Ziua de dinaintea nuntii, sambata, 5 septembrie..

Cu o zi inainte de nunta au ajuns fetele. Una din Bucuresti si cealalta din Sibiu. Prima a fost Eniko, insotita de Sandu, iubitul ei. Ne-am intalnit la Intim, unde am stat putin de ne-am tras sufletul. Cand am iesit de acolo, am vazut un cuplu de miri care venise la Cetate pentru poze. I-am spus lui Eni: "Uite, vezi buchetul miresei aleia? Asa sunt si trandafirii mei - roz deschis! Ce frumosi sunt!".

Apoi pe Eni si Sandu i-am cazat frumos si am trecut la treaba, ajutati de alti cativa baieti. Umflat baloane, taiat bradul si impodobitul scarilor de bloc. Un obicei tampit, cu care eu nu am fost de acord, dar altfel nu s-a putut! A ajuns si Lioara la un moment dat, m-am retras cu ea si cu Eni in apartament si mi-a aratat rochitele ei de domnisoara de onoare. Mi-a zis sa aleg eu ce rochita sa poarte. Mi-a aratat si Eni rochita ei si costumul lui Sandu. Si-au scos fardurile, bijuteriile etc. Atunci m-a lovit iar! "Maine ma marit! Aoleu, chiar ma marit. Peste cateva ore!". Si am intrat in panica, insa m-am controlat foarte bine si nu am lasat sa se vada acest lucru. Am fost si acasa la parintii mei, tot pentru impodobit. Apoi la nasi acasa, doar eu cu Alin. Cand am ajuns inapoi la Alin acasa si i-am vazut pe toti la masa, razand si povestind, impreuna cu Luci si cu parintii lui Alin.. mi s-au taiat picioarele si respiratia. Toata agitatia, stresul si oboseala, gandurile ca poate ai uitat ceva, ca mai trebuie ceva facut etc. au explodat dintr-o data si am inceput sa plang. Am zis ca baia fierbinte ma va relaxa. Insa nu a fost de-ajuns.

Am mers la fete in apartament. Sandu si Alin repetau intr-o camera, la chitara rece.. Am ramas cu Sandu.. Mi-a cantat atat de frumos! M-a rugat sa ma linistesc, ca totul va iesi bine maine. Mi-a vorbit foarte frumos cu vocea lui domoala si calda. Pe moment m-am relaxat. Dar toata lumea m-a trimis dupa un timp la culcare. Nu puteam sa dorm, era mult prea devreme, dar ei au insistat. In pat ma gandeam la ce va urma, unde trebuie sa merg dimineata la prima ora, ce trebuie sa fac. Repetam in gand tot programul, fiecare pas, de parca daca as fi uitat eu ceva.. totul s-ar fi dus pe Apa Sambetei. Ma gandeam cu groaza la faptul ca era destul de frig afara zilele acelea si ca nu m-am asteptat la asa ceva. La ploi si grade putine in termometru. Si ca nu suport frigul! Ma uitam la Lioara si ea dormea dusa. Vroiam sa il sun pe Alin, dar "poate ca doarme, nu are rost sa il trezesc". Pe la 4 dimineata m-am dat jos din pat, hotarata sa merg la el. Ne despartea doar un coridor de scara. Puteam sa intru in apartamentul lui, apoi in camera lui si sa ma cuibaresc in bratele lui. Da, bun plan. Am iesit din camera, am ajuns la usa apartamentului in care eram, am apasat pe clanta usii. Nimic, usa nu s-a deschis. In broasca nu era nicio cheie. "Acum ce fac? Unde sunt cheile? Cum ajung la Alin? Ahh, nu pot sa ies din apartament! Mama masii de viata. Pai si ce fac eu acum pana dimineata? De dormit nu pot si nici pe fete nu le pot trezi. Sunt obosite si ele!". Am facut cateva ture de hol si m-am dus in camera Lioarei. Era ora 4 si 20 de minute dimineata. Am luat-o in brate si mi-am potrivit respiratia dupa a ei. Am adormit. Si telefonul a sunat la 7 dimineata..

Va urma..

Rochita mea de mireasa

Mai intai trebuie sa precizez ca eu nu m-am visat niciodata in rochia alba de mireasa. Se spune ca fetele, de cand sunt mici, viseaza la nebunii de genul asta. La rochite, la cavaleri, la cai albi etc. Eu nu! Acum ma amuz cand imi povesteste mama cum spuneam intotdeauna ca "Eu nu o sa ma marit niciodata! N-am nevoie..!". Cu toate astea, legat de rochita mea de mireasa.. am stiut de la bun inceput ce vreau. Iar spre deosebire de alte mirese.. eu nu am fost nicidecum o viitoarea mireasa stresata, gen Bridezilla. Decat putin de tot! Cum spuneam, pana in luna iulie eu nu am prea fost stresata, insa la un moment dat m-a palit. ROCHIAAA! Daca nu gasesc o rochie care sa fie asa cum vreau eu? Deloc pompoasa, fara trandafirasi rozalii sau albastri, fara crinolina, fara mii de pietricele, fara voal cu broderie, fara lant cu franjuri la gat, fara cercei lungi cu perlute. Fara pantofi cu varful ascutit. Fara coronita pe cap. Tot ce doream era o rochita tip sirena, un voal finut, lung si bijuterii delicate. Insa am intrat in panica, la gandul ca sunt prea slabuta si nu imi voi gasi ceva pe marimea mea.

Cu doar o luna si jumatate inainte de marele eveniment, l-am luat frumos pe Alin de mana si am pornit la Sibiu. Am oroare de Brasov.. Si oricum, la Sibiu am merge oricand, este orasul nostru de suflet. Eram convinsa, in adancul sufletului meu, ca acolo este rochita mea si ca ma asteapta. Probabil ca in viata mea de pana acum.. tot am facut ceva bine sau am facut fericit(a) pe cineva. A fost cea mai norocoasa zi a mea! Cineva a avut grija de noi la fiecare pas. Era dimineata, ora 9. Am intrebat o fata tanara, in fata unui magazin de pe langa Piata Cibin, daca nu stie prin preajma un magazin cu rochite de mireasa. M-a indrumat cu adresa si numere de telefon la acelasi magazin de unde si ea, cu un an in urma, isi gasise rochita de nunta. A spus ca nu stie cum se face, dar foarte multe tinere au intrebat-o acelasi lucru in aceasta vara, tot asa, din intamplare.. si ca pe toate le-a trimis acolo. Si ca multe s-au intors la ea la magazin (lucra ca vanzatoare) pentru a-i multumi de ajutor. A mai spus ca putine au fost cele care nu au gasit rochia potrivita. Normal ca m-am gandit ca poate am si eu o sansa. Si asa a fost. Am intrat cu Alin in magazin (nu cred in superstitiile legate de nunti) si amandoi ne-am uitat din primul moment la acelasi manechin, imbracat intr-o rochita tip sirena. Ne-am uitat unul la celalalt si am stiut. Din prima! Era rochita mea. Am probat-o si m-am simtit pregatita pentru tot ce urma sa vina. Parca era facuta pentru mine. Iar cand vanzatoarea (o tanti extrem de draguta si binevoitoare) mi-a gasit acel voal pe care mi-l dorisem, fara macar a-i spune eu cum vreau sa fie.. mi-au dat lacrimile.

Am aflat apoi ca rochita fusese adusa de la atelier cu doar 3 zile in urma. Si ca era singura rochita de genul asta, restul erau doar rochii mari, cu corsete, cu crinolina, cu trandafirasi etc. Exact ce nu imi doream eu. Nu am vrut sa probez si alte modele, insa am cedat si am mai incercat cateva, asa.. de amuzament. Am plecat fericita pana peste cap si in sfarsit linistita. Tin minte ca, zile in sir, nu am auzit nimic in jurul meu. Ma indragostisem de rochita mea :)

Pregatirile de nunta

Am avut mare noroc cu Alin, care le gandeste, le potriveste si le imbina aproape perfect pe toate. Am fost norocosi in ceea ce priveste nunta. Ne-a fost usor sa gasim oamenii potriviti, pentru ca toti ne-au fost prieteni. Incepand de la achizitionarea bauturii (Marian), pana la formatia de nunta (Tzache si Icar) si DJ (Pepe). Totul s-a potrivit ca o manusa! Sa nu mai zic de restaurant. Alin a fost cel care, chiar inainte de a se construi, a zis ca merge pe incredere si inchiriaza sala de nunti de la Laguna Albastra. Normal ca lumea ne-a sarit in cap: "Sunteti nebuni! Daca nu se mai construieste pana la anu', ce faceti? Ramaneti in strada! Sunteti inconstienti!" etc etc etc. Pana la urma s-a dovedit ca am avut dreptate. Sala este splendida, iar personalul, servirea, serviciile etc sunt fara cusur! Cred ca este singurul local din oras, in care, dupa fiecare fel de mancare, iti sunt schimbate tacamurile! Ceva cat se poate de normal, dar care pentru alti patroni de restaurante reprezinta doar 'un amanunt, deloc de luat in seama'. Oricum, in Fagaras sunt localuri in care nu as pune piciorul nici macar ca invitat la nunta, apai sa le aleg ca si locatii pentru propria mea nunta?! De exemplu cele doua sali din cartierul rezidential al domnului Grapa. Dar nu dau nume!

Cum a fost 2009...

Vine imediat 2010, motiv pentru care o sa fac un exercitiu de memorie pentru a scrie la jurnal cateva impresii si amintiri despre anul care se incheie. Pentru ca a fost un an important in viata mea si a lui Alin. Primul din viata noastra, impreuna, ca si o familie.

2009 a inceput extrem de frumos. Departe, in Muntii Alpi, la Sebastian si Feliciti Iacubovici. Sfarsitul lui 2008 si inceputul lui 2009 au fost cu totul altfel decat tot ce traiseram noi pana atunci. Am fost incantati peste poate de tot ce am vazut si am aflat despre regiunea Valle D'Aosta, de oamenii primitori si prietenosi de acolo, de familia frumoasa a lui Seba, de tot ce a reusit sa realizeze acolo, de frumusetea locurilor si de fortificatiile extraordinar de bine puse in valoare pentru turisti, de catre italieni. A, am vazut si o mica mica particica din Franta. Si gagicile frantuzoaice, U! Iti aduci aminte? Cred si eu, cum naiba sa uiti asa ceva?! Totusi, tin minte ca mie mi-era putin dor de casa, de mancarea noastra traditionala de sarbatori, de romanii fericiti peste masura si bine chercheliti.. Felicity astepta un bebe, dar in secret si era cam somnoroasa tot timpul, iar Seba.. era fericit ca un copil ca il revede pe Alin, fratele lui de suflet si ca, mai mult, isi petrec sarbatorile de iarna impreuna!

Apoi ne-am intors acasa.. si a inceput greul. Eram constienti ca, pentru noi, 2009 nu va fi deloc un an linistit. Din contra! Si asa a fost. Eu.. am trecut prin niste momente mai grele, dar intr-un tarziu m-am lasat cu greu convinsa - am acceptat sa ma intorc la munca de jos, adica la presa. Asta a fost prin aprilie, cred. Alin.. a dat inainte. Amandoi am strans din dinti si am incercat, in paralel, sa ne ocupam de organizarea nuntii noastre. Si pentru ca amandoi ne-am dorit din start ca nunta sa fie dupa chipul si asemanarea noastra.. a fost cumplit de greu sa cedam presiunilor si sa facem cat de cat o nunta traditionala.