Cineva mi-a spus că mă iubește, după zeci de ani.. Nu mi-a spus, mi-a scris de fapt. Și m-am blocat. Am înghețat. Nu am știut cum să reacționez. Mi-au revenit imagini. S-au amestecat cu discuții, certuri, tensiuni. Cu vorbe grele și priviri tăioase. Și în gând m-am întrebat "De ce mă iubești? De ce nu mi-ai spus-o niciodată astfel încât să pot reține imaginea asta? Să te văd în fața ochilor când îmi spui că mă iubești. De ce mi-ai scris-o? Și de ce acum, în momentul ăsta? Ce impuls, de unde a venit? Oare nu m-ai iubit și până acum?".
Apoi m-am întrebat pe mine. "Tu iubești? I-ai spus asta vreodată?"
Am răspuns ca o proastă. ":)"
Mai am încă mult de învățat! Și vindecat..
3 comentarii:
Ralu,sa nu te mire,nu toti barbatii fac declaratii,unii prefera s-o arate iubirea ,nu s-o spuna...stii ceva?ii prefer pe primii...bucura-te ca esti iubita si iubeste pe masura!
Tasha, te rog să mă crezi că este ceva mult mai adânc, decât dacă ar fi venit din partea unui bărbat.. Alinul meu o spune și mi-o arată de mă satur eu câteodată, deci sunt o norocoasă nenorocită, din punctul ăsta de vedere :)
Însă îți mulțumesc pentru sfat!
Am patit-o si eu ralu si stii asta foarte bine. Si mi-am pus aceleasi intrebari. Si am primit raspuns sec: ti-am aratat, nu ti-am spus.
Prea tarziu insa.....
Trimiteți un comentariu