EșTI NEBUN ?!? LOCUL 3 !!!

Ieri am votat pentru un sondaj online. Am bifat "România în primele 5 locuri". Nu aș fi votat așa dacă nu aș fi crezut sincer în melodie și în prestația Paulei&Co.

DAR nu m-am așteptat să fie chiar așa! Pentru că anul acesta chiar au fost melodii bune. Zic asta din punctul de vedere al unui devorator de muzică, nu specialist.

În noaptea asta nu am mai avut emoțiile din seara semifinalei. Acolo a fost greul, de fapt. Odată ce au intrat în finală.. trebuia să iasă bine. Dar chiar așa de bine? Da, chiar așa.

Cele mai multe puncte ne-au acordat fanii Eurovision (sau comunitățile de români..) din: Portugalia - 10, Danemarca - 8, Spania - 10, Norvegia - 10, Cipru - 8, Marea Britanie - 8, Israel - 8, Moldova - 12 și Suedia - 10 puncte. Nu ne-au acordat nici măcar un punct 9 țări. Germania, Croația, Finlanda, Estonia, Franța, Bulgaria, Belgia, Macedonia și Georgia.

Felicitări pentru ai noștri! Aveam nevoie de o bucurie, după atâtea nenorociri care au tot venit peste noi, anul ăsta. Mi-a plăcut! Spre deosebire de seara semifinalei, acum s-au văzut mai clar clapele roșii ale pianului siamez. M-am bucurat că Paulei nu i-au mai făcut onduleuri de păpusă, în păr. Moemntul cu flăcările care dau impresia că ies din mâinile lor.. nu a ieșit nici de data asta. Sau nu am fost destul de atentă? Nu cred. Oricum, a fost bun momentul nostru. Și totuși.. nu am mai avut emoția aia din semifinală.
Imagini din timpul primei repetiții pentru semifinală.


Locul al 2-lea. Tuurciaa! Speram să obțină un loc bun. Dar chiar atât de bun? Hmm.. Rock on! Chiar și cu acordurile alea specifice vouă.. Iaics!

Germania.. Când am ascultat melodia cu satelitul, acum o lună, m-am oprit după primul minut. "Ce melodie copilărească. Adolescentină, de fapt. Engleza ei sună amuzant. I se potrivește puștoaicei. Cam atât. Next!". Și am continuat să ascult mai departe și celelalte melodii. A fost Eurovision, nu Mamaia Copiilor. Astăzi, lui Alin i-a plăcut din prima. Mie nu.. Melodia Ucrainei -"Sweet People" este superbă. Mesaj umanitar, voce excelentă, forță, o domnișoară foarte frumoasă, tot ce vrei. Viziune.. europeană. Asta aș fi considerat-o potrivită pentru un loc cât mai în față, poate chiar primul. Apropos, știe cineva pe ce loc a ajuns Alyosha? La ora asta încă nu găsesc niciun clasament. Georgia? Cipru?

În afara concursului.. mi s-a părut super simpatic tipul cu tricou negru și ciupilică roșie, care i-a cam dat peste bot spanioulului, stricându-i șoul. Dacă lui i-au plăcut atât de mult lucrurile alea mici despre care cânta crețul sâsâit, atunci s-a bucurat de ele până la capăt. Bravo, flăcău! Mă întreb însă cum va plăti pentru momentul de rătăcire. În schimb, spanioulul mi-a devenit antipatic, pentru că speculând momentul, a profitat și a cântat de două ori, la fel ca și câștigătorul Eurovisionului. Dar na.. dacă Spania dă banii, atunci dorința patronului trebuie executată. Whatever.. Oricum, spaniolul se va vedea în toate jurnalele de știti din Europa, datorită omulețului cu ciupilică. Și toată lumea va comenta momentul. Iar pe net va strânge vizualizări.. poate la fel ca și clipul câștigător. Deci.. super promovare. S-a scos! Atenție de la minutul 1, secunda 8.


Mi-a plăcut foarte tare dansul fanilor europeni. How touching :) În Românica nu s-a dansat. Nu mai contează, oricum.

Tot ce am spus eu, la sfârșitul serii a fost "Ești nebun?!? Locul 3! Locul 3! Ești nebun?!?". Nu vorbeam neapărat cu Alin, ci cu mine, de fapt..

Și! Tot Eurovisionul organizat de Rusia, anul trecut, a fost cel mai tare! Greu să-i mai întreacă cineva. Poate nemții, la anu', cine știe? Eu o să fiu prezentă, ca de obicei!

Un curcubeu pentru Mangi și altu' pentru mine. Împărțite frățește!

Ne-am făcut planu'. Ieșim, ca fetele, la plimbare. Ne mai dezmorțim gândurile după o săptămână grea, cât trei bolovani. Aer curat, copaci verzi, povești, mici și nevinovate bârfulițe.. Mangi, ca tot omu' sănătos la cap, se gândește ca poate ar fi mai bine să ne alegem o terasă. Eu, ca tot omu' anormal cu creierii minții, am zis că e mai bine să ne plimbăm. Ne urcăm pe un zid de Cetate (ăla care-mi place mie) și ne uităm în jos, la lume. Zic.. Între timp s-au dunat ceva nori gri deasupra noastră. Mangi se uită în sus.. "N-ar fi totuși mai bine să intrăm undeva?". Eu - "Nuuuu, Mangi. Fii serioasă. Și dacă plouă.. Va ploua cinci minute repede și gata. Hai măcar pe promenadă. Stai liniștită!".

4 minute. Atât au durat poveștile. Și a-nceput apa. Drip-drop, drip-drop. Mai încet, așa. Mangi: "Ralu, hai măcar să fugim până la farmacie". Eu: "Mangi, stai liniștită. LI-NIȘ-TI-TĂ! În cinci minute trece". Fulgere, tunete. Noi două și un pom. Și plouă tot mai tare, tot mai furios. Între timp alte tunete, din toate părțile.

După 15 minute: "Oare nu se gândesc ai noștri bărbați să vină după noi?". Peste alte cinci minute. Mangi: "I HATE YOU!!! Numai din cauza ta. Tu și ideile tale..". Copacul nu a mai avut putere să ne protejeze de apă. Eram ca sub duș. Degeaba am mai încercam eu să dreg busuiocul.. cum că e romantic să stam amândouă în ploaie, că ne mai spălăm gândurile, că mergem acasă cu mintea fresh, că urmează o baie lungă și caldă (și ceai fierbinte cu lămâie, completa Mangi). Nu a mai mers. Ne-a luat frigu', ne-a plouat până la piele. Iar pentru că rinichii noștri sunt niște sensibili.. numai de asta nu aveam nevoie acum!

Alina a început să-și cânte repertoriul. Rain - Madonna și melodia aia de Crăciun. Eu am pus ochii pe un melc.. Ce să și faci pe vremea aia?

Nu știu cum se face, dar de fiecare dată când ne hotărâm să facem plimbări, doar amândouă, iese ceva.. ceva de neuitat. Cea mai tare peripeție s-a întâmplat acum mulți ani. Mangi pe bicicletă și eu pe role. Am ieșit din oras și eram în drum spre Mândra. Ne-am văzut moartea cu ochii. Nu pot să spun motivul :) Alina nu-și mai simțea grisinele, iar eu râdeam ca toanta. Acum când ne aducem aminte, râdem amândouă :)

Mangi, nu îți pot promite că întânirile noastre viitoare (dar DOAR ale noastre), vor fi mai cumpănite. Avem o baftă împreună.. ceva de toată frumusețea. De-acum înainte trebuie să ne luăm măsuri de precauție. Speed dial pentru Salvare, Urgențe, Pompieri, Poliție, Taxi.

Am ajuns acasă și am văzut amândouă ceva frumos. Un curcubeu mare si colorat. Și apoi încă altu'. Câte un curcubeu pentru fiecare. Alina, mie-mi plac culorile tale ;)

Later Edit:
Mi s-au trezit rinichii din amorțeală.. Mangi, sper că măcar tu ești ok!

Post pentru fani. Eurovision!!!!!!

Doamne, ce emoții am avut! Am mai spus - sunt fană Eurovision din '90. Nu am pierdut nicio ediție, iar anul trecut, când țară organizatoare a fost Rusia, am avut o săptămână fierbinte. Pentru că, așa cum m-am așteptat, a fost o ediție superbă. Absolut fabuloasă.

Și anul acesta mi-am făcut temele din timp. Am ascultat toate piesele, am citit despre artiști, trupe etc. Mi-am făcut lista cu preferații mei. Numai că de data asta lista mea s-a pupat cu preferințele celorlalți fani Eurovision. Nu mi-a venit să cred când, aseară, melodiile care îmi sunau mie cumva.. s-au calificat în finală. Este primul an. Vai și ce emoții am avut! Pentru ai noștri. Mai ales că abia din plicul cu numărul 8 a ieșit steagul nostru. Mă așteptam să ne calificăm, însă mi-a fost puțin teamă. Pentru că melodiile din semifinala de ieri au fost bune. Deci.. am scăpat de emoții. Presimt că sâmbătă seara va fi bine.

Mi-a plăcut că ai noștri au fost foarte fresh. Paula cântă de-ți stă mintea-n loc, Ovi este simpatic caută să flirteze cu camera, cu publicul, melodia noastră stă-n picioare. Mi-a plăcut faptul că i-am văzut pe ai noștri de vreo 6 ori, în timpul în care se anunțau melodiile din finală. Mi-a plăcut că la sfârșitul show-lui au venit cu steagul lângă prezentatori. Că s-au văzut, că erau bucuroși, că a fost o seară intensă. A da, mi-a plăcut că melodia noastră a picat între două cântece de ringhișpir, respectiv ale Olandei și Sloveniei. A fost o poziție bună.

Acum melodiile care sper eu să primească punctaje mari și foarte mari. Niciodată nu s-a întâmplat în anii trecuți ca preferințele mele să corespundă clasamentului final. Poate, cine știe, anul acesta va fi și cum vreau eu.

Astea-s melodiile, în funcție de ordinea în care au intrat în finală. Din prima semifinală mie mi-a plăcut Rusia, normal. Aici s-ar putea să fiu subiectivă. Pentru că-mi place tot ce ține de Rusia.. Mi-a plăcut și melodia de anul trecut a Rusiei.. Deci s-ar putea să fiu doar subiectivă. Tot din prima semifinală mi-a mai plăcut puțin și melodia Belgiei. Dar parcă nu se prea pupă cu stilul Eurovision. Oricum, nu se știe niciodată.. Nici Lordi nu era "chiar" pe stilul concursului :))

Din a doua semifinală mi-au plăcut mai multe. Georgia. Foarte mult îmi place melodia asta. Mi-a plăcut de când am auzit-o prima dată. O tot ascult de prin martie.

Mi-a plăcut foarte mult urcainianca. Melodia este foarte buna, dar nu cred că are șanse mari, din păcate. Europenii vor show.. Dar vocea.. foarte, foarte bună. Sper să mai aud de Alyosha!

Turcia. Cred că îmi place. Este un rock puțin metal, puțin hip-hop, o amestecăreală care sună cumva.. ușor de digerat. Am o singură problemă cu melodia asta. Sună a manea, pe alocuri. Dar față de melodiile cu care veneau turcii anii trecuti la concurs.. asta este foarte tare. Coregrafia lor.. aiurea de tot. Dar în sfârșit au venit cu o melodie fără pupături a la Tarkan și ritmuri de buriceală, atât de evidente.

Melodia Ciprului. O baladă foarte frumoasă. Și potrivită pentru Eurovision. Îmi place foarte mult!

Azerbaijan. Melodia asta și cea a Giorgiei le ascult de câteva luni și tot îmi sună bine. Drip-drop. drip-drop. Este foarte hitoasă. O asculți o dată și îți rămâne în cap. Din păcate domnișoara Safura cântă.. nu foarte corect, live.
Clipul este atât de feminim.. încât îmi place doar 30% din el. Prea multe diamante și rubine, pozat sexi pentru cameră etc. Regizor celebru, idei mărețe.. mă rog. Păcat de melodie, zic eu. Iar gagica (care era să se înece în timpul filmărilor) este cam "pisi" și nu diger stilul ăsta..

Și Românica, normal. Deci eu voi ține pumnii strânși pentru 4 sau chiar 5 melodii mari și late.

Mâine, Drip-Drop, Drip-Drop va fi prima melodie din concurs. Melodia Ciprului va intra a 5-a, Giorgia a 13-a, Turcia a 14-a, România a 19-a, iar Rusia imediat după noi.
Vă spun de pe acum. Sâmbătă seara îmi voi închide telefonul. Nu primesc musafiri. Nu răspund la provocări. Este seara pe care o aștept din februarie încoace.

Ashka

Astăzi simt o singură melodie..

nu mai vreau! aude cineva???

Astăzi a fost o zi crâncenă. Dacă în jurul orei 14.00 am primit o veste, în sfârșit, bună.. mi-am luat-o peste ochi câțiva pași mai încolo. Ca nu cumva să încep să prind curaj și să sper că șnurul ghinioanelor din ultimele luni începe să se de deșire.

La minutul 20 peste ora 14.00 am primit o veste care m-a lipit de spătarul scaunului pe care mă aflam. Instantaneu am simțit nodul ăla supărătot în gât și m-am desumflat ca un balon în care înfingi un ciob de sticlă. "Mmmda, nu ar trebui să mă mir. Orice se poate întâmpla. Întotdeauna e loc și de mai rău. Lasă că trece și asta", mi-am zis.. Și am reușit să părăsesc locul respectiv cu zâmbetul pe buze, gândindu-mă că soluții se vor găsi..

A treia locație, ora 15. Am revăzut o persoană dragă, cu care nu mă mai întâlnisem de aproximativ un an. O, ce fericire pe mine! Pentru ca după câteva vorbe și îmbrățișări, să aflu motivul venirii ei la Făgă. Mi-au căzut ochii în pământ și nu am mai putut spune nimic. Mi-am dorit să iau asupra mea necazul ei. Nu pot. Dar mi-am dorit. Când m-am dezmeticit mi-am adus aminte de visul pe care l-am avut azi-noapte. Același vis premonitoriu, pe care îl am aproape de fiecare dată când ceva rău urmează să se întâmple cu persoanele din jurul meu. Am început să urăsc chestia asta. Dacă tot visez nenorocirile ce urmează să se întâmple, atunci vreau să mi se arate și cum pot împiedica nebuniile astea. Refuz să văd doar partea urâtă. Pentru cei care se joacă cu mintea mea: ori faceți o treabă deșteaptă, ori căutați-vă alt fraier. Nu mai vreau și nu mai pot!!!

Cu sufletul răvășit și cu Alin de mână.. am dat peste altă nenorocire. În fine..

Ora 18.20. Ajung acasă. You got mail.. Deschid. A murit Jean Constantin! Ieri citisem o știrușă despre el și apoi o scriere a lui Dan Mihăescu. Ieri! Și chiar mi-am spus "Bine că nu s-a dus și el. Să ne mai rămână și nouă câțiva". Ieri! Astăzi nu mai e..

Asta vreau să o păstrez aici, la jurnal. Luni, 24 aprilie 2010, Dan Mihăescu a scris asta:

Jean Constantin, marele blond!

O spun din prima, astăzi vom cleveti despre un actor, pe cât de mare pe atât de iubit : Jean Constantin zis Laleaua neagră, zis Jean von Medgidia, zis Marele Blond, cunoscut în Constanţa la fel ca statuia lui Ovidiu şi în România, legitimat cu nişte sute de filme, spectacole de teatru, apariţii TV şi o basculantă de premii. A fost adus pe lume, împreună cu 9 fraţi şi surori, de Dumitru Jean, un conductor arhitect de construcţii civile şi o grecoaică puioasă, Caliopi. El se dă ţigan, dar minte !!! Odată mi-a zis în glumă : »Să ştii că tata a fost arhitect, dar a avut ca hoby, ţambalul ! » De –ale lui Jean.
Dincolo de zecile de materiale scrise pentru el şi zecile de emisiuni în care l-am distribuit, mă leagă de Jean, numit şi Cornel între intimi, o prietenie veche ca şi viaţa noastră. El a ajuns octogenar, dar cu un drag de viaţă ca la vârsta BAC-ului.
Într-o iarnă vrăjmaşă, la Constanţa, în faţa statuii îngheţate a lui Ovidiu, artistul mi-a recitat versuri din « Iarna la Tomis », cuprinsă în « Tristele » poetului : »În umbra cea de viţă un strugur nu s-ascunde/Nu fierbe mustul în căzile adânci… » Şi am băut o palincă , ca să combatem frigul.
Marele comedian s-a născut unde trebuie. Între viile de la Medgidia, Nicu- liţel, Sarica, Nazarcea, Babadag şi Murfatlar. Cu câte înzestrări artistice are, jur că individul poate prezida oricând o Federaţie Internaţională a Comediei.
Şi în viaţa de toate zilele, Jean are un haz nebun. Multe dintre poantele lui au devenit folclor, nu se mai ştie dacă toate îi aparţin şi nici nu mai are impor-
tanţă. Să vă zic câteva dintre ele. După un turneu în fosta URSS, el jucând în cuplu cu regretatul Gelu Manolache, l-am întrebat ce şi-a adus din marea ţară vecină ?« S-au luat lucruri frumoase ! » mi-a răspuns el. »Ce, dragă ? » « Mi-a luat mie ceasul, i-a luat lui Gelu, fâşul. S-au luat lucruri frumoase ».
Alt turneu, tot la sovietici, pe vremea când « Stalin şi poporul rus, multe rele ne-au adus ». La plecare, actorii noştri au fost conduşi la aeroport de tovarăşi de la partid, NKVD şi invers. Luându-şi rămas bun, gazdele au zis ca de obicei : »Mai poftiţi pe la noi » Jean a vorbit de pe scara avionului : « Vă poftim să veniţi şi voi, la noi, în România, dar nu toţi ! »
Într-o seară de vară, o vioară cânta…pe terasa hotelului « Perla » din Mamaia. La o masă, consumau, după o filmare, Amza, Bănică, Bibanul şi Jean. O ţigancă bătrână i-a îmbiat cu flori : « Flori, băieţi, luaţi, băieţi ! » A fost gonită de ceilalţi, dar Jean a scos o bacnotă de 25 de lei, bani mari pe atunci şi i-a dat femeii, fără să primească florile. « Ce faci, mă, ai înnebunit ? » au sărit ceilalţi. « E mama ! » a replicat Jean, mucalit. Nu era măsa, dar glume a meritat 25 de lei şi, iată, a făcut istorie.
Mai vreţi ? Mai am ! În anii lumină, trăiţi pe întuneric, pe scena Teatrului « Fantasio » (astăzi desfinţat în pofida vechimii şi notorietăţi sale, de către autorităţi imbecile) se monta un spectacol festiv în cinstea genialului nostru conducător, Ceaşcă, stejarul de la Scorniceşti şi cel mai iubit fiu. Pe fundalul scenei, trona după tipic, un tablou uriaş al « genialului ». Jean era şi el prin sală şi la un moment dat, s-a produs un scurt circuit şi s-a stins brusc lumina. Pe întuneric, regizorul a urlat cu groaza în suflet : « Alooo ! De unde s-.a stins lumina ? » Jean a arătat spre fundal şi a răspuns calm : « De la tablou ! »
Prin 1976, am scos o carte de umor, împreună cu un coleg şi prieten bun : Grigore Pop, tot redactor la TVR. Printre filele cărţii, mai toţi marii comici ne-au scris câte un cuvânt de apreciere sau glume despre noi. Invitat şi Jean a declarat şi s-a consemnat : « Dacă era să-mi spun verbal o părere despre autorii cărţii, aş fi făcut-o cu plăcere. Dar aşa…în scris, refuz, de teamă să nu le cadă în mână ! » Declaraţia a fost însoţită de o caricatură semnată Clenciu, pe care am păstrat-o.
Şi dacă, după tot ce am scris frumos despre el în această revistă, nu vine cu o canistră de vin de Dobrogea, mă duc peste el şi îi cânt ca la vodevilul din decembrie ’89 : »Noi de aicea nu plecăm, nu plecăm acasă, până când nu pui, Jenică, nişte vin pe masă ! »

Jur că nu mai vreau să am vreodată o zi neagră, ca asta! Astăzi am intrat și eu în doliu, alături de românii care l-au iubit din suflet pe acest om. Nu pentru că am avut șansa de a-l cunoaște, ci pentru că iubesc personajele cărora le-a dat viașă, personalitate, umor simpatic. Nu umor forțat, murdar și miștocar, care amuză în zilele noastre.

Nu mai vreau zile de genul ăsta, e prea mult!

Îmi place un băiat! Ce mă fac?

Înclinam să spun (enervată mai ales de faptul că s-au folosit de niște copii dulci), că este încă un filmuleț misogin despre femei. Dar este de fapt o povestioară simpatică, ca din viață. Îmi place tare mult de băiețel. Pot să fac o compunere? :)

Vezi mai multe din Funny pe 220.ro

ești tu

Te recunosc. Când deschid ochii speriată. Știu că tu ești cel care îmi mângâie fața. Un gând care mă liniștește. Te recunosc în copilul ce caută vântul bun care să-i înalțe zmeul negru. Zâmbetul curat al copilei este felul tău de a-ți cere iertare. Și te iert în fiecare zi. Ești în vântul care-mi atinge buzele. Timid. Nu insista! Dacă voi mai asculta vreodată un blues furios îmi voi aduce aminte de energia ta. Și de fericirea ta. Îți voi atinge, din când în când, corzile chitarelor, pentru a simți mângâierea ta fină. Și îmbrățișarile galbene. Dacă vreodată mă vor duce pașii în locuri.. voi înțelege. Poate voi mai trece pe lângă castele. Atunci voi ști că ești acolo. Vei vrea să îți auzi gândurile. Dacă vreodată voi mai bea apă rece o voi face pentru a-mi răcori ochii care vor să curgă. Și voi continua să te caut. În toate lucrurile și oamenii din jur. Pe care le-ai atins și care te-au cunoscut.

Te voi întreba în șoaptă aceleași cuvinte. Aș putea să-mi răspund eu pentru tine, dar nu. Va trebui să îmi arăți de fiecare dată. Voi fi furioasă de multe ori. Pe tine. Poate că voi nega lucruri. Aceleași lucruri de care mă îndoiam și înainte. Acum le voi nega pentru a-mi aduce aminte de furtunile noastre. Pentru că smulgeau toți copacii din rădăcini.

Dacă voi simți curajul de a-ți mai auzi vocea, atunci știu ce voi face. Voi privi cerul. Stelele. Care se vor alinia pentru tine.. Voi ști că m-ai sărutat, când voi simți amorțeala dulce. Atunci când închid ochii. Când îmi va fi cald. Când perna va fi moale și voi visa liniște. Voi fi însă două secunde, în fiecare nouă zi.. Fără tine

m-a mințit cerul?

Nu mai suport vremea asta. De câteva săptămâni mă stoarce de energie, în fiecare zi. Draga mea, am avut răbdare cu tine, am zis că na.. ai și tu zile proaste, ca orișicare. Ești posomorâtă, ai probleme, treaba ta. Da' gata, e prea mult! Și așa suntem destul de demoralizați. Ajunge. Hai ajută-te și ajută-ne măcar tu.

Simt o durere ascuțită în cap și mă cam clatin astăzi. Și lumea din jur vorbește cam tare. Sunt agitați. Chiar și atunci când nu vorbesc, le aud gândurile. Se ceartă continuu. Se încruntă.

Aș căuta un loc cald și galben, în care să mă pot întinde. Să văd sus un cer aproape alb, cu nori în forme. Vreau aer proaspăt și căpșuni dulci. Vreau să alerg cu tălpile goale. Și să mă odihnesc, înapoi în locul meu galben și moale. Până când voi găsi energia să mă întorc în prezent

Never forget U

Watcha thinking?
Did you miss me?




Pentru că astăzi mi-am adus aminte de prietenii din copilărie. De foștii colegi din școala generală. Cătălina (colega de bancă, cu care profesorii mă confundau câteodată, atât de bine semănam..) este de opt ani la Roma. Are o fetiță scumpă foc, care a împlinit șase luni. Ea m-a ajutat să aflu noutăți despre colegii noștri, care acum sunt prin lumea largă. Fetele s-au căsătorit, au copii, au meserii frumoase, sunt împlinite. Alin (cel mai zvăpăiat băiat din clasă) are acum un băiețel de trei anișori. În Italia s-au stabilit de mulți ani patru dintre colegii noștri. Alții au ajuns în America. Doar câțiva am mai rămas în țară. Și celor mai mulți le-am pierdut urma.. Din păcate, unul dintre noi nu mai e. Mishu..
Mă bucur atât de tare să aflu despre copiii de atunci, care acum au devenit oameni mari. Nu i-am uitat. Pe niciunul!

Avem concert !!!! Dați năvală!

Concertul se va întâmpla sâmbătă, nu duminică, deci este un motiv în plus de a ieși din casă. Și avem blues. O seară frumoasă cu Rares Totu, deja un obișnuit de-al casei!

De la Vio citire:

Stimate fagarashence si fagarasheni,

Banuiesc ca o parte din Dvs. nu cunosc prea bine cine este Raresh Totu. Am sa va fac un mic rezumat. S-a nascut la Cluj in 1965 si in frageda tinerete a cantat cu Semnal, Progresiv TM, Metrock, Compact. In 1987 a infiintat prima lui trupa: Trans Express, si in acelasi an a primit de la presa de specialitate titlul de "Cel mai bun chitarist rock" din Romania. Dupa 1990 a activat intens cu formatia respectiva in Ungaria iar in 1992 a primit titlul de "Cel mai bun chitarist rock" din Ungaria. Exista pe YouTube o inregistrare din 1991 cu Trans Express cantand in Budapesta in fata a mii de spectatori:



In 2003 Raresh a infiintat trupa Midnight Express, o mostra audio din aceasta perioada:



Ultimul proiect Raresh Totu este Rares Totu Blues X-perience, trupa ce va canta sambata, 22 mai, ora 21:30 la CoverClub Fagaras ! Cu aceasta formula:



Alaturi de Raresh vor fi alte doua nume de valoare din rock-ul romanesc: Paul Baciu (bas) si Lucian Cioarga (tobe), muzicieni ce au cantat printre altele cu formatiile Compact, Vama Veche, Sarmalele Reci, etc. plus doua tinere talente: Cosmin Farcas la orga Hammond si Alexandra Craescu solista vocala.



Un eveniment muzical ce nu poate fi ratat de amatorii de rock din Fagaras !!! Si aduceti si prietenii Dvs. !

vio & CoverClub

ps. Taxa de artist va fi ca de obicei modica: 10 lei pentru tineri si pensionari, 15 lei pentru cei cu averi mari.
pps. Alte informatii la 0721 547225
ppps. Sunt multzi ce striga in gura mare: "in orasul asta nu se intampla nimic!" ... dar atunci cand se intampla cate ceva nu participa ... ia lasatzi comoditatea excesiva la o parte si nu mai motivati absenta prin perioada de criza, hai sambata in Cover !!!

Copil născut în alimentara

Cum e și viața asta! Un tânăr deosebit sfârșește într-un mod cumplit, în timp ce un suflet nou vine pe lume așa..


O tânără de 19 ani din Făgăraş a adus pe lume, miercuri, un băieţel perfect sănătos într-un magazin din localitate. Personalul de pe Salvarea sosită la faţa locului a hotărât ca naşterea să aibă loc printre conserve pentru a nu pune în pericol viaţa copilului.

Anca Mircea (19 ani) le vindea narcise trecătorilor când au apucat-o durerile facerii. Când a simţit că e pe cale să nască, s-a refugiat în cel mai apropiat magazin.
„A intrat pe uşă cu o viteză de-am zis că-mi dărâmă tejgheaua. Era foarte speriată şi mă ruga s-o ajut să nu-i moară copilul. Era o fată slăbuţă, nici măcar nu i se vedea burta. Pe moment am crezut că glumeşte, dar m-a rugat să vin mai aproape şi mi-a arătat că i se rupsese apa, iar capul copilului era vizibil prin blugi. Era disperată să nu păţească ceva cel mic, şi îmi zicea: «Doamnă, ajută-mă să nasc pentru că nu vreau să-mi moară copilul». De panică nici nu reuşeam să-mi aduc aminte numărul de la Salvare. Am ţinut-o pe tânără de vorbă să nu i se facă rău şi o îndemnam să strângă de marginea vitrinei pentru că avea dureri", a povestit Elena Cristina Titilincu, vânzătoarea din magazinul alimentar.
Vânzătoarea a reuşit să sune la 112, iar când a ajuns ambulanţa, copilul era aproape tot ieşit în blugii mamei.

"Naşterea s-a produs în câteva secunde şi mama nici n-a avut timp să strige. Norocul ei a fost că era îmbrăcată în pantalon altfel copilul risca să-i cadă pe ciment, atât de rapid s-a produs totul", a spus Elena Titilincu.

Vrea să-i fie naşă

Femeia spune că au venit trei bărbaţi de la Ambulanţă care au zis că pun în pericol viaţa copilului dacă o scot pe femeie din magazin. Au întins-o pe jos, au scos copilul şi i-au tăiat cordonul ombilical. „L-au aspirat şi l-au înfăşat aici, în magazin. Consider că este o binecuvântare de la Dumnezeu că acest copil a venit pe lume tocmai în magazinul nostru. Sunt sigură că acest lucru ne va aduce noroc.

I-am spus fetei să nu mă uite pentru că vreau să botez copilul", a adăugat vânzătoarea. Anca Mircea şi bebeluşul au fost transportaţi la Maternitatea Spitalului Municipal Făgăraş, unde au primit tratament de specialitate. Medicii au luat măsuri ca naşterea în mediul nesteril să nu afecteze fătul.

„Tânăra a născut un băiat perfect sănătos, de 2,5 kilograme şi 48 de centimetri. Deşi are doar 19 ani, mama este la a doua sarcină. De aceea nu-mi explic de ce a fost luată prin surprindere şi de ce nu a fost la niciun control ginecologic pe durata sarcinii. Copilul este la incubator şi se află sub tratament pentru că a fost născut în afara spitalului şi este o procedură standard în astfel de cazuri", a declarat Camelia Obogeanu, medic specialist la Secţia de Neonatologie.

Nume de floare

Proaspăta mămică este încă în stare de şoc şi copleşită de emoţii. Deşi ştia că este în luna a noua, ea susţine că nu se aştepta să nască. ,,Nu aveam nicio durere. Până la ora 11.00 reuşisem să vând numai cinci bucheţele de narcise. Dintr-odată am simţit o durere puternică şi am intrat în magazin.

Copilul era deja între picioarele mele şi am simţit că nu mai aveam burtă. Naşterea a decurs foarte uşor, chiar mai uşor decât cea pe care am avut-o în maternitate cu primul copil. Sunt fericită că am un băieţel şi sper să fie cu noroc", a povestit Anca Mircea. Pentru că femeia vindea narcise înainte să nască, băiatul va fi botezat Narcis. (Alin Bujor, sursa: Adevărul, Click)

Rugăminte

Sper să nu devină un obicei ca la fiecare doi ani să mai moară câte un Alexandru! RIP!

Călcat de o maşină pe o trecere de pietoni din Mexic

Alexandru Irimie se afla în vacanţă împreună cu mai mulţi prieteni din Germania.Tânărul vroia să exploreze lumea, dar soarta a fost mult prea crudă cu el. A murit la doar 23 de ani şi a fost condus pe ultimul drum de sute de prieteni.

Tânărul a plecat vinerea trecută în excursie în Mexic şi în cea de-a doua zi a vacanţei a fost lovit de maşină.

Prietenii şi cunoscuţii lui Alexandru Irimie sunt în stare de şoc după ce au aflat că tânărul şi-a pierdut fulgerător viaţa. Sute de oameni au participat marţi la înmormântarea celui care era, doar cu câteva zile înainte, plin de viaţă şi energie.

,,Alex iubea muzica, era fascinat de chitară şi dornic să exploreze şi să călătorească. A absolvit Universitatea Tehnică din Munchen, una din cele mai bune din Europa, şi era masterand. Împreună cu doi prieteni germani a plecat în Mexic pentru că era fascinat de cultura mayaşă şi vroia să afle mai multe chiar la faţa locului. Când a ajuns l-a sunat pe tatăl său să îl asigure că totul este bine. La doar o zi distanţă părinţi au fost informaţi de consulul din Mexic de faptul că Alexandru se afla în comă", spune unul dintre prietenii tânărului.

Toţi cei care l-au cunoscut spun că soarta a fost mult prea crudă cu el. „E trist că la doar câţiva ani după ce am terminat liceul şi ne-am răspândit în toată lumea, ne-am reunit la mormântul lui Alexandru. Durerea este mare, pentru că realizăm cât de scurtă şi iluzorie este de fapt viaţa. Sperăm să îi putem ajuta pe părinţi lui Alex să treacă peste acest moment greu", spun prieteni lui Alexandu Irimie.

Loviţi în plin de o maşină

Camerele de supraveghere din Ciudad de Mexico au imortalizat ultimele clipe din viaţa tânărului şi a prietenilor lui. După ce s-a uitat pe o hartă, a trecut pe culoarea verde la o intersecţie şi a fost surprinşi de o Toyota condusă de o localnică de 52 de ani. Unul dintre germani a murit pe loc în urma impactului, iar Alexandru a suferit multiple fracturi, a intrat în comă şi a murit după câteva ore.
(Alin Bujor, sursa: Adevărul)

Blestem ! Nu, nu, nu e de rău!

Cât de perfect este să revezi filmele românești? Mai noi sau mai vechi. Eu încep cu Cuibul de Viespi, film din 1987, cu Tamara Buciuceanu, Coca Andronescu, Ileana Stana Ionescu, Ovidiu Iuliu Moldovan, Marin Moraru, Tora Vasilescu, Maria Ploae, Vasile Muraru, George Constantin, Mircea Albulescu, Alexandru Repan, Aimee Iacobescu etc. Adică toată spuma.. Chiar îmi era dor!

"N-am blestemat pe nimeni în viața mea și nici nu blestem.. Dar s-o-ngroape fără pantofi în picioare și fără basma pe cap. Maică Precistă și Sfântă Filoftee!"

Sunt atât de minunatele filmele noastre, încât vremea (și vremurile) asta furioasă care se anunță, nu mă va afecta nici măcar un strop.



Iubesc fiecare film în parte. Unele de tot, pentru tot. Altele pentru interpretarea și realismul personajelor, pentru imagine, pentru costume și decoruri, pentru poveste sau pentru umorul nostru negru. Dar fiecare film în parte este rupt din realitate. Chiar și cu înjurăturile alea pe care unii nu suportă să le audă spuse în gura mare, pe ecran.

"Nu e animal mai asemănător ca porcu'. Porcu' e fratele omului, Norico! Un porc e în stare să-și omoare fratele pentru o coajă de dovleac" - Terminus Paradis

"SIDA nu merge în România. La noi se moare de gripă" - Filantropica

"Profu', da tu nu mă lași, corect? Nu ești tu pretenar cu mine? Fii atent să-ți spun care-i mersu'. Dacă ăștia mă bulesc pe mine sau dacă tu-i lași să mă bulească sau pui botu'.. atunci eu nu te mai consider pretenar cu mine. Și-atunci eu vin la tine și te tai ca pe cremvuști, mă!" - Filantropica

"Am sânii mici și sunt nefericită" - Margo

"Hai, mănâncă coaje. E bună, reține alcoolu'... Ce te miri? Mănâncă și tu că e bună la ulcer!"

"Mergem cu Buicul sa vedem Mozambicul"

"Șampon aveți? haha..TUNDE!" - seria B.D :)

"Vă bag în paștele mamii voastre pe toți. Cu bolnavii mei fac ce vreau eu, nu ce vreți voi. Aici nu am de la cine primi lecții. Toți sunteți niște rahați și niște nulități. PORCILOR!" - Balanța :)

Maaami, how cute am I ?

Ok, eu m-am răcorit destul, aruncând veninul afară. Cum bine spunea cineva: "Modul de tratare a celor neproductivi, în mod direct, bătrani, persoane cu handicap, etc. este un indiciu al nivelului de dezvoltare a unei societăți".. nu pot face altceva, decât să mă resemnez că trăiesc aceste vremuri. Pentru încă puțin timp..

Lăsând în spate mizeria asta, mă pregătesc de uichend. Ceea ce vă urez cu drag și vouă. Scuturați-vă de noroi și sursum corda. Eu când vreau să mă binedispun de una singură, mă uit la astea.
Nu-ți vine să-i tot pupi?

Vezi mai multe din Funny pe 220.ro
Mutrițe de nota 10+

Vezi mai multe din Familie, casa, copii pe 220.ro
Eu am fost un copil pașnic, nefiresc de pașnic. Însă cea mai mare boacănă făcută de subsemnata, la vârsta presupusei inocențe a fost una chiar.. nevinovată. Aveam doi ani și mă cam feream de mâncare. Nu că acum s-ar fi schimbat situația cu mult. Și mama mi-a dat mere curățate de coajă, ca nu cumva copilul să se înece sau ceva.. Apoi a plecat în treaba ei, iar eu am rămas singurică în camera mea. Numa' bine! Pentru că de mică găseam soluții tâmpite de a scăpa de produsele mâncabile.. am crezut, probabil, în mintea mea, că dacă fac merele să dispară și de data asta.. voi scăpa de ceartă. Am ales să pictez unul dintre pereții camerei cu mere. Atâta le-am răzuit de zid, încât arătau într-adevăr mâncate. O operă artistică, făcută din fructe, pe toată lungimea peretului și până la jumătatea lui.. Cool, nu? Dacă nu aș fi primit muștruluiala aferentă.. poate că ajungeam un fel de Ju Duoqi, care a devenit celebră pentru tablourile realizate din leguminoase :)

Asta sunt eu, pe la 11 ani, cred. Adultul de lângă mine nu este tatăl meu. Și nici pisica nu era a mea. Nici apartamentul în care ne aflam. Doar piciu' ăla chel era proprietatea mea. Cipri, brody :)


Că tot vine 1 Iunie.. Și încă mai sunt copil!
Îmi doresc să avem cu toții un uichend fain. Și cald și liniștit. Tha-tha :)

Lumânări pentru bătrâni !

Țărișoara asta bolnavă se mai zbate puțin, înainte de a-și da sfârșitul obștesc. Bătrâni, mame disperate, profesori, medici, militari în rezervă își permit să-și strige în gura mare drepturile. Adică "fac gura mare", oameni ai puterii, ca să mă exprim în limbajul vostru.. Eu m-am gândit mai bine și am realizat că de fapt sunt de partea voastră. Și vin cu o propunere. Un nou pachet de măsuri anticriză, că de.. sună bine și poate bătrânii pun botul, mai știi?

Prăpădiții de bătrâni ai nimănui trebuie jumuliți cât se poate de mult. Că oricum nu mai au vlagă să protesteze. Ei acceptă orice, că oricum s-au obișnuit să ducă o viață de umilințe. Așa că: în cuantumul pensiei pe care o merită după zeci de ani de muncă pe plantație, nenorocițiilor să li se trimită într-un pachețel lumânări care emană parfum de hamburger. Americanii le-au inventat, deci tot de acolo ne vine salvarea. Bine, lumănârile-hamburger să le primească doar cei cu pensii mai mari, restul doar lumânări cu miros de ceai și unt. În felul ăsta bătrânii vor bifa trei chestii.. la care țin ei foarte mult, deși eu chiar nu-i înțeleg. Hrană, lumină, căldură. Corect? Buun. A, credeți că nu m-am gândit la apă? Păi dacă le trebuie la moși apă, să facă bine să-și miște oasele alea bolnave afară. Există fântâni artezeiene și cișmele, nu?

Vor și medicamente te pomeni! Ei, lasăți, că înainte când nu erau doctorii pe toate gardurile, cum trăiau și supraviețuiau? Cu ceaiuri din plante și te mai miri ce. Ar putea să învețe și ei ce a aia aromoterapie. "Aromoterapia poate fi folosită cu succes în boli de natură cardiovasculară, respiratorie, digestivă, endocrină." Păi ce vor mai mult?

Mai sunt și bătrâni fițoși, care sigur vor ridica pretenții. De socializare.. Aici trebuie, totuși, o mică investiție din partea dumneavostră. Cumpărați-l pe yoghinul ăla care a rezistat fără mâncare și băutură timp de 70 de ani. În felul acesta, dacă în zilele în care bătrânii noștri vor vrea să se adune la Centrele de Zi Pentru Vârstnici, le puteți oferi și un program artistic-educativ, în care indianul le va deschide și lor ochii spre adevărata viața curată și pașnică.

Ca să nu simtă în vreun moment lipsa vremurilor trecute, acordați-le doar lor dreptul de a merge la înmormântări. Lăsați-i pe ei să adune coliva, colacii și vinul care se dau la astfel de adunări. La câți oameni vor muri de foame, boală și mizerie.. vor avea cel puțin o dată la două zile, motiv de sărbătoare câmpenească. Păi ce viață vor duce.. vor fi de invidiat, vă spun!

Mai rămâne o problemă.. Dacă tot s-au rezolvat aspectele legate de lumină și căldură, atunci la ce le mai trebuie un apartament întreg sau garsoniera? Doar pentru patul în care dorm? Eu zic așa: să-și ia fiecare moș câte o saltea sub braț și să se mute în subsolurile de bloc. Că măcar acolo nu vor fi singuri. Pot împărți între ei mirosurile de mâncare emanate de lumânări, pot face schimb de colivă și colaci, pot bea un șpriț împreună. Și cu cât vor fi mai mulți bătrâni la un loc, cu atât își vor ține mai bine de cald pe tiomp de iarnă. Vor uita foarte repede de anii grei în care trebuiau să tragă de amărâții ăia de bani pentru a-și plăti întreținerea și toate cele..

Stimabililor, cercetați propunerea mea. Sunt sigură că vorbim același limbaj. Veți realiza că măsurile de mai sus reprezintă singura cale de a transforma traiul bătrânilor dintr-o corvoadă în iluzia unei vieți îndestulate. Poate așa vor putea închide și ei ochii, crezând, amărâții, că măcar nu au murit în mizerie. Cât de simplu este planul de salvare. Și cinic - o lumânare pentru fiecare bătrân!

Nu ne mai umiliți !

Cât mai au tembelii ăștia de gând să facă experimente cu viețile noastre?!?
Nesătuilor, nu vă ajunge ce-ați făcut din noi? Niște monștrii, care-și omoară frații pentru un petic de pământ, părinții pentru că nu ne-au dat 10 lei, copiii pentru că plâng de foame? Nu sunt și așa prea mulți bătrâni în stradă, bolnavi, nemâncați, murdari, agresați? Cât mai aveți de gând să vă mai jucați cu viețile noastre?

Președinte tembel ce ești, cum îți permiți tu să mă înveți pe mine sau pe mamele românce când trebuie să aibă copii? Noi nu avem dreptul ăsta? Numai doamnele cu bijuterii și Vuitoane? Cum îți permiți, măi tembelule, să zici așa ceva? "Pot să vă spun cu oarecare demnitate că dacă vrei să faci un copil, trebuie să ştii ce e aia, trebuie să-i poţi cumpăra pamperşi." Idiot diform ce ești! Tu și ăia care te-au votat și pe care i-ai prostit și cărora le râzi acum în nas.

Vrei să ne extermini? Să transformi țara asta amărâtă într-un mare lagăr?


Cine naiba m-a pus să fac facultate? Nu puteam să plec naibii, imediat după absolvirea liceului, afară? La muncă, domnule președinte, nu la ținut discursuri europarlamentare sau la făcut hăinuțe pentru păpușele. Aș fi fost cu totul alt om acum și aș fi trăit într-o lume mai demnă.

Nu blestem, dar îți transmit ceva: toată ura, toate lacrimile și adâncul ăsta sentiment de frustrare pe care ni le băgați pe gât zi de zi să vi se întoarcă înzecit. Să sufere părinții voștri, surorile, frații, soțiile și copiii! Pe atât de rău pe cât ne chinuiți acum pe noi, restul.. Jigodiile ca voi nu știu ce-i aia rușine și umilință. Tocmai de aceea trebuie să învățați, cândva! Că prea vă credeți zei.

Care este răspunsul preafericitului președinte la întrebarea "Ce ne oferiți dumneavoastră pentru un viitor? Nu un viitor bun, dar un viitor.." Același!


Și-acum râdeți cu gura până la urechi! Dacă mai puteți..

Uichend de catifea!

Nu știu cum se face, dar dacă în timpul săptămânii suntem ori scârbiți de problemele care apar pe parcurs, dezarmați sau doar plictisiți, uichendurile sunt din ce în ce mai bune. Și se merită să strângi din dinți cinci zile, pentru ca următoarele două să fie pline și nebune.

Fie că mergem pe munte, sau la "verișorii" noștri, Mangi și Cosmin, că ne întâlnim cu familia de la Cover sau facem sport în aer liber.. totul e ca o mini-vacanță. Pentru un capricorn lent, ca mine, poate fi un program puțin obositor și acesta. Dar e așa fain!

De ce țin să trec la jurnal în special uichendul ăsta? Pentru că:

- "verișorii" ne-au învățat un joc mișto, la care se pare că am mână bună și noroc cu caru'
- m-am încărcat de energie jucându-mă cu băieții lui Ghiță, în părculețul copiilor, două zile la rând. Și mai urmează..
- mi-am revăzut frățiorul, tot mai pletos și creț :)
- am mers la un concert exact pe sufletul meu

Concertul:

Motivul pentru care Alin mă tachinează mereu - "Ești rockeriță de catifea, n-am ce vorbi cu tine!". De fapt sunt jumi-juma. O gagică de catifea care, câteodată, are excese de rocăieli serioase. Dar nu cred că pot fi "introdusă" într-o categorie aparte. Nici nu-mi place chestia asta și mă cam scoate din sărite, sincer. Nu suntem produse într-un supermarket și nu cere nimeni să i se pună un preț, o etichetă, în funcție de conținut și ambalaj. Dar dacă sunt "de catifea", să zicem că accept chestia asta .. doar de la Alin. Aseară la concert nu m-a mai tachinat, dar zâmbea șmecherește când se uita la mine.

Ieri, i-am cunoscut pe băieții și catifelata Ana de la True Mind, din Brașov. Inițial, înregistrările pe care le-am ascultat pe net nu mi-au dat speranțe de un posibil concert reușit. De fapt nici nu știi la ce să te aștepți de la publicul din Făgă. Ce-i adevărat - au fost în ultima vreme tot felul de trupe de rock, dar cu stiluri diferite. Încă nu cred că ne-am dat seama care dintre ele este mai ușor de digerat aici.

Trupa a-nceput în super forță și a plăcut. Lăsând la o parte chestiile tehnice legate de sunet, aranjamentele pe care i le-au cerut lui Mike și care de fapt nu au fost cele mai fericite.. am încercat să ne concentrăm pe muzică. Cu toate că este un stil care mă îmbracă pe mine, am simțit, după primele trei piese, că deja este prea mult. Prea multă operă. Ana cântă excepțional, dar pentru mine a fost de-ajuns să aud chestia asta de câteva ori. De la un anumit moment, în capul meu toate melodiile sunau la fel. Și în timp ce tineretul din Doamna Stanca dădea din plete, eu mă gândeam în gândul meu cum o să ajung acasă și cum o să ascult numai Within Temptations, ca să îmi ling rănile. Și cum mă gândeam eu așa la Sharon Den Adel, la concertul de la Artmania din 2007 și la faptul că aș da orice numai să-i mai văd o dată live.. Ana mi-a aruncat drept în față un cover după Within. Mi-a venit să mușc din masă, reflectoare, microfon și să înghit tobele. De fericire, normal!

După momentul ăsta parcă am mai prins viață. Și au urmat câteva melodii care parcă sunau mai altfel. Mi-a plăcut un alt cover după "Vino Doamne" - Vali Sterian, mi-a mai plăcut Self Anthem și cel mai mult - melodia Apus. Coverul după Nightwish m-a cam lăsat rece. La fel ca și Nightwish, de fapt.. Mi-a plăcut foarte mult atitudinea Anei pe scenă. Chiar ziceau și băieții că este primul artist din Cover care a reușit atât de bine să comunice cu publicul. Păi normal, mai băieți, este femeie! Simte, nu face nimic mecanic, doar de amorul artei.

În afară de fițele mele de catifea, publicul chiar s-a lăsat prins de muzica True Mind. Cred că a fost unul dintre cele mai lejere, sincere și calde seri de concert din Cover. Contează enorm o prezență feminină pe scenă, zic eu.. Nouă ne-au plăcut toboșarul (normal!) și basistul. Congrats! Când vor reveni pentru a doua oară la Făgă, sperăm să fie și studenții acasă!

Un mare Bravo pentru Vio, a fost inspirat și de data asta.







Drăguț acest Vlad, nu?



Vio, care a descoperit frumusețea metal-ului :)


ROCK ON!
P.S. The Howling, Within Temptations. Unul dintre clipurile filmate în România, 2007.

Vezi mai multe video din Muzica

Și cel mai recent clip. Unde-i rocăiala? Nu știu, dar melodia și mesajul contează. Frumos tare! Nu are cum să nu te atingă așa ceva!


UTOPIA

The burning desire to live and roam free

It shines in the dark
And it grows within me

You’re holding my hand but you don't understand
So where I´m* going, you wont be in the end

I’m dreaming in colors
Of getting the chance
Dreaming of trying the perfect romance

The search of the door, to open your mind
In search of the cure of mankind
Help us, we're drowning
So closed up inside
Why does it rain, rain, rain down on utopia?
Why does it have to kill the ideal* of who we are?
Why does it rain, rain, rain down on utopia?
How will the lights die down, telling us who we are?

I'm searching for answers, not given for free
You're hurting inside, is there life within me?

You're holding my hand but you don't understand
taking the road all alone in the end*
I'm dreaming in colors, no boundaries are there

I'm dreaming the dream, and I'll sing to share
In search of the door, to open your mind
In search of the cure of mankind
Help us, we're drowning
So closed up inside
Why does it rain, rain, rain down on utopia
Why does it have to kill the ideal* of who we are?
Why does it rain, rain, rain, down on utopia?
And when the lights die down, telling us who we are

Why does it rain, rain, rain down on utopia
Why does it have to kill the ideal* of who we are?
Why does it rain, rain, rain down on utopia
And when the lights die down, telling us who we are
Why does it rain?

Lumea noastră perfectă

M-a întrebat cineva care este locul perfect pentru mine.. Adică un loc în care să-mi găsesc eu liniștea. Well.. Sunt atât de pretențioasă, încât dau impresia că ai mei părinți m-au crescut și educat total greșit.. pentru vremurile astea. M-am gândit relativ puțin la această întrebare și am reanalizat în gând toate aspectele care pot alcătui lumea noastră perfectă:

- un loc despre care am certitudinea că acolo aș duce viața tihnită la care visez
- un loc sănătos pentru o familie tânără, la început de drum
- un loc excelent pentru a educa și construi un copil bun
- un loc liber, aerisit, scăldat în natură
- cu oameni gospodari
- cu o comunitate sănătoasă
- activități comune
- serbări locale civilizate și de bun gust
- o regiune istorică, pe care să o descoperi puțin câte puțin, cu fiecare pas pe care-l faci
- castele fortificate de jur împrejur, cavaleri și domnițe
- pictori, arhitecți, sculptori - artiști, la tot pasul
- un loc pitoresc, care-ți permite să fii boem, fără a fii considerat depășit sau inadaptat
- un loc vizitat de turiști educați (îmi plac turiștii de genul acesta, pentru că nu sunt lacomi, nu merg repede, nu vorbesc în gura mare, nu râd bolnăvicios. Turiștii de aici sunt așezați, discreți, zâmbitori, politicoși. Diferențele între noi și ei nu sunt deloc măgulitoare. Majoritatea dintre aștia ai noștri merge în vacanță pentru a înfuleca trei farfurii de ciorbă, două grătare cu cartofi prăjiți, pentru a scuipa semințe în drumul spre alt restaurant și a găsi cea mai simpatică gazdă de terasă la care să bea cât e ziua de lungă bere roșie. Dar nu intru mai adânc în mocirla asta, pentru că oricum nu aș schimba nimic și până la urmă fiecare-și face vacanța după placul lui)

Crede cineva că lista este prea lungă iar pretențiile noastre prea mari? Nicidecum!

Noi visăm la acest loc, pe care chiar am avut plăcerea de a-l descoperi, în urmă cu ceva ani. Este situat în inima Alpilor. Pe mine muntele mă sperie, dar locul acesta despre care vorbesc este magnific. Refugiul îngerilor.. La poalele Mont Blanc-ului..

Nu-mi amintesc să mă fi întors acasă dintr-o vacanță și să vreau să povestesc apropiaților despre tot ce am văzut, simțit și trăit. Cu o viteză uluitoare, pentru că despre Regiunea Autonomă Aosta, Valle D'Aosta - Italia, nu poți să spui chestiile alea enervant de tâmpite care contează pentru români "cât costă mâncarea, băutura, ce baruri au, unde se poate merge la film, ce cluburi sunt" etc. STOP!

Trebuie să vezi cu ochii tăi ca să crezi cât de frumos este acolo. Iar după ce te-ai convins.. nu o să mai vrei să pleci. Noi am văzut regiunea în plină iarnă, dar mă gândesc că acum, când este cald.. este, poate, și de cinci ori mai frumos.

Vizitam castele fortificate, conace vechi, urcam pe stânci țuguiate, priveam în jos cu uimire și cu teamă, rămâneam uimiți de profesionalismul cu care orice monument arhitectural sau chiar străduță romană autentică sunt în primul rând respectate, apoi întreținute și promovate pentru turism. Ascultam cu atenție istoria fiecărui castel și îmi imaginam, ca un copil, ce forfotă trebuia să fie în fiecare dintre încăperile fastuoase. În camerele nobililor, împodobite cu obiecte pe măsură, în încăperile transformate în altare de credință, în bucătăriile imense în care să găteau cele mai gustoase bucate, pe holurile lungi și strâmte sau în curțile interioare. Nu aveam timp să realizăm că era prima oară când într-adevăr vedeam cu ochii noștri locul în care cu siguranță ar fi trebuit să ne naștem noi, în vremurile astea sau în altele, trecute. La un moment dat, aflați pe culoarele Fortificației din Bard care ofereau priveliștea zonei de undeva, foarte, foarte de sus, ne-am uitat unul la celălalt și ne-am spus din priviri că este un loc minunat, în care am vrea cu siguranță să trăim și noi. Apoi.. ne-am întristat adânc, pentru că urma să ne întoarcem, peste câteva zile, acasă. Urma să reintrăm în atmosfera românească. Să ne uitam cu milă la umila noastră Cetate, care zace pe același pat de ignorare. Urma însă să ne întoarcem cu o lecție învățată, de AȘA DA.

Imagini din Morgex, un fel de sătuc franco-italian, cu o comunitate de oameni a-ntâia





Cam așa arată căsuțele..




O imensitate de fortificație, superb pusă în valoare. S-au investit milioane de euro, probabil, pentru ca este pusă la punct la absolut toate nivelurile. Locația - pe o stâncă, la poalele căreia oamenii au niște căsute superbe. Pe care le împodobesc, în funcție de anotimp.. Câteva imagini..








Priveliște de deasupra zonei..


Așa arată fortificațiile din zonă. Înăuntru nu se putea filma sau fotografia.




Un conac cochet..




Clădirea asta imensă este Primăria Aosta, de fapt.


Aici.. alte castele și conace. Și Seba Iacubovici și Felyciti





Iarna, în orășelul Aosta



Și Alin..


Deci.. când spun că este un loc superb, chiar este. dacă vreodată aveți ocazia (și banii, pentru că este o stațiune destul de scumpă, chiar și pentru italieni), atunci mergeți cu încredere. Este o lume perfectă, lumea noastră..