Se afișează postările cu eticheta filme romanesti. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta filme romanesti. Afișați toate postările

marți, 21 decembrie 2010

Grupul Gavrilă Ogoranu - Brazii se frîng, dar nu se îndoiesc!

Comuniştii au vrut să ne facă fericiţi cu forţa: bă, să fiţi fericiţi, că vă ia mama dracului! Adică să mănânci bine, să bei bine, să dormi bine şi la loc comanda! Petre Țuțea








ION GAVRILĂ - Moșu (din Netotu). Șeful grupului de luptători din Munții Făgărașului. Singurul luptător care nu a fost prins. Capturat de securitate a Cluj, în 1976.
REMUS SOFONEA - Brîncoveanu (din Drăguș). Rănit la Viștea, salvat de Olimpiu Borzea. Se împușcă și moare în casa lui Olimpiu Borzea, împreună cu Laurean Hașu.
IOAN CHIUJDEA - Profesorul (din Berivoi). Arestat prin trădare în 1955. Executat în 1957.
GHIȚĂ HAȘU (din Pojorta). Capturat în iulie 1955. Condamnat și executat în 1957.
ANDREI HAȘU - Baciu (din Pojorta). Împușcat în februarie 1952, la Voivodeni.
OLIMPIU BORZEA (din Viștea de Jos). Condamnat la moarte, i se comută pedeapsa la muncă silnică pe viață.
LAUREAN HAȘU - Leu (din Breaza). A supraviețuit din încercarea de a se împușca împreună cu Remus Sofonea în casa lui Olimpiu Borzea. Executat prin împușcare la Uranus în noiembrie 1957.
ION ILIOIU (din Sîmbăta de Sus). Singurul supraviețuitor al Grupului Gavrilă. A fost rănit grav în 1954, la Avrig. Trăiește în Făgăraș.
VICTOR METEA (din Ileni). Prins prin trădare în 1955. Executat în noiembrie 1957, la Uranus. Singurul care a refuzat să depună recurs la sentință.
NICOLAE MAZILU (din Toderița). Ucis împreună cu Mogoș în Pădureni-Timiș, în noiembrie 1950.
IOAN MOGOȘ (din Toderița). Moare în luptă cu securitatea, în noiembrie 1950, la Pădureni-Timiș. Osemintele i se găsesc în 1994. Reînhumat lîngă Craiova.
MARCEL CORNEA (din Șinca Veche). Cade ucis în casa învățătorului Pridon din Părău, în noiembrie 1950.
SILVIU SOCOL (din Berivoi). Rănit și prins în 1950, la Toderița. Executat prin împușcare în 1951, la Brașov.
TOMA PIRĂU - Porîmbu (din Ileni). Cade în luptă cu securitatea, în decembrie 1950, în șura lui Dumitru Cornea din Ileni.
IOAN POP - Fileru (din Lisa). Capturat prin trădare în martie 1956. Executat prin împușcare în 1957, nu se știe locul..
GHEORGHE ȘOVĂIALĂ (din Berivoi). Împușcat de securitate la 5 august 1952, Obreja-Alba.
NELU NOVAC (din Berivoi). Prin prin trădare în 1955. Executat în noiembrie 1957, la Uranus.
GELU NOVAC, fiul profesorului Mihai Novac, împușcat la Obreja-Alba, alături de Gheorghe Șovăială, în 1952. Sora lui, GEMA NOVAC, a murit la scurt timp după eliberarea din închisoare.




Rețeaua de sprijin




Ion Gavrilă Ogoranu, în anii de școală




Ogoranu era porecla din sat pe care o aveam cu toții, începând de la bunicul meu, care era originar din Iași, Fãgãraș, respectiv un sat de lângã Fãgãras, și cãrora locuitorii din Gura Vãii, de ude sunt, le spuneau Ogorani. Mutându-se și cãsãtorindu-se în sat, a rãmas Ogoranu. Când eram mic, mã bãteam cu copiii din sat, pentru ca sã-mi apãr onoarea, atunci când mi se spunea Ogoranu, acum am ajuns de-mi zic și eu. Dacã aș fi rãmas în sat cît am fost copil, aș fi fost Mielu Ogoranului, dupã aia Ion al Ogoranului și aș fi terminat-o cu bãtrânul Ogoranu.

Ana și Ion Gavrilă Ogoranu

Ion Gavrilă Ogoranu împreună cu preotul Nicolae Ciolacu, la Sîmbăta.

Bădia Ogoranu

N-am fost singuri în această luptă. Alaturi de noi a fost populația din regiune, care ne-a ajutat și ocrotit. Peste 1.000 de familii (căci am fost ajutați de familii) au avut de suferit în urma răzbunării Securității. Dintre acestea amintesc: fam. BORZEA - Viștea de Jos, BUCELEA - Viștea de Sus, frații ELISABETA MALENE și REMUS BUDAC din Cârța, fam. VASILE MUREȘAN din Dăișoara, BÂRSAN - din Retis, ARONEASA, COMȘA, GAVRILĂ, IFTIM din Cincu, AUREL DĂIȘOREAN din Merghindeal, IERONIM MIHAI din Bărcut, IERONIM ALBU din Crihalma, GHEORGHE și ION BUTA din Jibert, medicii GHEORGHE BRESCAN și VASILE MUNTEANU, ION și NICULAE GRECU din Șoarș, sute de familii din toate satele din Țara Oltului, care se găsesc ca bănuiți de sprijinire a grupului în arhivele Securității. Nu trebuie uitați sutele de ciobani din Argeș și Muscel, ca și pădurarii din zona Făgăraș.

Caracteristic pentru toți acești oameni e declarația protesei VALERIA RAIȚA, dată la Securitate: "Declar că niciodată nu voi fi în stare să-i vând pe METEA și pe GAVRILĂ, care-mi sunt dragi, ca și copiii mei".

Nu numai noi am făcut rezistența anticomunistă. Înaintea noastră au fost preoții ortodocși sau uniți cu Roma, în frunte cu ARSENIE BOCA, starețul Mânăstirii Sâmbăta, preot DAVID ION din Scorei, STANISLAV AXENTE din Lisa, DASCĂLU din Arpaș, BĂLESCU din Ucea de Sus, MOLDOVAN din Recea, RAIȚA și MOTOC din Săsciori, CORIOLAN BURACU din Făgăraș și alții care au luat calea închisorilor sau a Canalului.

Aceeasi atitudine demnă au avut-o intelectualii din regiune, în special profesorii și învățătorii. Lista lor începe cu prof. NICOLAE PETRAȘCU, VIRGIL MATEIAȘ, ROMULUS URSU, VALER LITERAT, MIHAI NOVAC, SĂBĂDUȘ, notarul CÂLȚEA MOISE.

Ce-au fost toți aceștia în acest colț de țară? Un dram de demnitate creștină și națională și-un picur de speranță în viitor. ION GAVRILĂ OGORANU

vineri, 26 noiembrie 2010

Reportaj video.. sau așa ceva..

Aici se pot vedea ceva imagini de la premieră. Chiar dacă se repetă cadrele, chiar dacă întrebările reporterului sunt.. șchioape, chiar dacă textul nu sună deloc bine, pe alocuri - dar e bine și-așa rău :)
Cât despre poze.. curând!

pies nici nu se încarcă tot. deci.. da

Duduiță, dumneavoastră aveți treabă și noi vă reținem!

-vă place comedia?
-nu știu, eu sunt nou pe linia asta.

Cumsecade, cumsecade, dar așa țapănă?

De ce vreți, tovarăși, să m-aruncați pe mine în pușcărie ca pe-o zdreanță, dacă sunt nevinovat? e păcat, tovarăși! eu n-am luat decât 200 de lei. alții iau zeci de mii și nu-i mai vede nimeni. închide ochii toți. caut, caut liniștit.. așa liniște să ai dumneata toată viața!

Stai jos, copila mea. spune cu ce-ai greșit. ce-ai pe suflet? da mai repede că așteaptă și alți păcătoși. s-au înmulțit păcătoșii de când cu primăvara asta!

Ssst, că te-aude englezu ăsta. scuzate, seniore!

Înger, îngerașul mieu, icoana.. n-am furat-o eu!

Gogule, 8 - 8 și ceva!

Gogule, cât p-aci să sparg sticla!

Mă nene, mai e mult până departe?

?

joi, 25 noiembrie 2010

Ai pricipit?

scriu minciuni pentru că sunt gazetar. NU SPUN minciuni

cu corpul stai bine, cu capul e mai rău

ce cap? ăsta-i bun la o masă unde-i lume multă și mâncare puțină. îți piere pofta numai privindu-l

în familia noastră n-a murit niciuna din facere. și slavă domnului - că am fost fătătoare ca iepuroaicele.

- cine-i ăla "neantului"?
- un spițer

e adevărat că sunt oameni revoltător de norocoși

n-am blestemat pe nimeni în viața mea și nici nu blestem. dar s-o-ngroape fără pantofi în picioare și bazma pe cap. maică precistă și sfântă filofteea!

bărbatul fără ibovnică e ca piftia fără usturoi

?

marți, 23 noiembrie 2010

Brazii mor în picioare

Astăzi am emoții mari pentru ce se va întâmpla la premiera Portretului luptătorului la tinerețe, de la Casa de Cultură. Expoziția arată bine, eu sunt însărcinată cu cărțile (Brazii se frâng, dar nu se îndoiesc - Ion Gavrilă Ogoranu), sala de spectacole va arăta bine. Sunetiștii și echipa de producție a filmului vor face tot ce este posibil ca pelicula să se vadă și să se audă foarte bine, premiile sunt gata pregătite, organizatorii (Monitorul de Făgăraș) au pus toate detaliile la punct, invitații și spectatorii sunt cu sutele - aproximativ 600 (mult mai mulți decât la premiera oficială de la București), regizorul și actorii sunt pe drum. Din păcate Răzvan Vasilescu (preferatul lui Buji) și Dorian Boguță (my fav) nu vor veni la spectacolul de gală, dar restul actorilor vor rămâne la Făgă până mâine. Cel mai important eveniment cultural de după Revoluție, de la noi, trebuie să fie impecabil. Pentru a cinsti încă o dată memoria făgărășenilor care și-au sacrificat tinerețea, familiile, mulți chiar și viața, luptând contra instaurării comunismului în Țara Făgărașului și în România. Filmul este inspirat din cele mai cumplite momente trăite de grupul de rezistență armată din Munții Făgărașului. Astăzi, făgărășenii au șansa de a urmări varianta lungă a peliculei - 2 ore și 50 de minute. Este, într-adevăr, o zi emoționantă pentru noi toți. Fii și nepoți ai românilor care au fost odată..

luni, 15 noiembrie 2010

Despre supraviețuitori

În sfârșit se întâmplă. CE? Ceva ce așteptăm de mult timp. Făgăraș, marți - 23 noiembrie! Detalii aici



miercuri, 26 mai 2010

nu mai vreau! aude cineva???

Astăzi a fost o zi crâncenă. Dacă în jurul orei 14.00 am primit o veste, în sfârșit, bună.. mi-am luat-o peste ochi câțiva pași mai încolo. Ca nu cumva să încep să prind curaj și să sper că șnurul ghinioanelor din ultimele luni începe să se de deșire.

La minutul 20 peste ora 14.00 am primit o veste care m-a lipit de spătarul scaunului pe care mă aflam. Instantaneu am simțit nodul ăla supărătot în gât și m-am desumflat ca un balon în care înfingi un ciob de sticlă. "Mmmda, nu ar trebui să mă mir. Orice se poate întâmpla. Întotdeauna e loc și de mai rău. Lasă că trece și asta", mi-am zis.. Și am reușit să părăsesc locul respectiv cu zâmbetul pe buze, gândindu-mă că soluții se vor găsi..

A treia locație, ora 15. Am revăzut o persoană dragă, cu care nu mă mai întâlnisem de aproximativ un an. O, ce fericire pe mine! Pentru ca după câteva vorbe și îmbrățișări, să aflu motivul venirii ei la Făgă. Mi-au căzut ochii în pământ și nu am mai putut spune nimic. Mi-am dorit să iau asupra mea necazul ei. Nu pot. Dar mi-am dorit. Când m-am dezmeticit mi-am adus aminte de visul pe care l-am avut azi-noapte. Același vis premonitoriu, pe care îl am aproape de fiecare dată când ceva rău urmează să se întâmple cu persoanele din jurul meu. Am început să urăsc chestia asta. Dacă tot visez nenorocirile ce urmează să se întâmple, atunci vreau să mi se arate și cum pot împiedica nebuniile astea. Refuz să văd doar partea urâtă. Pentru cei care se joacă cu mintea mea: ori faceți o treabă deșteaptă, ori căutați-vă alt fraier. Nu mai vreau și nu mai pot!!!

Cu sufletul răvășit și cu Alin de mână.. am dat peste altă nenorocire. În fine..

Ora 18.20. Ajung acasă. You got mail.. Deschid. A murit Jean Constantin! Ieri citisem o știrușă despre el și apoi o scriere a lui Dan Mihăescu. Ieri! Și chiar mi-am spus "Bine că nu s-a dus și el. Să ne mai rămână și nouă câțiva". Ieri! Astăzi nu mai e..

Asta vreau să o păstrez aici, la jurnal. Luni, 24 aprilie 2010, Dan Mihăescu a scris asta:

Jean Constantin, marele blond!

O spun din prima, astăzi vom cleveti despre un actor, pe cât de mare pe atât de iubit : Jean Constantin zis Laleaua neagră, zis Jean von Medgidia, zis Marele Blond, cunoscut în Constanţa la fel ca statuia lui Ovidiu şi în România, legitimat cu nişte sute de filme, spectacole de teatru, apariţii TV şi o basculantă de premii. A fost adus pe lume, împreună cu 9 fraţi şi surori, de Dumitru Jean, un conductor arhitect de construcţii civile şi o grecoaică puioasă, Caliopi. El se dă ţigan, dar minte !!! Odată mi-a zis în glumă : »Să ştii că tata a fost arhitect, dar a avut ca hoby, ţambalul ! » De –ale lui Jean.
Dincolo de zecile de materiale scrise pentru el şi zecile de emisiuni în care l-am distribuit, mă leagă de Jean, numit şi Cornel între intimi, o prietenie veche ca şi viaţa noastră. El a ajuns octogenar, dar cu un drag de viaţă ca la vârsta BAC-ului.
Într-o iarnă vrăjmaşă, la Constanţa, în faţa statuii îngheţate a lui Ovidiu, artistul mi-a recitat versuri din « Iarna la Tomis », cuprinsă în « Tristele » poetului : »În umbra cea de viţă un strugur nu s-ascunde/Nu fierbe mustul în căzile adânci… » Şi am băut o palincă , ca să combatem frigul.
Marele comedian s-a născut unde trebuie. Între viile de la Medgidia, Nicu- liţel, Sarica, Nazarcea, Babadag şi Murfatlar. Cu câte înzestrări artistice are, jur că individul poate prezida oricând o Federaţie Internaţională a Comediei.
Şi în viaţa de toate zilele, Jean are un haz nebun. Multe dintre poantele lui au devenit folclor, nu se mai ştie dacă toate îi aparţin şi nici nu mai are impor-
tanţă. Să vă zic câteva dintre ele. După un turneu în fosta URSS, el jucând în cuplu cu regretatul Gelu Manolache, l-am întrebat ce şi-a adus din marea ţară vecină ?« S-au luat lucruri frumoase ! » mi-a răspuns el. »Ce, dragă ? » « Mi-a luat mie ceasul, i-a luat lui Gelu, fâşul. S-au luat lucruri frumoase ».
Alt turneu, tot la sovietici, pe vremea când « Stalin şi poporul rus, multe rele ne-au adus ». La plecare, actorii noştri au fost conduşi la aeroport de tovarăşi de la partid, NKVD şi invers. Luându-şi rămas bun, gazdele au zis ca de obicei : »Mai poftiţi pe la noi » Jean a vorbit de pe scara avionului : « Vă poftim să veniţi şi voi, la noi, în România, dar nu toţi ! »
Într-o seară de vară, o vioară cânta…pe terasa hotelului « Perla » din Mamaia. La o masă, consumau, după o filmare, Amza, Bănică, Bibanul şi Jean. O ţigancă bătrână i-a îmbiat cu flori : « Flori, băieţi, luaţi, băieţi ! » A fost gonită de ceilalţi, dar Jean a scos o bacnotă de 25 de lei, bani mari pe atunci şi i-a dat femeii, fără să primească florile. « Ce faci, mă, ai înnebunit ? » au sărit ceilalţi. « E mama ! » a replicat Jean, mucalit. Nu era măsa, dar glume a meritat 25 de lei şi, iată, a făcut istorie.
Mai vreţi ? Mai am ! În anii lumină, trăiţi pe întuneric, pe scena Teatrului « Fantasio » (astăzi desfinţat în pofida vechimii şi notorietăţi sale, de către autorităţi imbecile) se monta un spectacol festiv în cinstea genialului nostru conducător, Ceaşcă, stejarul de la Scorniceşti şi cel mai iubit fiu. Pe fundalul scenei, trona după tipic, un tablou uriaş al « genialului ». Jean era şi el prin sală şi la un moment dat, s-a produs un scurt circuit şi s-a stins brusc lumina. Pe întuneric, regizorul a urlat cu groaza în suflet : « Alooo ! De unde s-.a stins lumina ? » Jean a arătat spre fundal şi a răspuns calm : « De la tablou ! »
Prin 1976, am scos o carte de umor, împreună cu un coleg şi prieten bun : Grigore Pop, tot redactor la TVR. Printre filele cărţii, mai toţi marii comici ne-au scris câte un cuvânt de apreciere sau glume despre noi. Invitat şi Jean a declarat şi s-a consemnat : « Dacă era să-mi spun verbal o părere despre autorii cărţii, aş fi făcut-o cu plăcere. Dar aşa…în scris, refuz, de teamă să nu le cadă în mână ! » Declaraţia a fost însoţită de o caricatură semnată Clenciu, pe care am păstrat-o.
Şi dacă, după tot ce am scris frumos despre el în această revistă, nu vine cu o canistră de vin de Dobrogea, mă duc peste el şi îi cânt ca la vodevilul din decembrie ’89 : »Noi de aicea nu plecăm, nu plecăm acasă, până când nu pui, Jenică, nişte vin pe masă ! »


Jur că nu mai vreau să am vreodată o zi neagră, ca asta! Astăzi am intrat și eu în doliu, alături de românii care l-au iubit din suflet pe acest om. Nu pentru că am avut șansa de a-l cunoaște, ci pentru că iubesc personajele cărora le-a dat viașă, personalitate, umor simpatic. Nu umor forțat, murdar și miștocar, care amuză în zilele noastre.

Nu mai vreau zile de genul ăsta, e prea mult!

vineri, 14 mai 2010

Blestem ! Nu, nu, nu e de rău!

Cât de perfect este să revezi filmele românești? Mai noi sau mai vechi. Eu încep cu Cuibul de Viespi, film din 1987, cu Tamara Buciuceanu, Coca Andronescu, Ileana Stana Ionescu, Ovidiu Iuliu Moldovan, Marin Moraru, Tora Vasilescu, Maria Ploae, Vasile Muraru, George Constantin, Mircea Albulescu, Alexandru Repan, Aimee Iacobescu etc. Adică toată spuma.. Chiar îmi era dor!

"N-am blestemat pe nimeni în viața mea și nici nu blestem.. Dar s-o-ngroape fără pantofi în picioare și fără basma pe cap. Maică Precistă și Sfântă Filoftee!"

Sunt atât de minunatele filmele noastre, încât vremea (și vremurile) asta furioasă care se anunță, nu mă va afecta nici măcar un strop.



Iubesc fiecare film în parte. Unele de tot, pentru tot. Altele pentru interpretarea și realismul personajelor, pentru imagine, pentru costume și decoruri, pentru poveste sau pentru umorul nostru negru. Dar fiecare film în parte este rupt din realitate. Chiar și cu înjurăturile alea pe care unii nu suportă să le audă spuse în gura mare, pe ecran.

"Nu e animal mai asemănător ca porcu'. Porcu' e fratele omului, Norico! Un porc e în stare să-și omoare fratele pentru o coajă de dovleac" - Terminus Paradis

"SIDA nu merge în România. La noi se moare de gripă" - Filantropica

"Profu', da tu nu mă lași, corect? Nu ești tu pretenar cu mine? Fii atent să-ți spun care-i mersu'. Dacă ăștia mă bulesc pe mine sau dacă tu-i lași să mă bulească sau pui botu'.. atunci eu nu te mai consider pretenar cu mine. Și-atunci eu vin la tine și te tai ca pe cremvuști, mă!" - Filantropica

"Am sânii mici și sunt nefericită" - Margo

"Hai, mănâncă coaje. E bună, reține alcoolu'... Ce te miri? Mănâncă și tu că e bună la ulcer!"

"Mergem cu Buicul sa vedem Mozambicul"

"Șampon aveți? haha..TUNDE!" - seria B.D :)

"Vă bag în paștele mamii voastre pe toți. Cu bolnavii mei fac ce vreau eu, nu ce vreți voi. Aici nu am de la cine primi lecții. Toți sunteți niște rahați și niște nulități. PORCILOR!" - Balanța :)

joi, 8 aprilie 2010

Râdem.. dar cu ce preț?

Simt de multe ori nevoia să răd sănătos. Să-mi dea lacrimile de atâta gimnastică de mușchi. Vreau să râd puternic. Chiar dacă zilnic zâmbesc. Zâmbesc amar sau ironic. Dar zâmbesc. Zâmbesc atunci când ne luăm în râs soarta, viețile, timpurile, politica și politicienii. Le prindem de guler și le ridicăm cu forță de uriaș bătrân ca apoi, după ce le ținem în aer câteva minute ca să înțeleagă cine-i șeful, le dăm de pământ cu putere. Le trântim de-ajuns de tare ca să le doară, să simtă și ele ceva, să rupem măcar o bucățică din stâncă. Mă mai amuz, dar cu prețul propriei mele existențe.

Constantin Tănase, marele Tănase i-a făcut pe românii timpurilor lui să râdă, să ia aminte la texte, să învețe, să gândească pentru ei. Le-a deschis ochii. Dar cu ce preț?! Cu prețul vieții lui. Sper că știți istoria..

Mesajele lui Tănase, satira, teatrul lui nu s-au prăfuit de vreme. Citindu-l, ești convins că este contemporan cu tine. Că ne vede și că ne înțelege, că trăiește printre noi. Poate că este și mai trist, văzând că am rămas în aceeași mocirlă adâncă și împuțită.

Dar încă râdem de situația noastră, nu? Ceea ce e bine!

Toma Caragiu, un alt român (aromân) cu sânge viu, care ne-a rămas alături, l-a interpretat pe Tănase, în '74, în filmul inspirat de viața acestuia ( și a Mariei Tănase, pe jumătate făgărășeacă) "Actorul și sălbaticii". Fiica adoptivă a lui Caragiu, Maria Caragiu, a spus într-un interviu că omul Toma Caragiu "așa cum a fost în "Actorul și sălbaticii", așa era în realitate. Rolul vieții lui: un poet și un veșnic îndrăgostit". Numele Caratase din film este, poate doar în mintea mea, combinația numelor celor doi actori, plus numele Ion Luca Caragiale, la care se și face referire.

"E bine, dragii mei. E bine să râdeți și după ce eu nu voi mai fi să vă fac să râdeți. E bine. E bine. Și poate că râsul nu e de-ajuns ca să stea în calea batjocurii, în calea sălbăticiei. Poate mai trebuie și altceva. Nu poate. SIGUR! Opriți să vândă țara asta lui Hitler. Opriți s-o omoare. Opriți să otrăvească sufletele tinerilor. Opriți să facă din țara asta a noastră frumoasă și bună.. un lagăr de concentrare. O pușcărie. Opriți să facă din poporul român o victimă sau un călău. Opriți ciuma verde. Tăiați calea lui Hitler. Dacă vreți să vă bucurați, dacă vreți să râdeți. Dacă vreți să rămâneți oameni."



O satiră interbelică a lui Tănase, "Calculul pensiei":

"Altă chestie
E scoaterea la pensie
Astăzi eşti funcţionar
Însă mâine pensionar.
Poate te interesează
Pensia cum se calculează.
Ei, uite cum se calculează:
Din 35 de ani servici
Care vor fi socotiţi
Scazi primii ani de şcoală
Şi absenţele de boală,
Zilele de sărbătoare,
Orele suplimentare,
Plus un an şi patru luni.
Tragi o linie şi aduni.
Pe urmă împarţi la cinci, apoi
Ce-ţi dă înmulţeşti cu doi,
Scazi anul când te-ai născut,
Adaugi tot ce-ai scăzut
Şi la cifra ce-a ieşit
Pui un zero la sfârşit.

Anii pentru însuraţi
Se vor socoti dublaţi
Adică ani de război
Socotind că-n vremea asta
Te-ai războit cu nevasta.
La totalul obţinut
Pui trei zero la-nceput
Scazi anii de celibat
Ridici restul la pătrat
Şi-astfel într-o primă fază
Afli sumele de bază.
Apoi le extragi la toate
Rădăcinile pătrate
Şi la suma dobândită
Aplici cota cuvenită,
Care nu trebuie să fie
Mai mare de 5 la mie.
Din suma rămasă brută
Scazi 4 şi 8 la sută
Trei la mie la pompieri,
Impozitul pe averi.
Supracota respectivă,
Taxele pentru colivă,
Cinci la sută pentru dric,
Pe urmă nu mai scazi nimic.
Din totalul rezultat
Verşi 2/3 la stat
Şi restul ţi se cuvine
Nu ştiu dacă mă exprim bine!"

............................

Pentru cine ?!
Musai cică să votez,
Candidați o sută cinci,
Care-n frac, care-n opinci.
Și mă jur, chiar de-aș fi treaz,
Tot n-aș ști care-i mai breaz,
N-aș ști, zău, vă garantez
Pentru cine să votez! … (1920)

............................

Consilierii
De când e lumea și pământul,
În București, bătu-i-ar sfântul,
N-au fost atâtea primării
Și consilieri atâtea mii.
Pe străzi mormane de gunoaie,
Asteaptă să ma vie-o ploaie.
La noi, măturător e vântul,
De când e lumea și pământul.

Mare țigănie, mă
Este în politică
Ei se-njură să se rupă,
Ei se ceartă, ei se pupă.
De ai treabă, cum se știe,
Prin deal la Patriarhie
Nu poți lua copii cu tine,
C-auzi vorbe de rușine
Asta-i Camera adică
Sau ceata lui Lăzurică ?! … (1925)

"Poporul ăsta vreți voi să-l opriți să râdă? Să-l dezvățați să râdă? De minciună, de ridicol, de prostie, de hoție, de vorbele vostre umflate. Păi de 2000 de ani poporul ăsta râde cu sau fără voia cuiva. Și când a trebuit a luat și toporul-n mână. Și voi vreți să nu mai râdă, să nu mai iubească, să se plimbe pe străzi cu mutre lungi (...) Să nu mai râdă poporul român, mă?! Să-l ardeți în piatră pe Caragiale?! Ce să facă poporul român? Să cânte psalmi toată ziua? Să se-nchine la stăpânul vostru? (...) Asta vreți voi! O Românie cenușie și tristă, fără joc, fără râs, fără bucurii. Hai, arhangheli, trageți! Glonțul împotriva râsului!"

Vă recunoașteți? E bine să râdem. "De prostie, de minciună, de ridicolul sălbăticiei". Ca să rămânem oameni..

miercuri, 3 februarie 2010

Se întâmplă și lucruri pozitive. Ion Gavrilă Ogoranu, personaj de film

Povestea Grupului Gavrilă, primul film al trilogiei „Apoape linişte“ despre Rezistenţa Anticomunistă. „Portretul luptătorului la tinereţe“ a fost selectat şi va fi prezentat la Festivalul Filmului de la Berlin. Regizorul Constantin Popescu jr. a relatat în exclusivitate pentru Monitorul de Făgăraş greutăţile prin care a trecut pînă la realizarea peliculei. Ion Gavrilă Ogoanu este interpretat de actorul Constantin Diţă. Personajele au numele reale ale luptătorilor anticomunişti ai Grupului Gavrilă care au activat în Munţii Făgăraşului. Filmul va avea, în curînd, o premieră şi la Făgăraş.


Filmul de lungmetraj „Portretul luptătorului la tinereţe“ a fost selectat şi va fi prezentat la Festivalul Filmului de la Berlin care se va desfăşura în perioada 11-21 februarie 2010. Este unul dintre filmele româneşti cele mai aşteptate în cinematografe încă din toamna anului trecut. Subiectul este unul de excepţie şi se referă la activitatea grupului de partizani din Munţii Făgăraşului condus de Ion Gavrilă Ogoranu.

Regia şi scenariul sînt semnate de Constantin Popescu jr, reprezentant al noului val de regizori. Foştii luptători anticomunişti vor fi interpretaţi, într-o distribuţie exclusiv masculină, de către actori tineri precum Constantin Diţă aflat la primul său rol principal într-un lungmetraj, Alin Mihalache, Cătălin Babiuc, Vasile Calofir, Bogdan Dumitrache, Alexandru Potoceanu şi Mihai Constantin. La Festivaul Filmului de la Berlin, „Ursul de Aur“, „Portretul luptătorului la tinereţe“ va fi prezentat la secţiunea „Forum“.

Drama luptătorului anticomunist

“Portretul luptătorului la tinereţe” este prima parte a trilogiei „Aproape linişte” al cărui subiect îl constituie lupta anticomunistă din România. În această primă parte, regizorul Popescu a ales să prezinte activitatea Grupului Gavrilă din Munţii Făgăraşului. Conform relatărilor regizorului, nu lipsesc din scenă cele mai dure momente ale luptei anticomuniste ale Grupului Gavrilă. Nefericitul eveniment petrecut în curtea lui Olimpiu Borzea din Viştea de Jos cînd Remus Sofonea, zis Brâncoveanu, din Drăguş s-a împuşcat, iar Laurean Haşu, zis Leu, din Breaza, a fost rănit grav de glonte. A fost încrustată pe pelicula filmului o scenă dramatică dată de confruntarea luptătorilor cu trupele de securitate într-un şopron din Ileni în care a fost implicat Toma Pirău, zis Porâmbu. Partea a doua a trilogiei care se va denumi „Elisabeta“ se va referi la activitatea revoluţionară a Elisabetei Rizea şi a soţului ei Gheorghe Rizea. Ultima partea cea care a dat denumirea trilogiei „Aproape linişte“ se va referi la lupta dusă de fraţii Arnăuţoiu de pe versantul sudic al Munţilor Făgăraş, grupul denumit „Haiducii Muscelului“. Regizorul Constantin Popescu jr. a stat de vorbă cu Monitorul de Făgăraş, oferind, în exclusivitate, povestea filmului „Portretul luptărorului la tinereţe“. Totodată a acceptat, ca după „Ursul de Aur“ de la Berlin să prezinte filmul, în premieră, şi la Făgăraş, acţiune organizată de Monitorul de Făgăraş.

„O lume care m-a impresionat prin puterea tăcerii ei“

„Portretul luptătorului la tinereţe"este primul film din cele trei pe care intenţionez să le regizez despre rezistenţa anticomunistă. Primul film prezintă grupul de partizani conduşi de Ion Gavrilă Ogoranu, al doilea film va fi povestea Elisabetei Rizea, iar al treilea prezintă grupul de partizani conduşi de fraţii Toma şi Petre Arnăuţoiu. Cred că este important să discutăm despre perioada anilor '50 şi despre grupurile de partizani români, chiar dacă unele dintre nume sînt, într-un fel sau altul, mai puţin cunoscute ori într-o oarecare măsură controversate. Decizia de a face acest film nu a fost uşoară. Am luat-o greu, pentru că nu ştiam multe lucruri despre acea perioadă. Nu mă identificam cu o imagine pe care nu o înţelegeam. Am citit însă lucruri care m-au zdruncinat. Exemple despre oameni care au suferit cumplit şi care şi-au dedicat viaţa unei idei mai întâlnisem, dar păreau în mintea mea doar nişte personaje şi atât. Oamenii despre care am citit au rămas vii în mintea mea mult după ce am închis cărţile, chiar dacă ştiam că aproape niciunul nu mai era în viaţă. Poveştile lor au reuşit să mă facă să-mi pun întrebări legate de curaj, rezistenţă, eroism şi despre puterea de a îndura. Ce simţeau, cum trăiau, ce tristeţi ori frustrări au adunat în toţi anii aceia, cât de singuri s-au simţit, cât de greu le-a fost? Ce i-a determinat să nu accepte, să ia deciziile pe care le-au luat? Aş fi fost oare în stare să mă comport asemeni lor, în condiţii asemănătoare măcar? Mi se pare şi astăzi atât de greu de înţeles puterea lor interioară, caracterele lor tari (şi peste ani va fi la fel, sunt sigur, am să mă tot întreb lucrurile astea). Nu ştiu dacă am priceput pe deplin totul, mă îndoiesc. Nu sunt întru-totul de acord cu toate hotărârile lor ori cu toate opţiunile lor. Dar măsura în care au acceptat să lupte şi să dea piept cu necunoscutul m-a făcut să mă hotărăsc să spun aceste poveşti, aşa cum m-am priceput mai bine. Acestea au fost câteva dintre motivele care m-au îndemnat să fac acest film. Au urmat apoi luni de documentare, vizionări de filme de arhivă şi interviuri, poveşti despre canal şi despre grupurile de rezistenţă, anchete, stenograme. Am descoperit o lume care îmi era străină, dar care m-a impresionat prin puterea tăcerii ei. Nişte oameni care au suferit într-o tăcere adâncă, într-o linişte aproape desăvârşită, fără să se bată cu pumnul în piept şi care au murit (mulţi dintre ei) neştiuţi de nimeni, îngropaţi de securitate în locuri rămase până astăzi necunoscute“ a povestit regizorul Constantin Popescu jr. pentru Monitorul de Făgăraş.

Este un film despre demnitate

„Am hotărât să fac un film despre nişte tineri, nu neapărat despre o ideologie. Despre anii deciziilor ciudate, grăbite, dar poate fundamentale şi drepte. Despre demnitate, despre puterea unui om de a face ceea ce crede de cuviinţă, în viaţă, aşa cum îi dictează conştiinţa şi buna măsura a lucrurilor, valori pe care le întâlnesc astăzi atât de rar, cu adevărat, în jurul meu. Cu siguranţă, filmul va fi o experienţă diferită. Ne-am străduit, toată echipa, (în primul rând actorii, care m-au sprijinit enorm şi cărora le mulţumesc pentru răbdare şi abnegaţie) să facem ceva diferit, care să impresioneze, într-un fel sau altul, dar fără să inovăm, de fapt. Rămâne de văzut dacă am reuşit sau nu.
Filmul nu este realizat într-o manieră tradiţională. Este cinema-ul meu şi nu ştiu cum o să fie acceptat de către public. Este o privire personală asupra acelei perioade, nu este o imagine hagiografică şi nici un bestiar. M-am străduit să fiu onest, cum spuneam şi să redau faptele, nimic mai mult, fără să comentez, fără să judec. Întâmplările sunt în proporţie de peste 90% autentice, am intervenit cât se poate de puţin asupra lor, asupra locurilor unde s-au petrecut şi pe cât posibil am păstrat anotimpul şi datele reale. Schimbările pe care le-am făcut în poveste apar din raţiuni de producţie, pur şi simplu. Cu toate că producătorul filmului (Titi Popescu, tatăl meu) a fost mai mult decât înţelegător şi m-a sprijinit din răsputeri (ca şi domnul Mihai Constantinescu, vicepreşedintele AFDPR), timpul, programul actorilor şi partea financiară a producţiei nu ne-au permis, uneori, să filmăm tot ce mi-am propus. Filmările au durat mult, din primăvara anului 2008 până în primăvara anului 2009, cu întreruperi, desigur. Am filmat în apropierea Braşovului, Făgăraşului, Sibiului şi în Bucegi. A fost o producţie dificilă, cu peste o sută de actori şi peste trei sute de figuranţi. Costumele şi toate armele sunt strict autentice, din perioada respectivă, ba chiar am avut parte de un ajutor nesperat din partea rudelor unora dintre luptători care ne-au ajutat cu haine autentice din vremurile acele şi cu sprijinul lor moral, în unele locuri pe unde am filmat“a adăugat regizorul.

„N-am făcut filmul cu gîndul la vreun festival“

„Occidentul a mai văzut, însă, astfel de filme, poate mai bine realizate şi cu buget mai mare decât am avut eu. În afară de asta, filmul va putea fi judecat cu adevărat doar atunci când vor fi gata şi celelalte două părţi, pentru că pe de-o parte personajele din cele trei filme interacţionează, se regăsesc din poveste în poveste şi pe de altă parte pentru că stilistic, vizual şi narativ filmele vor fi foarte diferite între ele, astfel că experienţa cinematografică va fi completă doar atunci când vor putea fi vizionate toate trei. Nu am făcut filmul cu gândul la vreun festival. A fost o mare surpriză pentru mine să aflu că am fost selecţionat în Forum-ul Berlinalei. Am vrut să vorbesc despre o parte a istoriei cunoscută mai puţin, cum spuneam, dar maniera în care am realizat filmul este una dificilă. Totul este oarecum supărător, poate chiar agasant la acest film. Solicită atenţia spectatorului din multe puncte de vedere. Dar aşa am dorit să fie, pe de o parte pentru că nu cred că pot privi lejer şi cu umor un astfel de subiect, pe de altă parte pentru că asta este impresia cu care am rămas după lunile de lectură a unor arhive şi a materialelor memorialistice. Nu am reţinut doar imagini, ci şi senzaţii, o suită de fragmente, mai mult sau mai puţin impresionante, unele supărătoare, de care nu reuşeam să scap, altele mai puternice, altele agasante. Ei bine, amestecul acesta de imagini, sunete şi senzaţii mi-a dictat cum ar trebui să arate filmul. Şi recunosc că nu este uşor de privit, în primul rând pentru că este ceva mai lung, nu pentru că ar fi violent sau agresiv. Cred că este un film care va intriga, cu siguranţă. Dar dacă poate răspunde unor întrebări, este îndeajuns“ povesteşte tînărul regizor.

Personajele filmului au numele reale ale luptătorilor

„Am încercat să folosesc actori tineri în distribuţie, oameni care să aibă vârsta luptătorilor la vremea aceea, lucru care m-a ajutat foarte tare. I-am rugat să se folosească şi de propriile lor personalităţi în conturarea fiecărui personaj în parte şi acest lucru a dat o notă proaspătă, veridică, în multe ocazii, secvenţelor filmate. Am încercat să imaginez, pornind de la fotografiile pe care luptătorii şi le-au făcut în păduri, o imagine cât mai exactă a acelor zile şi nopţi grele prin care au trecut. Am folosit şi peliculă alb-negru, pe 16 mm, care să aducă o imagine şi mai aproape de nişte momente îndepărtate în timp, dar puternice. Lipsa sonorului, în anumite momente, marchează şi mai puternic momentele triste. Am încercat să imaginez şi unele momente în care zâmbeau, râdeau şi se simţeau liberi, tineri şi puternici, dar şi momentele de singurătate şi dezamăgire, momentele în care aproape că nu mai vedeau ieşirea din acest infern. Am folosit în film numele reale ale luptătorilor, dar am modificat biografiile lor şi unele dintre locurile unde s-au întâmplat unele dintre evenimente. La urma urmelor este un film inspirat de întâmplări reale, dar este o operă de ficţiune. Subiectul are un specific local, nu ştiu câtă lume este interesată de un asemenea subiect, abordat într-o manieră frustă, simplă şi directă. Mă refer în primul rând la publicul european, nu la cel din ţară. Dar poate mă înşel şi filmul va prinde. Poate că lumea va fi curioasă. Naraţiunea nu este neapărat lineară, clasică, nu este nici un film de acţiune, nu urmăresc cu obstinaţie un singur personaj, ci un grup de oameni, filmul este portretul unui grup, al unei perioade, al unei senzaţii, nu al unui personaj, e dificil de explicat. Am în permanenţă îndoieli în privinţa muncii mele, aşa că mi-e greu s-o calific just sau s-o descriu“ spune regizorul.

„Am prezentat o bucată din istoria ţării mele“

Ştiu că unii poate nu vor fi de acord cu unele secvenţe, cu unele hotărâri regizorale pe care le-am luat. Dar povestea aceasta a trecut prin mine, unele lucruri le-am înţeles dincolo de rândurile cărţilor pe care le-am citit despre rezistenţa armată anticomunistă din România. Şi reprezintă şi punctul meu de vedere. Mai sunt puţini dintre cei care cu adevărat ştiu sau înţeleg cum a fost atunci. Mărturisesc că aştept cu emoţie premiera filmului. Mi-e tot timpul teamă că lumea va spune că lucrurile nu au stat aşa. Dar munca la acest film a fost cel mai dificil lucru pe care l-am făcut până acum şi sper ca imaginea mea despre anii aceia şi despre evenimentele acelea să nu fi fost una greşită. Şi dacă este aşa, filmul acesta nu este decât un prim pas. Poate cei care se vor apleca asupra acestor poveşti, peste ani, vor reuşi să afle mai multe şi să înţeleagă - poate mai bine decât am făcut-o eu - aceste întâmplări dramatice.
Consider că am făcut un film onest, fără părtinire, neatins de patimă. Am prezentat o bucată din istoria ţării mele despre care eu unul nu ştiam mai nimic cu şase ani în urmă. Am încercat, după puterile mele, să arunc o privire obiectivă şi liniştită asupra unor momente învăluite într-o aură de necunoaştere dintr-o perioadă neliniştită a istoriei. Măsura în care am reuşit rămâne sa fie luată în seamă sau nu. Cred că este, însă, un început. Şi asta este bine. Şi mai cred că dincolo de orice discuţii sau opinii, multora dintre cei care au rezistat cu arma în mână în munţi trebuie să le fim cu toţii recunoscători, fie şi numai pentru demnitatea de care au dat dovadă în viaţ㓺i-a încheiat povestea în exclusivitate pentru Monitorul de Făgăraş, regizorul Constantin Popescu.


Luptătorii din munţi, Grupul Gavrilă

Ion Gavrilă Ogiranu, zis Moşu
Remus Sofonea, zis Brâncoveanu
Laurean Haşu, zis Leu
Gheorghe Haşu, zis Ghiţă
Andrei Haşu, zis Baciu
Ion Chiujdea, zis Profesorul
Toma Pirău, zis Porâmbu
Victor Metea
Jean Pop, zis Fileru
Nelu Novac
Gelu Novac
Silviu Socol
Ion Ilioi
Nicolae Mazilu
Ion Mogoş

Mi-am permis să preiau de pe site-ul www.monitorfg.ro toate comentariile cititorilor, pentru că reacția făgărășenilor vis-a-vis de acest subiect contează enorm!

duminică, 29 noiembrie 2009

Un film de iubit!

Mi-am adus aminte de Gadjo Dilo.. pot spune - unul dintre filmele mele preferate! Niciun efect special, nicio poveste gretos de romantica, fara decoruri extraordinare, milioane de euro bagati in productie. Nimic din toate astea! Dar un film exceptional, care m-a urcat si m-a coborat. O bucatica de rai, libertate, oameni simpli, muzica lautareasca, dragoste si pasiune nebuna, ura, dispret, moarte si diperare. Filmul este cu atat mai extraordinar cu cat actorii reali sunt doar 2. Restul sunt tigani din satra, care interpreteaza exceptional. Sau poate ca nu joaca, ci doar retraiesc intamplari traite pe propria piele. Lautarul Izidor (Izidor Serban) iti rupe sufletul. Te indragostesti de el iremediabil!
Filmul (regizat de Tony Gatlif, in 1997) a luat 13 medalii de aur si 6 nominalizari la festivalurile de profil. Este o coproductie franco-romana. Actorii vorbesc in romana, franceza, rromanes. Un tanar francez, frumos de pica, Stephane - 'Strainul nebun'(Romain Duris) ajunge in Transilvania, purtat de o caseta cu muzica lautareasca. Un anume cantec ii face inima sa bata mai tare. Este indragostit de vocea artistei, pe care el stie ca o cheama Nora Luca (eu prefer No..Raluca :))). Caseta o are de la tatal lui, care a murit de curand.. In drumul sau prin Transilvania, se intalneste cu tiganul Izidor, care il adopta, din dragoste si dor de fiul lui, aflat in inchisoare. Izidor il duce sa traiasca in satra lui, dupa ce-i promite ca il va ajuta sa gaseasca femeia care canta atat de frumos.. Aici se indragosteste de Sabina, o femeie cam nebunatica, rebela si spurcata de gura. Rolul este interpretat de Rona Hartner. Este un rol excelent, iar ea.. o actrita dementiala! Vine si partea amara - ca orice tigani, oamenii au si de suferit din cauza urii rasiale. Romanii il acuza pe Stephane de hotie, iar pentru a razbuna o crima mai veche, ei dau foc satrei, tocmai in momentul in care fiul batranului Izidor iese din puscarie si ajunge acasa. Iubirea si sufletul lui de tata primesc o lovitura crancena..
Filmul musteste de muzica si dansuri, traditionale tiganesti.
Atentie! Este interzis copiilor sub 16 ani :)). Unele cantece sunt compuse chiar de Gatlif si Rona Hartner, iar coloana sonora (cantata de MITSOU - ex ANDO DROM) a castigat un Cesar in '99. Foarte buna si interpretarea lui Adrian Simionescu ( Adi, Copilul Minune). Am facut ochii cat cepele cand Alin si-a dat seama cine joaca de fapt rolul lui Adriani, fiul lui Izidor. 'Dau de baut pentru cei ce m-au trimis in puscarie!.. Gadjo, vrei sa bei? Iti fac cinste!.. Daca vrei iti dau si tie sa bei. Si sa mananci. Cu tac'tu si cu mata!'. Mie imi place la nebunie aici de 'Naomi' - adica Florin Moldovan!
Mi-am adus aminte de film, dupa ce am vazut de curand Transylvania, film regizat tot de Tony Gatlif, in 2006.
Pelicula are aproximativ acelasi subiect, insa, din punctul meu de vedere, nu poate fi comparat cu Gadjo. Este o continuare palida a ceea ce a reusit cu primul film. Se vorbeste in italiana, franceza, germana, rromanes, romaneste, ungureste. Pe scurt - Zingarina, o italianca.. vine in Transilvania, pentru a-l cauta pe iubitul ei Milan, un artist romano-tigano-ungur. Milan ar fi fost expulzat din nordul Frantei si astfel cei doi au pierdut legatura. Zingarina este insarcinata cu el, dar el nu stie asta.. Il cauta in Rosia Montana, apoi prin Maramures.. il gaseste cantand la pian, insa barbatul, (care aduce putin de tot a Romain Duris) nu vrea sa auda de ea, o alunga si o paraseste grabit. Zingarina (Asia Ergento), este la un pas de a -si pierde mintile, sfasiata de durere si tristete. Devine o hoinara iar in drumul ei il intalneste pe Tchangalo, un negustor de aur si alte maruntisuri. Se indragosteste de el si continua sa calatoreasca impreuna.. Isi ia si ea identitatea de tiganca.. Naste in plin camp, iarna, in ger, speriata de 'vrajitoare' - de fapt femei romance, venite din sat sa o ajute la nastere. Acest film nu a reusit sa imi transmita nimic, in afara de faptul ca, prin ochii strainilor, putem fi considerati foarte usor drept un popor de nebuni, ciudati, parveniti, care traiesc dupa niste obiceiuri barbare, demonice chiar. Jocul actorilor nu m-a convins, nu mi-au transmis nimic, spre deosebire de cei din Gadjo.. Mi-a lasat un gust amar acest film, insa pentru cei cu usoare inclinatii spre depresie.. este recomandabil. Totusi.. are un sfarsit cat de cat fericit, dar SEC!

marți, 10 noiembrie 2009

,,Parol ca te iubesc,, :(



Cand aud numele Gheorghe Dinica, automat ma gandesc la capodopera lui Nae Caranfil, FILANTROPICA! ,,Mana intinsa care nu spune o poveste.. nu primeste pomana,, si ,,SIDA nu merge in Romania, la noi se moare de gripa!,, Pentru mine este unul dintre cele mai bune filme romanesti, plin de scene si replici memorabile. Un film despre conditia dascalilor in Romania postdecembrista si despre viata de strada. O pelicula pe care o poti revedea la nesfarsit! Iubesc acest film si regret pierderea uriasului.. Mi-am propus pana acum sa vad ,,Tinerete fara tinerete,, dar nu am apucat. Sper sa reusesc zilele astea! Si el s-a nascut intr-o zi de 1 ianuarie :(

,,M-am suit pe scena si parca eram acolo de cand lumea,, - Gheorghe Dinica

miercuri, 28 octombrie 2009

Asa cum suntem noi...


Ce poti face atunci cand vrei sa uiti de jigodii, sa scapi de programul tv stupid si sa iti mai speli creierul imbacsit? Cum ce? Sa te uiti la un film. Si cum de foarte multe luni nu am mai avut timp si nici dispozitia necesara pentru a urmari un film bun, musai romanesc, a venit si timpul perfect pentru asa ceva. Buun. Am continuat sa vizionam cele mai recente filme romanesti. Am ales ,,Cea mai fericita fata din lume,,. Delia are 18 ani si este singurul copil in familie. Fata castiga o masina în urma unei campanii promotionale la sucuri racoritoare, pentru care a trimis trei etichete. Drept urmare, este chemata la Bucuresti, pentru a filma un testimonial, dovada ca premiile au intrat in posesia castigatorilor. Sarea si piperul sunt date de parintii sarmanei fete, care o inconjoara ca rechinii, incercand s-o determine sa vanda masina si sa scape astfel de saracie :)). Excelent este rolul tatalui Deliei, jucat de.. stupoare.. Vasile Muraru. O comedie cu gust amar, tipic romaneasca. Dialoguri inspirate din copilaria si adolescenta oricarui decretzel. ,,Eee.. numai eu stiu cate sacrificii am facut pentru ca tu sa ai tot ce vrei!Te-am crescut in puf, nu ti-a lipsit nimic si acum asa ne rasplatesti?,, :))) Genial, trebuie vazut filmul, trezeste amintiri!Totusi.. trebuie sa ai nervii tari in momentele in care Delia trage duble pentru acea reclama stupida! Foarte bine evidentiat si limbajul de mahala al cameramanilor, sunetistilor etc. Romania, frate!


A urmat apoi ,,Politist, adjectiv,,. Cristi este un politist ce refuza sa aresteze un tânar care le ofera hasis colegilor de liceu. Nu vrea sa organizeze un flagrant si sa il aresteze pe pusti, pentru ca nu are nicio dovada ca ar fi el adevaratul dealer. E nevoie de rabdare si tutun pana aproape de sfarsitul filmului,cand intra in scena comandantul sectiei de politie. Dex-ul si o lectie de tip gradinita, scoala, liceu etc. Constiinta, lege, politist, moralitate. Eu una m-am regasit si in aceasta pelicula. Pentru filmele romanesti trebuie sa ai macar un simbure de arta si simt cinematografic ca sa le poti savura, asa cum merita...