Este 31 decembrie si in fiecare an ma gandesc la "Ana banana" (Ana Maria Braga), pentru ca in ultima zi din fiecare an este ziua ei de nastere. Nu i-am urat niciodata "La Multi Ani" si ce se mai ureaza, nici nu avem discutii si drumuri comune, insa ziua ei de nastere o voi tine minte toata viata.
Si maine vine ziua mea - de nastere si implicit si de nume.. Dezvalui acum un secret - Vasilica este de fapt primul meu prenume, nu Raluca. Abia anul acesta am constientizat fenomenul.. dupa nunta, deci a fost destul de amuzant. APOI! Nu stiu de ce, dar de ziua mea simt ca mama trebuie felicitata, nu eu. Ca ea a dus greul! Eu m-am plans, nimic mai mult. Si parca imi vine sa-i cer scuze ca i-am stricat seara de Revelion. Se zice:) ca m-am nascut duminica, 1 ianuarie 1984, in jurul orei 12.00 si am fost al doilea copil nascut la Fagaras din acel an. Cica inainte de mine s-ar fi nascut un baietel, deci anul a avut semne bune.
1 ianuarie mai are o semnificatie aparte pentru mine. Pentru ca era ziua de nastere si implicit de nume a bunicului meu, pe care l-am iubit enorm. Cand eram micuta, mergeam la bunici acasa si stateam cu ei de Revelion, iar prietenii bunicilor care se perindau ca in gara ne felicitau pe amandoi. Era ceva deosebit, pentru ca bunicul ma facea sa ma simt speciala in noaptea de Anul Nou si a doua zi. De cand ne-a parasit, nu trece zi aniversara fara ca sa ma gandesc si mai mult la el. As vrea sa ma vada, sa imi auda gandurile si sa ma ocroteasca in continuare si in anul care vine. Pentru ca stiu ca nu m-a lasat singura!
Cum e sa fii nascut de Anul Nou..
FRUSTRANT! Asa simteam pana acum ceva anisori. Pentru ca absolut toata lumea sarbatoreste, chefuieste.. dar nu in cinstea ta. Acum vad doar avantajele de a fi nascut de Revelion. Nimeni nu-ti uita ziua de nastere, te pupi cu absolut toata lumea, indiferent ca-i cunosti sau nu. Pentru ca in euforia momentului, nimeni nu mai tine cont de barierele obisnuite. Apoi, dorinta de la miezul noptii coincide cu dorita pe care ti-o.. pui.. de ziua ta. Deci are dubla greutate:). E totusi un moment magic sa stii ca toata lumea, indiferent de nationalitate, religie, varsta, etc. sarbatoreste acelasi eveniment cu atat de mare entuziasm. Parca timpul se opreste pentru cateva minute in loc si face un arc peste toate gandurile si sperantele noastre. E un sentiment frumos, asa scurt cum e el.. Deci imi place ziua mea, totusi! Abia astept sa vina, s-o sun pe mama si s-o felicit.. pentru mine :)
La Multi Ani, Ralux! Tine-te tare pe pozitii, incearca sa fii mai buna cu oamenii din jur si mai calma. :)
joi, 31 decembrie 2009
luni, 28 decembrie 2009
Eu.. cea din spatele ecranului :)
Din fost jurnalist, am ajuns chiar eu subiect de stiri! Stiri de importanta mondiala chiar! Multumesc, Alina!
http://en.tackfilm.se/?id=1262026792508RA98
http://en.tackfilm.se/?id=1262026792508RA98
Jurnal de Craciun
In 2009 am avut un Craciun parca mai atlfel.. S-a apropiat cat de cat de ceea ce insemna Craciunul in copilarie. Poate pentru ca, dupa multi ani in care am refuzat sa particip activ la obiceiul de colindat, anul asta m-am lasat dusa de val.. Poate pentru ca am impartit cadouri si am primit tot atatea.. adica destul de multe. De fapt foarte multe - variate si chiar folositoare. A fost primul Craciun petrecut in familie.. in familia mea cea noua.
De retinut:
Ziua de ajun:
verificat bradul impodobit de tata-socru, pregatirirea ultimelor mancaruri impreuna cu mama-soacra, primit colindatori.
Seara de ajun:
1. Fagaras: Varu' si Cristina, Mihai si doamna Comanici, inapoi la Varu', telefoane Mangi si Adina;
2. Victoria: Delia, Tedy si Carla
3. Fagaras: Cover Club
Intre destinatii - Zdob si Zdub :)
Au urmat doua zile de Sibiu, in care am revazut-o pe Alexandra dupa a doua operatie si ne-am petrecut dupa chipul si asemanarea noastra.
Prima dezamagire - "Imperium" nu mai este ce a fost odata si se duce incet-incet pe copca. Un club excelent unde se canta muzica live (jazz, blues, pop-rock) acum iti lasa un gust amar. Un fagarasean.. nu dam nume.. face pe DJ-ul pentru nostalgicii care inca mai suspina dupa muzica dance a anilor '80-'90. E scarbos sa vezi barbati de 40 de ani care se straduiesc sa scoata din ei niste miscari pe care le-au uitat demult. Cel putin intr-un asemenea local, in care pana nu demult se manca muzica buna pe paine.
Bucurosi sa constatam insa ca mancarea de la "Bufnita" este la fel de gustoasa. Si fericita ca am mai descoperit o bunatate de lasagna.
"Atrium".. la fel de plin! Normal!
Am descoperit inca un loc dragut, unde se canta bine. Cafe Wien, situat in Piata Huet, numarul 4. Ne-am bucurat si de prezenta lui Sandu si de talentul lui Dorin Zamfir, un pianist parca venit din alta vreme, un om cald, boem, zambitor, amabil etc.
Alta dezamagire: nu mai vine Lioara de ziua mea :(
Dupa toate peripetiile.. mai bune, mai putin bune, am o dorinta maaare. Craciunul viitor sa il petrecem in CASA NOASTRA. Mica, mare, centrala, periferica, nu conteaza. Va fi cald inauntru si ii vom primi cu bucurie pe cei care ne vor trece pragul. Abia atunci imi voi putea modifica jurnalul - "Am ajuns acasa!"
De retinut:
Ziua de ajun:
verificat bradul impodobit de tata-socru, pregatirirea ultimelor mancaruri impreuna cu mama-soacra, primit colindatori.
Seara de ajun:
1. Fagaras: Varu' si Cristina, Mihai si doamna Comanici, inapoi la Varu', telefoane Mangi si Adina;
2. Victoria: Delia, Tedy si Carla
3. Fagaras: Cover Club
Intre destinatii - Zdob si Zdub :)
Au urmat doua zile de Sibiu, in care am revazut-o pe Alexandra dupa a doua operatie si ne-am petrecut dupa chipul si asemanarea noastra.
Prima dezamagire - "Imperium" nu mai este ce a fost odata si se duce incet-incet pe copca. Un club excelent unde se canta muzica live (jazz, blues, pop-rock) acum iti lasa un gust amar. Un fagarasean.. nu dam nume.. face pe DJ-ul pentru nostalgicii care inca mai suspina dupa muzica dance a anilor '80-'90. E scarbos sa vezi barbati de 40 de ani care se straduiesc sa scoata din ei niste miscari pe care le-au uitat demult. Cel putin intr-un asemenea local, in care pana nu demult se manca muzica buna pe paine.
Bucurosi sa constatam insa ca mancarea de la "Bufnita" este la fel de gustoasa. Si fericita ca am mai descoperit o bunatate de lasagna.
"Atrium".. la fel de plin! Normal!
Am descoperit inca un loc dragut, unde se canta bine. Cafe Wien, situat in Piata Huet, numarul 4. Ne-am bucurat si de prezenta lui Sandu si de talentul lui Dorin Zamfir, un pianist parca venit din alta vreme, un om cald, boem, zambitor, amabil etc.
Alta dezamagire: nu mai vine Lioara de ziua mea :(
Dupa toate peripetiile.. mai bune, mai putin bune, am o dorinta maaare. Craciunul viitor sa il petrecem in CASA NOASTRA. Mica, mare, centrala, periferica, nu conteaza. Va fi cald inauntru si ii vom primi cu bucurie pe cei care ne vor trece pragul. Abia atunci imi voi putea modifica jurnalul - "Am ajuns acasa!"
miercuri, 23 decembrie 2009
De fapt suntem toti pagani.. Iar nasterea lui Iisus ar trebui sarbatorita in luna iulie. Dar na.. hai ca merge si-asa.. Cracit Fericiun!
Bradul, de la egipteni la creştini
Potrivit tradiţiei creştine, bradul se împodobeşte în Ajunul Crăciunului, adică în seara de 24 spre 25 decembrie. Obiceiul este foarte vechi, şi provine încă din vremurile vechilor egipteni. Aceştia îşi împodobeau casele cu frunze de palmier, în ziua solstiţiului de iarnă. Obiceiul a fost împrumutat şi modificat de către romani, care au început să folosească brazi în locul frunzelor de palmier. În Roma antică, oamenii îşi decorau casele şi templele cu brazi în timpul festivităţilor din luna decembrie. Era o perioadă veselă. Nu existau bătălii, şcolile erau închise şi oamenii de pretutindeni participau la atmosfera de carnaval şi îşi ofereau reciproc cadouri. Romanii credeau în magia copacilor care erau în permanenţă verzi. Ei au văzut în brazi simbolul vieţii şi un semn sigur că soarele şi primăvara se vor reîntoarce curînd. Această tradiţie s-a regăsit şi în teritoriile din nordul Europei, unde oamenii îşi împodobeau casele cu ramuri de brad şi de vîsc. Se mai spune că, prin secolul al VII-lea, un călugăr misionar din Devonshire străbătea teritoriul actual al Germaniei, cu scopul de a răspîndi cuvîntul Domnului, simbolizînd Sfînta Treime prin forma triunghiulară a bradului. Podoabele cu care se decorează bradul de Crăciun au evoluat şi ele de-a lungul timpului. O altă legendă spune că primul brad de Crăciun a fost împodobit de Martin Luther în Germania. Acesta a fost un călugăr şi reformator al bisericii, care a trăit între anii 1483-1546. Potrivit legendei, Luther se întorcea acasă într-o seară de iarnă, cînd a văzut stelele strălucind printre ramurile brazilor. El a fost foarte impresionat de privelişte şi a povestit familiei ceea ce văzuse. Pentru a-i ajuta să înţeleagă, Luther a mers în pădure şi a tăiat un brăduţ. L-a adus în casă şi l-a decorat cu lumînări, care reprezentau stelele pe care le văzuse. Obiceiul s-a răspîndit în Germania şi de aici, în toată lumea. În zilele noastre, lumînările au fost înlocuite de moderne instalaţii de iluminat, cu beculeţe în tot felul de forme şi culori.
Împodobirea a ţinut pasul cu timpurile
În locul globurilor viu colorate şi strălucitoare se foloseau, în trecut, mere sau nuci, figurine cu diverse modele şi culori, făcute din aluat şi coapte de brutari, acadele, mărgele şi fîşii din hîrtie colorată. Beteala a fost inventată în Germania, la începutul secolului al XVII-lea, şi era pe atunci din argint. Abia în secolul trecut s-a dezvoltat la scară largă obiceiul împodobirii bradului cu beteală. Acest lucru s-a datorat salturilor tehnologice ale societăţii. În Anglia, bradul de Crăciun a apărut pentru prima dată atunci cînd regina Victoria s-a căsătorit cu prinţul Albert, care era neamţ. În 1841, Albert a aranjat un brad de Crăciun la castelul Windsor, în apropierea Londrei, pentru a-i aminti de ţinuturile natale.
Obiceiul bradului de Crăciun a fost adus în Statele Unite atît de persoane din Anglia, cît şi de imigranţii germani sosiţi în anii 1800. Oricare ar fi originile acestuia, bradul de Crăciun este un simbol minunat pentru cei care sărbătoresc Crăciunul. Din anul 1930, autorităţile publice au început să amplaseze în principalele pieţe din oraşe brazi de mari dimensiuni, decoraţi cît mai special. Pe la mijlocul anilor '60, noul val modernist, dar şi curentele ecologiste, contribuie la apariţia brazilor artificiali, din aluminiu argintiu. În acea perioadă, au fost importaţi masiv din America. În anii '70 au apărut, la cererea publicului, brazii artificiali din plastic, cu aspect realist, care puteau fi împodobiţi în mod clasic. În zilele noastre nu mai există nevoia de a ne supune tendinţelor, ci doar posibilitatea de a alege. Indiferent că optăm pentru un brad natural sau artificial pentru a lumina spiritul sărbătorilor, trebuie să ţinem cont de încărcătura simbolică de pom al paradisului, al belşugului, al cunoaşterii şi al inocenţei.
(Monitorul de Fagaras)
Potrivit tradiţiei creştine, bradul se împodobeşte în Ajunul Crăciunului, adică în seara de 24 spre 25 decembrie. Obiceiul este foarte vechi, şi provine încă din vremurile vechilor egipteni. Aceştia îşi împodobeau casele cu frunze de palmier, în ziua solstiţiului de iarnă. Obiceiul a fost împrumutat şi modificat de către romani, care au început să folosească brazi în locul frunzelor de palmier. În Roma antică, oamenii îşi decorau casele şi templele cu brazi în timpul festivităţilor din luna decembrie. Era o perioadă veselă. Nu existau bătălii, şcolile erau închise şi oamenii de pretutindeni participau la atmosfera de carnaval şi îşi ofereau reciproc cadouri. Romanii credeau în magia copacilor care erau în permanenţă verzi. Ei au văzut în brazi simbolul vieţii şi un semn sigur că soarele şi primăvara se vor reîntoarce curînd. Această tradiţie s-a regăsit şi în teritoriile din nordul Europei, unde oamenii îşi împodobeau casele cu ramuri de brad şi de vîsc. Se mai spune că, prin secolul al VII-lea, un călugăr misionar din Devonshire străbătea teritoriul actual al Germaniei, cu scopul de a răspîndi cuvîntul Domnului, simbolizînd Sfînta Treime prin forma triunghiulară a bradului. Podoabele cu care se decorează bradul de Crăciun au evoluat şi ele de-a lungul timpului. O altă legendă spune că primul brad de Crăciun a fost împodobit de Martin Luther în Germania. Acesta a fost un călugăr şi reformator al bisericii, care a trăit între anii 1483-1546. Potrivit legendei, Luther se întorcea acasă într-o seară de iarnă, cînd a văzut stelele strălucind printre ramurile brazilor. El a fost foarte impresionat de privelişte şi a povestit familiei ceea ce văzuse. Pentru a-i ajuta să înţeleagă, Luther a mers în pădure şi a tăiat un brăduţ. L-a adus în casă şi l-a decorat cu lumînări, care reprezentau stelele pe care le văzuse. Obiceiul s-a răspîndit în Germania şi de aici, în toată lumea. În zilele noastre, lumînările au fost înlocuite de moderne instalaţii de iluminat, cu beculeţe în tot felul de forme şi culori.
Împodobirea a ţinut pasul cu timpurile
În locul globurilor viu colorate şi strălucitoare se foloseau, în trecut, mere sau nuci, figurine cu diverse modele şi culori, făcute din aluat şi coapte de brutari, acadele, mărgele şi fîşii din hîrtie colorată. Beteala a fost inventată în Germania, la începutul secolului al XVII-lea, şi era pe atunci din argint. Abia în secolul trecut s-a dezvoltat la scară largă obiceiul împodobirii bradului cu beteală. Acest lucru s-a datorat salturilor tehnologice ale societăţii. În Anglia, bradul de Crăciun a apărut pentru prima dată atunci cînd regina Victoria s-a căsătorit cu prinţul Albert, care era neamţ. În 1841, Albert a aranjat un brad de Crăciun la castelul Windsor, în apropierea Londrei, pentru a-i aminti de ţinuturile natale.
Obiceiul bradului de Crăciun a fost adus în Statele Unite atît de persoane din Anglia, cît şi de imigranţii germani sosiţi în anii 1800. Oricare ar fi originile acestuia, bradul de Crăciun este un simbol minunat pentru cei care sărbătoresc Crăciunul. Din anul 1930, autorităţile publice au început să amplaseze în principalele pieţe din oraşe brazi de mari dimensiuni, decoraţi cît mai special. Pe la mijlocul anilor '60, noul val modernist, dar şi curentele ecologiste, contribuie la apariţia brazilor artificiali, din aluminiu argintiu. În acea perioadă, au fost importaţi masiv din America. În anii '70 au apărut, la cererea publicului, brazii artificiali din plastic, cu aspect realist, care puteau fi împodobiţi în mod clasic. În zilele noastre nu mai există nevoia de a ne supune tendinţelor, ci doar posibilitatea de a alege. Indiferent că optăm pentru un brad natural sau artificial pentru a lumina spiritul sărbătorilor, trebuie să ţinem cont de încărcătura simbolică de pom al paradisului, al belşugului, al cunoaşterii şi al inocenţei.
(Monitorul de Fagaras)
sâmbătă, 19 decembrie 2009
Cum intru eu in atmosfera de Craciun :)
.. asa se spune, ca intram in atmosfera de Craciun.. Ma rog, fiecare dupa cum simte.. Si asa de frumos este sa incepi o noua zi ascultand colinde. Vaaaai, e ceva de vis! Colindul meu de suflet spune cam asa:
"Ding ding ding
Ninge asa frumos afara
Lumea s-a inchis in casa
Si infipta in mancare
E mai grasa, mai frumoasa
Dind ding ding
Copilasii unsurosi
Se strecoara in asternuturi
Si cu pofta de sub unghii
Clantanesc si-nghit rebuturi
Ding ding ding
Iar parintii se imbata
Sorb cu zgomot din pocale
Sfasie cu dintii lacomi
Bucati din foste animale
Si se simt mai buni si veseli
Pentru ca e sarbatoare
Fericirea lor depinde
Ding ding ding
Doar de mancare
Ding ding ding
Mos Craciun cu un sac de daruri
Trecea-ngandurat pe afara
O familie de sarmani
L-a rapit si il prepara
Iar acum cu bucurie
Va anunt lumea-i mai buna
Suntem toti in farfurie
Ding ding ding ding
Pofta buna!"
E Ada Milea, fireste! Iar colindele ei horror le ascult oricand, indiferent de anotimp. "Suntem toti in farfurie.. Pofta buna!"
"Ding ding ding
Ninge asa frumos afara
Lumea s-a inchis in casa
Si infipta in mancare
E mai grasa, mai frumoasa
Dind ding ding
Copilasii unsurosi
Se strecoara in asternuturi
Si cu pofta de sub unghii
Clantanesc si-nghit rebuturi
Ding ding ding
Iar parintii se imbata
Sorb cu zgomot din pocale
Sfasie cu dintii lacomi
Bucati din foste animale
Si se simt mai buni si veseli
Pentru ca e sarbatoare
Fericirea lor depinde
Ding ding ding
Doar de mancare
Ding ding ding
Mos Craciun cu un sac de daruri
Trecea-ngandurat pe afara
O familie de sarmani
L-a rapit si il prepara
Iar acum cu bucurie
Va anunt lumea-i mai buna
Suntem toti in farfurie
Ding ding ding ding
Pofta buna!"
E Ada Milea, fireste! Iar colindele ei horror le ascult oricand, indiferent de anotimp. "Suntem toti in farfurie.. Pofta buna!"
miercuri, 16 decembrie 2009
3 ani minunati la Cover Club!
Fiecare ultima luna a anului este cu totul deosebita. Pomul nostru de Craciun este, de cativa ani, Cover Club! Are cele mai finute globuri si cei mai stralucitori ingerasi. In urma cu trei ierni si putin am avut prilejul de a-i cunoaste pe cei care astazi sunt parte din familia noastra - Mike, Ghita & Cillo si trupa David si Filip, Simona si Marius, Madalina cea mica si mai nou studenta. Sunt oameni inainte de toate! Inainte de a fi patroni, oameni politici, ingineri de sunet exceptionali, muzicieni, avocati, jandarmi :) etc.
Pot spune ca sotul meu m-a cucerit si cu ajutorul lor.. Intotdeauna e ciudat atunci cand trebuie sa-i cunosti pe prietenii iubitului tau. Te gandesti inainte "Cine stie ce dobitoci sunt, ce betivi si manelari.."etc. Nu ca as fi avut emotii in ceea ce priveste relatiile de buna calitate ale lui Alin, insa totusi aveam o strangere de inima cand mi-a spus ca vrea sa-mi prezinte doi prieteni de-ai lui. M-a dus jos, in beci. Adica in Cover Club. Era proapat deschis acest local. Mi-a placut din prima clipa. Culori vii, mobilier dragut, scaune masive, lumini serioase si o scena amenajata si plina de instrumente muzicale. "Foarte frumos!" mi-am zis. Apoi ne-am asezat la masa si au venit cei doi. "A, nu sunt tocmai adolescenti, deci e bine..". Discutiile amuzante, serioase si apoi iar haioase au curs intr-un mod cat se poate de normal. Orele au trecut ca minutele si am plecat de acolo convinsa ca ma voi intoarce.
In trei ani de Cover Club s-au intamplat multe evenimente frumoase. Am strans amintiri dragi, incepand de la noptile luungi petrecute impreuna cu baietii, cand discutam despre toate cate exista si ascultam muzica buna, pana dimineata, cand plecam odata cu ei acasa. Au urmat sarbatori petrecute impreuna, excursii, mini-concedii. Am fost alaturi de ei la seratele muzicale, la petreceri, la serile de karaoke. Iar intre evenimente, in zilele banale din timpul saptamanii, dupa programul de serviciu.. pe noi tot acolo ne gaseai. Am fost martorii evenimentelor personale ale fiecaruia dintre noi. Ne-am bucurat impreuna de casatoria lui Ghita si Cillo, de aparitia celor doi baieti frumosi, apoi s-au bucurat ei de casatoria noastra si vor mai urma si altele.. Impreuna am impartit bucuriile si necazurile. Nu degeaba spunem ca acolo este casa noastra.
Anul acesta a fost unul excelent pentru Cover Club si prietenii lui. Vio Morarescu impreuna cu baietii au refuzat sa se lamenteze cum ca nu exista viata culturala in oraselul nostru si au incercat sa creeze ei una. Artisti si muzica de calitate. Cu asta ne-au rasfatat in acest 2009. La Cover Club fagarasenii i-au vazut pe A.G. Weinberger, Ada Milea, Marcian Petrescu & Trenul de Noapte sau extraordinarele talente de la FAM, fostul Flalexmi. Au mai fost Icar, Kronik si alte trupe. Ne-am bucurat impreuna cu ei si cu alti zeci de fagaraseni si straini de oras, de toate aceste momente. Au fost seri lungi si frumoase. Iar anul il vom incheia in aceeasi atmosfera!
Pentru cei care isi doresc ceva special in aceasta perioada, carora le este dor de o atmosfera intima si prietenoasa, pentru cei care vor sa simta altfel.. Cover Club a pregatit trei seri extraordinare. The Crown, Imperium Jazz Band si Harry Tavitian. Noi vom fi cu siguranta acolo! La Multi Ani, Cover Club Fagaras :)
Pot spune ca sotul meu m-a cucerit si cu ajutorul lor.. Intotdeauna e ciudat atunci cand trebuie sa-i cunosti pe prietenii iubitului tau. Te gandesti inainte "Cine stie ce dobitoci sunt, ce betivi si manelari.."etc. Nu ca as fi avut emotii in ceea ce priveste relatiile de buna calitate ale lui Alin, insa totusi aveam o strangere de inima cand mi-a spus ca vrea sa-mi prezinte doi prieteni de-ai lui. M-a dus jos, in beci. Adica in Cover Club. Era proapat deschis acest local. Mi-a placut din prima clipa. Culori vii, mobilier dragut, scaune masive, lumini serioase si o scena amenajata si plina de instrumente muzicale. "Foarte frumos!" mi-am zis. Apoi ne-am asezat la masa si au venit cei doi. "A, nu sunt tocmai adolescenti, deci e bine..". Discutiile amuzante, serioase si apoi iar haioase au curs intr-un mod cat se poate de normal. Orele au trecut ca minutele si am plecat de acolo convinsa ca ma voi intoarce.
In trei ani de Cover Club s-au intamplat multe evenimente frumoase. Am strans amintiri dragi, incepand de la noptile luungi petrecute impreuna cu baietii, cand discutam despre toate cate exista si ascultam muzica buna, pana dimineata, cand plecam odata cu ei acasa. Au urmat sarbatori petrecute impreuna, excursii, mini-concedii. Am fost alaturi de ei la seratele muzicale, la petreceri, la serile de karaoke. Iar intre evenimente, in zilele banale din timpul saptamanii, dupa programul de serviciu.. pe noi tot acolo ne gaseai. Am fost martorii evenimentelor personale ale fiecaruia dintre noi. Ne-am bucurat impreuna de casatoria lui Ghita si Cillo, de aparitia celor doi baieti frumosi, apoi s-au bucurat ei de casatoria noastra si vor mai urma si altele.. Impreuna am impartit bucuriile si necazurile. Nu degeaba spunem ca acolo este casa noastra.
Anul acesta a fost unul excelent pentru Cover Club si prietenii lui. Vio Morarescu impreuna cu baietii au refuzat sa se lamenteze cum ca nu exista viata culturala in oraselul nostru si au incercat sa creeze ei una. Artisti si muzica de calitate. Cu asta ne-au rasfatat in acest 2009. La Cover Club fagarasenii i-au vazut pe A.G. Weinberger, Ada Milea, Marcian Petrescu & Trenul de Noapte sau extraordinarele talente de la FAM, fostul Flalexmi. Au mai fost Icar, Kronik si alte trupe. Ne-am bucurat impreuna cu ei si cu alti zeci de fagaraseni si straini de oras, de toate aceste momente. Au fost seri lungi si frumoase. Iar anul il vom incheia in aceeasi atmosfera!
Pentru cei care isi doresc ceva special in aceasta perioada, carora le este dor de o atmosfera intima si prietenoasa, pentru cei care vor sa simta altfel.. Cover Club a pregatit trei seri extraordinare. The Crown, Imperium Jazz Band si Harry Tavitian. Noi vom fi cu siguranta acolo! La Multi Ani, Cover Club Fagaras :)
luni, 14 decembrie 2009
Ziua de dinaintea nuntii, sambata, 5 septembrie..
Cu o zi inainte de nunta au ajuns fetele. Una din Bucuresti si cealalta din Sibiu. Prima a fost Eniko, insotita de Sandu, iubitul ei. Ne-am intalnit la Intim, unde am stat putin de ne-am tras sufletul. Cand am iesit de acolo, am vazut un cuplu de miri care venise la Cetate pentru poze. I-am spus lui Eni: "Uite, vezi buchetul miresei aleia? Asa sunt si trandafirii mei - roz deschis! Ce frumosi sunt!".
Apoi pe Eni si Sandu i-am cazat frumos si am trecut la treaba, ajutati de alti cativa baieti. Umflat baloane, taiat bradul si impodobitul scarilor de bloc. Un obicei tampit, cu care eu nu am fost de acord, dar altfel nu s-a putut! A ajuns si Lioara la un moment dat, m-am retras cu ea si cu Eni in apartament si mi-a aratat rochitele ei de domnisoara de onoare. Mi-a zis sa aleg eu ce rochita sa poarte. Mi-a aratat si Eni rochita ei si costumul lui Sandu. Si-au scos fardurile, bijuteriile etc. Atunci m-a lovit iar! "Maine ma marit! Aoleu, chiar ma marit. Peste cateva ore!". Si am intrat in panica, insa m-am controlat foarte bine si nu am lasat sa se vada acest lucru. Am fost si acasa la parintii mei, tot pentru impodobit. Apoi la nasi acasa, doar eu cu Alin. Cand am ajuns inapoi la Alin acasa si i-am vazut pe toti la masa, razand si povestind, impreuna cu Luci si cu parintii lui Alin.. mi s-au taiat picioarele si respiratia. Toata agitatia, stresul si oboseala, gandurile ca poate ai uitat ceva, ca mai trebuie ceva facut etc. au explodat dintr-o data si am inceput sa plang. Am zis ca baia fierbinte ma va relaxa. Insa nu a fost de-ajuns.
Am mers la fete in apartament. Sandu si Alin repetau intr-o camera, la chitara rece.. Am ramas cu Sandu.. Mi-a cantat atat de frumos! M-a rugat sa ma linistesc, ca totul va iesi bine maine. Mi-a vorbit foarte frumos cu vocea lui domoala si calda. Pe moment m-am relaxat. Dar toata lumea m-a trimis dupa un timp la culcare. Nu puteam sa dorm, era mult prea devreme, dar ei au insistat. In pat ma gandeam la ce va urma, unde trebuie sa merg dimineata la prima ora, ce trebuie sa fac. Repetam in gand tot programul, fiecare pas, de parca daca as fi uitat eu ceva.. totul s-ar fi dus pe Apa Sambetei. Ma gandeam cu groaza la faptul ca era destul de frig afara zilele acelea si ca nu m-am asteptat la asa ceva. La ploi si grade putine in termometru. Si ca nu suport frigul! Ma uitam la Lioara si ea dormea dusa. Vroiam sa il sun pe Alin, dar "poate ca doarme, nu are rost sa il trezesc". Pe la 4 dimineata m-am dat jos din pat, hotarata sa merg la el. Ne despartea doar un coridor de scara. Puteam sa intru in apartamentul lui, apoi in camera lui si sa ma cuibaresc in bratele lui. Da, bun plan. Am iesit din camera, am ajuns la usa apartamentului in care eram, am apasat pe clanta usii. Nimic, usa nu s-a deschis. In broasca nu era nicio cheie. "Acum ce fac? Unde sunt cheile? Cum ajung la Alin? Ahh, nu pot sa ies din apartament! Mama masii de viata. Pai si ce fac eu acum pana dimineata? De dormit nu pot si nici pe fete nu le pot trezi. Sunt obosite si ele!". Am facut cateva ture de hol si m-am dus in camera Lioarei. Era ora 4 si 20 de minute dimineata. Am luat-o in brate si mi-am potrivit respiratia dupa a ei. Am adormit. Si telefonul a sunat la 7 dimineata..
Va urma..
Apoi pe Eni si Sandu i-am cazat frumos si am trecut la treaba, ajutati de alti cativa baieti. Umflat baloane, taiat bradul si impodobitul scarilor de bloc. Un obicei tampit, cu care eu nu am fost de acord, dar altfel nu s-a putut! A ajuns si Lioara la un moment dat, m-am retras cu ea si cu Eni in apartament si mi-a aratat rochitele ei de domnisoara de onoare. Mi-a zis sa aleg eu ce rochita sa poarte. Mi-a aratat si Eni rochita ei si costumul lui Sandu. Si-au scos fardurile, bijuteriile etc. Atunci m-a lovit iar! "Maine ma marit! Aoleu, chiar ma marit. Peste cateva ore!". Si am intrat in panica, insa m-am controlat foarte bine si nu am lasat sa se vada acest lucru. Am fost si acasa la parintii mei, tot pentru impodobit. Apoi la nasi acasa, doar eu cu Alin. Cand am ajuns inapoi la Alin acasa si i-am vazut pe toti la masa, razand si povestind, impreuna cu Luci si cu parintii lui Alin.. mi s-au taiat picioarele si respiratia. Toata agitatia, stresul si oboseala, gandurile ca poate ai uitat ceva, ca mai trebuie ceva facut etc. au explodat dintr-o data si am inceput sa plang. Am zis ca baia fierbinte ma va relaxa. Insa nu a fost de-ajuns.
Am mers la fete in apartament. Sandu si Alin repetau intr-o camera, la chitara rece.. Am ramas cu Sandu.. Mi-a cantat atat de frumos! M-a rugat sa ma linistesc, ca totul va iesi bine maine. Mi-a vorbit foarte frumos cu vocea lui domoala si calda. Pe moment m-am relaxat. Dar toata lumea m-a trimis dupa un timp la culcare. Nu puteam sa dorm, era mult prea devreme, dar ei au insistat. In pat ma gandeam la ce va urma, unde trebuie sa merg dimineata la prima ora, ce trebuie sa fac. Repetam in gand tot programul, fiecare pas, de parca daca as fi uitat eu ceva.. totul s-ar fi dus pe Apa Sambetei. Ma gandeam cu groaza la faptul ca era destul de frig afara zilele acelea si ca nu m-am asteptat la asa ceva. La ploi si grade putine in termometru. Si ca nu suport frigul! Ma uitam la Lioara si ea dormea dusa. Vroiam sa il sun pe Alin, dar "poate ca doarme, nu are rost sa il trezesc". Pe la 4 dimineata m-am dat jos din pat, hotarata sa merg la el. Ne despartea doar un coridor de scara. Puteam sa intru in apartamentul lui, apoi in camera lui si sa ma cuibaresc in bratele lui. Da, bun plan. Am iesit din camera, am ajuns la usa apartamentului in care eram, am apasat pe clanta usii. Nimic, usa nu s-a deschis. In broasca nu era nicio cheie. "Acum ce fac? Unde sunt cheile? Cum ajung la Alin? Ahh, nu pot sa ies din apartament! Mama masii de viata. Pai si ce fac eu acum pana dimineata? De dormit nu pot si nici pe fete nu le pot trezi. Sunt obosite si ele!". Am facut cateva ture de hol si m-am dus in camera Lioarei. Era ora 4 si 20 de minute dimineata. Am luat-o in brate si mi-am potrivit respiratia dupa a ei. Am adormit. Si telefonul a sunat la 7 dimineata..
Va urma..
Rochita mea de mireasa
Mai intai trebuie sa precizez ca eu nu m-am visat niciodata in rochia alba de mireasa. Se spune ca fetele, de cand sunt mici, viseaza la nebunii de genul asta. La rochite, la cavaleri, la cai albi etc. Eu nu! Acum ma amuz cand imi povesteste mama cum spuneam intotdeauna ca "Eu nu o sa ma marit niciodata! N-am nevoie..!". Cu toate astea, legat de rochita mea de mireasa.. am stiut de la bun inceput ce vreau. Iar spre deosebire de alte mirese.. eu nu am fost nicidecum o viitoarea mireasa stresata, gen Bridezilla. Decat putin de tot! Cum spuneam, pana in luna iulie eu nu am prea fost stresata, insa la un moment dat m-a palit. ROCHIAAA! Daca nu gasesc o rochie care sa fie asa cum vreau eu? Deloc pompoasa, fara trandafirasi rozalii sau albastri, fara crinolina, fara mii de pietricele, fara voal cu broderie, fara lant cu franjuri la gat, fara cercei lungi cu perlute. Fara pantofi cu varful ascutit. Fara coronita pe cap. Tot ce doream era o rochita tip sirena, un voal finut, lung si bijuterii delicate. Insa am intrat in panica, la gandul ca sunt prea slabuta si nu imi voi gasi ceva pe marimea mea.
Cu doar o luna si jumatate inainte de marele eveniment, l-am luat frumos pe Alin de mana si am pornit la Sibiu. Am oroare de Brasov.. Si oricum, la Sibiu am merge oricand, este orasul nostru de suflet. Eram convinsa, in adancul sufletului meu, ca acolo este rochita mea si ca ma asteapta. Probabil ca in viata mea de pana acum.. tot am facut ceva bine sau am facut fericit(a) pe cineva. A fost cea mai norocoasa zi a mea! Cineva a avut grija de noi la fiecare pas. Era dimineata, ora 9. Am intrebat o fata tanara, in fata unui magazin de pe langa Piata Cibin, daca nu stie prin preajma un magazin cu rochite de mireasa. M-a indrumat cu adresa si numere de telefon la acelasi magazin de unde si ea, cu un an in urma, isi gasise rochita de nunta. A spus ca nu stie cum se face, dar foarte multe tinere au intrebat-o acelasi lucru in aceasta vara, tot asa, din intamplare.. si ca pe toate le-a trimis acolo. Si ca multe s-au intors la ea la magazin (lucra ca vanzatoare) pentru a-i multumi de ajutor. A mai spus ca putine au fost cele care nu au gasit rochia potrivita. Normal ca m-am gandit ca poate am si eu o sansa. Si asa a fost. Am intrat cu Alin in magazin (nu cred in superstitiile legate de nunti) si amandoi ne-am uitat din primul moment la acelasi manechin, imbracat intr-o rochita tip sirena. Ne-am uitat unul la celalalt si am stiut. Din prima! Era rochita mea. Am probat-o si m-am simtit pregatita pentru tot ce urma sa vina. Parca era facuta pentru mine. Iar cand vanzatoarea (o tanti extrem de draguta si binevoitoare) mi-a gasit acel voal pe care mi-l dorisem, fara macar a-i spune eu cum vreau sa fie.. mi-au dat lacrimile.
Am aflat apoi ca rochita fusese adusa de la atelier cu doar 3 zile in urma. Si ca era singura rochita de genul asta, restul erau doar rochii mari, cu corsete, cu crinolina, cu trandafirasi etc. Exact ce nu imi doream eu. Nu am vrut sa probez si alte modele, insa am cedat si am mai incercat cateva, asa.. de amuzament. Am plecat fericita pana peste cap si in sfarsit linistita. Tin minte ca, zile in sir, nu am auzit nimic in jurul meu. Ma indragostisem de rochita mea :)
Cu doar o luna si jumatate inainte de marele eveniment, l-am luat frumos pe Alin de mana si am pornit la Sibiu. Am oroare de Brasov.. Si oricum, la Sibiu am merge oricand, este orasul nostru de suflet. Eram convinsa, in adancul sufletului meu, ca acolo este rochita mea si ca ma asteapta. Probabil ca in viata mea de pana acum.. tot am facut ceva bine sau am facut fericit(a) pe cineva. A fost cea mai norocoasa zi a mea! Cineva a avut grija de noi la fiecare pas. Era dimineata, ora 9. Am intrebat o fata tanara, in fata unui magazin de pe langa Piata Cibin, daca nu stie prin preajma un magazin cu rochite de mireasa. M-a indrumat cu adresa si numere de telefon la acelasi magazin de unde si ea, cu un an in urma, isi gasise rochita de nunta. A spus ca nu stie cum se face, dar foarte multe tinere au intrebat-o acelasi lucru in aceasta vara, tot asa, din intamplare.. si ca pe toate le-a trimis acolo. Si ca multe s-au intors la ea la magazin (lucra ca vanzatoare) pentru a-i multumi de ajutor. A mai spus ca putine au fost cele care nu au gasit rochia potrivita. Normal ca m-am gandit ca poate am si eu o sansa. Si asa a fost. Am intrat cu Alin in magazin (nu cred in superstitiile legate de nunti) si amandoi ne-am uitat din primul moment la acelasi manechin, imbracat intr-o rochita tip sirena. Ne-am uitat unul la celalalt si am stiut. Din prima! Era rochita mea. Am probat-o si m-am simtit pregatita pentru tot ce urma sa vina. Parca era facuta pentru mine. Iar cand vanzatoarea (o tanti extrem de draguta si binevoitoare) mi-a gasit acel voal pe care mi-l dorisem, fara macar a-i spune eu cum vreau sa fie.. mi-au dat lacrimile.
Am aflat apoi ca rochita fusese adusa de la atelier cu doar 3 zile in urma. Si ca era singura rochita de genul asta, restul erau doar rochii mari, cu corsete, cu crinolina, cu trandafirasi etc. Exact ce nu imi doream eu. Nu am vrut sa probez si alte modele, insa am cedat si am mai incercat cateva, asa.. de amuzament. Am plecat fericita pana peste cap si in sfarsit linistita. Tin minte ca, zile in sir, nu am auzit nimic in jurul meu. Ma indragostisem de rochita mea :)
Pregatirile de nunta
Am avut mare noroc cu Alin, care le gandeste, le potriveste si le imbina aproape perfect pe toate. Am fost norocosi in ceea ce priveste nunta. Ne-a fost usor sa gasim oamenii potriviti, pentru ca toti ne-au fost prieteni. Incepand de la achizitionarea bauturii (Marian), pana la formatia de nunta (Tzache si Icar) si DJ (Pepe). Totul s-a potrivit ca o manusa! Sa nu mai zic de restaurant. Alin a fost cel care, chiar inainte de a se construi, a zis ca merge pe incredere si inchiriaza sala de nunti de la Laguna Albastra. Normal ca lumea ne-a sarit in cap: "Sunteti nebuni! Daca nu se mai construieste pana la anu', ce faceti? Ramaneti in strada! Sunteti inconstienti!" etc etc etc. Pana la urma s-a dovedit ca am avut dreptate. Sala este splendida, iar personalul, servirea, serviciile etc sunt fara cusur! Cred ca este singurul local din oras, in care, dupa fiecare fel de mancare, iti sunt schimbate tacamurile! Ceva cat se poate de normal, dar care pentru alti patroni de restaurante reprezinta doar 'un amanunt, deloc de luat in seama'. Oricum, in Fagaras sunt localuri in care nu as pune piciorul nici macar ca invitat la nunta, apai sa le aleg ca si locatii pentru propria mea nunta?! De exemplu cele doua sali din cartierul rezidential al domnului Grapa. Dar nu dau nume!
Cum a fost 2009...
Vine imediat 2010, motiv pentru care o sa fac un exercitiu de memorie pentru a scrie la jurnal cateva impresii si amintiri despre anul care se incheie. Pentru ca a fost un an important in viata mea si a lui Alin. Primul din viata noastra, impreuna, ca si o familie.
2009 a inceput extrem de frumos. Departe, in Muntii Alpi, la Sebastian si Feliciti Iacubovici. Sfarsitul lui 2008 si inceputul lui 2009 au fost cu totul altfel decat tot ce traiseram noi pana atunci. Am fost incantati peste poate de tot ce am vazut si am aflat despre regiunea Valle D'Aosta, de oamenii primitori si prietenosi de acolo, de familia frumoasa a lui Seba, de tot ce a reusit sa realizeze acolo, de frumusetea locurilor si de fortificatiile extraordinar de bine puse in valoare pentru turisti, de catre italieni. A, am vazut si o mica mica particica din Franta. Si gagicile frantuzoaice, U! Iti aduci aminte? Cred si eu, cum naiba sa uiti asa ceva?! Totusi, tin minte ca mie mi-era putin dor de casa, de mancarea noastra traditionala de sarbatori, de romanii fericiti peste masura si bine chercheliti.. Felicity astepta un bebe, dar in secret si era cam somnoroasa tot timpul, iar Seba.. era fericit ca un copil ca il revede pe Alin, fratele lui de suflet si ca, mai mult, isi petrec sarbatorile de iarna impreuna!
Apoi ne-am intors acasa.. si a inceput greul. Eram constienti ca, pentru noi, 2009 nu va fi deloc un an linistit. Din contra! Si asa a fost. Eu.. am trecut prin niste momente mai grele, dar intr-un tarziu m-am lasat cu greu convinsa - am acceptat sa ma intorc la munca de jos, adica la presa. Asta a fost prin aprilie, cred. Alin.. a dat inainte. Amandoi am strans din dinti si am incercat, in paralel, sa ne ocupam de organizarea nuntii noastre. Si pentru ca amandoi ne-am dorit din start ca nunta sa fie dupa chipul si asemanarea noastra.. a fost cumplit de greu sa cedam presiunilor si sa facem cat de cat o nunta traditionala.
2009 a inceput extrem de frumos. Departe, in Muntii Alpi, la Sebastian si Feliciti Iacubovici. Sfarsitul lui 2008 si inceputul lui 2009 au fost cu totul altfel decat tot ce traiseram noi pana atunci. Am fost incantati peste poate de tot ce am vazut si am aflat despre regiunea Valle D'Aosta, de oamenii primitori si prietenosi de acolo, de familia frumoasa a lui Seba, de tot ce a reusit sa realizeze acolo, de frumusetea locurilor si de fortificatiile extraordinar de bine puse in valoare pentru turisti, de catre italieni. A, am vazut si o mica mica particica din Franta. Si gagicile frantuzoaice, U! Iti aduci aminte? Cred si eu, cum naiba sa uiti asa ceva?! Totusi, tin minte ca mie mi-era putin dor de casa, de mancarea noastra traditionala de sarbatori, de romanii fericiti peste masura si bine chercheliti.. Felicity astepta un bebe, dar in secret si era cam somnoroasa tot timpul, iar Seba.. era fericit ca un copil ca il revede pe Alin, fratele lui de suflet si ca, mai mult, isi petrec sarbatorile de iarna impreuna!
Apoi ne-am intors acasa.. si a inceput greul. Eram constienti ca, pentru noi, 2009 nu va fi deloc un an linistit. Din contra! Si asa a fost. Eu.. am trecut prin niste momente mai grele, dar intr-un tarziu m-am lasat cu greu convinsa - am acceptat sa ma intorc la munca de jos, adica la presa. Asta a fost prin aprilie, cred. Alin.. a dat inainte. Amandoi am strans din dinti si am incercat, in paralel, sa ne ocupam de organizarea nuntii noastre. Si pentru ca amandoi ne-am dorit din start ca nunta sa fie dupa chipul si asemanarea noastra.. a fost cumplit de greu sa cedam presiunilor si sa facem cat de cat o nunta traditionala.
vineri, 11 decembrie 2009
Ciocolata fierbinte si dorinte de Craciun..
Am aflat in sfarsit ce poti face ca sa ti se indeplineasca dorintele! Nu sunt egoista, asa ca nu tin pentru mine. Reteta este simpla - pui un pahar cu apa proaspata pe pervazul ferestrei, intr-o seara cu luna plina si cand luna se oglindeste in apa din pahar, o bei pe nerasuflate! Are un gust nemaipomenit si, pe langa faptul ca iti indeplineste dorinta, automat aduce noroc in dragoste.
Noroc in dragoste.. am avut si am. Ca dovada - ALIN :)
Nu obisnuiesc sa imi pun dorinte in preajma sarbatorilor de Craciun.. de cand am aflat ca Mosu' e mama. Insa anul acesta e altceva! Stiu foarte clar ce vreau:
- sa ne petrecem sarbatorile in tara, pe langa casa
- sa iasa cat mai repede primul numar din 'Cover si prietenii'
- sa se adune cat mai multi prieteni si cunoscuti la aniversarea celor 3 ani de Cover Club
- sa o cunosc pe Laura, mama gemenelor
- sa isi rezolve Mangi problema care o chinuie de cateva saptamani
- Lioara sa faca alegerea cea buna. Acea alegere care o va face fericita, pentru ca merita!
- si aceeasi Lioara sa vina la Fagaras de sarbatori, pentru ca deja mi-e dor de ea
- Cristina sa gaseasca ceea ce cauta
- bunica sa nu fie mai fie suparata si trista
- sanatate pentru parintii nostri si un 2010 mai norocos pentru Luci si Cipi
- sanatate si recuperare fara alte surprize pentru Alexandra
- iar pentru noi doi.. imi doresc ca anul viitor, pe vremea asta, sa ni se indeplineasca dorinta din noaptea in care am implinit 25 de ani!
Anul acesta, mai mult ca niciodata, imi doresc sa-i strangem aproape pe prieteni. Pe cat mai multi dintre ei.. Nu vreau restaurante, hoteluri si tari straine. Il vreau pe Alinu' meu, cativa fulgi de zapada (doar daca se poate, nu insist), lemne in soba si o cana mare de ciocolata fierbinte! Pe care sa o savurez, in timp ce ma amuz de glumele si povestile prietenilor. Iar dorinta asta e valabila si pentru Anul Nou si implicit pentru ziua mea de nastere :)
Ma intreb..
E o intrebare retorica, desigur! Oare sunt singura bruneta care incurca sistematic balsamul de par cu gelul de dus?
miercuri, 9 decembrie 2009
ICAR - "Din nou impreuna"
Trupa „Icar“ şi-a lansat primul album
O seară explozivă în Cover Club
„Icar“, trupa de rock cea mai apropiată de sufletul făgărăşenilor a lansat în premieră naţională , în Cover Club Făgăraş, primul lor album. ,,Din nou împreună“, s-a bucurat de o primire călduroasă din partea publicului făgărăşean.
Cu piese hard rock ,,decantate“ valoric în lungii ani de existenţă a formaţiei, dar şi cu o baladă relativ nouă, dar cu potenţial de mare hit, albumul ,,Din nou împreună“ este o producţie care merită un loc fruntaş în peisajul discografic din România. La albumul ,,Icar“ au contribui, pe lîngă vocalul Dan Ţache Şerban, din Voila, alţi doi făgărăşeni, Radu Galfi şi Dragoş Dordea.
Debut cu dreptul
Seara lansării albumului la Făgăraş a debutat cu o întîlnire cu fanii, moderată de Alin Bujor, în care s-a trecut în revistă istoria trupei, conţinutul albumului, sursele de inspiraţie şi planurile de viitor. Dan ,,Ţache“ Serban - voce, Vali Bîrsan - tobe, Adi Raţiu -orga, Adi Pintea -bass, Marius Matei - chitară, toţi profesionişti desăvîrşiţi, au rememorat astfel istoria care se întinde pe cîteva decenii. Deşi au avut perioade de stagnare şi unii membri ai trupei nu mai sînt la prima tinereţe, pasiunea lor pentru rock i-a făcut să nu se oprească. Pe lîngă bogata activitate concertistică au reuşit, acum, să şi debuteze discografic.
Împotriva industriei muzicale
Albumul nu ar fi ieşit însă pe piaţă dacă membrii Icar-ului nu ar fi reuşit să adune în jurul lor prieteni ai fenomenului muzical care i-au sprijinit necondiţionat. Efortul major a venit însă de la trupă, deoarece industria muzicală românească merge încă pe principiul ,,nu contează cît de bun eşti, dacă nu îţi faci tu primul album sau dacă nu porţi fuste scurte“. Astfel că ,,pentru finanţarea albumului, pe lîngă contribuţia importantă a sponsorilor şi a eforturilor financiare venite din surse externe, soţia mea, care lucrează la spital, încă mai are de plătit un CAR pentru acest album“ după cum mărturiseşte chitaristul Marius Matei.
Fagarasenii l-au ajutat pe Icar
,,Din nou împreună“ este în parte şi creaţia lui Radu Galfi, creditat cu ,,mixaj, mastering şi clape adiţionale“. Amprenta tînărului artist făgărăşean este însă mult mai prezentă în noul sound al formaţiei. Radu a reuşit să dea producţiei un aer modern, a intervenit în armonii şi chiar a schimbat (în bine) părţile de tobe de pe unele piese. ,,Piesa de radio“ a Icar-ului, balada ,,Iubire fără de sfîrşit“ , este şi ea un copil de suflet al lui Radu. Fotograful făgărăşean, Dragoş Dordea, a contribuit şi el decisiv la grafica albumului, făcîndu-l să arate impecabil.
Nu se opresc aici
Lansarea albumului a fost urmată de un concert „Icar“, în care s-au cîntat piese de pe albumul proaspăt lansat, dar şi de pe următorul album. ,,O să plecăm în ţară într-un turneu de promovare al albumului ,,Din nou împreună“ şi apoi o să ne apucăm de lucru la un nou album, pentru care avem deja pregătite cîteva piese. Sperăm ca piesa ,,Iubire fără sfîrşit“ să fie promovată, pentru că am văzut că publicul o cere insistent la concertele noastre. Am reuşit să facem un album de care sîntem foarte mulţumiţi şi ne dorim enorm ca el să ajunga în casele oamenilor “ spune Marius Matei.
luni, 7 decembrie 2009
Avem presedinte..
Tot ala! Nu ne-am invatat minte.. Dar la noi - The Land of Manele, Guta, Cocalari si Pitipoance.. asta se potriveste. Asa popor.. asa presedinte! Nu m-a mirat cand, timp de cateva ore, am fost singura tara cu doi presedinti. Nu m-a mirat foarte tare rasturnarea de situatie, nici aroganta si strigatul de triumf al marinarului, caracteristic de altfel. Nu m-a mirat nici faptul ca Ardealul, implicit Fagarasul a votat Basescu. Nu m-ar mira daca, zilele acestea, lumea ar iesi din nou in strada, ca acum 20 de ani. M-as mira insa daca la urmatoarele alegeri prezidentiale, tineretul care a mers ieri si in primul tur la vot, ar mai fi inca in tara. Oricum, tura asta a fost pentru prima data cand chiar s-a simtit ca fiecare, dar absolut fiecare vot conteaza. Unul singur poate decide.. La ora la care scriu, rezultatele finale nu mai tin de Romania, tin de romanii de afara si de ce isi doresc ei pentru noi, astia ramasi acasa. Ei ne pot scufunda si mai tare in acelasi rahat! Si cred ca asa va fi. E interesant! A fost interesant si sa urmarim, aseara, B1Tv si pe Nasul. Ooo, de mult nu ne-am mai amuzat asa copios! Dar la un moment dat devenise insuportabil. S-a injosit, s-a cacat pe toata munca lui de ani, pe 'valoarea' lui de jurnalist. A fost penibil! Si el si emisiunea lui de rahat. La fel si primarii PDL din satele uitate de lume si femeile agitate (din cauza menopauzei probabil..) care au intrat in direct, prin telefon, pentru a-l slavi pe marinar. Si parca tot a iesit ceva bun din alegerile astea. Klaus Johannis nu mai pleaca de la Sibiu si asta e bine. Zic! Si sper sa se mai intample ceva.. ca o consecinta!
A, si am invatat care este culmea somnului - sa te culci președinte si sa te trezesti un prostanac.
Paul spune: Geoană nu s-a mai trezit în miros parfumat de Crin, ci intr-unul de Base. La Cotroceni, domnul T, cunoscut sub numele de scena „Basescu” s-a trezit s-a dat jos din Pat lovi cu piciorul cainele sau Riciu si a sarit in papucii de presedinte. In bucatarie il asteptau cateva felii de graham, care-i mai ramasesera de la ultima reprezentatie cu paine si circ. Lua o felie de paine, desfăcu un borcan, baga cutitul in el si incepu sa intinda pe paine niste maGeoana.
miercuri, 2 decembrie 2009
Lioara mea!
Am putine prietene.. le pot numara pe degetele de la o mana. Nu mi-a fost niciodata usor sa imi fac prietene si nici nu am dorit sa am gasca mea de fete cu care sa ies in cluburi, sa cautam baieti si sa ne spargem in figuri pe mese. Nu sunt genul.. In plus, am un stil aparte de a ma face foarte usor antipatica, asa ca.. putine au fost cele care au avut rabdare.. Insa prietenele mele, putine la numar, sunt minunate. Iar pe Lioara mea.. toata lumea o indrageste! Sunt aproape 7 ani de cand am cunoscut-o, in caminul Lia, din Terezian, Sibiu. Eram amandoua in primul an de facultate si ne-am trezit ca trebuia sa locuim impreuna cu alte zeci de fete, intr-un internat dintr-un cartier problematic.. Ea a fost cea care mi-a intins mana si a spus, timida - 'Pe mine ma cheama Lioara..'. 'Cum te cheama???'. 'Lioara..'. A fost prima data in viata cand auzisem numele asta. Foarte usor mi-a intrat la inima si acolo a ramas. Eu - un copil nebun si rasfatat, iar ea - o fata cuminte, calma, studioasa, constiincioasa.. O singura data m-am suparat pe ea. Pentru ca m-a certat.. si pe buna dreptate! Dar nu exista o fiinta mai calda ca ea. Lioara (Vasilescu) ajuta pe toata lumea din jurul ei, are o vorba buna pentru oricare si ii place sa ofere, mai mult decat sa primeasca. Nu uraste, nu critica, nu judeca oamenii. Ea iubeste, daruieste si iarta intotdeauna. Lioara scoate ce este mai bun din mine. Si o iubesc. Si Alin o iubeste! Intotdeauna!
marți, 1 decembrie 2009
Oameni pentru oameni - fagaraseni de 5 stele!!!
Rareori întîlneşti în ziua de astăzi oameni care-ţi zîmbesc, care te ascultă şi-ţi spun o vorbă bună, care se implică în viaţa semenilor lor, care sprijină comunitatea locală, care ajută pe cei aflaţi în nevoie, care dăruiesc din puţinul lor fără să ceară nimic în schimb. Majoritatea sînt însă preocupaţi doar de soarta lor, de problemele cotidiene, de averea lor, de familiile lor, iar din cît au îşi doresc mai mult. Şi mai grav iau din puţinul celor mulţi pentru a-şi rotunji veniturile lor. În aceste vremuri destul de tulburi şi nesigure, cînd totul se schimbă şi decurge în ritm alert, sînt oameni care ies din tiparele regulilor şi care îşi găsesc timp să privească la locurile în care trăiesc şi la viaţa semenilor lor. I-am numit, şi pe bună dreptate, „Făgărăşeni de cinci stele“.
Monitorul de Făgăraş a vrut să-i prezinte comunităţii aşa cum au fost şi cum sînt în viaţa de zi cu zi, cu tot ceea ce au făcut pentru Ţara Făgăraşului. Desigur mai sînt şi alţii care merită să fie evidenţiaţi, iar în ediţiile viitoare ei îşi vor găsi locul bine meritat în paginile ziarului. Toţi merită să fie apreciaţi la adevărata lor valoare.
Au refuzat mediocritatea
Viorel Morărescu
Mihai Ninu
şi Gheorghe Ninu 
sînt făgărăşeni care merg pe principiul american ,,nu întreba ce face ţara pentru tine, întreaba ce poţi face tu pentru ţară“. În cazul lor, nu s-au lamentat că nu există viaţă culturală în Făgăraş şi au încercat să creeze ei una. Într-un oraş mic, departe de rutele normale ale artiştilor de valoare, au ales să nu capituleze şi să refuze să accepte că muzica bună se ascultă doar în oraşele mari. Viorel Morărescu, un fin şi apreciat cunoscător al peisajului muzical de valoare, membru de onoare al clubului de jazz din Sibiu, şi-a dedicat toată energia, benevol , pentru a se bucura împreună cu restul făgărăşenilor de muzică de calitzate. A reuşit să aducă la Făgăraş nume ca A.G. Winberger, Ada Milea, Marcian Petrescu sau extraordinarele talente de la Flalexmi. Cover Club, patronat de fraţii Ninu, a fost dotat pentru a sta în faţa oricărui club din România şi a devenit un loc drag artiştilor din ţară şi o destinaţie pentru toţi iubitori de muzică bună. Acesta este doar începutul. În luna decembrie, cei trei le-au pregătit o serie de evenimente de marcă, alături de trupele ca Old News, Imperium Jazz Band şi Harry Tavitian. Făgărăşenii au acum un loc în care să iasă din cotidian şi să se simtă parte din marea famile a muzicii bune din România.
Artist de Cartea Recordurilor
Stelian Marcu este unul dintre făgărăşenii extrem de modeşti care este mai respectat în lume decît în localitatea natală. Pasiunea care l-a făcut celebru şi respectat este una mai puţin obişnuită: aceea de a picta la microscop folosind pensule facute chiar de el din propriile-i gene. Majoritatea celor 31 de lucrări ale sale sînt cu temă religioasă, iar artistul a muncit pentru a le termina nu mai puţin de zece ani de zile. Lucrările sînt facute după regulile picturilor de dimensiuni normale, dar nu pot fi vazute decît cu ajutorul microscopului sau al unei lupe care măreşte de cel puţin două ori. Pe lîngă picturile cu temă religioasă, artistul făgărăşean a mai realizat şi două cărţi ale căror dimensiuni se măsoară în milimetri. “Evanghelia dupa Marcu”, prima carte, are nu mai puţin de 135 de pagini şi 12 ilustraţii şi este scrisă pe foiţă de ţăgară şi legată în piele. ,,Declaraţia de Independenţă a SUA“ este cea de-a doua carte, are 61 de pagini şi 44 de ilustraţii, fiind scrisă în întregime cu argint. Stelian Marcu a devenit rapid unul dintre preferaţii ziarelor şi emisiunilor TV, iar prestigioasa Guiness Book of Records şi-a arătat şi ea interesul pentru făgărăşean.
Bunicul tuturor copiilor făgărăşeni
,,Statul m-a ajutat pe mine, mi-a dat posibilitatea să îmi fac o familie şi simt nevoia să dau şi eu ceva înapoi societăţii“. Vorbele îi aparţin celui care a fost colonelul în rezervă Constantin Urs, preşedintele şi ,,inima“ Ligii Sportului Făgărăşean. Oricînd era nevoie în una dintre activităţiile publice de un om meticulos, entuziast şi întotdeauna disponibil, primul contactat era Constantin Urs. De la concursuri de desene pe asfalt, la concursuri de pescuit, ralyuri, serate muzicale sau Zilele făgăraşului, Urs le-a făcut pe toate. În majoritatea cazurilor, mai ales atunci cînd era vorba despre concurenţi copii, Constantin Urs îşi băga mîna în buzunar, şi din pensia de militar cumpăra dulciuri pe care le oferea ca premii. Odată cu trecerea lui în nefiinţă, copiii au pierdut un ,,bunic“, iar adulţii, un prieten de nădejde.
Braţ de fier, inimă de aur
Deşi a ajuns un adversar redutabil pentru toţi marii campioni ai lumii skandenberg-ului, Ioan Ursu Puşcaşul, a rămas acelaşi făgărăşean de toată isprava. Pornit într-o bătălie ,,singur împotriva tuturor“, Ursu a ieşit campion naţional şi european, dar nu s-a schimbat şi a rămas acelaşi om modest, familist şi săritor. Ceea ce îl scoate însă în evidenţă este ambiţia fantastică de a ,,sta la bătaie“ cu oricine din skandenberg, chiar dacă el nu beneficiază de condiţiile lor de antrenament şi de nutriţie. Pe burta goală şi cu banii din propriul salariu, Ioan Ursu Puşcaşu a făcut numele Făgăraşului auzit în Italia, Anglia sau Polonia, la cele mai prestigioase competiţii ale skandenbergului.
Gheorghe Ţeţu, omul de 5 dan
Reprezentativ pentru sportul din Făgăraş este antrenorul Gheorghe Ţeţu, personalitate marcantă a Karate-ului din România. Acest antrenor emerit a adus această disciplină în Făgăraş în anul 1978, iar de atunci şi pînă în prezent a antrenat generaţii întregi de sportivi. Chiar şi atunci cînd erau interzise astfel de antrenamente, Gheorghe Ţeţu a găsit soluţii. Prin anii '80 trecea Oltul împreună cu sportivii mai mari şi se antrenau pe Dealul Galaţiului în condiţii impropii. Abia după Decembrie 1989 mişcarea de Karate din România a intrat în legalitate. Sen-sei Ţeţu a renunţat la orice altă activitate şi s-a dedicat karate-ului pentru a dezvolta acest sport în Făgăraş. Astfel a scos campioni naţionali pe bandă rulantă. A intrat în contact cu una dintre cele mai mari personalităţi ale Karate-ului mondial-Hirokazu Kanazawa-maestrul japonez care a fondat S.K. I. F. ( Shotokan Karate Do International Federatioan ) În cartea pe care Kanazawa a scris-o despre viaţa sa, un fragment îi este dedicat şi lui Sen-sei Gheorghe Ţeţu unde îl recunoaşte ca unul dintre antrenorii din Europa de Sud-Est care şi-au adus aportul la mişcarea de karate în vremea lagărului comunist. Sub îndrumarea sa se pregătesc an de an atît copii cît şi adulţi. Printre sportivii de elită pregătiţi de el s-au numărat de-a lungul timpului Ionel Novac, actual 4 Dan-multiplu campion naţional, Marius Pordea, Costel Macovei, Costică Nemeş, Ioan Rîmbeţ etc. Anul acesta Ioan Rîmbeţ a devenit vice-campion mondial la veterani la Campionatul Mondial care s-a desfăşurat la Atena. Sen-sei Gheorghe Ţeţu deţine 5 dan în stilul Shotokan şi este antrenor al clubului C.S.M. Făgăraş şi totodată este instructor şef al S.K.I.F România.
Familia Miloiu, gazda perfectă
Sorin Miloiu s-a evidenţiat în breasla constructorilor, iar Gabriela Miloiu în cea a economiştilor, iar în ultimii ani s-au dedicat amîndoi agroturismului şi promovării valorilor Ţării Făgăraşului în ceea ce priveşte tradiţiile, folclorul sau bucătăria făgărăşeană. Sorin şi Gabi Miloiu sînt localnicii care n-au spus niciodată „NU“ cînd a fost vorba de Făgăraş. Fie activităţi sociale, culturale, politice, economice atît Sorin cît şi Gabi s-au impus şi au sprijinit comunitatea făgărăşeană. Numele lui Sorin l-am găsit în echipa constructorilor specialişti de hidrocentrale (lanţul de hidrocentrale de pe răiul Olt), în echipa de lucru la aducţiunea cu apă a Făgăraşului, în echipa constructorilor de obiective locale. Familia Miloiu a contribuit semnificativ la promovarea Făgăraşului pe plan naţional şi chiar şi în străinătate. Pensiunea Piscul Alb este reprezentativă pentru agroturismul din Ţara Făgăraşului fiind construită cu mult rafinament şi gust de soţii Miloiu, gazde perfecte pentru orice invitat. Este locul în care s-au organizat celebrele emisiuni despre bucătăria făgărăşeană ale renumitului scriitor Radu Anton Roman, despre tradiţiile făgărăşene difuzate în ţară şi străinătate.
Fundaţiile care au ajutat oamenii
Chiar dacă Făgăraşul este un oraş în care de multe ori domneşte propriul interes de-a lungul timpului oamenii de bine s-au stîns în diferite organizaţii şi au încercat să facă, dezinteresat, lucruri în favoarea concetăţenilor. În primul rînd trebuie menţionată fundaţia ,,Diakonia“. Cu scopul nobil de a ajuta copiii cu deficienţe, familiile şi persoanele sărace, fundaţia a reuşit încă din anii '90 să le ofere acestora un cămin, educaţie, îngrijire şi hrană. An după an, Diakonia s-a dezvoltat şi a reuşit să rămînă o şansă pentru cei năpăstuiţi de soartă. Şi Biserica Evanghelică Făgăraş, prin străduinţa preotului Johannes Klein, s-a implicat în ajutorarea copiilor, spitalului şi a tinerilor. O altă fundaţie, de această dată culturală, a avut grijă de sufletul făgărăşenilor. Fundaţia Culturală ,,Negru Vodă“ a încercat permanent să nu lase cultura făgărăşeană să moară, organizînd expoziţii, simpozioane şi diferite acţiuni cultuurale. Fundaţia „Negru Vodă“ poate fi denumită un cămin pentru artişti.
Monitorul de Făgăraş a vrut să-i prezinte comunităţii aşa cum au fost şi cum sînt în viaţa de zi cu zi, cu tot ceea ce au făcut pentru Ţara Făgăraşului. Desigur mai sînt şi alţii care merită să fie evidenţiaţi, iar în ediţiile viitoare ei îşi vor găsi locul bine meritat în paginile ziarului. Toţi merită să fie apreciaţi la adevărata lor valoare.
Au refuzat mediocritatea
Viorel Morărescu
Mihai Ninu
şi Gheorghe Ninu 
sînt făgărăşeni care merg pe principiul american ,,nu întreba ce face ţara pentru tine, întreaba ce poţi face tu pentru ţară“. În cazul lor, nu s-au lamentat că nu există viaţă culturală în Făgăraş şi au încercat să creeze ei una. Într-un oraş mic, departe de rutele normale ale artiştilor de valoare, au ales să nu capituleze şi să refuze să accepte că muzica bună se ascultă doar în oraşele mari. Viorel Morărescu, un fin şi apreciat cunoscător al peisajului muzical de valoare, membru de onoare al clubului de jazz din Sibiu, şi-a dedicat toată energia, benevol , pentru a se bucura împreună cu restul făgărăşenilor de muzică de calitzate. A reuşit să aducă la Făgăraş nume ca A.G. Winberger, Ada Milea, Marcian Petrescu sau extraordinarele talente de la Flalexmi. Cover Club, patronat de fraţii Ninu, a fost dotat pentru a sta în faţa oricărui club din România şi a devenit un loc drag artiştilor din ţară şi o destinaţie pentru toţi iubitori de muzică bună. Acesta este doar începutul. În luna decembrie, cei trei le-au pregătit o serie de evenimente de marcă, alături de trupele ca Old News, Imperium Jazz Band şi Harry Tavitian. Făgărăşenii au acum un loc în care să iasă din cotidian şi să se simtă parte din marea famile a muzicii bune din România. Artist de Cartea Recordurilor
Stelian Marcu este unul dintre făgărăşenii extrem de modeşti care este mai respectat în lume decît în localitatea natală. Pasiunea care l-a făcut celebru şi respectat este una mai puţin obişnuită: aceea de a picta la microscop folosind pensule facute chiar de el din propriile-i gene. Majoritatea celor 31 de lucrări ale sale sînt cu temă religioasă, iar artistul a muncit pentru a le termina nu mai puţin de zece ani de zile. Lucrările sînt facute după regulile picturilor de dimensiuni normale, dar nu pot fi vazute decît cu ajutorul microscopului sau al unei lupe care măreşte de cel puţin două ori. Pe lîngă picturile cu temă religioasă, artistul făgărăşean a mai realizat şi două cărţi ale căror dimensiuni se măsoară în milimetri. “Evanghelia dupa Marcu”, prima carte, are nu mai puţin de 135 de pagini şi 12 ilustraţii şi este scrisă pe foiţă de ţăgară şi legată în piele. ,,Declaraţia de Independenţă a SUA“ este cea de-a doua carte, are 61 de pagini şi 44 de ilustraţii, fiind scrisă în întregime cu argint. Stelian Marcu a devenit rapid unul dintre preferaţii ziarelor şi emisiunilor TV, iar prestigioasa Guiness Book of Records şi-a arătat şi ea interesul pentru făgărăşean.
Bunicul tuturor copiilor făgărăşeni
,,Statul m-a ajutat pe mine, mi-a dat posibilitatea să îmi fac o familie şi simt nevoia să dau şi eu ceva înapoi societăţii“. Vorbele îi aparţin celui care a fost colonelul în rezervă Constantin Urs, preşedintele şi ,,inima“ Ligii Sportului Făgărăşean. Oricînd era nevoie în una dintre activităţiile publice de un om meticulos, entuziast şi întotdeauna disponibil, primul contactat era Constantin Urs. De la concursuri de desene pe asfalt, la concursuri de pescuit, ralyuri, serate muzicale sau Zilele făgăraşului, Urs le-a făcut pe toate. În majoritatea cazurilor, mai ales atunci cînd era vorba despre concurenţi copii, Constantin Urs îşi băga mîna în buzunar, şi din pensia de militar cumpăra dulciuri pe care le oferea ca premii. Odată cu trecerea lui în nefiinţă, copiii au pierdut un ,,bunic“, iar adulţii, un prieten de nădejde.
Braţ de fier, inimă de aur
Deşi a ajuns un adversar redutabil pentru toţi marii campioni ai lumii skandenberg-ului, Ioan Ursu Puşcaşul, a rămas acelaşi făgărăşean de toată isprava. Pornit într-o bătălie ,,singur împotriva tuturor“, Ursu a ieşit campion naţional şi european, dar nu s-a schimbat şi a rămas acelaşi om modest, familist şi săritor. Ceea ce îl scoate însă în evidenţă este ambiţia fantastică de a ,,sta la bătaie“ cu oricine din skandenberg, chiar dacă el nu beneficiază de condiţiile lor de antrenament şi de nutriţie. Pe burta goală şi cu banii din propriul salariu, Ioan Ursu Puşcaşu a făcut numele Făgăraşului auzit în Italia, Anglia sau Polonia, la cele mai prestigioase competiţii ale skandenbergului.
Gheorghe Ţeţu, omul de 5 dan
Reprezentativ pentru sportul din Făgăraş este antrenorul Gheorghe Ţeţu, personalitate marcantă a Karate-ului din România. Acest antrenor emerit a adus această disciplină în Făgăraş în anul 1978, iar de atunci şi pînă în prezent a antrenat generaţii întregi de sportivi. Chiar şi atunci cînd erau interzise astfel de antrenamente, Gheorghe Ţeţu a găsit soluţii. Prin anii '80 trecea Oltul împreună cu sportivii mai mari şi se antrenau pe Dealul Galaţiului în condiţii impropii. Abia după Decembrie 1989 mişcarea de Karate din România a intrat în legalitate. Sen-sei Ţeţu a renunţat la orice altă activitate şi s-a dedicat karate-ului pentru a dezvolta acest sport în Făgăraş. Astfel a scos campioni naţionali pe bandă rulantă. A intrat în contact cu una dintre cele mai mari personalităţi ale Karate-ului mondial-Hirokazu Kanazawa-maestrul japonez care a fondat S.K. I. F. ( Shotokan Karate Do International Federatioan ) În cartea pe care Kanazawa a scris-o despre viaţa sa, un fragment îi este dedicat şi lui Sen-sei Gheorghe Ţeţu unde îl recunoaşte ca unul dintre antrenorii din Europa de Sud-Est care şi-au adus aportul la mişcarea de karate în vremea lagărului comunist. Sub îndrumarea sa se pregătesc an de an atît copii cît şi adulţi. Printre sportivii de elită pregătiţi de el s-au numărat de-a lungul timpului Ionel Novac, actual 4 Dan-multiplu campion naţional, Marius Pordea, Costel Macovei, Costică Nemeş, Ioan Rîmbeţ etc. Anul acesta Ioan Rîmbeţ a devenit vice-campion mondial la veterani la Campionatul Mondial care s-a desfăşurat la Atena. Sen-sei Gheorghe Ţeţu deţine 5 dan în stilul Shotokan şi este antrenor al clubului C.S.M. Făgăraş şi totodată este instructor şef al S.K.I.F România.
Familia Miloiu, gazda perfectă
Sorin Miloiu s-a evidenţiat în breasla constructorilor, iar Gabriela Miloiu în cea a economiştilor, iar în ultimii ani s-au dedicat amîndoi agroturismului şi promovării valorilor Ţării Făgăraşului în ceea ce priveşte tradiţiile, folclorul sau bucătăria făgărăşeană. Sorin şi Gabi Miloiu sînt localnicii care n-au spus niciodată „NU“ cînd a fost vorba de Făgăraş. Fie activităţi sociale, culturale, politice, economice atît Sorin cît şi Gabi s-au impus şi au sprijinit comunitatea făgărăşeană. Numele lui Sorin l-am găsit în echipa constructorilor specialişti de hidrocentrale (lanţul de hidrocentrale de pe răiul Olt), în echipa de lucru la aducţiunea cu apă a Făgăraşului, în echipa constructorilor de obiective locale. Familia Miloiu a contribuit semnificativ la promovarea Făgăraşului pe plan naţional şi chiar şi în străinătate. Pensiunea Piscul Alb este reprezentativă pentru agroturismul din Ţara Făgăraşului fiind construită cu mult rafinament şi gust de soţii Miloiu, gazde perfecte pentru orice invitat. Este locul în care s-au organizat celebrele emisiuni despre bucătăria făgărăşeană ale renumitului scriitor Radu Anton Roman, despre tradiţiile făgărăşene difuzate în ţară şi străinătate.
Fundaţiile care au ajutat oamenii
Chiar dacă Făgăraşul este un oraş în care de multe ori domneşte propriul interes de-a lungul timpului oamenii de bine s-au stîns în diferite organizaţii şi au încercat să facă, dezinteresat, lucruri în favoarea concetăţenilor. În primul rînd trebuie menţionată fundaţia ,,Diakonia“. Cu scopul nobil de a ajuta copiii cu deficienţe, familiile şi persoanele sărace, fundaţia a reuşit încă din anii '90 să le ofere acestora un cămin, educaţie, îngrijire şi hrană. An după an, Diakonia s-a dezvoltat şi a reuşit să rămînă o şansă pentru cei năpăstuiţi de soartă. Şi Biserica Evanghelică Făgăraş, prin străduinţa preotului Johannes Klein, s-a implicat în ajutorarea copiilor, spitalului şi a tinerilor. O altă fundaţie, de această dată culturală, a avut grijă de sufletul făgărăşenilor. Fundaţia Culturală ,,Negru Vodă“ a încercat permanent să nu lase cultura făgărăşeană să moară, organizînd expoziţii, simpozioane şi diferite acţiuni cultuurale. Fundaţia „Negru Vodă“ poate fi denumită un cămin pentru artişti.
Asa cum imi doresc sa fie 1 Decembrie!
O poza care exprima tot! Aunci chiar as avea un motiv de bucurie, as vrea sa petrec de 1 Decembrie si sa ma bucur.. 5 zile, nu una!
Dar ma bucur si astazi - pentru ca deja eu am sarbatorit Ziua Nationala, ceva mai devreme decat restul lumii.. A fost mai degraba un fel de Ziua Recunostintei, pentru ca i-am avut aproape pe cei mai importanti si frumosi! Am simtit bunatatea oamenilor din jur si multa dragoste, afectiune si prietenie sincera. Pot spune ca am sarbatorit in acest an, Ziua Nationala, din plin. Mi s-a implinit o dorinta, in primul rand. A venit Lioara mea! Iar in jurul ei s-au adunat ceilalti prieteni ai nostri. Mihai si Dely, Iulian si Crisu, Alina si Cosmin, Luci, Ghita cu Mike, Simona si Marius, Vio Morarescu, Tache si baietii. Am chefuit impreuna, apoi ne-am bucurat de un eveniment de suflet - lansarea primului album ICAR. Am fost cu totii alaturi de Tache, iar dupa ce lumea galagioasa a plecat, am ramas impreuna si cu el. Am ras, ne-am zambit sincer, ne-am imbratisat si ne-am intristat, aducandu-ne aminte de cei ce nu mai sunt printre noi. Apoi din nou am zambit. Asta conteaza de fapt. Sa te inconjori de oameni nu simpli, dar modesti, calzi, umani. Poate ca acum, dupa 20 de ani de libertate, nu sunt toate asa cum imi doresc, dar pentru faptul ca ma pot intalni, intr-o seara rece de noiembrie, cu prietenii, intr-un loc in care se canta muzica buna, unde se poate vorbi liber despre absolut orice, chiar si in gura mare - sunt recunoscatoare. Au fost zile pline, zile frumoase! Sper sa nu mai dureze inca un an pana cand o voi revedea pe Lioara!
Astazi este ziua de nastere a Alinutzei! Roman.. Tot Mangi pentru mine. Verisoara mea prin alianta :). Mangeaco, te pup, ma gandesc la tine. O sa te si sun mai tarziu sa iti spun La Multi Ani, sa fii sanatoasa si iubita. Nu de toata lumea, ca nu se poate. Dar de cei care merita. Sa faci alegeri bune si inspirate, sa nu te lasi calcata in picioare de jigodii, sa te zbati si sa nu intorci si celalalt obraz! Si la anu' sa fim tot impreuna. Hai ca nu scriu cati ani ai facut :))
Abonați-vă la:
Postări (Atom)