miercuri, 17 martie 2010

Amintiri din trecut..


Nu durează mult. Câteva secunde sau zeci de secunde. Parcă ți se deschid ochii dintr-o dată. Mie mi se opresc motorașele și încerc să trag de secundele alea mult. Pentru că îmi place sentimentul. Nu mă sperie, chiar îmi place! Mă uit atentă în jur, încerc să rețin fețe de oameni, obiecte, stări. Cât mai mult. Este acea senzație de déjà vu. Și neapărat povestesc celui de lângă mine că l-am trăit iar. În sinea mea mă întreb ce trebuie de fapt să rețin din experiența asta. Ce nu am zis bine, ce am greșit, ce gest a declanțat click-ul. Sau care este de fapt mesajul? Dacă nu notez undeva ce senzație am avut, ce mi-am reamintit sau retrăit.. atunci uit. Așa că, de acum înainte, mă voi reîntoarce la postul ăsta, pentru a scrie despre momentul respectiv.

Ultima dată am retrăit momentul în care Alin s-a ridicat de la masă în timp ce mânca și a început să danseze și să cânte. Nu am reținut melodia. Eu citeam un ziar, dar m-am oprit să mă uit la el. Am început să râd pentru că era ca un copil fericit și nerăbdător să facă un anumit lucru, dar nu știu ce. I-am spus: "Alin, asta s-a mai întâmplat!". El mi-a răspuns "Și s-a mai întâmplat și asta?". A venit lângă mine și m-a pupat pe frunte. Mi-am dat seama că și momentul ăsta s-a întâmplat exact la fel. Aceleași vorbe, aceleași gesturi. Și am râs iar. Apoi s-a terminat. A fost acum vreo 3 săptămâni.

Penultima dată s-a întâmplat în Cover, anul trecut, în august. Unul dintre băieții din trupa Kronik mi s-a părut extrem de cunoscut. Am povestit și parcă îl știam bine, bine de undeva. La un moment dat a spus ceva ce a declanșat click-ul. Aceeași discuție, într-un loc la fel de slab iluminat. În drum spre casă i-am povestit lui Alin. Ciudat! Și el a avut aceeași impresie puternică cum că îl cunoaște bine de undeva.

Mi s-a întâmplat de destule ori ca visele pe care le-am avut cu ani în urmă să se împlinească întocmai. Nu genul ăla de vis, privit ca un ideal, ca o dorință.
Secvența pe care am visat-o la un moment dat ajung să o trăiesc în viața reală. Aceleași persoane, același loc, aceeași discuție, aceeași stare. Incredibil, mă dă pe spate! Au fost vise care sub ochii mei au devenit realitate. Nu mi se pare puțin lucru!

Déjà vu. Unii îl consideră o consecință a vieților anterioare, iar alții sunt de părere că senzația este transmisă spre memorie chiar cu o secundă inainte de a deveni constientă. Că sunt amintiri, vise sau reflecţii.. cine știe cu adevărat? Important este că se întâmplă! Am zis :)

11 comentarii:

Alina Roman spunea...

Ce ziar citeai la momentul respectiv? :)
Daca te gandesti ca asa ceva s-a mai intamplat intr-o viata anterioara pe care tot tu ai avut-o, atunci automat religia in care crezi e data peste cap. Tocmai pentru ca ea spune asa ceva, ba din contra. Alte religii amintesc de karma.
Daca sunt amintiri... e la fel.
Iar daca spui vise, inseamna ca noi, oamenii, avem capacitatea de a interactiona unii cu altii intr-un mod inconstient... asa cum doar in filmele SF gasesti. Dar teorie nedemonstrata inca. Cred.
Am patit si eu asa ceva, dar nu cred nimic din toate astea. Pur si simplu rad (in sinea mea, s anu cad in ridicol) si schimb subiectul. Unele lucruri nu pot fi explicate si atunci le las asa, in mister. Pentru ca misterul incita.
Hai.. te pup :* Ne vedem ori ba?

Ralux spunea...

Nu cred în religie! Cred în karma și în dezvoltarea capacităților și experiențelor extrasenzoriale. Tuturor ni se întâmplă, dar nu toți dăm importanță senzației de déjà vu sau altor simțuri și experiențe. Eu dau importanță celor mai mici lucruri și întâmplări din jurul meu. Și mereu caut explicații, pentru orice. Lucrurile nu sunt ceea ce par a fi. Exemple găsesc la tot pasul.
Apoi.. nu îmi amintesc ce ziar era, cu toate că trebuia să țin minte. Și da, ne vedem azi!

Ralux spunea...

Când zic că nu cred în religie, asta nu înseamnă că nu cred în divinitate, în forțe bune și forțe rele. E cu totul altceva..

Alina Roman spunea...

Daca crezi in karma inseamna ca trebuie sa fi fost ceva in viata anterioara. Sunt curioasa ce crezi ca ai fost.. sau daca ai flash-back=uri.
Lucrurile sunt exact ce par a fi, doar ca fiecare dintre noi le percepem in mod diferit.

Ralux spunea...

Sunt convinsă că am fost tot femeie și că am murit de fiecare dată tânără. Și mi-ar surâde dacă aplecația mea spre Rusia ar însemna că am trăit acolo la un moment dat. Pasărea mălai visează.. Cine știe? :)

Alina Roman spunea...

In Rusia, dar ca si... fiica a vreunui tarist. Ca femeie de rand chiar nu te vad... :P
Cu siguranta vreo femeie vazuta bine de societate.
Cat de murit tanara, eu nu cred... :P Ci de moarte buna
Ta vad imbracata in rochiile acelea largi si lungi de pe vremuri... Ah...

Ralux spunea...

Cam așa ceva mă văd și eu, dar na.. poate fi doar un alint.
În cel mai rău caz.. cred am fost fiica celui mai sărac rusnac din sat. Și viperă cum sunt.. nu vreau să mă gândesc ce și cum am meșterit ca să mă ridic :))
Nu mă văd neapărat fiica sau soția vreunui rus important. Mai repede o copilă aciuită pe lângă o moșie, care învață și visează mult. Mai plauzibil așa ceva.. Sunt bolnavă, nu? Nu mă mai vindec

Alina Roman spunea...

Sa zicem... vreo copilitza aciuita... Dar care a ajuns departe. Mijloacele...? Sunt scuzabile, atata timp cat scopul e atins...
Si apoi... motivele pe acea vreme nu interesau pe nimeni. Deci vorba aia - te-ai scos

Ralux spunea...

Dacă mă gândesc mai bine la varianta ta, de fiică a vreunui țar.. să știi ca s-ar putea să nu fii departe. Poate de acolo mi se trag "calitățile" de răsfățată și obraznică, pe care le posed și acum. Deci m-am scos. Am rezolvat o karmă ;)

Alina Roman spunea...

Urmeaza a mea ;)

Ralux spunea...

Da, numai că noi ne jucăm acum și facem speculații. De fapt nu contează ce ai fost înainte.
Mi se pare logic ce spune Nina Petre.
Karma - norocul sau blestemul nostru
O definiţie scurtă, clară, dar extrem de consistentă. Ea reprezintă sinteza imensei suferinţe umane, veche de mii şi mii de ani, suferinţă considerată de majoritatea oamenilor ca venind nu se ştie de unde, nu se ştie pentru ce, într-un cuvânt, nemeritată. Atunci când mânia lui Dumnezeu ne ajunge în mod dureros, ne întrebăm cu groază: ale cui păcate le ispăşim? Ce vină avem noi pentru greşelile altora? Răspunsul este stupefiant: suferim pentru greşelile acestei vieţi, pentru păcatele părinţilor şi ale rudelor noastre, dar patimile ce le suportăm nu ne sunt de ajuns spre a ieşi, într-un târziu, curaţi ca lacrima în faţa Celui de Sus. Scânteia de viaţă ce o purtăm în noi, de când ne-am cuibărit în pântecul mamei şi până în clipa trecerii spre veşnicie, a avut multe înfăţişări trupeşti de-a lungul istoriei omenirii. Acestora le-am putea spune pe nume: sunt încarnările spiritului nostru. Predecesorii noştri spirituali reprezintă zecile, sutele, miile de fiinţe umane ce au adăpostit în trupurile lor aceeaşi scânteie de viaţă, acelaşi spirit. Dacă a greşi este omenesc, atunci câte greşeli nepedepsite au avut strămoşii noştri spirituali? Câte recompense neprimite în timpul fiecărei vieţi zac în seiful memoriei astrale? Multe, extrem de multe, nici nu ne imaginăm cât de multe sunt! Ele trec peste veacuri de la o fiinţă la alta, lasându-şi amprenta pe fiecare dintre noi, dar şi pe mulţi alţii ce vor intra în focul vieţii pământene...

În cei 13 ani de practică spirituală am întâlnit o mulţime de situaţii în care acţiunea legilor karmei a fost mai mult decât evidentă: unora le-a adus noroc, fericire, putere financiară, respectul celor din jur; altora, tristeţe, boli grave, familii destrămate, sărăcie, însingurare...