Ne fusese dor de Sibiule, dar scurta vizită din uichend a fost puțin diferită. Sau.. așa am simțit-o doar eu. Am plecat puțin tulburată și am sperat să mă întorc ceva mai bine.
I-am revăzut pe Lioara și Aurelian. După 4 ani și jumătate, Lioara s-a întors acolo unde au început poveștile ei. Încă îi lipsește agitația din capitală, dar sper să-i treacă repede senzația asta.
Am revăzut Imperium-ul și Electric Band.
Pe Ciprian..
Și un oraș gri, ploios, tăcut. Cu oameni îmbrăcați de doliu și cu gîndurile departe. Resemnați. Poate că starea mea (ușor nesigură și absentă) mi-a schițat lucrurile în non-culori. Cu greu am reușit să intru în atmosfera de concert din Imperium. Jumătate din ore probabil că nu am auzit nici muzica, nici nu am văzut fețe de oameni. Cu greu am socializat. Iar cînd am vorbit.. nu am fost eu. Am plîns de necaz și de tristețe și de nu-pot-dar-vreau-să-am-o-baghetă-magică-cu-care-să-împart-minuni. Nu am vrut să-mi iau rămas-bun de la Lioara și Aurelian. Am urcat în tren, lăsînd nespuse vorbe frumoase. Fără a mulțumi. Am fugit.. M-am cuibărit în brațele celui care mă înțelege și fără vorbe și m-am rugat cuiva să mi-l lase pentru totdeauna, așa..
Acasă.. am găsit un oraș negru, nici măcar gri. O pană de curent lăsase lumea în beznă totală. Gară pustie, oraș rece, baruri goale.
Astăzi e alb, la fel și Sibiul. Degeaba..
Nu reușesc să fac față despărțirillor. Probabil aici se încheie și penultima poveste. Au fost 303.. În drum spre casă mă voi întoarce peste cîteva săptămîni, pentru a lăsa o urmă, ceva. Sau mai degrabă nu..
De obicei ascult. Mă pot detașa de persoana mea și pot intra în povestea celuilalt, o pot privi cu ochii lui și o pot simți cu inima mea. Rețin senzațiile de spaimă și de durere, de rușine sau de disperare. Nu mă feresc să ascult oamenii și să plîngem împreună, cu toate că o facem separat.. Alin spune că sunt prea miloasă și că prea ușor pot fi rănită, tocmai din cauza asta. Nu greșește..
Așa fac, de obicei. Adun durerile altora, pe lîngă ale mele care sunt și ele, cîteva. Dar vin zile cum este cea de astăzi. În care aleg să lovesc și eu omul bolnav, care se întoarce la mine, pentru încă o vorbă bună și o încurajare. Și este de-ajuns să-i dau prima palmă. Ca dup-aia să nu mă mai pot opri. Nu am intenții rele, nu vreau să-l bat atît de rău, încît să-l trîntesc la pămînt. Dar acolo se ajunge. Știu că pot fi prea dură și că vorbele mele rănesc și lasă urme. Degeaba îmi cer, apoi, iertare.. Unii mă iartă, alții se îndepărteză și aleg să păstreze o distanță.
Astăzi mi-am certat fratele.. Atît de rău, încît mă doare pe mine. Cel mai mult pe mine. Și astea sunt lacrimile care intră cel mai adînc în piele. Cît despre suflet.. este o rană deschisă. Îmi iubesc fratele ca pe propriul meu copil, dar azi am ales să-l plesnesc în continuu și să-i arăt (virtual) ușa, decît să-l mai iau în brațe și să-i promit că voi fi mereu lîngă el. Încă nu știu care vor fi consecințele "lecției" de azi, dar tot ce pot spera este ca el să nu aleagă să mă îndepărteze definitiv.
Astăzi sunt un vierme hidos, numai bun de strivit. Aș putea să ies în oraș, cu un carton mare agățat de gît. Astăzi puteți profita de mine. Acum este momentul cel mai bun. Sunt vulnerabilă. O pradă ușoară. Nici nu trebuie să elaborați vreo strategie deșteaptă de a pune mîna pe mine. Loviți direct, scuipați din toate părțile. Nu voi opune rezistență. Eu sunt, de fapt, omul jalnic. Nu altcineva.
1. Nu mai am (deocamdata) diacritice, ceea ce nu-mi place deloc. Parca sunt muta..
2. Mosu' a venit anul asta mai repede si mi-a adus ceva frumos. Negru pe dinafara si alb pe interior. E putin cam unguresc, dar ma descurc si asa..
3. In timpul zilei sunt temperaturi de -17 grade Celsius, asa ca nu imi vine sa ies afara pentru nimic in lume. Dar maine - marti, la ora 6 dimineata voi iesi din casa, pe ger si pe intuneric, asa cum faceam cand eram tanara. Si iar voi merge la ziar (acelasi ziar), asa cum faceam in fiecare zi de marti, la aceeasi ora, tot cand eram tanara. Inainte mergeam la cartat ziare :)) si dupa cateva ore de aranjat pagini si indoit foi, eram negri pe maini, pe fata, pe haine. Erau vremuri faine, de care acum imi aduc aminte cu placere. Maine dimineata ne adunam iar - aproximativ aceeasi oameni. Acum o facem doar o data pe an. Iarna, in saptamana Craciunului. Anul acesta avem cd-uri cu muzica traditionala din Tara Fagarasului. Deci.. multa treaba. Si povesti, barfe, rasete, mici intepaturi ca-ntre colegi etc.
4. Ma enerveaza groaznic colindatorii din iarna asta. De parca nu ar fi de-ajuns ca toata lumea colinda, oriunde te-ai intoarce. La tv, la radio, copiii la scoli si gradinite. Am un vecin sub mine care.. asta este foarte tare.. in fiecare dimineata, de ceva zile, canta colinde. Si are o voce atat de puternica de aude tot blocul. Jur! Probabil se pregateste, face repetitii. Si canta cu o pasiune.. ceva extraordinar. Rad singura in casa.. Cum ziceam.. absolut toata lumea colinda. DAR! Colindaciosii aia care vin din usa-n usa s-au smecherit rau. Adica.. Nu mai vin, suna o data, de doua ori, vad ca nu le raspunzi si pleaca. Nuuu, vai! Pai au batut ei atata drum degeaba, oare? Fuck asa - bat cu pumnii in usa. Daca nu aud nicio miscare, atunci continua sa bata cu pumnii in usa. Si sa sune, normal. Si soneria.. suna si usa suporta pumni, in acelasi timp. Si o tin asa vreo 3 minute. Ei de fapt vin la lupta sau la colindat? Sunt putin confuzata pe tema asta. Si fierb de nervi, de fiecare data. Imi vine sa le deschid usa si sa arunc niste apa fiarta sau clocotita pe ei. Sa se linisteasca. Chill, boys! Nu-i bai ca nu ma colindati, ca stiu deja. Se naste curand, da!
4. Sambata spre duminica ne-am adus aminte de obiceiurile noastre de tineri necasatoriti, cand inchideam Cover-ul cu baietii, dupa o ultima cantare. A fost si Csilla cu noi :)
5. Un prieten de departe mi-a spus de curand ca, uitandu-se la mine, s-a distrat ca si cand s-ar fi uitat la desene animate. Din cauza sau datorita (nu stiu cum s-o dau in cazul asta) mutrelor ce le fac :)) No.. asta chiar ca nu mi-a mai spus-o nimeni pana acum. Dar, tinand cont ca vine din partea celui care ma intreba mereu daca sunt extraterestru, nu ma mir.. ;)
6. Cred ca am mai gasit un film fain. Inspirat de un caz celebru de crima (nerezolvata nici in ziua de astazi), petrecuta la New York, in anii '80. Bine, nu este un film exceptional, dar o data merita vazut. Macar pentru faptul ca nu este fictiune. Se numeste All Good Things.
7. A ajuns si dansul acasa..
8. Deocamdata ne relaxam. Curand ne asteapta niste multe zile grele :)
În primul rând - mulțumim frumos pentru toate gândurile bune pe care ni le-ați transmis ieri, începând de dimineață, până.. inclusiv astăzi. Ce urări frumoase! Mulțumim pentru fiecare în parte și le întoarcem spre voi cu mare drag. Iar celor care își caută perechea, vă dorim să aveți măcar norocul nostru. În al doilea rând - am niște poze care astăzi împlinesc și ele un anișor. Pentru că în ziua de după nuntă, ne-am luat frumos hainele groase și foarte groase pe noi, oboseala din oase, răgușeala din gât și cheful de petrecere și ne-am retras în munți, la cabană. Fiind o zi de luni, nu toți prietenii au putut să ni se alăture. Unii au venit de dimineață, alții după-amiază, dar a fost foarte frumos și așa. Din ziua aia ne-a rămas o vorbă - "Hai să facem ceva! Un foc de tabără!". Alex Cocă, normal :)). A da, Pepe a fost domnul profesor de.. anatomie, să zicem. Un moment de maximă seriozitate! Mike chiar a fost cel mai serios dintre toți. Lioara.. Trecem la Camy! Foarte frumoasă Camelia. Toți băieții au fost cu ochii pe ea, încă de la nuntă. Iar noi doi eram încă setați pe modul de îmbrățișat și pupat toată lumea :))
So.. chiar dacă nu am făcut niciun chef ca să sărbătorin anul, asta nu înseamnă că nu vom face nicio mișcare. Așa că vom face ceva de genul 2 în 1, de ziua lui Alin. Tot la munte, tot la cabană, cu toată lumea. Anunțăm din timp ce și cum!
De vreo două zile sunt numai un zâmbet. "U, ce făceam acum un an pe vremea asta?" și el îmi răspunde, zâmbind complice gândurilor mele.
Ziua noastră a fost atât de frumoasă și de emoționantă, încât am plâns de fericire, cred, mai mult de un sfert din nuntă. Orice urare spusă din suflet de prietenii noștri, orice îmbrățișare și zâmbet sincer venite din partea celor dragi și foarte puțini, mi-a dat aripi. Am și râs mult în ziua de 6 septembrie 2009. Ca dovadă stau pozele și filmările. Ne-am ținut de mână toată ziua, ne-am zâmbit și ne-am sărutat mai tot timpul. La câtă adrenalină pompa în noi, eu una nu am mai simțit nici frigul, nici durerea de picioare, nici aia de burtă, nici oboseala. Eram slăbită, nedormită și nemâncată de zeci de ore. Dar nu a mai contat nimic. Odată intrați în ziua noastră, ne-am lăsat duși de val și a fost minunat.
Nu-l mai văzusem pe Alin atât de emoționat niciodată. Mereu sigur pe el, foarte greu de impresionat și cântărind la rece tot ce se-ntâmplă în jurul lui, acum un an a fost altcineva - era tot numai o emoție.
Dimineața am început-o cu o ceartă. M-am certat în mașină cu Cipri și l-am amenințat că dacă-mi va strica ziua, îl strâng de gât. Toată lumea era agitată, asta e. Aia a fost ultima ceartă dintre noi. Dar frățiorul meu mă iubește, știu eu, foarte mult. Și invers!
Apoi, câteva ore le-am petrecut cu fetele mele, Lioara și Eniko. La coafor. Cât am mai râs și acolo! Eni a făcut șou, ca de fiecare dată. Mi-aș fi dorit să nu se strice aparatul foto și să am niște amintiri de-atunci. Când am terminat cu spoiala, am așteptat mașina care trebuia să ne ia.. vreo 15 minute în stradă. Eram o rocăriță cu voal de mireasă, ținută-n brațe de Eni, pentru că tremuram și de frig și de emoții. Lioara mea era creață :) și frumoasă!
Abia când l-am văzut pe Alin m-am mai liniștit. Pentru că până să ajungă acasă la mine, eu am fost un pachet de nervi. Apoi au început alte peripeții, care s-au ținut lanț până la terminarea oficierii căsătoriei, la Sala Dietei din Cetate. Iar chitara lui Sandu a cântat foarte duios :)
Când mă gândesc la căsătoria noastră, prima dată îmi amintesc de cununia religioasă. Nu suntem noi cei mai evlavioși dintre pământeni, dar a fost un moment aparte. O emoție plăcută, o promisiune și speranța că Divinitatea ne va proteja uniunea. La un moment dat mi-am văzut mama lăcrimând. A fost mai mult decât aveam nevoie. Iar petrecerea.. ca la petrecere - dans mult, agitație mare, poze peste poze. Nu am valsat. Primul nostru dans a fost mai mult o strângere luungă în brațe, invitând lumea să își aducă aminte cât de frumoasă este viața. What A Wonderful World, Louis Armstrong.
Apoi, nici nu am avut timp să ciugulim ceva din mâncare. Eu am apucat să înghit câteva boabe de struguri, o lingură de supă și o felie din tortul nostru foooarte gustos, dar nu prea arătos. Am preferat să fie așa și nu invers.. Pepe a vorbit mult, Țache (și băieții de la Icar) a distrat lumea și amândoi mi-au respectat dorința de a nu cânta sub nicio formă următoarele: Ești mireasa vieții mele - Ovidiu Komornic, Frumoasa mea - Marcel Pavel, Fii cu tupeu nevastă și să n-aud vreo influență de manea în nicio melodie. Buni băieți! Și ascultători :) Am fost furată de fratele lui Alin, Luci. Ceea ce nu se face de obicei. Dar furatul ăsta a fost premeditat.Trebuia cumva să ajungem în Cover, să ne tragem sufletul, cu toții. Eu, Alin, Lioara, domnișorii, nașii.
Pentru că nunta noastră a fost în prima duminică a lunii septembrie, invitații nu s-au mai lungit atât de mult, astfel că pe la 3 dimineața, am mai rămas vreo 20 de oameni. Gașca de la Monitorul de Făgăraș și prietenii apropiați. Nu pot să uit un dans anume, pe care l-am dansat cu toții, ținându-ne de mâini. A fost un moment foarte intim și frumos. Ei se încălziseră bine și tot mai vroiau distracție. Pe care au continuat-o la Cover Club, până dimineața, devreme.
Pe la ora 6.00 am vrut s-o sun pe Alinutza "sora mea geamănă", care s-a căsătorit, în aceeași duminică, cu verișorul lui Alin, Cosminache. Cu o jumătate de oră mai devreme decât noi :)) M-am gândit la ea mult în ziua nunții mele. Ne-am dorit amândouă să ne întâlnim și plănuisem asta. Dar este inutil să-ți faci prea multe planuri pentru ziua nunții. Este aproape imposibil ca toate să fie duse la sfârșit. Dar cât de frumos este ca două prietene foarte bune și foaaarte vechi să își sărbătorească aniversarea căsătoriei în același timp! Urările ți le spun în particular, iubita!
Astăzi aș vrea să le mulțumesc prietenilor foarte, foarte dragi care au fost alături de noi, acum un an. Prezența lor a contat mai mult decât orice cadou primit. Familiei de la Cover Club, familiei din presă, Lioarei mele, lui Eniko și Sandu, Vio, Țache cu trupa, Pepe. De fapt prietenilor noștri de suflet. Nu mulți. Dar cei mai importanți! Care ne-au făcut ziua de neuitat.
A trecut un an și nu-mi vine să cred c-a trecut atât de repede. În tot timpul ăsta, am alergat ca doi nebuni după ceva. Câteodată am mai și obosit.. Dar pentru că alergăm împreună și ne ținem de mână strâns, nu ne abandonăm atunci când unul dintre noi obosește, este cel mai important. O să ajungem acolo unde ne dorim, la un moment dat. Iar aventura asta îmi place. Iar nunta.. nunta mi-a plăcut foarte mult, dar cel mai mult îmi place de Alin, pentru că este atât de perfect pentru mine, încât m-aș căsători cu el în fiecare an. Și nu aș schimba nimic - nici măcar greșelile și peripețiile prin care am trecut, nici frigul și ploaia măruntă din ziua aia, nici durerea de tălpi, cu care am alergat desculță prin iarba udă. A fost ziua noastră perfectă de septembrie :)
Adorrr sa fiu trezita dimineata de lumina puternica ce vine de afara! Imi da senzatia ca e iar vara si ca urmeaza o zi luunga la terasa, multe sucuri naturale si pungi de pufuleti din aceia buni, buni. Bine.. cand ma dau jos din pat sa privesc pe geam si vad inca zapada si mocirla.. ma intorc iar la somn. E mai bine asa!
Astazi insa trebuie sa ma grabesc. Am o promisiune de respectat. Si cu toate ca mai sunt inca bolnavioara, chiar vreau sa ies putin din casa, sa mai vad lumea, sa inspir aerul curat de munte. Sper sa imi faca bine de data asta :)
Si pentru ca este 6 ianuarie, mi-am adus aminte de Ionut, fratiorul meu. Astazi ar fi implinit 25 de ani.. M-am gandit de multe ori cum ai fi fost daca ai fi ramas aici. Ce fel de om ai fi fost, cum ne-am fi inteles, ce ti-ar fi placut sa faci, ce prieteni ai fi avut, ce profesie ti-ai fi ales.. Multe intrebari!
Dar asa.. ma concentrez pe subiectul Ciprian care, slava Domnului.. imi da destule batai de cap.
.jpg)
