La minutul 20 peste ora 14.00 am primit o veste care m-a lipit de spătarul scaunului pe care mă aflam. Instantaneu am simțit nodul ăla supărătot în gât și m-am desumflat ca un balon în care înfingi un ciob de sticlă. "Mmmda, nu ar trebui să mă mir. Orice se poate întâmpla. Întotdeauna e loc și de mai rău. Lasă că trece și asta", mi-am zis.. Și am reușit să părăsesc locul respectiv cu zâmbetul pe buze, gândindu-mă că soluții se vor găsi..
A treia locație, ora 15. Am revăzut o persoană dragă, cu care nu mă mai întâlnisem de aproximativ un an. O, ce fericire pe mine! Pentru ca după câteva vorbe și îmbrățișări, să aflu motivul venirii ei la Făgă. Mi-au căzut ochii în pământ și nu am mai putut spune nimic. Mi-am dorit să iau asupra mea necazul ei. Nu pot. Dar mi-am dorit. Când m-am dezmeticit mi-am adus aminte de visul pe care l-am avut azi-noapte. Același vis premonitoriu, pe care îl am aproape de fiecare dată când ceva rău urmează să se întâmple cu persoanele din jurul meu. Am început să urăsc chestia asta. Dacă tot visez nenorocirile ce urmează să se întâmple, atunci vreau să mi se arate și cum pot împiedica nebuniile astea. Refuz să văd doar partea urâtă. Pentru cei care se joacă cu mintea mea: ori faceți o treabă deșteaptă, ori căutați-vă alt fraier. Nu mai vreau și nu mai pot!!!
Cu sufletul răvășit și cu Alin de mână.. am dat peste altă nenorocire. În fine..
Ora 18.20. Ajung acasă. You got mail.. Deschid. A murit Jean Constantin! Ieri citisem o știrușă despre el și apoi o scriere a lui Dan Mihăescu. Ieri! Și chiar mi-am spus "Bine că nu s-a dus și el. Să ne mai rămână și nouă câțiva". Ieri! Astăzi nu mai e..
Asta vreau să o păstrez aici, la jurnal. Luni, 24 aprilie 2010, Dan Mihăescu a scris asta:
Jean Constantin, marele blond!
O spun din prima, astăzi vom cleveti despre un actor, pe cât de mare pe atât de iubit : Jean Constantin zis Laleaua neagră, zis Jean von Medgidia, zis Marele Blond, cunoscut în Constanţa la fel ca statuia lui Ovidiu şi în România, legitimat cu nişte sute de filme, spectacole de teatru, apariţii TV şi o basculantă de premii. A fost adus pe lume, împreună cu 9 fraţi şi surori, de Dumitru Jean, un conductor arhitect de construcţii civile şi o grecoaică puioasă, Caliopi. El se dă ţigan, dar minte !!! Odată mi-a zis în glumă : »Să ştii că tata a fost arhitect, dar a avut ca hoby, ţambalul ! » De –ale lui Jean.
Dincolo de zecile de materiale scrise pentru el şi zecile de emisiuni în care l-am distribuit, mă leagă de Jean, numit şi Cornel între intimi, o prietenie veche ca şi viaţa noastră. El a ajuns octogenar, dar cu un drag de viaţă ca la vârsta BAC-ului.
Într-o iarnă vrăjmaşă, la Constanţa, în faţa statuii îngheţate a lui Ovidiu, artistul mi-a recitat versuri din « Iarna la Tomis », cuprinsă în « Tristele » poetului : »În umbra cea de viţă un strugur nu s-ascunde/Nu fierbe mustul în căzile adânci… » Şi am băut o palincă , ca să combatem frigul.
Marele comedian s-a născut unde trebuie. Între viile de la Medgidia, Nicu- liţel, Sarica, Nazarcea, Babadag şi Murfatlar. Cu câte înzestrări artistice are, jur că individul poate prezida oricând o Federaţie Internaţională a Comediei.
Şi în viaţa de toate zilele, Jean are un haz nebun. Multe dintre poantele lui au devenit folclor, nu se mai ştie dacă toate îi aparţin şi nici nu mai are impor-
tanţă. Să vă zic câteva dintre ele. După un turneu în fosta URSS, el jucând în cuplu cu regretatul Gelu Manolache, l-am întrebat ce şi-a adus din marea ţară vecină ?« S-au luat lucruri frumoase ! » mi-a răspuns el. »Ce, dragă ? » « Mi-a luat mie ceasul, i-a luat lui Gelu, fâşul. S-au luat lucruri frumoase ».
Alt turneu, tot la sovietici, pe vremea când « Stalin şi poporul rus, multe rele ne-au adus ». La plecare, actorii noştri au fost conduşi la aeroport de tovarăşi de la partid, NKVD şi invers. Luându-şi rămas bun, gazdele au zis ca de obicei : »Mai poftiţi pe la noi » Jean a vorbit de pe scara avionului : « Vă poftim să veniţi şi voi, la noi, în România, dar nu toţi ! »
Într-o seară de vară, o vioară cânta…pe terasa hotelului « Perla » din Mamaia. La o masă, consumau, după o filmare, Amza, Bănică, Bibanul şi Jean. O ţigancă bătrână i-a îmbiat cu flori : « Flori, băieţi, luaţi, băieţi ! » A fost gonită de ceilalţi, dar Jean a scos o bacnotă de 25 de lei, bani mari pe atunci şi i-a dat femeii, fără să primească florile. « Ce faci, mă, ai înnebunit ? » au sărit ceilalţi. « E mama ! » a replicat Jean, mucalit. Nu era măsa, dar glume a meritat 25 de lei şi, iată, a făcut istorie.
Mai vreţi ? Mai am ! În anii lumină, trăiţi pe întuneric, pe scena Teatrului « Fantasio » (astăzi desfinţat în pofida vechimii şi notorietăţi sale, de către autorităţi imbecile) se monta un spectacol festiv în cinstea genialului nostru conducător, Ceaşcă, stejarul de la Scorniceşti şi cel mai iubit fiu. Pe fundalul scenei, trona după tipic, un tablou uriaş al « genialului ». Jean era şi el prin sală şi la un moment dat, s-a produs un scurt circuit şi s-a stins brusc lumina. Pe întuneric, regizorul a urlat cu groaza în suflet : « Alooo ! De unde s-.a stins lumina ? » Jean a arătat spre fundal şi a răspuns calm : « De la tablou ! »
Prin 1976, am scos o carte de umor, împreună cu un coleg şi prieten bun : Grigore Pop, tot redactor la TVR. Printre filele cărţii, mai toţi marii comici ne-au scris câte un cuvânt de apreciere sau glume despre noi. Invitat şi Jean a declarat şi s-a consemnat : « Dacă era să-mi spun verbal o părere despre autorii cărţii, aş fi făcut-o cu plăcere. Dar aşa…în scris, refuz, de teamă să nu le cadă în mână ! » Declaraţia a fost însoţită de o caricatură semnată Clenciu, pe care am păstrat-o.
Şi dacă, după tot ce am scris frumos despre el în această revistă, nu vine cu o canistră de vin de Dobrogea, mă duc peste el şi îi cânt ca la vodevilul din decembrie ’89 : »Noi de aicea nu plecăm, nu plecăm acasă, până când nu pui, Jenică, nişte vin pe masă ! »
Jur că nu mai vreau să am vreodată o zi neagră, ca asta! Astăzi am intrat și eu în doliu, alături de românii care l-au iubit din suflet pe acest om. Nu pentru că am avut șansa de a-l cunoaște, ci pentru că iubesc personajele cărora le-a dat viașă, personalitate, umor simpatic. Nu umor forțat, murdar și miștocar, care amuză în zilele noastre.
Nu mai vreau zile de genul ăsta, e prea mult!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu