Te recunosc. Când deschid ochii speriată. Știu că tu ești cel care îmi mângâie fața. Un gând care mă liniștește. Te recunosc în copilul ce caută vântul bun care să-i înalțe zmeul negru. Zâmbetul curat al copilei este felul tău de a-ți cere iertare. Și te iert în fiecare zi. Ești în vântul care-mi atinge buzele. Timid. Nu insista! Dacă voi mai asculta vreodată un blues furios îmi voi aduce aminte de energia ta. Și de fericirea ta. Îți voi atinge, din când în când, corzile chitarelor, pentru a simți mângâierea ta fină. Și îmbrățișarile galbene. Dacă vreodată mă vor duce pașii în locuri.. voi înțelege. Poate voi mai trece pe lângă castele. Atunci voi ști că ești acolo. Vei vrea să îți auzi gândurile. Dacă vreodată voi mai bea apă rece o voi face pentru a-mi răcori ochii care vor să curgă. Și voi continua să te caut. În toate lucrurile și oamenii din jur. Pe care le-ai atins și care te-au cunoscut.
Te voi întreba în șoaptă aceleași cuvinte. Aș putea să-mi răspund eu pentru tine, dar nu. Va trebui să îmi arăți de fiecare dată. Voi fi furioasă de multe ori. Pe tine. Poate că voi nega lucruri. Aceleași lucruri de care mă îndoiam și înainte. Acum le voi nega pentru a-mi aduce aminte de furtunile noastre. Pentru că smulgeau toți copacii din rădăcini.
Dacă voi simți curajul de a-ți mai auzi vocea, atunci știu ce voi face. Voi privi cerul. Stelele. Care se vor alinia pentru tine.. Voi ști că m-ai sărutat, când voi simți amorțeala dulce. Atunci când închid ochii. Când îmi va fi cald. Când perna va fi moale și voi visa liniște. Voi fi însă două secunde, în fiecare nouă zi.. Fără tine
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu