Lioara mea!

Am putine prietene.. le pot numara pe degetele de la o mana. Nu mi-a fost niciodata usor sa imi fac prietene si nici nu am dorit sa am gasca mea de fete cu care sa ies in cluburi, sa cautam baieti si sa ne spargem in figuri pe mese. Nu sunt genul.. In plus, am un stil aparte de a ma face foarte usor antipatica, asa ca.. putine au fost cele care au avut rabdare.. Insa prietenele mele, putine la numar, sunt minunate. Iar pe Lioara mea.. toata lumea o indrageste! Sunt aproape 7 ani de cand am cunoscut-o, in caminul Lia, din Terezian, Sibiu. Eram amandoua in primul an de facultate si ne-am trezit ca trebuia sa locuim impreuna cu alte zeci de fete, intr-un internat dintr-un cartier problematic.. Ea a fost cea care mi-a intins mana si a spus, timida - 'Pe mine ma cheama Lioara..'. 'Cum te cheama???'. 'Lioara..'. A fost prima data in viata cand auzisem numele asta. Foarte usor mi-a intrat la inima si acolo a ramas. Eu - un copil nebun si rasfatat, iar ea - o fata cuminte, calma, studioasa, constiincioasa.. O singura data m-am suparat pe ea. Pentru ca m-a certat.. si pe buna dreptate! Dar nu exista o fiinta mai calda ca ea. Lioara (Vasilescu) ajuta pe toata lumea din jurul ei, are o vorba buna pentru oricare si ii place sa ofere, mai mult decat sa primeasca. Nu uraste, nu critica, nu judeca oamenii. Ea iubeste, daruieste si iarta intotdeauna. Lioara scoate ce este mai bun din mine. Si o iubesc. Si Alin o iubeste! Intotdeauna!