Portretele luptatorilor de zi cu zi

Da, stim ca sarbatoarea Craciunului este o sarbatoare "de familie, cu cei dragi aproape" bla bla, dar acesti doi bujori nu au toate petalele la ei. Zilele astea le-am petrecut in mijlocul multor straini.

Noaptea de ajun a fost foarte interesanta. Mi-am revazut doi dintre fostii colegi de clasa din perioada liceului - Alexandru Aldea si Claudiu Boboia. Amandoi "frati" in continuare. Astia nu mai scapa unul de celalalt cat vor trai, vorba lu' Clau :)) Alexandru, cel mai destept (nu premiant cu coronita si bullshit-uri de genu' asta) dintre copiii din XII F, este acum mult mai deschis, mai volubil. Vorbeste mult, gesticuleaza, rade cu forta, pare un optimist incurabil. S-a cam ingrasat putin si arata deja ca un tatic. Cel putin in mintea mea.. Spune ca nu e pregatit pentru asa ceva, dar eu il vad exact in povestea aia :) Nu a mers pe psihologie, asa cum intuise in facultate..

Claudiu ma uimeste de fiecare data cand il vad. Pentru ca seamana (repet, tot in mintea mea) cu Robert Westerholt. Chel, cu un cap "frumos si rotund", barba, slab, mereu in negru.. Este foarte schimbat fata de cel de acum 8 ani, fizic si in toate modurile. In unele momente mi-a adus aminte de vechiul Clau, tacut, timid si finut, mereu desenand chestii pe banca.. Nici el nu s-a mai "atins" de psihologie..

Sunt doi baieti ce-mi sunt dragi, cu care as vrea si as avea ce sa vorbesc zile intregi. Inca ii vad ca pe colegii mei de clasa, cei doi din prima banca de pe randul din mijloc. Ii vad "mici", copii. Pentru ca in mijlocul lor ma intorc si eu la vechea Raluca - bleckaroaica, bleckaritza etc. Sunt doi tipi optimisti acum, siguri pe ei, mereu impreuna. Ne-au urat sincer sa avem noroc si sa ne fie bine, atunci cand ne vom lua zborul.

Alin si-a revazut prieteni vechi, plecati prin tari departate si proaspat intorsi acasa. Mi-a placut sa-i privesc dintr-un colt al clubului. S-au imbratisat, s-au pupat, s-au incurajat, si-au povestit lucruri pe care nu le mai stiau unii despre ceilalti. A fost o noapte a amintirilor. Calda, prietenoasa.

25 decembrie-le l-am petrecut la Dragus, la sat. M-a bucurat sa vad ulitele pline de tineret, de fete frumoase, imbracate in costum popular, curate, ingrijite, zambitoare. S-au intors de la biserica, au luat masa in familie si au venit la caminul cultural. Cu frati, parinti, bunici. Au venit si draguseni intorsi acasa pentru Craciun, din orase si tari mai mari.. Sala s-a umplut. Batranii au privit atenti la film, au dat din cap, aproband, de multe ori. Si-au intrebat fii "ce scrie acolo ca s-a intamplat?", mai ziceau cate un "asa a fost", "saracii copii". La un moment dat au aplaudat atunci cand pe pelicula arata cum un comunist a fost impuscat de unul dintre baietii din grupul Gavrila. Au intrat bine de tot in poveste, au re-auzit numele baietilor din munti, si-au vazut locurile dragi, au retrait momente traite pe "pielea lor". Au aplaudat, la sfarsit. Nu stiu daca filmul in sine sau pe cei care au avut curajul, nebunia si taria de a face ce au facut ei, atunci.

Eu una i-am aplaudat, constienta fiind ca oameni ca ei nu se mai nasc acum. Acum il consideram nebun pe amaratu' care s-a aruncat de la balcon. "Ba, esti psihopat, ai nevoie de psiholog. Mai rau - de psihiatru. Vai de capu' tau, vai de copiii tai!", asa zic romanii de acum. Dar copiii aia, care au plecat de langa parinti, din casa draga, de langa dragute, care au fost fugari flamanzi, inghetati, ani in sir, haituiti, chinuiti, prinsi, batuti, torturati, care au rezistat 10 ani (Ion Ilioiu) experimentelor psihologice, care au suferit mai mult stiind ca oamenii dragi sunt batuti, interogati, schingiuiti pentru ei, care au fost executati la perete, care nici macar crestineste nu au putut fi ingropati, cu toate ca ei chiar au avut un Dumnezeu, o credinta, o convingere.. aia ce au fost? Tot nebuni? A da, partea aia de istorie o ignoram acum, ne facem ca nu stim, ca nu s-a intamplat. Partea aia nu exista.
Cel mai tare anul asta m-au durut cuvintele unei foste prietene, care.. referitor la partea asta de istorie.. a spus atat - "si ce daca nu am fost la film? iaca, mare pierdere.." Da, e mare pierdere! Si asta spune multe despre noi..

Noi in ziua sfanta de Craciun am preferat sa mai primim inca o data lectia asta de viata. Pentru ca nu e in zadar!

26-le decembrie l-am petrecut la Rucar, pentru lansarea cd-ului, alaturi de alte cateva sute de localnici in sarbatoare. Si mai urmeaza..

Premieră în lacrimi

Ce pot sã spun? M-a impresionat primirea de la Fãgãraş. E greu sã nu te atingã atîta suferinţã reprimatã timp de atît de mulţi ani, atîta cãldurã cu care am fost primiţi, atît de mult respect pentru oamenii aceia pe care l-am simţit exprimat de cãtre toţi cei prezenţi în salã în numãr atãt de mare.

Este poate cea mai frumoasã şi cãlduroasã primire de care am avut parte, cu un film. Am trãit momente emoţionante, mult mai puternice decît m-am aşteptat, chiar dacã filmul nu a reuşit sã redea decît într-o foarte micã mãsurã sacrificiul acelor oameni, atît de mulţi, de altfel. Şi m-am bucurat cã, în ciuda lipsei mele de experienţã în a portretiza personajele, în a dezvolta momentele acelea sau în a descrie clipele teribile prin care au trecut, oamenii prezenţi în salã au aplaudat cu atît de multã bunavoinţã efortul nostru. Sentimente pe care le datorez în mare masurã şi doamnei Lucia Baki, care s-a oferit sã ne ajute cu proiecţia de la Fãgãraş şi nu numai atît, punînd atît de mult suflet în organizarea serii aceleia încãrcate de amintiri. (...)Toate cele bune, Constantin Popescu.

Am urmãrit şi am fotografiat comportamnetul d-lui Ilioiu pe parcursul premierei. A aplaudat continuu cînd au fost amintite numele luptãtorilor din Munţii Fãgãraşului, colegii lui. A rãmas mult timp în picioare deşi este bolnav. Am plîns de emoţii, a spus actorul Dan Bordeianu care l-a jucat în film pe Victor Metea din Ileni.

Cred cã am fãcut ceea ce trebuia. Chiar dacã nu am biruit, sînt cu conştiinţa împãcatã şi nu mã consider vinovat pentru deznodãmîntul luptei noastre a încheiat Ion Ilioiu. Regizorul Constantin Popescu Jr. și actorii l-au însoţit pe fostul luptãtor de la premierã pînã la domiciliul sãu din Fãgãraş. Un material emoționant - aici

Și doar câteva poze..






Ion Ilioiu, 81 de ani - ultimul partizan din Țara Făgărașului, rămas în viață



moment de reculegere în memoria celor căzuți în lupta anticomunistă



Ion Ilioiu, sărutat de actorul Ion Bechet (Nelu Novac în film)





Mă dusei să trec la Olt..

Cântec moldovenesc de război..