Life is LIVE!

Trenul de noapte a oprit duminică în Făgăraș. Pentru a treia oară, în ultimul an. Artiștii au coborât pe peronul de la Cover Club cu zâmbetul larg. După 7 luni de la ultima reprezentație, Marcian Petrescu s-a întors la noi cu un nou prieten. Rareș Totu, cel mai nou membru. Un excelent chitarist care în cei 26 de ani de experiență a realizat lucruri serioase..

Făgărășenii.. Eu una nu înțeleg publicul din oraș. (De fapt care public?! Ăla care s-a obișnuit să meargă moca la Cetate, în august, să stea ca tâmpu' în fața scenei și să belească ochii la cântăcioșii de populară? Aceiași cântăcioși de populară care merg la toate "manifestările" (ăsta este un termen de coco, limbaj de lemn, folosit de jurnaliștii locali) comuniste! Ăia care se înghesuie ca animalele la mese, să mai bea și ei o bere cinstită și să mânce un mic ars? Ăia care cască gura la chiciurile de pe promenadă?). Măi oamenilor buni, ăștia suntem, că ne place sau nu. Într-o seară specială, pentru un eveniment deosebit, cum a fost cel de ieri, clubul a fost doar pe jumătate ocupat. Deci o mână de oameni. Din tot orașul ăsta mândru, în care cică sunt oameni cu pregătiri superioare, cu un grad de cultură anume, care mai și susțin în gura mare că sunt iubitori de muzică bună, de acest fel, cu.. mă lași? Au venit vreo 10-15 persoane din Victoria. Bravo lor! Iar din Făgă.. foarte puțini tineri! Bine, hai să acordăm circumstanțe atenuante.. Concertul a fost duminică, s-a nimerit să fie și zi de sărbătoare, a plouat toată ziua și a fost frig, iar publicul i-a mai văzut de două ori până acum la Cover. Hai să zicem. Dar e jenant! A, ca să nu mai zic că dacă s-a anunțat ora 20.00 pentru concert, unii făgărășenii mai ardeleni decât clujenii (ca să nu zic leneși).. s-au strâns abia la 22.00.. Oricum, pentru cei care au preferat să se delecteze cu La naiba, să poveștim sau SuperBingo.. ăsta e nivelu', n-ai ce face! Dar na.. nici eu nu m-aș duce la Sorinel Puștiu sau Hi-q, chiar dacă ar cânta în spatele blocului! Când o să se învețe ai noștri că dacă vrei să vezi un artist (dar ARTIST, nu vedetă!), să îl auzi cântând la câțiva pași mai departe de tine, dacă vrei să simți o atmosferă anume, să se lege o chimie aparte între tine și artistul respectiv.. atunci trebuie să scoți niște bănuți din buzunar? Da, artistul trebuie plătit!

Trec peste partea urâtă, pentru că de fapt atmosferă de la concert a fost tare faină. Am fost practic vreo 60 de oameni. Puțini, dar foarte buni, nu buni. S-a mai strecurat și un fitzos, că na.. sunt peste tot, dar făgărășenii s-au deschis și i-au făcut pe băieți să se simtă iar ca acasă. Marcian Petrescu ne-a destăinuit că locul acesta îi este foarte drag. A spus că localul este unul dintre cele mai bune din țară, iar făgărășenii (ăia foarte puțini, SUB 1%, aș spune eu) sunt de fiecare dată primitori, amabili și calzi cu ei. A zis că aici, de când coboară scările pentru a intra în club, se simte excelent. Marcian a vorbit cu publicul, a glumit, a povestit, a râs. Și glumele lui chiar nu le consider misogine! (Cine vrea să vadă ceva cu adevărat misogin - uitați-vă la Antichrist!) Iar când a cântat la muzicuțe (pentru că le schimbă în funcție de melodie) și voce, a făcut-o în 'nșpe ritmuri. Blues, country, rock & roll, jazz și ceva ce sună foarte fain - latino-blues! S-a cam jucat cu pulsul nostru când a trecut prin piese dansante, funny, apoi extrem de sensibile și tot așa. Muzici inspirate de la Sugar Blue, Sonny Boy Williamson, Carey Bell, Gary Moore, Charlie Musselwhite, Albert Collins, Johnny Cash. Ce mi-a plăcut extrem a fost momentul inspirat de COMPAY SECUNDO - Chan Chan (BUENA VISTA SOCIAL CLUB) și "Iubirea ta e ca un cancer".. Nu am înregistrare de la Marcian, dar am asta..



Iar când Rareș Totu a gâdilat puțin mai apăsat corzile chitării albe.. un mare WAW! Adrenalină curată :). Alin și-a atins Raiul.. Iar eu m-am convins că îmi plac bateriștii! Indiferent de cine este pe scenă, eu sunt atentă 75% din concert la toboșar. Aseară, privindu-l fix pe Costi mi-am adus aminte de Vali de la Fragmentarium, care bătea cu furie în tobele lui Mike și de super simpaticul și talentatul Boby de la Horizon Band (o trupă din Bulgaria, de care ne-am îndrăgostit noi doi în 2008).. :)

A fost o seară lungă, încheiată dimineața devreme.. Un motiv bun pentru a ne întâlni din nou și a cunoaște oameni noi și frumoși. Am cunoscut o doamnă deosebită, despre care sper ca Alin să scrie la un moment dat și în ziar. Vio, știi la cine mă refer.. Să știi că vreau să o revăd pe doamna! Neapărat! În primul rând pentru că este un om viu. Apoi, simt că dânsa îmi poate hrăni pofta de pământul rusesc..

În postul următor urmează poze!

Respect pentru mâna de oameni cu care am împărtășit trei ore de spectacol, culoare, veselie și ritmuri dulci!

În altă ordine de idei, astăzi aș fi vrut să fiu la București, pentru concertul Brendan Perry - DEAD CAN DANCE! Dar na.. nu le poți avea pe toate :(
Însă pot face asta..

Lioară, lioară, flori de primăvară!

Sărbătoarea de Florii de anul acesta nu a prins chiar cea mai frumoasă zi, încât să ieși din casă și să te bucuri de primăvară. Dar chiar și așa.. este o zi frumoasă doar pentru faptul că astăzi este ziua Lioarei mele. O floare de fată :)
Lioara mea este un om bun. Delicată, gingășă, sfioasă. Câteodată prea tristă..


Nici anul acesta nu suntem împreună în ziua de Florii, dar o vom sărbători peste câteva săptămâni, când vom fi destul de aproape și de ziua ei de naștere, 4 mai.

Lioara, astăzi ți-aș dărui Lioare

și Lioare

Floarea Lioara nu se găsește oriunde și oricând, iar boamboanele Lioara sunt preparate de o singură doamnă - Dana din București. Deloc întâmplător, doamna a spus că a ales acest nume pentru bomboane, pentru că i-a inspirat "delicatețe, drăgălășenie, dulceață și parfum de dragoste..". O fi cunoscut-o pe Lioara mea :). Doamnă, chiar nu bateți câmpii!

Lioara este și numele unui ansamblu folcloric al Casei Tineretului din Oradea. Dacă ai vreodată drum pe acolo.. Mai este și un cântec care-ți poartă numele. Iar "Tulnic și Lioara" (Gorge Coșbuc).. deja e clasică..

Lioara este și numele unui obicei bihorean, realizat în Duminica Tomii sau Paștele cel Mic, adică în a opta zi de la invierea Domnului. Ceremonialul începe în cimitir, pe morminte, motiv pentru care este numit și "Jocul pe morminte", după care este continuat pe ulițele satului și peste câmpuri. Obiceiul în sine este un dialog între membrele cetei de fete, împărtite inegal. Ele reprezintă "lumea de aici" și "lumea de dincolo". Tinerele fac schimb de ștergare și de colaci. În acest fel devin surate până la moarte.

Iubita, te îmbrățișăm, ne este tare dor de tine și te așteptăm să vii. Te!

Unde-i Stephane?

Trecând peste răutățile lui Alin, cum că "bărbații patinatori sunt gay".. (așa, și? care-i problema mea?), azi noapte m-am străduit să nu adorm, pentru că a început Campionatul Mondial de Patinaj Artistic de la Torino. Mă gândeam că intru iar în cantonament. Stephane Lambiel, Plushenko, Johnny Weir(d). Și când colo a trebuit să văd programul scurt al mult prea lăudatului Brian Joubert..

Deci nu îmi place. Nici Stephane, nici Evgheni și nici Weir(d) nu participă la campionat. Rusul trebuie să se refacă, pentru că starea fizică nu îi mai permite încă un concurs, americanu' a fost înlocuit în delegaţia americană de Adam Rippon, iar favoritul meu, Stephane, patinează pentru un show de televiziune THIN ICE.. No, urâtă treabă și asta :(

În familie!

În urmă cu un an ne-am strâns, din nou, aceiași - Ralux, Alin, Ghiță și Mike.. la Maternitate. A venit și mama lui Cillo tocmai din Italia. Am vorbit cu proaspăta mămică, i-am pus întrebări din cele mai curioase. Cum a fost, cum e, cum se simte, când vine acasă. După câteva zeci de minute, am înconjurat Maternitatea și ne-am postat la geam. Nu a durat mult până când mămica și-a luat băiețelul în brațe și ni l-a arătat pentru prima dată pe Filip! Un ghemotoc cuminte, care în sfârșit semăna puțin cu Ghiță. E, între timp transformările au devenit evidente. Și Filip s-a aruncat tot în partea mamei. Seamănă foarte bine cu David, fratele mai mare cu un anișor doar. Frumoși amândoi de îți vine să-i tot pupi. David nu mai suportă drăgălășeniile pentru că deja a crescut și are alte preocupări. Preferă să pupe el fetele acum! Filip(inezu') împlinește astăzi un anișor și îl vom sărbători sâmbătă. Îmi vine tot mai greu să-l port în brațe, pentru că domnișorul nostru a adunat deja 12 kilograme! Este cuminte și foarte serios, motiv pentru care este și mai drăgălaș. Îi plac telefoanele mobile, reclamele tv (la care se uită hipnotizat) și muzica de pe VH1 :). În altă ordine de idei, am aflat că Ancuța cea frumoasă mai așteaptă un bebe - o fetiță! Norocoaso ce ești :)

Aseară. Trupa s-a dunat în Cover, normal. Și ce e mai fain decât să ignori faptul că e miezul săptămânii? Apoi, chiar simțeam nevoia "să ne mai râdem" :)! Și am râs de ne-au durut fălcile. Duetul de stand-up comedy Brigada 2 pe Trei înseamă Sorin Pârcălab, 30 de ani și Flavius Kocsis, 28 de ani. Băieții sunt din Caraș-Severin respectiv Harghita, dar s-a dus vorba că sunt timișoreni.. E, amănunte.. Oricum, băieții ne-au plăcut foarte mult, sunt extrem de simpatici și au un umor.. na.. ca de stand up. Mie una mi-au plăcut mult mai mult decât Gladiatorii! Șoul lor ajunge astăzi la Oradea, vineri la Sebeș, duminică la Sfântul Gheorghe. Luni, 29 martie vor ajunge și la Brașov (Dean's Pub), iar marți, 30 martie urmează Sibiul, la Club Capital. Un show de comedie fain :)

Șoul a fost un prilej tocmai bun pentru întâlnirea cu trupa. Ne-am mai pus ordine în gânduri, ne-am făcut ceva planuri legate de următoarele concerte și de excursiile de haiducie. DECI, duminică avem Marcian Petrescu (tot un capricorn născut pe 1 ianuarie) și Trenul de Noapte, cu Rareș Totu la chitară, nu oricum!

Puțin mai încolo de Paști, vine partea cea mai tare. Băieții de la TROOPER vin la Făgă, pentru câteva zile. Iar pentru concertul lor din Cover mai vine cineva. Va ieși un jam session superb, dar nu dezvălui încă nimic :). Dacă intrați pe rgc, atunci veți afla..

Apoi, cu ajutorul lui George Moldovan ne străduim să aducem în Cover trupa KUMM. Însă toate la timpul lor :). Poate, mai încolo, o să mi se împlinească și dorința mea. Să văd Gândul Mâței la Făgă..

Insist din nou și vă chem pe cât mai mulți duminică, la Cover Club! Haideți că se poate!

P.S. Să nu uit! Vio: "Bine că nu avem paparazii prin preajmă în seara asta" :))

:)

Astăzi este ziua perfectă pentru Anggun, cea mai frumoasă pământeancă, în opinia mea creață..

Facebook :)

Eram prin spital.. Mă durea capu de mă urcam pe pereți.. Și ghici cine îmi taie calea? Fostul director, Mircea Grapă.. Mă gândesc cum să fac ca să mă ierte pentru articolu' ăla.. Dau un search pe Facebook.. Umblu la profil.. Cică iubește banii. Zic așa ca pentru el.. Bă, de-ar avea lumea bani să dea peste tot mită.. M-a luat în brațe, m-a pupat, mi-a dat voie să intru în spital dacă Doamne-ferește voi avea nevoie odată.. Ne-am împrietenit și pe facebook. Ce tare!

Eram prin primărie, cu treburi.. Și ghici cine apare ca o zână din povești? Aia blondă cu fuste scurte.. Mă gândesc cum naiba să fac să mă bag în seamă cu ea.. Caut repede pe Facebook Florina Opriș.. Cică îi plac chestiile hard.. Zic.. Ce-ar merge un bj într-un birou de sus!.. Mă aude.. Băi, și-mi scoate agenda din geantă.. Îmi flutură prin fața ochilor niște nume și numere de telefon.. Mă umilește, ce mai!.. Și uite-așa ne-am împrietenit și pe Facebook!.. Foarte tare, frate!

M-am dus la biserică.. Mă rugam pentru iertarea păcatelor.. Și ghici cine iese din altar? Protopopul Ciocan!.. Îmi spun că el ar putea grăbi procesul de iertare, punând o vorbă bună sus.. Intru rapid de tot pe Facebook.. Poza i-a lui, deci el e.. Caut la profil.. Zice că îi plac legăturile primejdioase.. Și încep să mă rog cu voce tare.. "Dă, Doamne, ani mulți tătucului Căncescu, gând curat de construire a încă vreo 3-4 biserici la Făgăraș, pune Doamne câte doi preoți să slujească la o singură biserică, mărește Doamne taxele bisericești și prețul locurilor de veci,că doar 40 de milioane pentru un mormânt este atât de puțin! Te rog Doamne să uiți de osemintele eroilor care zac sub beton, în sensul giratoriu. Și o ultimă dorință.. Pentru slava ta veșnică, dă-i gând, Doamne, protopopului Ciocan să înalțe încă puțin Catedrala și să o poleiască integral cu AOR!"... Frateee, și începe Ciocan să-mi promită că va citi pomelnice pentru mine toată viața lui și că mîine, cam pe la ora 13.00 voi fi curată de păcate, ca lacrima. Și uite-așa ne-am împrietenit și pe Facebook.. Ce cul!

Tu cu cine te-ai mai împrietenit pe Facebook?

Dacă nu s-a înțeles de la început, această postare este un PAMFLET și trebuie tratată ca atare!

Ordinul e ordin, s-a-nțeles?

CoverClub & Friends are placerea sa va invite la o seara exceptionala de blues live cu Marcian Petrescu si Trenul de noapte, duminica 28 martie 2010, ora 20:00 !

"Trenul de noapte" are acum un nou chitarist, unul din cele mai "tari" nume de pe scena bluesului romanesc: Rares Totu ! Cei ce nu-l cunosc ar putea sa intre pe Net pe site-ul acestuia.

Nu ratati aceasta ocazie, garantez satisfactii spirituale majore ! Si sa nu va aud ca e criza si ca ... !!!

O sa revin cu noi informatii la mijlocul saptamanii.

Toate cele bune.
Vio & CoverClub

Obsesia de astăzi!

Pentru că voi ajunge curând acolo unde simt nevoia să fiu, măcar câteva zile..

Matei!

Astăzi s-a născut Matei Ramba, bebelu' Laurei și al lui Adi. Așteptăm să ne cunoaștem în sfârșit! :)
Și să-l întrebăm cum arată Doamne-Doamne, pentru că noi am cam uitat.. Mersi, Mădă ;)

Well, fuck you very much!

În cei 26 de anișori ai mei, am avut norocul de a întâlni câțiva oameni frumoși. Oameni valoroși prin calități și prin realizări. Sunt oameni care mai întâi au lăsat o identitate și o familie în urmă. Au muncit până au uitat de ei, au dormit înghețați, au primit palme și șuturi nemeritate. Și-au îndesat lacrimile și suferința într-un colț de geamantam vechi și găurit, ani la rând. Unii s-au pierdut pe drum și foarte puțini s-au întors. Trecuți prin foc, s-au curățat de toate relele.. Dar s-au întors și au împărtășit celor care au avut urechi să audă.. Sunt oameni simpli, modești. Oameni care atunci când primesc un prieten nu dau mâna bărbătește, ci îmbrățișează. Puțini, foarte puțini!

Nu sunt o femeiușcă superficială, care să aprecieze listele de călătorii ale celuilalt, trasul în chip în te miri ce baruri sau statui de pe vreo stradă celebră din orașul X, țara Y. Nu mă dă pe spate lista de facultăți, studii, mastere, diplome. Nu sunt de neglijat, dar nu asta rămâne în urma ta. Nu asta te definește ca om, ca persoană. Fii om, fii uman! Nu te aștepta ca oamenii pe care îi întâlnești sau îi revezi să îți înșire covor roșu la picioare, să alerge spre tine cu trandafiri între dinți doar pentru că ai cu 5 diplome mai mult decât ei. Sau că ai venit "din afară" și automat ești cu 10 clase peste muritorii de rând. Acum mă cenzurez, dar ar urma niște foarte multe rânduri pline de scârbă, la adresa celor care sunt convinși ca propria lor existență este motivul pentru care ar merita "să se pună pe hartă și Făgărașul" ?!

Nu se înțelege nimic și nici nu este ăsta scopul. Trebuia să o scriu, ca o formă de terapie, ca să-mi scot gândul ăsta furios din minte.

Sunt dezamăgită pentru că am crezut, ca un copil naiv ce sunt de multe ori, că un fost coleg s-ar bucura de reântâlnire..

Te iubesc?

Cineva mi-a spus că mă iubește, după zeci de ani.. Nu mi-a spus, mi-a scris de fapt. Și m-am blocat. Am înghețat. Nu am știut cum să reacționez. Mi-au revenit imagini. S-au amestecat cu discuții, certuri, tensiuni. Cu vorbe grele și priviri tăioase. Și în gând m-am întrebat "De ce mă iubești? De ce nu mi-ai spus-o niciodată astfel încât să pot reține imaginea asta? Să te văd în fața ochilor când îmi spui că mă iubești. De ce mi-ai scris-o? Și de ce acum, în momentul ăsta? Ce impuls, de unde a venit? Oare nu m-ai iubit și până acum?".

Apoi m-am întrebat pe mine. "Tu iubești? I-ai spus asta vreodată?"

Am răspuns ca o proastă. ":)"

Mai am încă mult de învățat! Și vindecat..

Amintiri din trecut..

Nu durează mult. Câteva secunde sau zeci de secunde. Parcă ți se deschid ochii dintr-o dată. Mie mi se opresc motorașele și încerc să trag de secundele alea mult. Pentru că îmi place sentimentul. Nu mă sperie, chiar îmi place! Mă uit atentă în jur, încerc să rețin fețe de oameni, obiecte, stări. Cât mai mult. Este acea senzație de déjà vu. Și neapărat povestesc celui de lângă mine că l-am trăit iar. În sinea mea mă întreb ce trebuie de fapt să rețin din experiența asta. Ce nu am zis bine, ce am greșit, ce gest a declanțat click-ul. Sau care este de fapt mesajul? Dacă nu notez undeva ce senzație am avut, ce mi-am reamintit sau retrăit.. atunci uit. Așa că, de acum înainte, mă voi reîntoarce la postul ăsta, pentru a scrie despre momentul respectiv.

Ultima dată am retrăit momentul în care Alin s-a ridicat de la masă în timp ce mânca și a început să danseze și să cânte. Nu am reținut melodia. Eu citeam un ziar, dar m-am oprit să mă uit la el. Am început să râd pentru că era ca un copil fericit și nerăbdător să facă un anumit lucru, dar nu știu ce. I-am spus: "Alin, asta s-a mai întâmplat!". El mi-a răspuns "Și s-a mai întâmplat și asta?". A venit lângă mine și m-a pupat pe frunte. Mi-am dat seama că și momentul ăsta s-a întâmplat exact la fel. Aceleași vorbe, aceleași gesturi. Și am râs iar. Apoi s-a terminat. A fost acum vreo 3 săptămâni.

Penultima dată s-a întâmplat în Cover, anul trecut, în august. Unul dintre băieții din trupa Kronik mi s-a părut extrem de cunoscut. Am povestit și parcă îl știam bine, bine de undeva. La un moment dat a spus ceva ce a declanșat click-ul. Aceeași discuție, într-un loc la fel de slab iluminat. În drum spre casă i-am povestit lui Alin. Ciudat! Și el a avut aceeași impresie puternică cum că îl cunoaște bine de undeva.

Mi s-a întâmplat de destule ori ca visele pe care le-am avut cu ani în urmă să se împlinească întocmai. Nu genul ăla de vis, privit ca un ideal, ca o dorință.
Secvența pe care am visat-o la un moment dat ajung să o trăiesc în viața reală. Aceleași persoane, același loc, aceeași discuție, aceeași stare. Incredibil, mă dă pe spate! Au fost vise care sub ochii mei au devenit realitate. Nu mi se pare puțin lucru!

Déjà vu. Unii îl consideră o consecință a vieților anterioare, iar alții sunt de părere că senzația este transmisă spre memorie chiar cu o secundă inainte de a deveni constientă. Că sunt amintiri, vise sau reflecţii.. cine știe cu adevărat? Important este că se întâmplă! Am zis :)

"Ceva dulce!"

Așa ceream părinților când eram mică. Bine, așa cer și acum când simt nevoia de a-mi îndulci limba veninoasă. Numai că singurele "dulciuri" pe care le mai gust câteodată sunt dulceața, compotul de ananas, iaurtul de fructe și din când în când câte o bucățică de ciocolată. Doar amăruie. Nici când eram copil nu mă puteam atinge de prăjituri, checuri, cozonac sau tort. Nici măcar înghețata sau vata pe băț nu mă tentau. Dar mai nou am descoperit că îmi plac torturile. Nu să le mănânc! Să văd "how is made"!

Tot pe D. Travel&Living, a început acum o săptămână un nou show - serial documentar. Se numește Cake Boss. În fiecare episod "regele cofetarilor" din America, Buddy Valastro creează torturi speciale, pentru ocazii speciale. Primește și comenzi pe măsură, pe care le onorează excepțional. Cam așa:










Mi-am dorit și eu la un moment dat un tort special, făcut numai și numai din vișine. Cu cinci etaje, îmbrăcate în ciocolată neagră. Și o fundă mare, vișinie și comestibilă. Când spuneam cuiva ce-mi doresc, mă făcea să mă simt ca Alice în Țara Minunilor. "Visezi, nu se poate face așa ceva. Unde te crezi?". Pariu că pentru Buddy & familia ar fi fost "a piece of cake"?

Lady before Gaga :)

De fapt asta este prima apariție a lui Stefanni Germanota (Lady Gaga) la MTV. Way before!

"O prea mare iubire ucide!"

Când îmi aduc aminte de balet las capul în jos și închid ochii. Văd o fetiță prea slăbuță, îmbrăcată în tutu alb, cu degetele strâns prinse în poante. Văd un copil fascinat de muzica clasică. Sute de discuri de vinil împrăștiate pe jos, în camera părinților, pe care le asculta în liniște. Ani la rând. Vedea cu ochii minții pădurile, lacul, simțea adierea vântului în păr, atingea cu degetele ei de copil lebăda aceea.

Avea doar 3 ani când a intrat în sala de balet. O sală lungă și spațioasă, oglinzi mari până în tavan, barele de lemn bine înfipte în perete. Nu o interesează persoanele din jurul ei și nici nu așteaptă îndrumările profesoarei de balet. Începe singură exercițiile de încălzire. În câteva minute începe și lecția. Profesoara de pian atinge clapele și dă tonul, iar profesoara de balet coordonează ritmul mișcărilor. Din momentul acela nu mai e copil, nu are voie. Mișcările necontrolate și neatenția ar putea s-o dea de gol că are doar un pumn de ani. Ea știe că poate executa perfect chiar și un banal grand plié. Grație! Doar asta e în gândul ei. Orice mișcare sau gest trebuie să îl simtă, să îl gândească. Spatele, piciorul, poziția mâinii, capul, bărbia, ochii.. Dacă ceva nu se leagă, trebuie să înceapă de la zero. Și așa ceva nu își poate permite. Atunci când greșește își mușcă buzele și răsuflă greu. Reia tot. De la începutul începutului. Dar îi place atât de mult scârțâitul podelei de lemn sub picioarele ei.. încât ar dansa fără întrerupere.

La sală este cea mai scundă dintre toate fetele și din când în când suferă că nu are picioarele mai lungi. Este convinsă că arabesque-l ei nu este perfect, tocmai din cauza picioarelor prea scurte. Pasiunea ei înseamnă o luptă. Lupta cu ea, cu durerea, cu legile naturii. Simte că acesta este harul ei și are o îndârjire în suflet..

Lecția de balet a trecut prea repede și nu vrea în ruptul capului să plece. Îi aude afară pe părinți cum așteaptă. Un foșnăit de haine și pași grei, de oameni mari. Parcă vede cum trebuie să dea jos poantele din picioare și să redevină copil. Îi e ciudă. Fuge și se ascunde sub pian, se lipește de picioarele profesoarei de muzică. Și repetă în gând că nu vrea să plece!

Acasă repetă și iar repetă. Îi place să nu fie cineva în jurul ei.

Trec 10 ani, spectacole, reprezentații, muncă, muzică, muzică și iar muzică, pian. Între timp se îndrăgostește de o vioară vișinie, pe care nu o va primi însă niciodată.. Și își dorește tot mai mult și mai mult să danseze. Deja spectacolele pentru vârsta ei i se par prea ușoare și banale, prea copilărești. Nu mai are ce învăța pentru anii ei. Nici nu mai merge la repetiții pentru că știe programele pe dinafară. Profesoara de balet o cheamă înainte cu o oră de spectacol, fără nicio repetiție. Intră prima pe scenă. Bunicul ei o aplaudă din sală și o strânge în brațe când iese din culise. Cu toate că își dorește cu ardoare să facă următorul pas - Școala Populară de Arte de la Cluj - nu i se dă voie.

Cineva i-a smuls o aripă, asta a simțit. O simt cu toată forța mea și acum, când mă apropii de 30 de ani. Au rămas amintirile și trebuie să mă mulțumesc cu ele. Practic, niște poze alb negru, opincuțele din pânză pe carton, o pereche albă și cealaltă roșie, potrivite acelei rochii speciale.. Acum, o singură persoană îmi mai spune "Bobocica". Profesoara de pian, domnișoara Mona Capătă, fiica celebrului pictor făgărășean, Mircea Capătă. Profesoara de balet, doamna Ida a decedat când eu eram elevă în clasa a XII-a. Cu câteva luni înainte să se stingă ne-am întâlnit în fața Colegiului Radu Negru. Am oprit-o și am îmbrățișat-o. S-a uitat la mine încurcată.. "Doamna Ida, sunt eu, Bobocica!". "Bobo, tu ești"?. S-a uitat la mine din cap până în picioare și nu-i venea să creadă că de fapt crescusem. Nu mă mai văzuse de doar 5 ani, pentru că se mutase la Sibiu, orașul ei natal. Era la fel de frumoasă și grațioasă în gesturi și vorbire, cu toate că anii se strânseseră. Păr blond, prins chic, ochi mari și albaștri, un fel vrăjit de a vorbi. Un zâmbet cald, de mamă.I-am povestit, mi-a povestit.. Mi-a dat un sfat anume.. Este înmormântată la Sibiu. Nu am fost vreodată la mormântul dânsei, pentru că nu știu unde este, dar îmi doresc să aflu. Doamna Ida a fost modelul meu..

Aparent fără legătură.. O fostă mare balerină româncă, Irinel Liciu (Lia Silvia Voicu), și-a pus capăt zilelor, înghițind medicamente. S-a sinucis la câteva ore după ce soțul ei, Ştefan Augustin Doinaş (Ştefan Popa), a decedat în noaptea de 24 spre 25 mai 2002, la Spitalul Fundeni din Bucureşti, în urma unui infarct. Balerina a lăsat un bilet: "Domnul meu şi Dumnezeul meu, iartă-mă! Doinaş, dulcele meu, o prea mare iubire ucide". O balerină care a renunțat la viața ei în favoarea iubirii. O iubire care i-a adus inevitabil sfârșitul.

What dreams may come

Sunt curioasă care sunt filmele voastre de suflet. Nu toată lista, ar fi prea mult. Dar să zicem doar primele 3. Filmele care te-au lovit, te-au atins sau ți-au dat un impuls anume de a face un anumit lucru. Chiar de a-ți suna un părinte, un prieten sau iubit, dacă nu.. chiar alte fapte mai mărețe.

De ce întreb chestia asta? Pentru că cel mai recent film bun pe care l-am văzut a fost Precious. Și e păcat. Timp liber mai am deocamdată așa că vreau să văd sau să revăd filme de suflet.

Primlele 3 filme ale mele ar fi așa:

1. The Pianist (2002), regia Roman Polanski.

Bazat pe memoriile pianistului W. Szpillmann, filmul este povestea adevărată a unui strălucit pianist polonez, care, din cauza originii sale evreieşti este forţat ca pe timpul ocupaţiei naziste a Poloniei să ducă o viaţă de fugar, pentru a scăpa de deportare.
Nici nu mai vreau să văd alte roluri ale lui Adrien Brody, pentru că eu așa vreau să îl știu, exact ca în acest film. L-am urmărit cu sufletul mic și mi-a stat inima în loc de spaimă, atunci când ofiţerul german l-a găsit ascuns în casă. Îl recomand oricând.. dar nu oricui!


2. What dreams may come (1998), regia Vincert Wart! Iubire - moarte - iubire dincolo de moarte.. Și Robin Williams. Cred cu tărie că o iubire adevărată supraviețuiește morții fizice. Cred la fel de tare în reîncarnare și în regăsirea celuilalt. Apoi, credința mea este că raiul și iadul și le creează fiecare, în funcție de gândurile, faptele, experienţele trăite în timpul vieţii. Idee transpusă excepțional în acest film.
În clipul de mai jos.. "Somewhere", de la trupa mea de suflet, Within Temptations :)


3. Tot un film biografic - La vie en rose (2007), regia Olivier Dahan. Frânturi deloc roz din viața lui Edith Piaf. Magnifique!


4. Al patrulea film.. A apărut exact în momentul potrivit pentru mine și mi-a dat impulsul de a căuta și mai setos ceea ce mă interesa. Este Stigmata (1999), regizat de Rupert Wainwright. "How's your faith these days, Father?"


În materie de filme care mă binedispun, adică filme de comedie.. mă întorc iar în timp. Cu mult. Întrucât comediile de azi, gen Borat.. sau filme cu teenagers.. nu mă amuză. So, filmul la care am râs și am râs și iar am râs până când m-au luat durerile de burtă și a trebuit să ies din cameră a fost THE PARTY (1968), regizat de Blake Edwards. Peter Sellers este atât de naiv și încurcă-lume, încât i-a ieșit un rol demențial. Cea mai bună comedie ever, zic eu.


Aștept și alte propuneri de filme de acest gen. Chiar sunt curioasă! :)

Fragmentarium. Urmează Trooper

Cred că băieții, la fel ca și noi, au avut ceva emoții legate de primul lor concert în Cover. Pentru că la Făgăraș nu te aștepți să găsești, în perioada asta, prea mulți iubitori de progresiv. A fost puțin dificil să îi găsești și pe iubitorii de jazz sau blues, dar până la urmă Vio Morărescu i-a mobilizat și încă foarte bine. Acum a fost rândul lui Alin..

Băieții, Eniko și Ana au sosit la Făgăraș în jurul orei 12.00. La Fifth le-a plăcut tare mult. Și-au tras sufletul, eu am cam necăjit-o puțin pe Eni, ne-am povestit și am mers în Cover, pentru probe. Nu are rost să mai insist pe faptul că "așa ceva ne-ar trebui și la Sibiu". Bordi, sunetistul trupei și sunetist la Teatrul Radu Stanca a fost dat pe spate. De aparatură și de profesionismul lui Mike. Toată ziua au fost ca frații, nedespărțiți :)
Aici se vede doar Mike, dar Bordi este lângă el, în ceață puțin..

Vali, toboșarul a avut grijă să profite din plin de tobe. Știi cum e copilul care își ține în brațe după multe zile, jucăria preferată? Ei, Vali "ne-a bătut" de ne-a surzit! Și am aflat că și el, ca și subsemnata și Vio M., este Capricorn veritabil. Noi pe 1 ianuarie, iar Vali pe 4 ianuarie. Dar nu spun anul. Oricum, cam multe asemănări între noi :) El este Vali!


Alex este "domn' profesor", iar Tudor.. este îndrăgostit de Ana :)! Sunt foarte frumoși! Ana Miu este autoarea pozelor, să fie clar!
Alex, lead guitar și vocal

Și Tudor, bas

Ana :)

Pe 6 martie, primii spectatori au fost sibienii. Au venit cu vreo 3 ore înainte de concert. Fanii și suporterii Fragmentarium au salutat băieții, s-au mai pozat, au mai povestit și ne-au admirat clubul. Iar noi am început să trepidăm. "Unde-s oamenii, de ce nu vin la ora asta? Ar fi trebuit să fie aici!". Normal că așa s-a întâmplat și la concertul ăsta. Făgărășenii se mișcă așa de greu, așa de încet, de-ți vine să te tot arunci în gol. dar au venit și au venit chiar bine. La un moment dat nu mai erau locuri în club și a trebuit să improvizăm. Din păcate publicul din Făgă pentru progresiv este acum în București, Timișoara sau Cluj. La următorul concert Fragmentarium sperăm să fie acasă.

Sandu! Ei, Sandu iar a fost cel care m-a liniștit. În seara concertului lor chiar. De parcă nu avea altceva mai bun de făcut :). Asta e, cred că ar fi un psiholog foarte bun! Și pentru că Sandu împlinise o vârstă, Eni și Alin i-au făcut surpriza. Înainte de ultima melodie din concert a primit pe scenă un tort frumos, cu fructe. Luat de la Happy Pie. Și i-am cântat La Mulți Ani. Nu avem poze de la momentul respectiv :(


Nu am uitat de Vio! Ne place să îl vedem entuziasmat! Și chiar i-au plăcut băieții. A vrut să îi vadă și la probe, a venit! A vrut să îi vadă și în concert, a venit. Și nu singur. Cei mai activi făgărășeni au fost prietenii lui Vio! Chiar au mai cerut melodii după concert. E fenomenal și chiar este nevoie de oameni ca el. Pentru mine și Alin, Vio este un model de AȘA DA:)



Sorry pentru cei care nu au venit la concert! Data viitoare nu mai iertăm pe nimeni :)
Apropos de data viitoare. Curând, foarte curând, la Cover va concerta TROOPER! Și băieții vor sta la Făgă 2 zile mari și late. Apăi să te ții!

Later edit:
Poze de la Vio! 10x!

Antichrist

Mi-a fost recomandat, dar eu nu fac greșeala asta de a da mai departe o imagine bolnavă, depresivă și extremă despre Bine (Eden) și Rău (Iad). Despre natura omului, despre femeie. Despre ce se întâmplă în mintea unei femei atunci când suferă o traumă și unde poate duce nebunia ei!

Psihologie inversă de clasa a II-a, deci cred că cineva din cei care citesc postul tot va trage până la urmă cu ochiul.. măcar la trailer. Filmul Antichrist (2009) este cel mai odios film pe care l-am văzut. Asta pentru că am refuzat "Cannibal Holocaust", sau alte pelicule de acest gen, deci nu mă pot pronunța care dintre ele este mai evil. Ba nu, greșesc! Unul dintre filmele mele preferate este A Clockwork Orange - Kubrik, dar este din altă lume..

So, nu scenele care vor să impresioneze m-au șocat. Cum ar fi copilul care moare în momentul în care mama lui are orgasm, căprioara care păstrează în ea un pui avortat, vulturul care rupe din pradă, ejaculare cu sânge, clitoris tăiat sau sex sălbatic, de oameni bolnavi, folosit ca terapie, dezvăluirea faptului că de fapt mama vede copilul care se îndreaptă spre geam, dar nu se oprește din sex.

Ciudat, dar pe mine, care mă șochez la nimicuri, scenele asta m-au făcut să râd. Parcă cereau un strigăt disperat de atenție. "Hai, șocați-vă, ieșiți din cinematograf, faceți-vă cruce!". Da mă lași?!

Un film MISOGIN, o eroare. Femeia este vinovată de apariția răului sau mai extrem decât atât.. este chiar Antichristul, sau cel puțin aliata lui - de altfel o idee bine conturată în povestea religiei. Iar soțul, bărbatul, este Binele, Christ, care vrea să îi elibereze sufletul.

Normal că a atras reacții extreme, că doar tot ce e ieșit din comun, e mai nou artă, e o viziune superioară. Iar dacă e vorba despre specialul și excepționalul regizor Lars von Trier.. atunci toată lumea se închină, pentru că este un zeu al cinematografiei. Nu știu ce ascunde omul ăsta, dar cred că el e Antichristul de fapt :)) Are însă o tehnică de filmare.. dumnezeiască. Intenția Dogmei 95 este de apreciat, dar..



Atenție! Filmul poate ajunge o obsesie pentru cei cu psihicul slab!

Prințese sau cenușărese.. plângem la fel

Deșertul din inima noastră îl simțim acut. Este fie o traumă din copilărie, fie durerea pentru un părinte sau un copil pierdut, o remușcare, un regret, o hotărâre greșită care ți-a schimbat cursul vieții pentru totdeauna. Îl știe fiecare. Nu vorbești despre el, pentru că durerile mari nu se pot exprima. Și îl porți după tine. La început nu ai vrut să îl accepți, apoi te-ai obișnuit cu gîndul că s-a întâmplat. Ai crezut că va trece, așa cum o rană deschisă va prinde până la urmă scoarță. Scoarța se rupe, mai doare puțin, dar la un moment rana se închide cu totul și nici nu lasă vreo urmă. Oare sufletul nostru are găuri?

Când un cunoscut sau chiar un străin îți desenează la un moment dat o mică parte din deșertul lui, începi să te întrebi cine este de fapt. Pentru că meseria lui, familia, viața lui în general ți se pare de basm. Poate este într-un fel chiar un model de luat în seamă pentru tine. Și astăzi mi-am spus încă o dată că și prințesele plâng. Nu știi cum să reacționezi, ce poți spune pentru a încălzi mâinile reci care tremură de spaimă sau de remușcare.

Ai impulsul de a-i împărtăși și tu puțin din durerea ta, pentru a-i arăta că există situații la fel de triste sau mai dramatice. Și poate ar suporta mai ușor. Dar prințesa trebuie protejată atât cât se poate. Le știe prea bine pe ale ei..

Totul se întâmplă cu un rost, sunt convinsă. Zilele trecute m-a răscolit mai întâi Precious. Și am reținut în special asta: "Unii oameni au ceva care-i face să strălucească. Cred că unii dintre ei au trăit în tuneluri, iar în acel tunel singura lumină era cea din sufletul lor. Apoi, chiar dacă au scăpat de acolo, au continuat să strălucească pentru ceilalți".

Și mergem mai departe, pentru că altfel nu se poate. Deșertul rămâne acolo, nu dispare. Nu poți mătura tot nisipul și să îl arunci undeva.
Prințesă sau simplă cenușăreasă, plângem la fel..

Copil sau femeie?

Îți place?


Gândește-te mai bine!

Ei sunt copiii care se joacă de-a oamenii mari. Un fenomen în America. Vis-a-via de acest subiect poți fi ori împotrivă, ori absolut ok. Dar nicidecum să fii indiferent.

Canalul tv pe care îl urmăresc constant este Discovery Travel and Living. Am văzut, anul trecut, promo-ul și m-am șocat, motiv pentru care urmăresc fiecare episod din TODDLERS AND TIARAS. De ce? Pentru că în urmă cu mulți ani am citit în Formula As cazul unei fete de doar 6 ani, o frumusețe de copil. Era una dintre cele mai apreciate fețe, luase multe premii etc. Mi-a rămas întipărit în minte. Materialul și fața ei. O să revin mai târziu la acest subiect.

Ce se întâmplă la T&T? Orice fetiță care a împlinit 1 an poate intra în competiții ale frumuseții și, așa cum le place mamelor să susțină, ale personalității. Pentru că dacă nu ai atitudine la 2, 3, 6 ani.. ești dată la o parte de juriul de specialitate. Fetele sunt dichisite din cap până în picioare. Păr, față, sprâncene (fetele sunt machiate întocmai ca o femeie), modificarea danturii, costumații de femei, dar la scara mică, pantofi cu toc, costume de baie din două piese. Bronz artificial. Showl nu se rezumă doar la o paradă a modei. Fetele sunt îndrumate luni de zile de mamele lor, acasă, sau de profesori particulari pentru mișcarea scenică, pentru expresiile feței, mers, dans, vorbit, zâmbet, tot. Mamele decorează camere special pentru trofee, coroane, poze din concursuri. Camera aceea devine universul copilului, acolo se bucură și acolo suferă atunci când nu reușește să câștige concursul între nu știu câte state.



Mă uit hipnotizată la emisiunea asta, pentru că încerc să prind măcar un moment în care fetițele să arate că sunt obosite sau ca s-au săturat de repetițiile interminabile de dans sau de orele de machiaj, impuse de mame. Și se mai întâmplă asta. În special cu fetele de 3 până la 6 ani. Fetele care trec de 6 ani încep să își dorească să poate merge la zilele de naștere ale prietenelor de la școală. Sau să mănânce dulciuri. Pentru că problema greutății apasă greu. Chiar și vârsta lor.



La un moment dat, între mame și fiice se produce ruptura. Asta am observat la fetele de 10 ani. Mama continuă să își sufoce copilul cu rochii rozalii, cu paiete, fluturași, trandafiri, dar fetele deja vor altceva. Nu vor o pauză. Își doresc rochii tip sirenă, așa cum văd că poartă femeile, nu mai vor păr încârlionțat de păpușă, îl vor drept, așa cum văd la manechine. Vor rochii albe, nu în toate culorile curcubeului. Și suferă pentru că nu primesc asta. Dar își doresc la fel de tare să câștige toate competițiile de frumusețe la care participă. Asta au învățat să facă și asta fac foarte bine în continuare. La 10 ani!



Între fetele concurente se nasc rivalități, cum este de așteptat. Pentru că celelalte fete au fie picioarele mai lungi, părul mai bogat, costumații mai speciale, fie pentru că au chipul mai frumos, au un talent real sau un dans mai atrăgător. La proba costumelor de baie, fetițele de 2 sau 3 ani se mișcă provocator, în timp ce își dau fustițele jos. Altfel ce farmec ar avea să apară direct pe scenă în costumul de baie? Iar mamele, aflate în public, le încurajează, strigă, le dau sfaturi de mișcare.



Nu numai mamele întrețin visul copiilor, ci și tații. Sunt bărbați care își învață proprii copii cum să atragă privirile, cum să zâmbească gingaș sau cum să se miște provocator. În cel mai recent episod mama unei fete de 7 ani a spus, în culisele concursului, că o mai lasă puțin pe fată să crească, apoi îi va băga colagen în buze, pentru că nu sunt destul de frumoase.

Nu este nevoie de analiza unui psiholog legată de acest gen de entertainment și despre cât de mult afectează psihicul, caracterul și viața fetelor, devenite într-un fel oameni mari, prematur.

Revin la materialul pe care l-am citit în adolescență despre Copilul de Aur al Americii, așa cum era considerată JonBenet Ramsey. Cadavrul ei a fost descoperit în 26 decembrie 1996, la subsolul casei în care locuia cu părinții. Molestată sexual, craniul fracturat, sugrumată cu un ștreang improvizat. 6 ani! Nici acum nu se știe cine.. Suspecți sunt în continuare și membrii familiei..

The American Dream..




Dacă s-ar ajunge și la noi cu asemenea distracții și la câți nebuni umblă liberi.. Dar simt că noi suntem cumva puțin mai cu frică de Dumnezeu, mai așezați sau mai pudici. Ceea ce e bine. Încă..

Femeie sau copil?

(photo by Albert Watson)

Femeie? Copil? Sau femeie-copil? Încă nu mă pot hotărî!

Sunt o răsfățată, dar asta nu înseamnă că totul mi-a fost pus pe tavă, exact atunci când am vrut eu să fie așa.
Sunt o plângăcioasă, pentru că am prins punctul sensibil al celorlalți.
Pun botul des (asta este o caracteristică a capricornilor), motiv pentru care până la urmă lucrurile se aranjează așa cum vreau eu.
Trântesc lucruri, doar pentru că știu că cineva le va ridica în urma mea.
Fac și spun prostii, în cele mai neobișnuite situații, știind că alții vor repara cumva stricăciunile.
Refuz pentru că vreau să se insiste.
Zbier pentru că de fapt îmi doresc să mi se vorbească în șoaptă.
Râd gălăgios atunci când vreau să se simtă cineva vinovat.

Sunt copilăroasă seara, pentru că vreau să îmi citească cineva basme, să fiu ținută în brațe, să mi se vorbească. Am nevoie să-mi se dea cineva paharul cu apă, chiar dacă este pe noptiera din spatele patului. Vorbesc, mă cert sau râd în somn, dar nu îmi amintesc nimic. Dimineața sunt morocănoasă și îmbufnată, așa că aș prefera să mă îmbrace altcineva, care să-mi schimbe starea de spirit. Nu pot avea singură grija de mine atunci când sunt bolnavă. Mă bucur ca un copil, pentru nimicuri. Nu mă pot bucura cu adevărat atunci când într-adevăr am motive întemeiate. Îmi place să mă joc. Jocuri potrivite băieților, pentru că fetele de vârsta mea nu o mai fac. Renunț ușor la lucruri și chiar persoane, pentru ca apoi să plâng în hohote după ele. Vorbesc urât, jignesc și lovesc persoanele dragi, după care le strâng în brațe. Nu recunosc niciodată că am greșit și nu-mi cer iertare. Spun că îmi doresc un anumit lucru, de care a doua zi nici nu îmi mai aduc aminte. Gesturile romantice îmi par grețoase, dar zâmbesc admirativ atunci cînd le văd în jurul meu.

De cele mai multe ori sunt liniștită și chiar timidă. Nu vorbesc mult, cu toate că am ce spune. Când sunt fericită.. plâng.

Oi fi eu dereglată..

Mă ard degetele încă din februarie.. Am trecut peste zilele grețoase de 14 și 24.
Pe 24 februarie chiar am re-stabilit ziua de naștere a Mădălinei și am și serbat-o. Din greșeală, normal :) Dar ea s-a bucurat, săraca..

Acum însă urmează cea mai dezgustătoare dintre așa zisele sărbători - Ziua Femeii. Automat îmi fuge gândul la localurile pline de tinere încinse. De ce? Nu "de ce încinse", pentru că asta.. numai ele știu! Întrebarea completă era "De ce îmi fuge gândul la imaginea asta?". Pentru că asta e MODA, faaata mia! Umilitor!

Săptămâna trecută cineva m-a întrebat dacă nu vreau să merg și eu cu fetele sâmbătă (adică mâine) la Borcoman. S-a apropiat de mine și mi-a șoptit că "avem și streaptease".. Mi-a venit să sparg parbrizul mașinii! Măi, dar eu chiar am față de disperată? Ce să fac?! Să mă adun în haită și să salivez după niște uleioși libidinoși?! Nu mă atrag mușchii la un bărbat. Și nu apreciez dansul lasciv. Am alte preferințe la ambele capitole.

Dar vreau să cred că aș putea accepta o motivație bună. Dar să fie chiar bună. De exemplu.. eu știu.. "Îmi place să merg la streaptease de 8 martie pentru că vreau să râd de prietenele mele, alea momâi, în momentul în care vin flăcăii peste ele", sau.. "Am 55 de ani și oricum.. nu mai văd așa ceva acasă și mi-e dor să văd un corp tânăr". Nu știu, caut o explicație bună. Timp de 630 și ceva de zile stai cuminte acasă și încă din dimineața "zilei tale", nu știi cum să te destrăbălezi mai tare. "Waw, ne îmbrăcăm fain, le luăm pe fete, mergem să mâncăm bine, bem bine și seara ne rupem în figuri"!

Ne simțim libere dacă fugim o zi de iubiții sau soții noștri? Suntem mai fericite dacă lăsăm niște necunoscuți grețoși să ne atingă? Ne simțim mai femei dacă le și îndesăm niște bani? DE CE?

Pentru mine toate zilele de 8 Martie au fost zile ca toate celelalte. Alin (ce a fost înainte nu se socotește) nu m-a cadorisit cu lucruri, doar pentru că sunt femeie și este "ziua mea", sau este ziua dragostei. Lucru pe care expres i l-am cerut chiar eu. Nu scriu vorbe mari.. nu are rost. În sinea mea știu că lucrurile sunt mult mai simple decât atât și mai umane. Știi ce contează cel mai mult pentru mine? Ce mă liniștește, mă ajută și mă face fericită? Îmbrățișarea cuiva drag! Să fiu îmbrățișată o zi întreagă, dacă se poate! Dar din nou.. poate oi fi eu dereglată!

Altceva!

Pe Alina Zară am admirat-o în urmă cu ceva ani. Apoi.. așa s-au învârtit lucrurile încât am ajuns să lucrez lângă ea. Prea puțin însă, pentru că la un moment dat a ales ALTCEVA! Cu toate că munca ei în presa din Făgăraș a rămas și acum în memoria multora. Ea a avut nebunia, curajul, dar și priceperea de a căuta ceea ce o împlinește. Nu i-a fost întotdeauna ușor, a muncit până și-a uitat de ea, a pierdut pe drum ceva oameni dragi, a suferit, dar s-a ridicat și s-a scuturat de pământ. A mers înainte și face lucruri minunate. Și pentru asta o admir și mai tare!

Despre Alina s-au scris multe. Și ea a scris multe și scrie în continuare. A realizat lucruri frumoase de când s-a desprins puțin de noi. Doar puțin! Acum este sufletul unor acțiuni.. tot așa.. de suflet. Și unele chiar mai mult decât atât.

Dacă nu v-a ajuns la urechi până acum semnătura "Agenția de Împlinit Dorințe", atunci cu siguranță o veți descoperi în curând. Tot mai mult. Pentru că așa este Alina. Reușește ceea ce-și propune. Iar eu chiar sunt mândră de chestia asta și îi urez mereu bafta maximă și să fie sănătoasă, pentru că mai are muuulte lucruri frumoase de realizat.


Cea mai recentă ispravă. A reușit din nou să mobilizeze, la nivel virtual, o groază de feisbuchiști (printre care și destui făgărășeni), care astăzi, la ora 13.00 își unesc forțele pentru o singura ființă - Magda Ciobanu. Campaniei i s-au alăturat Jurnalul Național ( http://www.jurnalul.ro/stire-lupta-cu-sistemul/impotriva-birocratiei-din-romania-pentru-viata-537511.html ), Evenimentul Zilei și Pro Tv.

Take a look!

http://agentiademplinitdorinte.blogspot.com/

www.chicd10.blogspot.com

www.suveicachicd10.blogspot.com

www.jurnaldemandra.blogspot.com

doar eu

Astazi simt ca se termina lumea mea. Ca m-am izbit atat de tare de astia patru pereti complici, incat nu mai am putere sa ma ridic. Si nici nu vreau sa ma mai ridic. Sa raman intinsa pe jos pana cand ma va inghiti praful. Oricum lumea trece pe langa coconul din mine.. Se uita in jos, zambeste ironic. De fapt sunt atat de singura, incat mi-e frica sa raman doar cu mine, pentru ca aici ajung. Din cateva ganduri m-am infrant singura.

I'm running..

Fană Eurovision, motiv pentru care îi scot peri albi soțului meu. Zice că sunt copilării. Așa o fi. În fiecare an am avut favoriții mei și am urmărit preselecțiile, finala Eurovision România, apoi marele concurs. The one!

Anul acesta am 3 melodii preferate, dintre cele 16.

1. Dalma - I'm running, piesa numărul 4 în concurs
2. Alexa - Baby, piesa numărul 15 în concurs
3. Tina G. - Love is war, piesa numărul 14 în concurs

O mare porcărie îmi pare a fi "See you in Heaven", o melodie - tribut Michael Jackson

Piesa câștigătoare se alege așa: 50 % televot şi 50% notele jurilor de specialitate ( Bucureşti, Cluj, Iaşi, Timişoara şi Craiova). Semeseurile sunt gratis, de data asta.

Pentru că noi vom fi în Cover, la concertul FRAGMENTARIUM, suntem nevoite (eu și Eniko) să adunăm toate telefoanele prietenilor și să votăm la nșpe mâini. Pe unguroaica Dalma, desigur! Bineînțeles că nu se află în topul neoficial al concursului.. Volumul la maxim!



Dacă-ți place și ție.. votează!
Și încă ceva.. Gyertek szombaton koncertre!

Așa da primăvară!

Chiar se simte că a venit primăvara. Începe lumea să mai miște câte ceva.

Alin își "chilărește" prietenii la Airsoft - Brașov. Așa cum ar zice fetele "o joacă de-a războiul". Însă pentru băieți chiar nu e o joacă. E pe bune. Doare și lasă urme. Se va organiza în curând și la Făgăraș. www.airsoftbrasov.ro

Apoi, Cover-ul nu se lasă și aduce pe bandă rulantă TRUPE. Ieri, duminică a concertat PROMETEU, din Vâlcea. Iar în ziua în care vom împlini 6 luni de căsnicie, adică sâmbătă, 6 martie avem un sooper concert. Sandu, iubitul lui Eni, domnișorul nostru de onoare și prieten destoinic vine cu trupa lui din Sibiule. Trupa de rock este betoancă! Se numește FRAGMENTARIUM, iar cine nu vine în Cover sâmbătă.. apăi e degeaba! Un mic cubuleț de zahăr: băieții sunt fani Anathema și Haggard, ale căror melodii le și cântă în concerte. Frumos de tot! Iar Sandu îmi este foarte drag, pentru că m-a încurajat și m-a liniștit atunci când eram pierdută. Și pentru că este un om blând. Apăi Eniko.. ohooo, poveste luungă!

El este Sandu Grădinaru :)












Primăvara noastră este mai frumoasă după ce am aflat că Dănuței i-au priit citostaticele și acum se poate întoarce acasă la fetița ei de câteva săptămâni.

Ceva emoții la început de primăvară mi-a dat Mangi! De ce? Pentru că nu mi-a răspuns la niciunul din telefoane. Și am sunat-o vreo 20 de minute continuu. Iar când Alina nu răspunde la telefon, știu că ceva nu e în regulă. Intuiția mea a fost corectă. Alinutza a fost internată de urgență în Spital (vineri, 26 februarie), din cauza apendicelui care o încovoia de durere. A scăpat cu bine și sper că azi ajunge acasă. Va sărbători 6 luni de căsnicie și Ziua Memeii (oribilă zi!!!).. cel mai probabil acasă, bând compot, ceai, supă de găină.






Iar eu.. trag de mine. Ar putea fi ultima primăvară în care pot să copilăresc. Deci în perioada următoare voi ajunge la București, la Lioara mea. Teatru, film, plimbări lungi. Fără metrou sper! Ultima dată am pupat-o din mers pe Lioara vineri, 19 februarie, la Făgăraș. Eram tare mâhnită din cauza lui Stephan Lambiel, dar o gură de aer proaspăt mi-a făcut foarte bine! :)


Apoi încep concertele! În mai, la București, avem AC/DC. În iunie, tot la capitală, avem Bob Dylan, Eric Clapton, Aerosmith, METALLICA din nou, Slayer, Megadeth. În iunie - Cranberries. Și Festivalul de Jazz de la Gărâna. Anul trecut nu am putut merge, dar de data asta chiar vrem să facem tot posibilul. Împreună cu Mike și Vio Morărescu, desigur. Iar în august ne relaxăm puțin la Bistrița, la concertul HAGGARD. Pentru că în septembrie vine partea cea mai tare. Încă nu spun nimic!

Deci.. sănătoși să fim, că în rest avem noi idei despre cum să ne facem primăvara și vara superbe. Am zis!