Pentru că m-am trezit sâmbătă, la prânz, într-o casă de țară, mare și tăcută, cu podele de lemn, scârțâitoare sub tălpi, într-o camera caldă, caldă, lângă omul care-mi face zilele fericite și pentru că am fugit spre geam și am găsit ce mi-am dorit.. a început iarna mea. Îmi doresc iarna asta. Mi-o doresc ca un copil. Cu fulgi mari, așa ca primii fulgi pe care i-am văzut sâmbătă. "Mai țineți minte cum desenam fulgii când eram copii? Cât de mari îi făceam? Dacă așa ar fi și în realitate, păi dacă ți-ar cădea un fulg din-ăla în cap.. ai simți ceva, nu glumă!" , ne spunea o doamnă care a avut mare grijă de noi câteva zile. Ce început frumos de iarnă am simțit! A fost și o senzație de deja-vu, la un moment dat..
De câte ori mă gândesc la starea lumii de azi, mă gândesc la porțile de sosire de pe aeroportul Heathrow. În general se spune că trăim într-o lume de ură și lăcomie, dar eu nu văd doar atât. Mie mi se pare că dragostea este peste tot. Nu este întotdeauna recunoscută sau facută publică, dar ea există. Părinții cu fii și fiicele, soții cu soțiile, prieteni, prietene.. vechi amici. Când avioanele au lovit cele două turnuri, niciun apel de la cei de la bord nu a fost de ură sau răzbunare, erau toate mesaje de dragoste. Daca vei căuta, presimt că vei găsi că: DRAGOSTEA E PESTE TOT. PUR ȘI SIMPLU DRAGOSTE!
Joni Mitchell - Both Sides Now