Sunt mândru cã sunt ei români

Ultimele douã sãptãmîni au fost pentru mine legate foarte strîns de oameni şi de acţiunile lor. Am sã mã opresc doar la cele pozitive, pentru cã sînt mai rare şi sînt de fapt esenţa vieţii. Au fost nesperat de mulţi oameni care m-au impresionat pentru cã au reuşit sã îmi demonstreze cã existã încã naţionalism adevãrat, necamuflat în festivism ridicol. Prima mare dozã de naţionalism autentic am primit-o la premiera filmului Portretul luptãtorului la tinereţe. Oameni extrem de diverşi ca formare şi educaţie şi-au arãtat respectul sincer pentru lupta anticomunistã din Munţii Fãgãraşului. De la urmaşii sau colaboratorii luptãtorilor pînã la artiştii de la Bucureşti. A urmat apoi ziua naţionalã a României. Toatã media s-a umplut de sintagme de genul sînt mîndru cã sînt român, bineînţeles fãrã nicio explicaţie sau acoperire. Eu am sã zic sînt mîndru cã ei sînt români. Şi mã refer în primul rînd la grupul Ogoranu. Apoi la o întîmplare extrem de plãcutã ce are legãturã cu ziua de 1 Decembrie. În unul dintre numerele trecute am scris un material despre faptul cã nu ne cinstim eroii, cu accent pe sacrilegiul care s-a produs în cazul osemintelor deshumate din cimitirul ordodox şi abandonate în sensul giratoriu. Am fost contactat ulterior de o doamnã, care mi-a spus cã nu am dreptate, şi cã fãgãrãşenii adevãraţi încã îşi cinstesc eroii. Drept dovadã a încercat organizarea unei întîlniri de Ziua Naţionalã, exact în locul din care au fost scoşi eroii. Deşi a mers la instituţii şi a vorbit cu zeci de cunoştinţe, la ora şi locul stabilit a fost doar o mînã de oameni. Atmosfera a fost însã una care mi-a demonstrat ce înseamnã de fapt iubirea de ţarã deoarece a fost prezent şi un veteran din al Doilea Rãzboi Mondial. Nu a ţinut un discurs, doar a vorbit cu respectul cuvenit despre camarazii sãi care au fost mutaţi din morminte într-un bunker de beton. Bãtrînul domn a demonstrat cã nu cuvintele mari fac o naţiune, ci faptele mari. Şi doar oamenii care au murit pentru ideea de patrie, care s-au opus atunci cînd ea le-a fost furatã, sau cînd ea a fost cotropitã de un regim absurd şi-au cîştigat pe deplin meritul de a fi români. România trebuie sã însemne mai mult decît o ţarã ce se revendicã în cîntece folclorice, a cãrei mîncare tradiţionalã de sãrbãtoare este ciolanul cu fasole şi ai cãrei conducãtori îi furã ziua de naştere pentru a face bãi de mulţime. Dar pentru asta trebuie sã se nascã spiritual mai mulţi români, nu doar sã se elibereze buletine cu aceastã titulaturã.

Premieră în lacrimi

Ce pot sã spun? M-a impresionat primirea de la Fãgãraş. E greu sã nu te atingã atîta suferinţã reprimatã timp de atît de mulţi ani, atîta cãldurã cu care am fost primiţi, atît de mult respect pentru oamenii aceia pe care l-am simţit exprimat de cãtre toţi cei prezenţi în salã în numãr atãt de mare.

Este poate cea mai frumoasã şi cãlduroasã primire de care am avut parte, cu un film. Am trãit momente emoţionante, mult mai puternice decît m-am aşteptat, chiar dacã filmul nu a reuşit sã redea decît într-o foarte micã mãsurã sacrificiul acelor oameni, atît de mulţi, de altfel. Şi m-am bucurat cã, în ciuda lipsei mele de experienţã în a portretiza personajele, în a dezvolta momentele acelea sau în a descrie clipele teribile prin care au trecut, oamenii prezenţi în salã au aplaudat cu atît de multã bunavoinţã efortul nostru. Sentimente pe care le datorez în mare masurã şi doamnei Lucia Baki, care s-a oferit sã ne ajute cu proiecţia de la Fãgãraş şi nu numai atît, punînd atît de mult suflet în organizarea serii aceleia încãrcate de amintiri. (...)Toate cele bune, Constantin Popescu.

Am urmãrit şi am fotografiat comportamnetul d-lui Ilioiu pe parcursul premierei. A aplaudat continuu cînd au fost amintite numele luptãtorilor din Munţii Fãgãraşului, colegii lui. A rãmas mult timp în picioare deşi este bolnav. Am plîns de emoţii, a spus actorul Dan Bordeianu care l-a jucat în film pe Victor Metea din Ileni.

Cred cã am fãcut ceea ce trebuia. Chiar dacã nu am biruit, sînt cu conştiinţa împãcatã şi nu mã consider vinovat pentru deznodãmîntul luptei noastre a încheiat Ion Ilioiu. Regizorul Constantin Popescu Jr. și actorii l-au însoţit pe fostul luptãtor de la premierã pînã la domiciliul sãu din Fãgãraş. Un material emoționant - aici

Și doar câteva poze..






Ion Ilioiu, 81 de ani - ultimul partizan din Țara Făgărașului, rămas în viață



moment de reculegere în memoria celor căzuți în lupta anticomunistă



Ion Ilioiu, sărutat de actorul Ion Bechet (Nelu Novac în film)





Mă dusei să trec la Olt..

Cântec moldovenesc de război..

Reportaj video.. sau așa ceva..

Aici se pot vedea ceva imagini de la premieră. Chiar dacă se repetă cadrele, chiar dacă întrebările reporterului sunt.. șchioape, chiar dacă textul nu sună deloc bine, pe alocuri - dar e bine și-așa rău :)
Cât despre poze.. curând!

pies nici nu se încarcă tot. deci.. da

A fost..

și deocamdată pot spune doar atât. Este 7 dimineața și încă râd de una singură când rememorez ce s-a întâmplat în ultimele 10 ore.

But first! Premiera a fost extrem de emoționantă. Sala a fost plină, spectatorii au ieșit, după trei ore, din sala de spectacole - impresionați. Regizorul, actorii și echipa de producție au fost aplaudați de 600 de făgărășeni la scenă deschisă, s-a ținut un moment comemorativ, s-a oferit un premiu, un actor special (om, înainte de toate) a lăcrimat, impresionat de ceea ce s-a întâmplat (și eu la fel și mulți alții ca mine).. Pentru noi a măsurat foarte mult prezența la film a lui Ion Ilioiu, ultimul dintre partizanii făgărășeni rămași în viață. Care astăzi împlinește vârsta de 81 de ani! Nu mai vede bine, nici auzul nu îl mai ajută, trupul îi este bolnav, dar a avut îndârjirea de a rezista patru ore în același loc, pentru a retrăi și frica și durerea și disperarea și scârba acelor ani în care a fost fugar. A ieșit din sală vizibil emoționat, la brațul regizorului Constantin Popescu. Cuvintele nu au valoare..

Mi-a plăcut foarte tare că artiștii au fost interesați de istoria noastră. Au cercetat fiecare poză din expoziție, au pus întrebări, au cumpărat cărțile lui Gavrilă Ogoranu.. Nu s-au baricadat în spatele vreunui zid imaginar, atunci când oamenii s-au dus să le strângă mâna, să-i felicite, să le ceară un autograf sau o poză, două, trei. Au răspuns firesc ziariștilor locali (celor de la Nova, singura televiziune prezentă - rușine, zic, ălorlalți!) și celor mai mari în grad, de câte ori au cerut reporterii. A fost un aveniment așa cum merita să fie!

Ce-a urmat după.. ee, altă mâncare de pește. În mare - ne-am liniștit mai întâi, apoi am tras un chef mare și lung la Cover. Cred că am râs în noaptea asta cum nu am mai făcut-o de luni bune. Am râs cu lacrimi până la cinci dimineața. S-au consumat chestii, s-a cântat, s-a dansat, s-au făcut jocuri, s-au spus bancuri mai mult sau mai puțin reușite, s-a povestit despre semne mistice din frunte, despre slănina de porc, țuica din Ardeal și aia din Oltenia, despre ceasuri de firmă, despre super-glue, s-a făcut bâză de Dansez pentru tine, ne-am pozat în diverse ipostaze și multe alte cele. Și mai pot spune doar atât - Bordeianu cântă. Și cântă bine de tot (în special un anume cântec de război moldovenesc, foarte emoționant de altfel!). Și nu este ăsta singurul motiv pentru care chiar ne-a plăcut sincer de Dan! Iar Vasile Calofir :))) e tare rău de tot (nu pot spune în ce anume)! Noroc cu rezistența!

A fost o zi lungă și faină!