Well, fuck you very much!

În cei 26 de anișori ai mei, am avut norocul de a întâlni câțiva oameni frumoși. Oameni valoroși prin calități și prin realizări. Sunt oameni care mai întâi au lăsat o identitate și o familie în urmă. Au muncit până au uitat de ei, au dormit înghețați, au primit palme și șuturi nemeritate. Și-au îndesat lacrimile și suferința într-un colț de geamantam vechi și găurit, ani la rând. Unii s-au pierdut pe drum și foarte puțini s-au întors. Trecuți prin foc, s-au curățat de toate relele.. Dar s-au întors și au împărtășit celor care au avut urechi să audă.. Sunt oameni simpli, modești. Oameni care atunci când primesc un prieten nu dau mâna bărbătește, ci îmbrățișează. Puțini, foarte puțini!

Nu sunt o femeiușcă superficială, care să aprecieze listele de călătorii ale celuilalt, trasul în chip în te miri ce baruri sau statui de pe vreo stradă celebră din orașul X, țara Y. Nu mă dă pe spate lista de facultăți, studii, mastere, diplome. Nu sunt de neglijat, dar nu asta rămâne în urma ta. Nu asta te definește ca om, ca persoană. Fii om, fii uman! Nu te aștepta ca oamenii pe care îi întâlnești sau îi revezi să îți înșire covor roșu la picioare, să alerge spre tine cu trandafiri între dinți doar pentru că ai cu 5 diplome mai mult decât ei. Sau că ai venit "din afară" și automat ești cu 10 clase peste muritorii de rând. Acum mă cenzurez, dar ar urma niște foarte multe rânduri pline de scârbă, la adresa celor care sunt convinși ca propria lor existență este motivul pentru care ar merita "să se pună pe hartă și Făgărașul" ?!

Nu se înțelege nimic și nici nu este ăsta scopul. Trebuia să o scriu, ca o formă de terapie, ca să-mi scot gândul ăsta furios din minte.

Sunt dezamăgită pentru că am crezut, ca un copil naiv ce sunt de multe ori, că un fost coleg s-ar bucura de reântâlnire..