorțeala dulce. Atunci când închid ochii. Când îmi va fi cald. Când perna va fi moale și voi visa liniște. Voi fi însă două secunde, în fiecare nouă zi.. Fără tine

Copil născut în alimentara

Cum e și viața asta! Un tânăr deosebit sfârșește într-un mod cumplit, în timp ce un suflet nou vine pe lume așa..


O tânără de 19 ani din Făgăraş a adus pe lume, miercuri, un băieţel perfect sănătos într-un magazin din localitate. Personalul de pe Salvarea sosită la faţa locului a hotărât ca naşterea să aibă loc printre conserve pentru a nu pune în pericol viaţa copilului.

Anca Mircea (19 ani) le vindea narcise trecătorilor când au apucat-o durerile facerii. Când a simţit că e pe cale să nască, s-a refugiat în cel mai apropiat magazin.
„A intrat pe uşă cu o viteză de-am zis că-mi dărâmă tejgheaua. Era foarte speriată şi mă ruga s-o ajut să nu-i moară copilul. Era o fată slăbuţă, nici măcar nu i se vedea burta. Pe moment am crezut că glumeşte, dar m-a rugat să vin mai aproape şi mi-a arătat că i se rupsese apa, iar capul copilului era vizibil prin blugi. Era disperată să nu păţească ceva cel mic, şi îmi zicea: «Doamnă, ajută-mă să nasc pentru că nu vreau să-mi moară copilul». De panică nici nu reuşeam să-mi aduc aminte numărul de la Salvare. Am ţinut-o pe tânără de vorbă să nu i se facă rău şi o îndemnam să strângă de marginea vitrinei pentru că avea dureri", a povestit Elena Cristina Titilincu, vânzătoarea din magazinul alimentar.
Vânzătoarea a reuşit să sune la 112, iar când a ajuns ambulanţa, copilul era aproape tot ieşit în blugii mamei.

"Naşterea s-a produs în câteva secunde şi mama nici n-a avut timp să strige. Norocul ei a fost că era îmbrăcată în pantalon altfel copilul risca să-i cadă pe ciment, atât de rapid s-a produs totul", a spus Elena Titilincu.

Vrea să-i fie naşă

Femeia spune că au venit trei bărbaţi de la Ambulanţă care au zis că pun în pericol viaţa copilului dacă o scot pe femeie din magazin. Au întins-o pe jos, au scos copilul şi i-au tăiat cordonul ombilical. „L-au aspirat şi l-au înfăşat aici, în magazin. Consider că este o binecuvântare de la Dumnezeu că acest copil a venit pe lume tocmai în magazinul nostru. Sunt sigură că acest lucru ne va aduce noroc.

I-am spus fetei să nu mă uite pentru că vreau să botez copilul", a adăugat vânzătoarea. Anca Mircea şi bebeluşul au fost transportaţi la Maternitatea Spitalului Municipal Făgăraş, unde au primit tratament de specialitate. Medicii au luat măsuri ca naşterea în mediul nesteril să nu afecteze fătul.

„Tânăra a născut un băiat perfect sănătos, de 2,5 kilograme şi 48 de centimetri. Deşi are doar 19 ani, mama este la a doua sarcină. De aceea nu-mi explic de ce a fost luată prin surprindere şi de ce nu a fost la niciun control ginecologic pe durata sarcinii. Copilul este la incubator şi se află sub tratament pentru că a fost născut în afara spitalului şi este o procedură standard în astfel de cazuri", a declarat Camelia Obogeanu, medic specialist la Secţia de Neonatologie.

Nume de floare

Proaspăta mămică este încă în stare de şoc şi copleşită de emoţii. Deşi ştia că este în luna a noua, ea susţine că nu se aştepta să nască. ,,Nu aveam nicio durere. Până la ora 11.00 reuşisem să vând numai cinci bucheţele de narcise. Dintr-odată am simţit o durere puternică şi am intrat în magazin.

Copilul era deja între picioarele mele şi am simţit că nu mai aveam burtă. Naşterea a decurs foarte uşor, chiar mai uşor decât cea pe care am avut-o în maternitate cu primul copil. Sunt fericită că am un băieţel şi sper să fie cu noroc", a povestit Anca Mircea. Pentru că femeia vindea narcise înainte să nască, băiatul va fi botezat Narcis. (Alin Bujor, sursa: Adevărul, Click)

Uichend de catifea!

Nu știu cum se face, dar dacă în timpul săptămânii suntem ori scârbiți de problemele care apar pe parcurs, dezarmați sau doar plictisiți, uichendurile sunt din ce în ce mai bune. Și se merită să strângi din dinți cinci zile, pentru ca următoarele două să fie pline și nebune.

Fie că mergem pe munte, sau la "verișorii" noștri, Mangi și Cosmin, că ne întâlnim cu familia de la Cover sau facem sport în aer liber.. totul e ca o mini-vacanță. Pentru un capricorn lent, ca mine, poate fi un program puțin obositor și acesta. Dar e așa fain!

De ce țin să trec la jurnal în special uichendul ăsta? Pentru că:

- "verișorii" ne-au învățat un joc mișto, la care se pare că am mână bună și noroc cu caru'
- m-am încărcat de energie jucându-mă cu băieții lui Ghiță, în părculețul copiilor, două zile la rând. Și mai urmează..
- mi-am revăzut frățiorul, tot mai pletos și creț :)
- am mers la un concert exact pe sufletul meu

Concertul:

Motivul pentru care Alin mă tachinează mereu - "Ești rockeriță de catifea, n-am ce vorbi cu tine!". De fapt sunt jumi-juma. O gagică de catifea care, câteodată, are excese de rocăieli serioase. Dar nu cred că pot fi "introdusă" într-o categorie aparte. Nici nu-mi place chestia asta și mă cam scoate din sărite, sincer. Nu suntem produse într-un supermarket și nu cere nimeni să i se pună un preț, o etichetă, în funcție de conținut și ambalaj. Dar dacă sunt "de catifea", să zicem că accept chestia asta .. doar de la Alin. Aseară la concert nu m-a mai tachinat, dar zâmbea șmecherește când se uita la mine.

Ieri, i-am cunoscut pe băieții și catifelata Ana de la True Mind, din Brașov. Inițial, înregistrările pe care le-am ascultat pe net nu mi-au dat speranțe de un posibil concert reușit. De fapt nici nu știi la ce să te aștepți de la publicul din Făgă. Ce-i adevărat - au fost în ultima vreme tot felul de trupe de rock, dar cu stiluri diferite. Încă nu cred că ne-am dat seama care dintre ele este mai ușor de digerat aici.

Trupa a-nceput în super forță și a plăcut. Lăsând la o parte chestiile tehnice legate de sunet, aranjamentele pe care i le-au cerut lui Mike și care de fapt nu au fost cele mai fericite.. am încercat să ne concentrăm pe muzică. Cu toate că este un stil care mă îmbracă pe mine, am simțit, după primele trei piese, că deja este prea mult. Prea multă operă. Ana cântă excepțional, dar pentru mine a fost de-ajuns să aud chestia asta de câteva ori. De la un anumit moment, în capul meu toate melodiile sunau la fel. Și în timp ce tineretul din Doamna Stanca dădea din plete, eu mă gândeam în gândul meu cum o să ajung acasă și cum o să ascult numai Within Temptations, ca să îmi ling rănile. Și cum mă gândeam eu așa la Sharon Den Adel, la concertul de la Artmania din 2007 și la faptul că aș da orice numai să-i mai văd o dată live.. Ana mi-a aruncat drept în față un cover după Within. Mi-a venit să mușc din masă, reflectoare, microfon și să înghit tobele. De fericire, normal!

După momentul ăsta parcă am mai prins viață. Și au urmat câteva melodii care parcă sunau mai altfel. Mi-a plăcut un alt cover după "Vino Doamne" - Vali Sterian, mi-a mai plăcut Self Anthem și cel mai mult - melodia Apus. Coverul după Nightwish m-a cam lăsat rece. La fel ca și Nightwish, de fapt.. Mi-a plăcut foarte mult atitudinea Anei pe scenă. Chiar ziceau și băieții că este primul artist din Cover care a reușit atât de bine să comunice cu publicul. Păi normal, mai băieți, este femeie! Simte, nu face nimic mecanic, doar de amorul artei.

În afară de fițele mele de catifea, publicul chiar s-a lăsat prins de muzica True Mind. Cred că a fost unul dintre cele mai lejere, sincere și calde seri de concert din Cover. Contează enorm o prezență feminină pe scenă, zic eu.. Nouă ne-au plăcut toboșarul (normal!) și basistul. Congrats! Când vor reveni pentru a doua oară la Făgă, sperăm să fie și studenții acasă!

Un mare Bravo pentru Vio, a fost inspirat și de data asta.







Drăguț acest Vlad, nu?



Vio, care a descoperit frumusețea metal-ului :)


ROCK ON!
P.S. The Howling, Within Temptations. Unul dintre clipurile filmate în România, 2007.

Vezi mai multe video din Muzica

Și cel mai recent clip. Unde-i rocăiala? Nu știu, dar melodia și mesajul contează. Frumos tare! Nu are cum să nu te atingă așa ceva!


UTOPIA

The burning desire to live and roam free

It shines in the dark
And it grows within me

You’re holding my hand but you don't understand
So where I´m* going, you wont be in the end

I’m dreaming in colors
Of getting the chance
Dreaming of trying the perfect romance

The search of the door, to open your mind
In search of the cure of mankind
Help us, we're drowning
So closed up inside
Why does it rain, rain, rain down on utopia?
Why does it have to kill the ideal* of who we are?
Why does it rain, rain, rain down on utopia?
How will the lights die down, telling us who we are?

I'm searching for answers, not given for free
You're hurting inside, is there life within me?

You're holding my hand but you don't understand
taking the road all alone in the end*
I'm dreaming in colors, no boundaries are there

I'm dreaming the dream, and I'll sing to share
In search of the door, to open your mind
In search of the cure of mankind
Help us, we're drowning
So closed up inside
Why does it rain, rain, rain down on utopia
Why does it have to kill the ideal* of who we are?
Why does it rain, rain, rain, down on utopia?
And when the lights die down, telling us who we are

Why does it rain, rain, rain down on utopia
Why does it have to kill the ideal* of who we are?
Why does it rain, rain, rain down on utopia
And when the lights die down, telling us who we are
Why does it rain?

Lumea noastră perfectă

M-a întrebat cineva care este locul perfect pentru mine.. Adică un loc în care să-mi găsesc eu liniștea. Well.. Sunt atât de pretențioasă, încât dau impresia că ai mei părinți m-au crescut și educat total greșit.. pentru vremurile astea. M-am gândit relativ puțin la această întrebare și am reanalizat în gând toate aspectele care pot alcătui lumea noastră perfectă:

- un loc despre care am certitudinea că acolo aș duce viața tihnită la care visez
- un loc sănătos pentru o familie tânără, la început de drum
- un loc excelent pentru a educa și construi un copil bun
- un loc liber, aerisit, scăldat în natură
- cu oameni gospodari
- cu o comunitate sănătoasă
- activități comune
- serbări locale civilizate și de bun gust
- o regiune istorică, pe care să o descoperi puțin câte puțin, cu fiecare pas pe care-l faci
- castele fortificate de jur împrejur, cavaleri și domnițe
- pictori, arhitecți, sculptori - artiști, la tot pasul
- un loc pitoresc, care-ți permite să fii boem, fără a fii considerat depășit sau inadaptat
- un loc vizitat de turiști educați (îmi plac turiștii de genul acesta, pentru că nu sunt lacomi, nu merg repede, nu vorbesc în gura mare, nu râd bolnăvicios. Turiștii de aici sunt așezați, discreți, zâmbitori, politicoși. Diferențele între noi și ei nu sunt deloc măgulitoare. Majoritatea dintre aștia ai noștri merge în vacanță pentru a înfuleca trei farfurii de ciorbă, două grătare cu cartofi prăjiți, pentru a scuipa semințe în drumul spre alt restaurant și a găsi cea mai simpatică gazdă de terasă la care să bea cât e ziua de lungă bere roșie. Dar nu intru mai adânc în mocirla asta, pentru că oricum nu aș schimba nimic și până la urmă fiecare-și face vacanța după placul lui)

Crede cineva că lista este prea lungă iar pretențiile noastre prea mari? Nicidecum!

Noi visăm la acest loc, pe care chiar am avut plăcerea de a-l descoperi, în urmă cu ceva ani. Este situat în inima Alpilor. Pe mine muntele mă sperie, dar locul acesta despre care vorbesc este magnific. Refugiul îngerilor.. La poalele Mont Blanc-ului..

Nu-mi amintesc să mă fi întors acasă dintr-o vacanță și să vreau să povestesc apropiaților despre tot ce am văzut, simțit și trăit. Cu o viteză uluitoare, pentru că despre Regiunea Autonomă Aosta, Valle D'Aosta - Italia, nu poți să spui chestiile alea enervant de tâmpite care contează pentru români "cât costă mâncarea, băutura, ce baruri au, unde se poate merge la film, ce cluburi sunt" etc. STOP!

Trebuie să vezi cu ochii tăi ca să crezi cât de frumos este acolo. Iar după ce te-ai convins.. nu o să mai vrei să pleci. Noi am văzut regiunea în plină iarnă, dar mă gândesc că acum, când este cald.. este, poate, și de cinci ori mai frumos.

Vizitam castele fortificate, conace vechi, urcam pe stânci țuguiate, priveam în jos cu uimire și cu teamă, rămâneam uimiți de profesionalismul cu care orice monument arhitectural sau chiar străduță romană autentică sunt în primul rând respectate, apoi întreținute și promovate pentru turism. Ascultam cu atenție istoria fiecărui castel și îmi imaginam, ca un copil, ce forfotă trebuia să fie în fiecare dintre încăperile fastuoase. În camerele nobililor, împodobite cu obiecte pe măsură, în încăperile transformate în altare de credință, în bucătăriile imense în care să găteau cele mai gustoase bucate, pe holurile lungi și strâmte sau în curțile interioare. Nu aveam timp să realizăm că era prima oară când într-adevăr vedeam cu ochii noștri locul în care cu siguranță ar fi trebuit să ne naștem noi, în vremurile astea sau în altele, trecute. La un moment dat, aflați pe culoarele Fortificației din Bard care ofereau priveliștea zonei de undeva, foarte, foarte de sus, ne-am uitat unul la celălalt și ne-am spus din priviri că este un loc minunat, în care am vrea cu siguranță să trăim și noi. Apoi.. ne-am întristat adânc, pentru că urma să ne întoarcem, peste câteva zile, acasă. Urma să reintrăm în atmosfera românească. Să ne uitam cu milă la umila noastră Cetate, care zace pe același pat de ignorare. Urma însă să ne întoarcem cu o lecție învățată, de AȘA DA.

Imagini din Morgex, un fel de sătuc franco-italian, cu o comunitate de oameni a-ntâia





Cam așa arată căsuțele..




O imensitate de fortificație, superb pusă în valoare. S-au investit milioane de euro, probabil, pentru ca este pusă la punct la absolut toate nivelurile. Locația - pe o stâncă, la poalele căreia oamenii au niște căsute superbe. Pe care le împodobesc, în funcție de anotimp.. Câteva imagini..








Priveliște de deasupra zonei..


Așa arată fortificațiile din zonă. Înăuntru nu se putea filma sau fotografia.




Un conac cochet..




Clădirea asta imensă este Primăria Aosta, de fapt.


Aici.. alte castele și conace. Și Seba Iacubovici și Felyciti





Iarna, în orășelul Aosta



Și Alin..


Deci.. când spun că este un loc superb, chiar este. dacă vreodată aveți ocazia (și banii, pentru că este o stațiune destul de scumpă, chiar și pentru italieni), atunci mergeți cu încredere. Este o lume perfectă, lumea noastră..