Și numai când abia scăpasem de iarnă. Aia trecută a fost prea lungă. Și acum începe iar.
Prima răceală de sezon a trecut. M-a ținut o săptămână. Urmează altele. O să trec dintr-o răceală în alta. Trebuie să scot hainele groase deja. Direct pe alea groase, nu alea potrivite pentru între două anotimpuri. Cum ar fi toamna, de exemplu. Care toamnă? În seara asta am scos plapuma. E iarnă.. fără zăpadă, deocamdată.
O să încep iar cu poftele. De lichide cremoase, cu aromă de scorțișoară, de ceaiuri aromate, de citrice. Iarna asta îmi miroase a migdale. O să mă înconjur de o mulțime de produse din migdale. În cameră va mirosi doar a migdale, voi avea migdale în păr, pe piele, în așternuturi.
În suflet nu e frig. E o stare de bine, de amorțeală plăcută. Mă bucur de ultimele luni acasă.
Când orașul ăsta mic îngheață, ne place să ne strângem laolată. Dacă vara asta fiecare a fost cu programul lui, în sezonul care începe ne vom întâlni mai des. La Cover, la vin fiert și la discuții aprinse. Ne vor lua de cap toate lichidele fierbinți și îndulcite, ne vom înfofoli bine, vom merge la cabana din munți, vom face o coloană din 10 sănii trase de mașina unuia dintre noi, vom veni la vale cu viteză, unii se vor mai pierde pe drum, alții vor cădea în șanț, vom râde că am dat în mintea copiilor și tot așa.
Iarna asta îmi doresc un brad în casă. Vreau să țin minte imaginea asta și să o iau cu mine, să mă îmbăt cu ea ca să-mi ajungă pentru atunci când îmi va fi dor.
Nu mi-e groază de iarna asta. Parcă abia aștept să ningă, să se întâmple toate evenimentele firești. Deja vreau să pregătesc mâncăruri grele, să port căciuli și mănuși pufoase, să îmi iau bocancii ăia grei în picioare, să alerg de Alin când vrea să mă îngroape în zăpadă, să alunecăm amândoi pe derdeluș, la 4 dimineața, pe străzile pustii. Abia aștept ziua lui Mangi. Sigur va face un chef mare, în noua casă. Vreau să rup cu nerăbdare hârtia de pe cadourile de la moși diverși. Deja știu unde vreau să fiu de ziua mea, ce cadouri vreau să primesc. Este primul an în care chiar vreau cadouri. De la toată lumea. O să plâng ca un copil dacă va uita cineva să mă sune! O să mă supăr rău de tot! Am o dorință. Îmi voi canaliza toată energia pozitivă spre îndeplinirea ei, iar în noaptea de Anul Nou o s-o rostesc cu voce tare.
O să simt iarna care începe. Cu sufletul deschis și fericită că am scăpat de cel mai întortocheat an din viața mea de până acum. Nu-mi va fi dor de 2010 și nu-l vor regreta! Aștept să se așterne zăpada peste el, să-l înghită, să-l șteargă de pe fața pământului.
Voi deschide ochii și voi trage pe nări aerul începutului proaspăt. De portocală și migdale.
De vreo două zile sunt numai un zâmbet. "U, ce făceam acum un an pe vremea asta?" și el îmi răspunde, zâmbind complice gândurilor mele.
Ziua noastră a fost atât de frumoasă și de emoționantă, încât am plâns de fericire, cred, mai mult de un sfert din nuntă. Orice urare spusă din suflet de prietenii noștri, orice îmbrățișare și zâmbet sincer venite din partea celor dragi și foarte puțini, mi-a dat aripi. Am și râs mult în ziua de 6 septembrie 2009. Ca dovadă stau pozele și filmările. Ne-am ținut de mână toată ziua, ne-am zâmbit și ne-am sărutat mai tot timpul. La câtă adrenalină pompa în noi, eu una nu am mai simțit nici frigul, nici durerea de picioare, nici aia de burtă, nici oboseala. Eram slăbită, nedormită și nemâncată de zeci de ore. Dar nu a mai contat nimic. Odată intrați în ziua noastră, ne-am lăsat duși de val și a fost minunat.
Nu-l mai văzusem pe Alin atât de emoționat niciodată. Mereu sigur pe el, foarte greu de impresionat și cântărind la rece tot ce se-ntâmplă în jurul lui, acum un an a fost altcineva - era tot numai o emoție.
Dimineața am început-o cu o ceartă. M-am certat în mașină cu Cipri și l-am amenințat că dacă-mi va strica ziua, îl strâng de gât. Toată lumea era agitată, asta e. Aia a fost ultima ceartă dintre noi. Dar frățiorul meu mă iubește, știu eu, foarte mult. Și invers!
Apoi, câteva ore le-am petrecut cu fetele mele, Lioara și Eniko. La coafor. Cât am mai râs și acolo! Eni a făcut șou, ca de fiecare dată. Mi-aș fi dorit să nu se strice aparatul foto și să am niște amintiri de-atunci. Când am terminat cu spoiala, am așteptat mașina care trebuia să ne ia.. vreo 15 minute în stradă. Eram o rocăriță cu voal de mireasă, ținută-n brațe de Eni, pentru că tremuram și de frig și de emoții. Lioara mea era creață :) și frumoasă!
Abia când l-am văzut pe Alin m-am mai liniștit. Pentru că până să ajungă acasă la mine, eu am fost un pachet de nervi. Apoi au început alte peripeții, care s-au ținut lanț până la terminarea oficierii căsătoriei, la Sala Dietei din Cetate. Iar chitara lui Sandu a cântat foarte duios :)
Când mă gândesc la căsătoria noastră, prima dată îmi amintesc de cununia religioasă. Nu suntem noi cei mai evlavioși dintre pământeni, dar a fost un moment aparte. O emoție plăcută, o promisiune și speranța că Divinitatea ne va proteja uniunea. La un moment dat mi-am văzut mama lăcrimând. A fost mai mult decât aveam nevoie. Iar petrecerea.. ca la petrecere - dans mult, agitație mare, poze peste poze. Nu am valsat. Primul nostru dans a fost mai mult o strângere luungă în brațe, invitând lumea să își aducă aminte cât de frumoasă este viața. What A Wonderful World, Louis Armstrong.
Apoi, nici nu am avut timp să ciugulim ceva din mâncare. Eu am apucat să înghit câteva boabe de struguri, o lingură de supă și o felie din tortul nostru foooarte gustos, dar nu prea arătos. Am preferat să fie așa și nu invers.. Pepe a vorbit mult, Țache (și băieții de la Icar) a distrat lumea și amândoi mi-au respectat dorința de a nu cânta sub nicio formă următoarele: Ești mireasa vieții mele - Ovidiu Komornic, Frumoasa mea - Marcel Pavel, Fii cu tupeu nevastă și să n-aud vreo influență de manea în nicio melodie. Buni băieți! Și ascultători :) Am fost furată de fratele lui Alin, Luci. Ceea ce nu se face de obicei. Dar furatul ăsta a fost premeditat.Trebuia cumva să ajungem în Cover, să ne tragem sufletul, cu toții. Eu, Alin, Lioara, domnișorii, nașii.
Pentru că nunta noastră a fost în prima duminică a lunii septembrie, invitații nu s-au mai lungit atât de mult, astfel că pe la 3 dimineața, am mai rămas vreo 20 de oameni. Gașca de la Monitorul de Făgăraș și prietenii apropiați. Nu pot să uit un dans anume, pe care l-am dansat cu toții, ținându-ne de mâini. A fost un moment foarte intim și frumos. Ei se încălziseră bine și tot mai vroiau distracție. Pe care au continuat-o la Cover Club, până dimineața, devreme.
Pe la ora 6.00 am vrut s-o sun pe Alinutza "sora mea geamănă", care s-a căsătorit, în aceeași duminică, cu verișorul lui Alin, Cosminache. Cu o jumătate de oră mai devreme decât noi :)) M-am gândit la ea mult în ziua nunții mele. Ne-am dorit amândouă să ne întâlnim și plănuisem asta. Dar este inutil să-ți faci prea multe planuri pentru ziua nunții. Este aproape imposibil ca toate să fie duse la sfârșit. Dar cât de frumos este ca două prietene foarte bune și foaaarte vechi să își sărbătorească aniversarea căsătoriei în același timp! Urările ți le spun în particular, iubita!
Astăzi aș vrea să le mulțumesc prietenilor foarte, foarte dragi care au fost alături de noi, acum un an. Prezența lor a contat mai mult decât orice cadou primit. Familiei de la Cover Club, familiei din presă, Lioarei mele, lui Eniko și Sandu, Vio, Țache cu trupa, Pepe. De fapt prietenilor noștri de suflet. Nu mulți. Dar cei mai importanți! Care ne-au făcut ziua de neuitat.
A trecut un an și nu-mi vine să cred c-a trecut atât de repede. În tot timpul ăsta, am alergat ca doi nebuni după ceva. Câteodată am mai și obosit.. Dar pentru că alergăm împreună și ne ținem de mână strâns, nu ne abandonăm atunci când unul dintre noi obosește, este cel mai important. O să ajungem acolo unde ne dorim, la un moment dat. Iar aventura asta îmi place. Iar nunta.. nunta mi-a plăcut foarte mult, dar cel mai mult îmi place de Alin, pentru că este atât de perfect pentru mine, încât m-aș căsători cu el în fiecare an. Și nu aș schimba nimic - nici măcar greșelile și peripețiile prin care am trecut, nici frigul și ploaia măruntă din ziua aia, nici durerea de tălpi, cu care am alergat desculță prin iarba udă. A fost ziua noastră perfectă de septembrie :)
- am trăit și ziua în care David a trecut de la Gî-gî, așa cum credea el că este numele meu, la Auca. ce emoții și ce bucurie pe mine!
- am revăzut-o pe Cătălina, colega mea de bancă din școală generală, după vreo 15 ani. altă bucurie!
- mi-am revăzut în aceeași zi diriginta din generală și tot o fostă colegă de bancă, pe care nu o mai întâlnisem din clasa a V-a. le-am văzut de la depărtare și am lăsat lucrurile așa.. nu știu de ce
- după atâtea mici bucurii, care contează, am primit o veste. Pleacă Alina la Grecia. Nu că nu m-aș bucura pentru ea, știu că are nevoie de un concediu. La mare, la bălăceală, soare, fustițe scurte, scoici, somn lung, salate delicioase etc. Dar pleacă de lângă mine :(. Noroc că se întoarce peste o săptămână!
- am primit un premiu, tot de la Alina.. pentru că sunt "sensibilă și bună scriitoare". e.. mai mult sensibilă decât bună scriitoare, știe ea! - trebuie să dau mai departe premiul, așa că.. m-am gândit eu.. the award goes to.. fratele meu cel mare, Paulache. E criminal, motiv pentru care țin la el în mod deosebit.
- nu-mi doresc bani, mulți bani, exagerat de mulți bani, dar cânt asta cât e ziua de lungă :))
O, cum ne așteaptă pe noi niște câteva zile pline. Grele tare! Vine Sebanu. Vom încerca să ne ținem după ritmul lui de.. a face orice. Cred că săptămâna asta vom fi tot somnambuli, afumați, rupți de oboseală, vom râde până ne vor durea mușchii feței.
Dar până va ajunge Seba acasă.. am început săptămâna fain de tot. După ce am scăpat de munci, ne-am întâlnit, în Intim, cu foștii colegi din presă, dintre care doi dezertori. În categoria asta intru doar eu și Alex Sburlescu. Alina și Alinu meu încă mai dau la sapă, asta-i viața.. Foarte, foarte, dar foarte puțini dintre foștii colegi din presă mi-au rămas la inimă. Și îmi plac tocmai pentru că sunt conștienți de faptul că toată mizeria asta de meserie nu are niciun sens. Doar îți mănâncă nervii și te înrăiește. Mă bucur sincer că Alex s-a rupt total de meseria din ultimii ani și acum face cu totul altceva. Are un job din care chiar câștigă niște bani și unde are colegi cu care chiar se poate înțelege omenește. Fără răutăți, invidii și "strâmbe". Fără nervi, pupat în dos partidul-tată, jucat teatru zi de zi, potolit nervi și controlat vorbe. De ce naiba îmi aduc eu aminte de chestiile astea, tocmai acum? Pentru că de fiecare dată când revăd un fost coleg, instantaneu îmi vin în cap amintirile din anii ăia pierduți, în care alergam ca o bezmetică după.. nimic, practic. Când revăd foștii colegi, am o emoție anume și câteva secunde am impresia că mă întorc în timp, ceea ce nu-mi face bine. Dar am învățat că vechea Raluca nu mai este Raluca de azi. Acum sunt un om normal, mă simt bine în pielea mea de.. civil.
Mă aberez, când de fapt am vrut să scriu cu totul altceva. Că m-am simțit în seara - noaptea asta foarte bine. Am uitat că este abia începutul săptămânii și, înconjurată de oameni faini, am petrecut câteva ore mișto de tot. Am povestit, ne-am amintit momente haioase, ne-am jucat un joc nou, am râs. Am aflat cine era Johannes ăla, cu toate că toți eram convinși că deja știm despre cine e vorba. Cosminache a avut parte doar de personaje de desene animate. Cu ochelari groși și o soră.. hai să spunem iubită de toată lumea. Cu Mangi m-am sincronizat la niște treburi. Eu mi-am ghicit ambele personaje. Iar Claudiu nu ar fi ghicit ultimul personaj nici până mâine dimineață :)) Cică unii au mai și trișat, dar eu nu am văzut nimic! Cel mai tânăr dintre meseni, Sorin, a trebuit să îndure glumele noastre de prost-gust legate de viitoarea lui meserie - preot. Preot în căutare de soție și parohie, normal. Iar vărul nostru prin adopție, Dan, a încercat inutil să atragă cumva-cumva atenția unei barmanițe. Eu i-am zis că e prea tânără pentru el, dar el nimic. S-a convins singur că nu avea nicio șansă..
Prefer oricând să stau în mijlocul oamenilor reali, nu al "vedetelor locale", false și uscate de atâta venin ce le clocotește pe dinăuntru. Și mă bucur în fiecare zi că m-am desprins definitiv de toată cacealmaua în care m-am complăcut de la 19 ani, încoace. Totuși, sunt recunoascătoare pentru ceva. Pentru că le-am cunoscut pe acele foarte puține persoane care-mi vor fi dragi toată viața. Așa l-am cunoscut pe Alin. Apoi pe Mangi, pe Tibilache, Crisu Ișvan, Mery, Alexandru Cocă și Alex Sburlescu.. Pe Cristina nu am mai văzut-o de ani, este la București, are familie numeroasă acum. Am plâns ca un copil când a plecat din Făgă și mi-aș fi dorit să o cunosc mai din vreme. Mery s-a retras și ea, e mămică. Poate va reveni la presă. După ce m-a pișcat de câteva ori, cum îi era obiceiul :), m-a acceptat în echipă, cu tot cu ciudățenile mele. Nu i-am spus niciodată, dar sper să știe că mi-e dragă. De fiecare dată când îl văd pe Tibilache îmi râde sufletul. Împreună cu "floarea lu' ticu'" făceam o pereche perfectă, pe teren. Încă lucrează.. Alex Cocă ne este drag pentru că.. așa este el, un băiat de zahăr, care pe deasupra ne-a suportat fițele cu calm și răbdare, timp de peste șase luni grele (a fost fotograful nostru la nuntă..). Ultima dată a lucrat pentru Realitatea Sibiu, care acum.. stă puțin pe tușă. Mai nou a devenit un tânăr om de afaceri. Alexandru Sburlescu este un haios și râde cu poftă, ceea ce-mi place grozav. El a fost ultimul meu coleg cameraman. Dar dacă am răcit dup-aia.. ce să fac? :)) Mangi.. este mai mult decât o prietenă.. Iar Alin.. mi-a fost coleg, șef, apoi "rival". Iar acum este jumătate din mine.
Am început săptămâna privind, în același timp, și înapoi și înainte. Cu toată încrederea că lucruri bune se întâmplă la tot pasul, chiar și atunci când am impresia că nu este așa!
Ne-am făcut planu'. Ieșim, ca fetele, la plimbare. Ne mai dezmorțim gândurile după o săptămână grea, cât trei bolovani. Aer curat, copaci verzi, povești, mici și nevinovate bârfulițe.. Mangi, ca tot omu' sănătos la cap, se gândește ca poate ar fi mai bine să ne alegem o terasă. Eu, ca tot omu' anormal cu creierii minții, am zis că e mai bine să ne plimbăm. Ne urcăm pe un zid de Cetate (ăla care-mi place mie) și ne uităm în jos, la lume. Zic.. Între timp s-au dunat ceva nori gri deasupra noastră. Mangi se uită în sus.. "N-ar fi totuși mai bine să intrăm undeva?". Eu - "Nuuuu, Mangi. Fii serioasă. Și dacă plouă.. Va ploua cinci minute repede și gata. Hai măcar pe promenadă. Stai liniștită!".
4 minute. Atât au durat poveștile. Și a-nceput apa. Drip-drop, drip-drop. Mai încet, așa. Mangi: "Ralu, hai măcar să fugim până la farmacie". Eu: "Mangi, stai liniștită. LI-NIȘ-TI-TĂ! În cinci minute trece". Fulgere, tunete. Noi două și un pom. Și plouă tot mai tare, tot mai furios. Între timp alte tunete, din toate părțile.
După 15 minute: "Oare nu se gândesc ai noștri bărbați să vină după noi?". Peste alte cinci minute. Mangi: "I HATE YOU!!! Numai din cauza ta. Tu și ideile tale..". Copacul nu a mai avut putere să ne protejeze de apă. Eram ca sub duș. Degeaba am mai încercam eu să dreg busuiocul.. cum că e romantic să stam amândouă în ploaie, că ne mai spălăm gândurile, că mergem acasă cu mintea fresh, că urmează o baie lungă și caldă (și ceai fierbinte cu lămâie, completa Mangi). Nu a mai mers. Ne-a luat frigu', ne-a plouat până la piele. Iar pentru că rinichii noștri sunt niște sensibili.. numai de asta nu aveam nevoie acum!
Alina a început să-și cânte repertoriul. Rain - Madonna și melodia aia de Crăciun. Eu am pus ochii pe un melc.. Ce să și faci pe vremea aia?
Nu știu cum se face, dar de fiecare dată când ne hotărâm să facem plimbări, doar amândouă, iese ceva.. ceva de neuitat. Cea mai tare peripeție s-a întâmplat acum mulți ani. Mangi pe bicicletă și eu pe role. Am ieșit din oras și eram în drum spre Mândra. Ne-am văzut moartea cu ochii. Nu pot să spun motivul :) Alina nu-și mai simțea grisinele, iar eu râdeam ca toanta. Acum când ne aducem aminte, râdem amândouă :)
Mangi, nu îți pot promite că întânirile noastre viitoare (dar DOAR ale noastre), vor fi mai cumpănite. Avem o baftă împreună.. ceva de toată frumusețea. De-acum înainte trebuie să ne luăm măsuri de precauție. Speed dial pentru Salvare, Urgențe, Pompieri, Poliție, Taxi.
Am ajuns acasă și am văzut amândouă ceva frumos. Un curcubeu mare si colorat. Și apoi încă altu'. Câte un curcubeu pentru fiecare. Alina, mie-mi plac culorile tale ;) Later Edit: Mi s-au trezit rinichii din amorțeală.. Mangi, sper că măcar tu ești ok!
Nu știu cum se face, dar dacă în timpul săptămânii suntem ori scârbiți de problemele care apar pe parcurs, dezarmați sau doar plictisiți, uichendurile sunt din ce în ce mai bune. Și se merită să strângi din dinți cinci zile, pentru ca următoarele două să fie pline și nebune.
Fie că mergem pe munte, sau la "verișorii" noștri, Mangi și Cosmin, că ne întâlnim cu familia de la Cover sau facem sport în aer liber.. totul e ca o mini-vacanță. Pentru un capricorn lent, ca mine, poate fi un program puțin obositor și acesta. Dar e așa fain!
De ce țin să trec la jurnal în special uichendul ăsta? Pentru că:
- "verișorii" ne-au învățat un joc mișto, la care se pare că am mână bună și noroc cu caru' - m-am încărcat de energie jucându-mă cu băieții lui Ghiță, în părculețul copiilor, două zile la rând. Și mai urmează.. - mi-am revăzut frățiorul, tot mai pletos și creț :) - am mers la un concert exact pe sufletul meu
Concertul:
Motivul pentru care Alin mă tachinează mereu - "Ești rockeriță de catifea, n-am ce vorbi cu tine!". De fapt sunt jumi-juma. O gagică de catifea care, câteodată, are excese de rocăieli serioase. Dar nu cred că pot fi "introdusă" într-o categorie aparte. Nici nu-mi place chestia asta și mă cam scoate din sărite, sincer. Nu suntem produse într-un supermarket și nu cere nimeni să i se pună un preț, o etichetă, în funcție de conținut și ambalaj. Dar dacă sunt "de catifea", să zicem că accept chestia asta .. doar de la Alin. Aseară la concert nu m-a mai tachinat, dar zâmbea șmecherește când se uita la mine.
Ieri, i-am cunoscut pe băieții și catifelata Ana de la True Mind, din Brașov. Inițial, înregistrările pe care le-am ascultat pe net nu mi-au dat speranțe de un posibil concert reușit. De fapt nici nu știi la ce să te aștepți de la publicul din Făgă. Ce-i adevărat - au fost în ultima vreme tot felul de trupe de rock, dar cu stiluri diferite. Încă nu cred că ne-am dat seama care dintre ele este mai ușor de digerat aici.
Trupa a-nceput în super forță și a plăcut. Lăsând la o parte chestiile tehnice legate de sunet, aranjamentele pe care i le-au cerut lui Mike și care de fapt nu au fost cele mai fericite.. am încercat să ne concentrăm pe muzică. Cu toate că este un stil care mă îmbracă pe mine, am simțit, după primele trei piese, că deja este prea mult. Prea multă operă. Ana cântă excepțional, dar pentru mine a fost de-ajuns să aud chestia asta de câteva ori. De la un anumit moment, în capul meu toate melodiile sunau la fel. Și în timp ce tineretul din Doamna Stanca dădea din plete, eu mă gândeam în gândul meu cum o să ajung acasă și cum o să ascult numai Within Temptations, ca să îmi ling rănile. Și cum mă gândeam eu așa la Sharon Den Adel, la concertul de la Artmania din 2007 și la faptul că aș da orice numai să-i mai văd o dată live.. Ana mi-a aruncat drept în față un cover după Within. Mi-a venit să mușc din masă, reflectoare, microfon și să înghit tobele. De fericire, normal!
După momentul ăsta parcă am mai prins viață. Și au urmat câteva melodii care parcă sunau mai altfel. Mi-a plăcut un alt cover după "Vino Doamne" - Vali Sterian, mi-a mai plăcut Self Anthem și cel mai mult - melodia Apus. Coverul după Nightwish m-a cam lăsat rece. La fel ca și Nightwish, de fapt.. Mi-a plăcut foarte mult atitudinea Anei pe scenă. Chiar ziceau și băieții că este primul artist din Cover care a reușit atât de bine să comunice cu publicul. Păi normal, mai băieți, este femeie! Simte, nu face nimic mecanic, doar de amorul artei.
În afară de fițele mele de catifea, publicul chiar s-a lăsat prins de muzica True Mind. Cred că a fost unul dintre cele mai lejere, sincere și calde seri de concert din Cover. Contează enorm o prezență feminină pe scenă, zic eu.. Nouă ne-au plăcut toboșarul (normal!) și basistul. Congrats! Când vor reveni pentru a doua oară la Făgă, sperăm să fie și studenții acasă!
Un mare Bravo pentru Vio, a fost inspirat și de data asta.
Drăguț acest Vlad, nu? Vio, care a descoperit frumusețea metal-ului :)
ROCK ON! P.S. The Howling, Within Temptations. Unul dintre clipurile filmate în România, 2007.
Și cel mai recent clip. Unde-i rocăiala? Nu știu, dar melodia și mesajul contează. Frumos tare! Nu are cum să nu te atingă așa ceva!
UTOPIA
The burning desire to live and roam free
It shines in the dark And it grows within me
You’re holding my hand but you don't understand So where I´m* going, you wont be in the end
I’m dreaming in colors Of getting the chance Dreaming of trying the perfect romance
The search of the door, to open your mind In search of the cure of mankind Help us, we're drowning So closed up inside Why does it rain, rain, rain down on utopia? Why does it have to kill the ideal* of who we are? Why does it rain, rain, rain down on utopia? How will the lights die down, telling us who we are?
I'm searching for answers, not given for free You're hurting inside, is there life within me?
You're holding my hand but you don't understand taking the road all alone in the end* I'm dreaming in colors, no boundaries are there
I'm dreaming the dream, and I'll sing to share In search of the door, to open your mind In search of the cure of mankind Help us, we're drowning So closed up inside Why does it rain, rain, rain down on utopia Why does it have to kill the ideal* of who we are? Why does it rain, rain, rain, down on utopia? And when the lights die down, telling us who we are
Why does it rain, rain, rain down on utopia Why does it have to kill the ideal* of who we are? Why does it rain, rain, rain down on utopia And when the lights die down, telling us who we are Why does it rain?
Nu îmi plac schimbările bruște, pentru că îmi zdruncină tot ritmul meu lent de a trăi.. Dar atunci când se întâmplă acea schimbare îmi adun toată energia și mă concentrez pentru a face față noii situații. Asta fac și acum. Am pornit pe un drum nou, cu pași foarte mici, pentru că sunt o începătoare. Nu are nicio legătură cu activitatea mea din ultimii șapte ani, așa că încerc să mă adaptez. Nu e nimic spectaculos, dar e mult mai bine așa. Și mai liniște.
Și mă bucur pentru cel puțin un motiv. Mare. Că am reușit să mă rup total de presă, să îmi vindec rănile și să pornesc iar la drum. Ăsta este de fapt cel mai important lucru. Nu cred că este ușor pentru nimeni să se vindece total de meseria aia oribilă, care, în timp, ajunge să-ți mănânce fărâma de umanitate rămasă în tine. O văd acum un drog, un microb. De care eu una m-am curățat definitiv. Și nu a fost deloc ușor. Doar Alin știe.. Și puțin și Mangi..
Gata, o luăm de la zero. Din nou! Break a leg, Ralux!
Chiar se simte că a venit primăvara. Începe lumea să mai miște câte ceva.
Alin își "chilărește" prietenii la Airsoft - Brașov. Așa cum ar zice fetele "o joacă de-a războiul". Însă pentru băieți chiar nu e o joacă. E pe bune. Doare și lasă urme. Se va organiza în curând și la Făgăraș. www.airsoftbrasov.ro
Apoi, Cover-ul nu se lasă și aduce pe bandă rulantă TRUPE. Ieri, duminică a concertat PROMETEU, din Vâlcea. Iar în ziua în care vom împlini 6 luni de căsnicie, adică sâmbătă, 6 martie avem un sooper concert. Sandu, iubitul lui Eni, domnișorul nostru de onoare și prieten destoinic vine cu trupa lui din Sibiule. Trupa de rock este betoancă! Se numește FRAGMENTARIUM, iar cine nu vine în Cover sâmbătă.. apăi e degeaba! Un mic cubuleț de zahăr: băieții sunt fani Anathema și Haggard, ale căror melodii le și cântă în concerte. Frumos de tot! Iar Sandu îmi este foarte drag, pentru că m-a încurajat și m-a liniștit atunci când eram pierdută. Și pentru că este un om blând. Apăi Eniko.. ohooo, poveste luungă!
El este Sandu Grădinaru :)
Primăvara noastră este mai frumoasă după ce am aflat că Dănuței i-au priit citostaticele și acum se poate întoarce acasă la fetița ei de câteva săptămâni.
Ceva emoții la început de primăvară mi-a dat Mangi! De ce? Pentru că nu mi-a răspuns la niciunul din telefoane. Și am sunat-o vreo 20 de minute continuu. Iar când Alina nu răspunde la telefon, știu că ceva nu e în regulă. Intuiția mea a fost corectă. Alinutza a fost internată de urgență în Spital (vineri, 26 februarie), din cauza apendicelui care o încovoia de durere. A scăpat cu bine și sper că azi ajunge acasă. Va sărbători 6 luni de căsnicie și Ziua Memeii (oribilă zi!!!).. cel mai probabil acasă, bând compot, ceai, supă de găină.
Iar eu.. trag de mine. Ar putea fi ultima primăvară în care pot să copilăresc. Deci în perioada următoare voi ajunge la București, la Lioara mea. Teatru, film, plimbări lungi. Fără metrou sper! Ultima dată am pupat-o din mers pe Lioara vineri, 19 februarie, la Făgăraș. Eram tare mâhnită din cauza lui Stephan Lambiel, dar o gură de aer proaspăt mi-a făcut foarte bine! :)
Apoi încep concertele! În mai, la București, avem AC/DC. În iunie, tot la capitală, avem Bob Dylan, Eric Clapton, Aerosmith, METALLICA din nou, Slayer, Megadeth. În iunie - Cranberries. Și Festivalul de Jazz de la Gărâna. Anul trecut nu am putut merge, dar de data asta chiar vrem să facem tot posibilul. Împreună cu Mike și Vio Morărescu, desigur. Iar în august ne relaxăm puțin la Bistrița, la concertul HAGGARD. Pentru că în septembrie vine partea cea mai tare. Încă nu spun nimic!
Deci.. sănătoși să fim, că în rest avem noi idei despre cum să ne facem primăvara și vara superbe. Am zis!
Și pentru că ghinioanele și crizele de nervi nu mă ocolesc în perioada asta, am căutat ceva care să mă scoată din încurcătură. Am căutat prin arhive.. nici eu nu stiu ce. Dar am găsit o poză veche, care m-a întors în timp.
Amândouă ne bucuram de un eveniment frumos - nunta unor colegi și (pe atunci) prieteni. A fost în 2005, cred. Ni se spunea "Veverițele". Noi două eram în lumea noastră și ne era foarte bine. Și cât de repede a trecut timpul și câte am trăit între timp! Iar când ne-a venit și nouă rândul la măritat.. nu știu cum s-a întâmplat.. dar am facut-o în aceeași zi.
Important este că prietenia noastră a rezistat. Și nu e un lucru ușor în ziua de astăzi. Am găsit motivul pentru care pot zâmbi în seara asta :)
O poza care exprima tot! Aunci chiar as avea un motiv de bucurie, as vrea sa petrec de 1 Decembrie si sa ma bucur.. 5 zile, nu una! Dar ma bucur si astazi - pentru ca deja eu am sarbatorit Ziua Nationala, ceva mai devreme decat restul lumii.. A fost mai degraba un fel de Ziua Recunostintei, pentru ca i-am avut aproape pe cei mai importanti si frumosi! Am simtit bunatatea oamenilor din jur si multa dragoste, afectiune si prietenie sincera. Pot spune ca am sarbatorit in acest an, Ziua Nationala, din plin. Mi s-a implinit o dorinta, in primul rand. A venit Lioara mea! Iar in jurul ei s-au adunat ceilalti prieteni ai nostri. Mihai si Dely, Iulian si Crisu, Alina si Cosmin, Luci, Ghita cu Mike, Simona si Marius, Vio Morarescu, Tache si baietii. Am chefuit impreuna, apoi ne-am bucurat de un eveniment de suflet - lansarea primului album ICAR. Am fost cu totii alaturi de Tache, iar dupa ce lumea galagioasa a plecat, am ramas impreuna si cu el. Am ras, ne-am zambit sincer, ne-am imbratisat si ne-am intristat, aducandu-ne aminte de cei ce nu mai sunt printre noi. Apoi din nou am zambit. Asta conteaza de fapt. Sa te inconjori de oameni nu simpli, dar modesti, calzi, umani. Poate ca acum, dupa 20 de ani de libertate, nu sunt toate asa cum imi doresc, dar pentru faptul ca ma pot intalni, intr-o seara rece de noiembrie, cu prietenii, intr-un loc in care se canta muzica buna, unde se poate vorbi liber despre absolut orice, chiar si in gura mare - sunt recunoscatoare. Au fost zile pline, zile frumoase! Sper sa nu mai dureze inca un an pana cand o voi revedea pe Lioara!
Astazi este ziua de nastere a Alinutzei! Roman.. Tot Mangi pentru mine. Verisoara mea prin alianta :). Mangeaco, te pup, ma gandesc la tine. O sa te si sun mai tarziu sa iti spun La Multi Ani, sa fii sanatoasa si iubita. Nu de toata lumea, ca nu se poate. Dar de cei care merita. Sa faci alegeri bune si inspirate, sa nu te lasi calcata in picioare de jigodii, sa te zbati si sa nu intorci si celalalt obraz! Si la anu' sa fim tot impreuna. Hai ca nu scriu cati ani ai facut :))
