Teatrul ca și experiment personal

Mircea, ăsta este răspunsul meu la postul tău de astăzi. Am încercat să-ți răspund la tine acasă, dar e prea mare textul..

Probabil că oamenii se leagă prea mult de ideea de teatru. De ideea de sală de teatru, de sală de spectacole în care se întîmplă un act artistic. Teatrul nu stă în pereți, în scaunele tapițate sau în loje. Nici în podeaua de lemn, numită scenă. Nici în actori. Stă în sentimente și emoții. Teatrul este ca un experiment - îți propune să ieși din povestea ta și să intri în altă situație, alt timp, alt personaj sau personaje. Alte eu-ri, poate. Dacă povestea te prinde, poți foarte ușor să faci abstracție de tot ce este în jurul tău.

Acum cîțiva ani ne-am luat de mîini și ne-am dus la Sala Dietei, din Cetatea Făgărașului. O sală în care, cu sute de ani în urmă, aveau loc căsătoriile și festivitățile domnești. O sală care are zidite în pereți coșciuge cel puțin bizare, mărturii ale perioadei în care cetatea a fost închisoare comunistă. Acum, de-a lungul pereților sunt expuse busturi, realizate de un sculptor local. De obicei este doar încă un spațiu friguros al cetății. Am intrat acolo, iar sala era doar pe jumătate dotată cu scaune de lemn, rabatabile. În fundul sălii, în semi-întuneric, la mijlocul distanței dintre pereți era un scaun cu rotile, argintiu și strălucitor. Întors cu spatele spre noi. Susținea un trup, îmbrăcat în haine negre. Ne-am așezat, a mai venit lume care și-a ales un loc. La un moment dat, omul a început să vorbească, iar după un timp căruciorul s-a întors spre noi. Să fi durat o oră, poate două, nu mai știu. Dar după ce omul ăsta și-a rostit și ultimele cuvinte, oamenii din jurul meu nu au schițat niciun gest. După o vreme (să fi fost secunde, poate minute, nu știu..) au aplaudat. Dar nu cum aplauzi atunci cînd ești fericit. Eu nu am putut. Eu mă uitam la bărbat și speram să nu fie adevărat..

De două ori mi s-a întâmplat să nu pot aplauda, la finele unui astfel de experiment. Pentru că dacă aș fi aplaudat pentru decor, sunetiști, regizor sau actori, ar fi fost ca și cum aș fi recunoscut că tot ce s-a întîmplat în cele cîteva zeci de minute a fost, de fapt, o joacă.

Micul experiment dramatic din seara respectivă s-a numit Hess, după Decalogul după Hess, de Alina Nelega Cadariu. Inspirat din destinul celebrului și controversatului german nazist Rudolf Hess. Numele actorului nu l-am reținut. I-am reținut însă ochii, fața, bastonul. Ce m-a înfiorat a fost puterea nebună cu care susținea niște lucruri. Aproape ca un diavol sau ca un Isus, care intrigă, dar fascinează. La picioarele căruia ai putea să te arunci, convins fiind că el știe, el are puterea și priceperea, înțelepciunea și adevărul suprem.. Da, actorul este Nicu Mihoc.

Cam asta înseamnă teatrul pentru mine. Nu costumașul drăguț care-l îmbrac pentru seara respectivă, nu fascinația pentru unul sau doi sau trei actori celebri. Nu-mi pasă dacă spectacolul de teatru are loc în cea mai nouă și mai modernă clădire de teatru din capitală, sau într-o hală dezafectată din Sibiu, în răcoroasa Sală a Dietei din Cetatea Făgărașului, sau dacă o văd din fața televizorului, fără să mă vadă cineva. Și nici nu pretind a fi cultă sau elevată pentru asta.

Pot spune doar că-mi plac experimentele. Este ca o magie, o întoarcere în timp. Un fel de proiecție astrală - intri, conștient, în altă dimensiune. Mă face să-mi pun întrebări și mă oprește puțin în loc. La mine nu pot spune că este vorba despre atmosfera generală din jurul unui spectacol de teatru, care să mă determine să simt la rîndul meu ceva. Eu.. simt sau nu simt, iar asta depinde numai de mine. Este o reîncarnare care îmi place.

Good time

În seara asta nu m-am uitat la meci. Am ascultat trei actori români, tineri, vii, cu care m-aș mândri în orice colț de lume. Am câștigat o ora la 23 pierdute.

Weapons of Self Destruction

Regele s-a întors!



partea mea preferată - alcoolici, comedia în Germania, Papa Enrique de la Vatican, Hitler, Vaticanul și homosexualitatea, mormoni - poligamie, corpul uman etc

Is it me, Jesus?

Aș putea revedea momentele de stand up Robin Williams la nesfârșit. În special bucata asta. Nu dau greș cu ea niciodată :))

Robin.. rus!! Cât de tare poate fi combinația asta?

Al Fucking Pacino

YO! WASSUP B? Absolut superb acest Robin. Îl iubesc de mor!


Bagajul e gata, am plecat.

nu mai vreau! aude cineva???

Astăzi a fost o zi crâncenă. Dacă în jurul orei 14.00 am primit o veste, în sfârșit, bună.. mi-am luat-o peste ochi câțiva pași mai încolo. Ca nu cumva să încep să prind curaj și să sper că șnurul ghinioanelor din ultimele luni începe să se de deșire.

La minutul 20 peste ora 14.00 am primit o veste care m-a lipit de spătarul scaunului pe care mă aflam. Instantaneu am simțit nodul ăla supărătot în gât și m-am desumflat ca un balon în care înfingi un ciob de sticlă. "Mmmda, nu ar trebui să mă mir. Orice se poate întâmpla. Întotdeauna e loc și de mai rău. Lasă că trece și asta", mi-am zis.. Și am reușit să părăsesc locul respectiv cu zâmbetul pe buze, gândindu-mă că soluții se vor găsi..

A treia locație, ora 15. Am revăzut o persoană dragă, cu care nu mă mai întâlnisem de aproximativ un an. O, ce fericire pe mine! Pentru ca după câteva vorbe și îmbrățișări, să aflu motivul venirii ei la Făgă. Mi-au căzut ochii în pământ și nu am mai putut spune nimic. Mi-am dorit să iau asupra mea necazul ei. Nu pot. Dar mi-am dorit. Când m-am dezmeticit mi-am adus aminte de visul pe care l-am avut azi-noapte. Același vis premonitoriu, pe care îl am aproape de fiecare dată când ceva rău urmează să se întâmple cu persoanele din jurul meu. Am început să urăsc chestia asta. Dacă tot visez nenorocirile ce urmează să se întâmple, atunci vreau să mi se arate și cum pot împiedica nebuniile astea. Refuz să văd doar partea urâtă. Pentru cei care se joacă cu mintea mea: ori faceți o treabă deșteaptă, ori căutați-vă alt fraier. Nu mai vreau și nu mai pot!!!

Cu sufletul răvășit și cu Alin de mână.. am dat peste altă nenorocire. În fine..

Ora 18.20. Ajung acasă. You got mail.. Deschid. A murit Jean Constantin! Ieri citisem o știrușă despre el și apoi o scriere a lui Dan Mihăescu. Ieri! Și chiar mi-am spus "Bine că nu s-a dus și el. Să ne mai rămână și nouă câțiva". Ieri! Astăzi nu mai e..

Asta vreau să o păstrez aici, la jurnal. Luni, 24 aprilie 2010, Dan Mihăescu a scris asta:

Jean Constantin, marele blond!

O spun din prima, astăzi vom cleveti despre un actor, pe cât de mare pe atât de iubit : Jean Constantin zis Laleaua neagră, zis Jean von Medgidia, zis Marele Blond, cunoscut în Constanţa la fel ca statuia lui Ovidiu şi în România, legitimat cu nişte sute de filme, spectacole de teatru, apariţii TV şi o basculantă de premii. A fost adus pe lume, împreună cu 9 fraţi şi surori, de Dumitru Jean, un conductor arhitect de construcţii civile şi o grecoaică puioasă, Caliopi. El se dă ţigan, dar minte !!! Odată mi-a zis în glumă : »Să ştii că tata a fost arhitect, dar a avut ca hoby, ţambalul ! » De –ale lui Jean.
Dincolo de zecile de materiale scrise pentru el şi zecile de emisiuni în care l-am distribuit, mă leagă de Jean, numit şi Cornel între intimi, o prietenie veche ca şi viaţa noastră. El a ajuns octogenar, dar cu un drag de viaţă ca la vârsta BAC-ului.
Într-o iarnă vrăjmaşă, la Constanţa, în faţa statuii îngheţate a lui Ovidiu, artistul mi-a recitat versuri din « Iarna la Tomis », cuprinsă în « Tristele » poetului : »În umbra cea de viţă un strugur nu s-ascunde/Nu fierbe mustul în căzile adânci… » Şi am băut o palincă , ca să combatem frigul.
Marele comedian s-a născut unde trebuie. Între viile de la Medgidia, Nicu- liţel, Sarica, Nazarcea, Babadag şi Murfatlar. Cu câte înzestrări artistice are, jur că individul poate prezida oricând o Federaţie Internaţională a Comediei.
Şi în viaţa de toate zilele, Jean are un haz nebun. Multe dintre poantele lui au devenit folclor, nu se mai ştie dacă toate îi aparţin şi nici nu mai are impor-
tanţă. Să vă zic câteva dintre ele. După un turneu în fosta URSS, el jucând în cuplu cu regretatul Gelu Manolache, l-am întrebat ce şi-a adus din marea ţară vecină ?« S-au luat lucruri frumoase ! » mi-a răspuns el. »Ce, dragă ? » « Mi-a luat mie ceasul, i-a luat lui Gelu, fâşul. S-au luat lucruri frumoase ».
Alt turneu, tot la sovietici, pe vremea când « Stalin şi poporul rus, multe rele ne-au adus ». La plecare, actorii noştri au fost conduşi la aeroport de tovarăşi de la partid, NKVD şi invers. Luându-şi rămas bun, gazdele au zis ca de obicei : »Mai poftiţi pe la noi » Jean a vorbit de pe scara avionului : « Vă poftim să veniţi şi voi, la noi, în România, dar nu toţi ! »
Într-o seară de vară, o vioară cânta…pe terasa hotelului « Perla » din Mamaia. La o masă, consumau, după o filmare, Amza, Bănică, Bibanul şi Jean. O ţigancă bătrână i-a îmbiat cu flori : « Flori, băieţi, luaţi, băieţi ! » A fost gonită de ceilalţi, dar Jean a scos o bacnotă de 25 de lei, bani mari pe atunci şi i-a dat femeii, fără să primească florile. « Ce faci, mă, ai înnebunit ? » au sărit ceilalţi. « E mama ! » a replicat Jean, mucalit. Nu era măsa, dar glume a meritat 25 de lei şi, iată, a făcut istorie.
Mai vreţi ? Mai am ! În anii lumină, trăiţi pe întuneric, pe scena Teatrului « Fantasio » (astăzi desfinţat în pofida vechimii şi notorietăţi sale, de către autorităţi imbecile) se monta un spectacol festiv în cinstea genialului nostru conducător, Ceaşcă, stejarul de la Scorniceşti şi cel mai iubit fiu. Pe fundalul scenei, trona după tipic, un tablou uriaş al « genialului ». Jean era şi el prin sală şi la un moment dat, s-a produs un scurt circuit şi s-a stins brusc lumina. Pe întuneric, regizorul a urlat cu groaza în suflet : « Alooo ! De unde s-.a stins lumina ? » Jean a arătat spre fundal şi a răspuns calm : « De la tablou ! »
Prin 1976, am scos o carte de umor, împreună cu un coleg şi prieten bun : Grigore Pop, tot redactor la TVR. Printre filele cărţii, mai toţi marii comici ne-au scris câte un cuvânt de apreciere sau glume despre noi. Invitat şi Jean a declarat şi s-a consemnat : « Dacă era să-mi spun verbal o părere despre autorii cărţii, aş fi făcut-o cu plăcere. Dar aşa…în scris, refuz, de teamă să nu le cadă în mână ! » Declaraţia a fost însoţită de o caricatură semnată Clenciu, pe care am păstrat-o.
Şi dacă, după tot ce am scris frumos despre el în această revistă, nu vine cu o canistră de vin de Dobrogea, mă duc peste el şi îi cânt ca la vodevilul din decembrie ’89 : »Noi de aicea nu plecăm, nu plecăm acasă, până când nu pui, Jenică, nişte vin pe masă ! »

Jur că nu mai vreau să am vreodată o zi neagră, ca asta! Astăzi am intrat și eu în doliu, alături de românii care l-au iubit din suflet pe acest om. Nu pentru că am avut șansa de a-l cunoaște, ci pentru că iubesc personajele cărora le-a dat viașă, personalitate, umor simpatic. Nu umor forțat, murdar și miștocar, care amuză în zilele noastre.

Nu mai vreau zile de genul ăsta, e prea mult!

Râdem.. dar cu ce preț?

Simt de multe ori nevoia să răd sănătos. Să-mi dea lacrimile de atâta gimnastică de mușchi. Vreau să râd puternic. Chiar dacă zilnic zâmbesc. Zâmbesc amar sau ironic. Dar zâmbesc. Zâmbesc atunci când ne luăm în râs soarta, viețile, timpurile, politica și politicienii. Le prindem de guler și le ridicăm cu forță de uriaș bătrân ca apoi, după ce le ținem în aer câteva minute ca să înțeleagă cine-i șeful, le dăm de pământ cu putere. Le trântim de-ajuns de tare ca să le doară, să simtă și ele ceva, să rupem măcar o bucățică din stâncă. Mă mai amuz, dar cu prețul propriei mele existențe.

Constantin Tănase, marele Tănase i-a făcut pe românii timpurilor lui să râdă, să ia aminte la texte, să învețe, să gândească pentru ei. Le-a deschis ochii. Dar cu ce preț?! Cu prețul vieții lui. Sper că știți istoria..

Mesajele lui Tănase, satira, teatrul lui nu s-au prăfuit de vreme. Citindu-l, ești convins că este contemporan cu tine. Că ne vede și că ne înțelege, că trăiește printre noi. Poate că este și mai trist, văzând că am rămas în aceeași mocirlă adâncă și împuțită.

Dar încă râdem de situația noastră, nu? Ceea ce e bine!

Toma Caragiu, un alt român (aromân) cu sânge viu, care ne-a rămas alături, l-a interpretat pe Tănase, în '74, în filmul inspirat de viața acestuia ( și a Mariei Tănase, pe jumătate făgărășeacă) "Actorul și sălbaticii". Fiica adoptivă a lui Caragiu, Maria Caragiu, a spus într-un interviu că omul Toma Caragiu "așa cum a fost în "Actorul și sălbaticii", așa era în realitate. Rolul vieții lui: un poet și un veșnic îndrăgostit". Numele Caratase din film este, poate doar în mintea mea, combinația numelor celor doi actori, plus numele Ion Luca Caragiale, la care se și face referire.

"E bine, dragii mei. E bine să râdeți și după ce eu nu voi mai fi să vă fac să râdeți. E bine. E bine. Și poate că râsul nu e de-ajuns ca să stea în calea batjocurii, în calea sălbăticiei. Poate mai trebuie și altceva. Nu poate. SIGUR! Opriți să vândă țara asta lui Hitler. Opriți s-o omoare. Opriți să otrăvească sufletele tinerilor. Opriți să facă din țara asta a noastră frumoasă și bună.. un lagăr de concentrare. O pușcărie. Opriți să facă din poporul român o victimă sau un călău. Opriți ciuma verde. Tăiați calea lui Hitler. Dacă vreți să vă bucurați, dacă vreți să râdeți. Dacă vreți să rămâneți oameni."



O satiră interbelică a lui Tănase, "Calculul pensiei":

"Altă chestie
E scoaterea la pensie
Astăzi eşti funcţionar
Însă mâine pensionar.
Poate te interesează
Pensia cum se calculează.
Ei, uite cum se calculează:
Din 35 de ani servici
Care vor fi socotiţi
Scazi primii ani de şcoală
Şi absenţele de boală,
Zilele de sărbătoare,
Orele suplimentare,
Plus un an şi patru luni.
Tragi o linie şi aduni.
Pe urmă împarţi la cinci, apoi
Ce-ţi dă înmulţeşti cu doi,
Scazi anul când te-ai născut,
Adaugi tot ce-ai scăzut
Şi la cifra ce-a ieşit
Pui un zero la sfârşit.

Anii pentru însuraţi
Se vor socoti dublaţi
Adică ani de război
Socotind că-n vremea asta
Te-ai războit cu nevasta.
La totalul obţinut
Pui trei zero la-nceput
Scazi anii de celibat
Ridici restul la pătrat
Şi-astfel într-o primă fază
Afli sumele de bază.
Apoi le extragi la toate
Rădăcinile pătrate
Şi la suma dobândită
Aplici cota cuvenită,
Care nu trebuie să fie
Mai mare de 5 la mie.
Din suma rămasă brută
Scazi 4 şi 8 la sută
Trei la mie la pompieri,
Impozitul pe averi.
Supracota respectivă,
Taxele pentru colivă,
Cinci la sută pentru dric,
Pe urmă nu mai scazi nimic.
Din totalul rezultat
Verşi 2/3 la stat
Şi restul ţi se cuvine
Nu ştiu dacă mă exprim bine!"

............................

Pentru cine ?!
Musai cică să votez,
Candidați o sută cinci,
Care-n frac, care-n opinci.
Și mă jur, chiar de-aș fi treaz,
Tot n-aș ști care-i mai breaz,
N-aș ști, zău, vă garantez
Pentru cine să votez! … (1920)

............................

Consilierii
De când e lumea și pământul,
În București, bătu-i-ar sfântul,
N-au fost atâtea primării
Și consilieri atâtea mii.
Pe străzi mormane de gunoaie,
Asteaptă să ma vie-o ploaie.
La noi, măturător e vântul,
De când e lumea și pământul.

Mare țigănie, mă
Este în politică
Ei se-njură să se rupă,
Ei se ceartă, ei se pupă.
De ai treabă, cum se știe,
Prin deal la Patriarhie
Nu poți lua copii cu tine,
C-auzi vorbe de rușine
Asta-i Camera adică
Sau ceata lui Lăzurică ?! … (1925)

"Poporul ăsta vreți voi să-l opriți să râdă? Să-l dezvățați să râdă? De minciună, de ridicol, de prostie, de hoție, de vorbele vostre umflate. Păi de 2000 de ani poporul ăsta râde cu sau fără voia cuiva. Și când a trebuit a luat și toporul-n mână. Și voi vreți să nu mai râdă, să nu mai iubească, să se plimbe pe străzi cu mutre lungi (...) Să nu mai râdă poporul român, mă?! Să-l ardeți în piatră pe Caragiale?! Ce să facă poporul român? Să cânte psalmi toată ziua? Să se-nchine la stăpânul vostru? (...) Asta vreți voi! O Românie cenușie și tristă, fără joc, fără râs, fără bucurii. Hai, arhangheli, trageți! Glonțul împotriva râsului!"

Vă recunoașteți? E bine să râdem. "De prostie, de minciună, de ridicolul sălbăticiei". Ca să rămânem oameni..

Wellcome to Hell !

Astăzi mi-am propus sa râd. Mai mult decât de obicei. Pentru că râsul înseamnă sănătate - a fost și dovedit științific. În peisajul autohton.. nu găsesc nimic amuzant. Așa că mă întorc la greii greilor. De ce imi plac ei?

Rowan Sebastian Atkinson

L-am văzut și în interviuri, însă este un tip extrem de serios. Spre deosebire de alți actori de comedie, el face foarte bine diferența între el și personajul care l-a făcut celebru. Știe exact cine este Mr. Bean și cine este el, omul. Îmi place umorul lui tăios, din spectacolele de stand-up, îmi place că poate interpreta zeci de personaje în 10 minute și mă intrigă seriozitatea lui din zilele obișnuite. De multe ori mă gîndesc că figura lui.. cea serioasă.. ar putea fi foarte bine cea a unui criminal in serie. Iar personajul Mr. Bean îmi place pentru că se comportă ca un copil naiv, iar dacă realitatea din jurul lui nu este așa cum o știe el, atunci o modifică după bunul plac. Va rămâne în istorie ca un excelent comic mut, omul unui singur personaj, gen Benny Hill, Charlie Chaplin.




Alfred Hawthorn Hill

Citesc despre viața lui și caut interviuri cu creatorul personajului și serialului de succes Benny Hill. Însă nu găsesc ceea ce vreau.. Însă stiu (nu îmi aduc aminte de unde) că Alfred Hawthorn Hill a murit singur, in fotoliul din fața televizorului. Criticii nu l-au plăcut. Cu toate astea el muncea pînă la epuizare. Strînsese o avere importantă, însă nu a lăsat niciun testament, astfel că proprietățile lui au rămas statului. Nu avea familie, nu a rămas niciun moștenitor după el. Se spunea că ar fi fost homosexual. Dar nu am găsit nici măcar un rând scris despre viața lui amoroasă.





Louis Germain David de Funès de Galarza

Nu trebuie să spună nimic. Doar să ridice din sprînceană și să facă ochii mari. Mă amuz de fiecare dată cînd revăd filmele lui. Personajele sunt demențiale. O explozie de energie. Un om mic si grăbit, atent ca un uliu la tot ce se întâmplă, bătăios și fără scrupule.
Are trei copii din două căsătorii. Și o anumită specie de trandafiri îi poartă numele. Amurit de atac de cord, la fel ca și Benny Hill.

Herr Muller





Robin McLaurim Williams

Încă trăiește și sper să îmi supraviețuiască. A avut ceva probleme cu drogurile si acoolul, dar se străduiește.. Este un geniu. Comedie sau dramă - le poate face admirabil pe amândouă. Ador să îi văd umorul spontan, atunci cînd este invitat în emisiuni. Revăd cu mare plăcere spectacolele de stand up comedy. Este ecologist, îi plac bicicletele și rugby-ul. Și el suferă de probleme cardiace. Este cu siguranta preferatul meu!

Jesus's life

,,Viata cu un idiot,,..

Mi-am adus aminte de teatru.. de spectacolele pe care as vrea sa le vad si nu am posibilitatea.. de faptul ca la Fagaras foarte rar mi se ofera aceasta bucurie. Ultimul data cand am vazut un spectacol de teatru s-a intamplat pe 20 iunie 2009, pe scena Casei de Cultura din Fagaras - ,,Mascariciul,, cu Horatiu Malaele. Insa spectacolul de teatru pe care nu-l voi putea uita niciodata, datorita socului pe care mi l-a provocat, este ,,Viata cu un idiot,,! S-a intamplat in 2008, la Sibiu. Spectacol a avut premiera in 2007, se joaca in continuare chiar si la Sankt Petersburg.. Niciodata nu voi mai afirma ca teatrul sibian nu se ridica la valoarea altor teatre renumite din tara. Actorii sibieni Florin Cosulet, Catalin Patru, Cristina Flutur, Cristian Stanca, Ema Vetean, Pali Vecsei, Mihai Coman, Viorel Rata si Bogdan Saratean reusesc in acest spectacol sa iti cutremure lumea. Actorii nu mai sunt actori, sunt oameni ca noi, care intra in transa si traiesc cu toata fiinta lor o drama, o nebunie totala. Spectacolul are scene violente si de nuditate, imbinate la marea arta. Regizorul ucraenian, Andriy Zholdak, cunoscut pentru stilul sau de a forta limitele actorilor, spune despre ,,Viata cu un idiot,,: ,,Am lucrat la Moscova, la Berlin, dar ceea ce fac acesti actori ma uimeste! Am presat asupra lor. Primele trei saptamani au fost un soc pentru ei. Actorii care au avut incredere in mine au lucrat ca niste caini! Spectacolul poate sa fie respingator, dar e real, este viata si este adevar,,. La avanpremiera au fost spectatori care nu au suportat intensitatea spectacolului si au parasit sala in stare de soc, inainte de final. Eu am rezistat cu greu pana la sfarsit, dar nici nu am putut sa aplaud.. Intr-un tarziu am iesit, plangand in hohote..

Piesa este povestea unui cuplu, din care a disparut iubirea. Barbatul primeste sarcina de a reeduca un IDIOT, timp de un an. Femeia se indragosteste de acest idiot si ramane insarcinata cu el.. Presata, ea decide sa faca avort si apoi moare si ea. Sotul ei ajunge la casa de nebuni, unde i se spune ca de fapt Idiotul nu a existat, iar el si-a ucis sotia. Pe scena actorii joaca in doua incaperi, fiecare pas si expresie a chipurilor lor sunt filmate de cameramani, iar imaginile sunt proiectate pe trei ecrane. In plus, pe ecrane apar imagini din filmele ,,Kill Bill,, si ,,Natural born killers,,. Un spectacol, e lectie de viata, o nebunie fara sfarsit!

P.S. Interesant si ,,Boala familiei M,, in regia lui Radu Afrim si scenografia Velicai Panduru!

,,Parol ca te iubesc,, :(

Cand aud numele Gheorghe Dinica, automat ma gandesc la capodopera lui Nae Caranfil, FILANTROPICA! ,,Mana intinsa care nu spune o poveste.. nu primeste pomana,, si ,,SIDA nu merge in Romania, la noi se moare de gripa!,, Pentru mine este unul dintre cele mai bune filme romanesti, plin de scene si replici memorabile. Un film despre conditia dascalilor in Romania postdecembrista si despre viata de strada. O pelicula pe care o poti revedea la nesfarsit! Iubesc acest film si regret pierderea uriasului.. Mi-am propus pana acum sa vad ,,Tinerete fara tinerete,, dar nu am apucat. Sper sa reusesc zilele astea! Si el s-a nascut intr-o zi de 1 ianuarie :(

,,M-am suit pe scena si parca eram acolo de cand lumea,, - Gheorghe Dinica