Potrivit tradiţiei creştine, bradul se împodobeşte în Ajunul Crăciunului, adică în seara de 24 spre 25 decembrie. Obiceiul este foarte vechi, şi provine încă din vremurile vechilor egipteni. Aceştia îşi împodobeau casele cu frunze de palmier, în ziua solstiţiului de iarnă. Obiceiul a fost împrumutat şi modificat de către romani, care au început să folosească brazi în locul frunzelor de palmier. În Roma antică, oamenii îşi decorau casele şi templele cu brazi în timpul festivităţilor din luna decembrie. Era o perioadă veselă. Nu existau bătălii, şcolile erau închise şi oamenii de pretutindeni participau la atmosfera de carnaval şi îşi ofereau reciproc cadouri. Romanii credeau în magia copacilor care erau în permanenţă verzi. Ei au văzut în brazi simbolul vieţii şi un semn sigur că soarele şi primăvara se vor reîntoarce curînd. Această tradiţie s-a regăsit şi în teritoriile din nordul Europei, unde oamenii îşi împodobeau casele cu ramuri de brad şi de vîsc. Se mai spune că, prin secolul al VII-lea, un călugăr misionar din Devonshire străbătea teritoriul actual al Germaniei, cu scopul de a răspîndi cuvîntul Domnului, simbolizînd Sfînta Treime prin forma triunghiulară a bradului. Podoabele cu care se decorează bradul de Crăciun au evoluat şi ele de-a lungul timpului. O altă legendă spune că primul brad de Crăciun a fost împodobit de Martin Luther în Germania. Acesta a fost un călugăr şi reformator al bisericii, care a trăit între anii 1483-1546. Potrivit legendei, Luther se întorcea acasă într-o seară de iarnă, cînd a văzut stelele strălucind printre ramurile brazilor. El a fost foarte impresionat de privelişte şi a povestit familiei ceea ce văzuse. Pentru a-i ajuta să înţeleagă, Luther a mers în pădure şi a tăiat un brăduţ. L-a adus în casă şi l-a decorat cu lumînări, care reprezentau stelele pe care le văzuse. Obiceiul s-a răspîndit în Germania şi de aici, în toată lumea. În zilele noastre, lumînările au fost înlocuite de moderne instalaţii de iluminat, cu beculeţe în tot felul de forme şi culori.
Împodobirea a ţinut pasul cu timpurile
În locul globurilor viu colorate şi strălucitoare se foloseau, în trecut, mere sau nuci, figurine cu diverse modele şi culori, făcute din aluat şi coapte de brutari, acadele, mărgele şi fîşii din hîrtie colorată. Beteala a fost inventată în Germania, la începutul secolului al XVII-lea, şi era pe atunci din argint. Abia în secolul trecut s-a dezvoltat la scară largă obiceiul împodobirii bradului cu beteală. Acest lucru s-a datorat salturilor tehnologice ale societăţii. În Anglia, bradul de Crăciun a apărut pentru prima dată atunci cînd regina Victoria s-a căsătorit cu prinţul Albert, care era neamţ. În 1841, Albert a aranjat un brad de Crăciun la castelul Windsor, în apropierea Londrei, pentru a-i aminti de ţinuturile natale.
Obiceiul bradului de Crăciun a fost adus în Statele Unite atît de persoane din Anglia, cît şi de imigranţii germani sosiţi în anii 1800. Oricare ar fi originile acestuia, bradul de Crăciun este un simbol minunat pentru cei care sărbătoresc Crăciunul. Din anul 1930, autorităţile publice au început să amplaseze în principalele pieţe din oraşe brazi de mari dimensiuni, decoraţi cît mai special. Pe la mijlocul anilor '60, noul val modernist, dar şi curentele ecologiste, contribuie la apariţia brazilor artificiali, din aluminiu argintiu. În acea perioadă, au fost importaţi masiv din America. În anii '70 au apărut, la cererea publicului, brazii artificiali din plastic, cu aspect realist, care puteau fi împodobiţi în mod clasic. În zilele noastre nu mai există nevoia de a ne supune tendinţelor, ci doar posibilitatea de a alege. Indiferent că optăm pentru un brad natural sau artificial pentru a lumina spiritul sărbătorilor, trebuie să ţinem cont de încărcătura simbolică de pom al paradisului, al belşugului, al cunoaşterii şi al inocenţei.
(Monitorul de Fagaras)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu