luni, 10 mai 2010

Uichend de catifea!

Nu știu cum se face, dar dacă în timpul săptămânii suntem ori scârbiți de problemele care apar pe parcurs, dezarmați sau doar plictisiți, uichendurile sunt din ce în ce mai bune. Și se merită să strângi din dinți cinci zile, pentru ca următoarele două să fie pline și nebune.

Fie că mergem pe munte, sau la "verișorii" noștri, Mangi și Cosmin, că ne întâlnim cu familia de la Cover sau facem sport în aer liber.. totul e ca o mini-vacanță. Pentru un capricorn lent, ca mine, poate fi un program puțin obositor și acesta. Dar e așa fain!

De ce țin să trec la jurnal în special uichendul ăsta? Pentru că:

- "verișorii" ne-au învățat un joc mișto, la care se pare că am mână bună și noroc cu caru'
- m-am încărcat de energie jucându-mă cu băieții lui Ghiță, în părculețul copiilor, două zile la rând. Și mai urmează..
- mi-am revăzut frățiorul, tot mai pletos și creț :)
- am mers la un concert exact pe sufletul meu

Concertul:

Motivul pentru care Alin mă tachinează mereu - "Ești rockeriță de catifea, n-am ce vorbi cu tine!". De fapt sunt jumi-juma. O gagică de catifea care, câteodată, are excese de rocăieli serioase. Dar nu cred că pot fi "introdusă" într-o categorie aparte. Nici nu-mi place chestia asta și mă cam scoate din sărite, sincer. Nu suntem produse într-un supermarket și nu cere nimeni să i se pună un preț, o etichetă, în funcție de conținut și ambalaj. Dar dacă sunt "de catifea", să zicem că accept chestia asta .. doar de la Alin. Aseară la concert nu m-a mai tachinat, dar zâmbea șmecherește când se uita la mine.

Ieri, i-am cunoscut pe băieții și catifelata Ana de la True Mind, din Brașov. Inițial, înregistrările pe care le-am ascultat pe net nu mi-au dat speranțe de un posibil concert reușit. De fapt nici nu știi la ce să te aștepți de la publicul din Făgă. Ce-i adevărat - au fost în ultima vreme tot felul de trupe de rock, dar cu stiluri diferite. Încă nu cred că ne-am dat seama care dintre ele este mai ușor de digerat aici.

Trupa a-nceput în super forță și a plăcut. Lăsând la o parte chestiile tehnice legate de sunet, aranjamentele pe care i le-au cerut lui Mike și care de fapt nu au fost cele mai fericite.. am încercat să ne concentrăm pe muzică. Cu toate că este un stil care mă îmbracă pe mine, am simțit, după primele trei piese, că deja este prea mult. Prea multă operă. Ana cântă excepțional, dar pentru mine a fost de-ajuns să aud chestia asta de câteva ori. De la un anumit moment, în capul meu toate melodiile sunau la fel. Și în timp ce tineretul din Doamna Stanca dădea din plete, eu mă gândeam în gândul meu cum o să ajung acasă și cum o să ascult numai Within Temptations, ca să îmi ling rănile. Și cum mă gândeam eu așa la Sharon Den Adel, la concertul de la Artmania din 2007 și la faptul că aș da orice numai să-i mai văd o dată live.. Ana mi-a aruncat drept în față un cover după Within. Mi-a venit să mușc din masă, reflectoare, microfon și să înghit tobele. De fericire, normal!

După momentul ăsta parcă am mai prins viață. Și au urmat câteva melodii care parcă sunau mai altfel. Mi-a plăcut un alt cover după "Vino Doamne" - Vali Sterian, mi-a mai plăcut Self Anthem și cel mai mult - melodia Apus. Coverul după Nightwish m-a cam lăsat rece. La fel ca și Nightwish, de fapt.. Mi-a plăcut foarte mult atitudinea Anei pe scenă. Chiar ziceau și băieții că este primul artist din Cover care a reușit atât de bine să comunice cu publicul. Păi normal, mai băieți, este femeie! Simte, nu face nimic mecanic, doar de amorul artei.

În afară de fițele mele de catifea, publicul chiar s-a lăsat prins de muzica True Mind. Cred că a fost unul dintre cele mai lejere, sincere și calde seri de concert din Cover. Contează enorm o prezență feminină pe scenă, zic eu.. Nouă ne-au plăcut toboșarul (normal!) și basistul. Congrats! Când vor reveni pentru a doua oară la Făgă, sperăm să fie și studenții acasă!

Un mare Bravo pentru Vio, a fost inspirat și de data asta.







Drăguț acest Vlad, nu?



Vio, care a descoperit frumusețea metal-ului :)


ROCK ON!
P.S. The Howling, Within Temptations. Unul dintre clipurile filmate în România, 2007.

Vezi mai multe video din Muzica

Și cel mai recent clip. Unde-i rocăiala? Nu știu, dar melodia și mesajul contează. Frumos tare! Nu are cum să nu te atingă așa ceva!


UTOPIA

The burning desire to live and roam free

It shines in the dark
And it grows within me

You’re holding my hand but you don't understand
So where I´m* going, you wont be in the end

I’m dreaming in colors
Of getting the chance
Dreaming of trying the perfect romance

The search of the door, to open your mind
In search of the cure of mankind
Help us, we're drowning
So closed up inside
Why does it rain, rain, rain down on utopia?
Why does it have to kill the ideal* of who we are?
Why does it rain, rain, rain down on utopia?
How will the lights die down, telling us who we are?

I'm searching for answers, not given for free
You're hurting inside, is there life within me?

You're holding my hand but you don't understand
taking the road all alone in the end*
I'm dreaming in colors, no boundaries are there

I'm dreaming the dream, and I'll sing to share
In search of the door, to open your mind
In search of the cure of mankind
Help us, we're drowning
So closed up inside
Why does it rain, rain, rain down on utopia
Why does it have to kill the ideal* of who we are?
Why does it rain, rain, rain, down on utopia?
And when the lights die down, telling us who we are

Why does it rain, rain, rain down on utopia
Why does it have to kill the ideal* of who we are?
Why does it rain, rain, rain down on utopia
And when the lights die down, telling us who we are
Why does it rain?

2 comentarii:

Alina Roman spunea...

Data viitoare îi batem măr, să se oftice amândoi. Că prea mari se dădeau la început, că ei sunt bărbaţii cei mai şmecheri şi noi, femeile, n-avem cum să îi batem. Şi pentru ca toată lumea să ştie, ne-am bătut soţii la rummy. A avut Ralux un mare noroc... că a avut profesoară ca mine :)
Mă bucur că v-aţi distrat la concert. Chiar sper să reuşim să ne urnim şi noi şi să venim cu voi. Oriucm, timpul nu e pierdut

Ralux spunea...

:)) așa e, am avut profă și coechipieră foarte bună. și nu am jucat rummy simplu, ci canasta. Da, Mangi, trebuie să veniți cu noi data viitoare. Nu va fi prea departe, deci vă ținem la curent!