Duminică, 13 iunie. Peste 2.000 de oameni la Lagună. Ridic privirea din apa sub care mă ascundeam de soare și mă uit mai atent la oamenii din jurul meu. O mulțime de necunoscuți. Și o văd râzând și povestind cu cineva. Era Andreea. La fel de veselă ca-n pauzele dintre ore. "Ralu, felicitări! Am văzut pozele de la nuntă pe net.. Ce frumoasă..". Pe 4 iulie, Andreea (fostă Sibov) va împlini și ea un an de la căsătorie. S-a căsătorit până la urmă cu Marius Marocico, fostul meu coleg de clasă din școala generală. Erau împreună încă din timpul liceului. Și s-au decis să rămână așa toată viața.. Ea nu știe, dar până duminică, ultima dată am văzut-o chiar în ziua nunții ei. Era în parcul din centru', cu Marius. Făceau câteva poze. Eram cu Alin, prin apropiere. Am privit-o câteva momente și era fericită!
Pentru mine, Alex a fost una dintre colegele de care credeam că o să rămân legată și după absolvire. Că relația noastră urma să evolueze în anii facultății și de ce nu.. și mai departe. Nu a fost așa. Am ajuns la Sibiu, cum ne propusesem, dar fiecare și-a urmat drumul ei. Drumurile noastre s-au mai încrucișat, cam o dată la fiecare doi ani. Scurt, întotdeauna. Așa s-a nimerit. Iar sâmbătă.. a fost puțin altfel. Nu ne-am mai fugărit prin clasă sau pe holul liceului, acum alergam amândouă după Larisa. Ne-am îmbrățișat tot pe fugă și ne-am luat la revedere. M-am bucurat enorm să o revăd. Am avea mult de recuperat, cu siguranță!
Profesoara de limba română a scris pentru fiecare dintre noi, la sfârșitul clasei a XII-a, câteva versuri, bazate pe cele mai hazlii întâmplări și experiențe ale noastre, din timpul celor patru ani de liceu. Poezia Andreei spunea că este fata ce-și poatră inima-n păr.. Era o inimă albastră, din plastic, în rol de agrafă. Îi plăcea Andreei foarte mult și a suferit când, într-o zi, a crezut c-a pierdut-o. Mereu am crezut că pe Andre o voi vedea prin revistele străine. O vedeam fotomodel internațional. Pentru că era cea mai înaltă, subțire și foarte frumoasă. Era mereu cochetă. Și râdea mult, era pozitivă. După absolvire am mers împreună la Sibiu, pentru a ne înscrie la Facultatea de Pedagogie. Am ajuns unde trebuia, Andre întreba ce și cum, o secretară. Eu m-am uitat în jur și am zis "Nu". A fost prima alegere.. Acum Andre este educatoare la o grădiniță din Făgă și cred că are cea mai frumoasă meserie din lume!
Blonda (porecla Alexandrei din liceu) și Andre mi-au adus aminte că peste două veri se împlinesc acei primi 10 ani.. Nu știu unde voi fi peste doi ani, cine voi fi și cum, dar cu siguranță mă va bucura să-i revăd. Mă bucur să revăd fetele cu care am împărtășit poveștile și îmtâmplările adolescenței. Fetele au fost de față atunci când am primit primul trandafir roșu de la Dany, apoi primul buchet de trandafiri de la Dany, prima scrisoare de la Ovidiu.. Lor le povesteam, printre lacrimi, dezamăgirile vârstei. Râdeau de situațiile jenante pe care i le provocam profului de fizică, îmi suportau teoriile obsesive și discuțiile cu profu' de religie, mă acopereau când chiuleam de la educație fizică. Băieții, doar cinci la număr, au avut mereu grijă de mine. Mie nu mi-au făcut farse. Și mă protejau atunci când veneau derbedeii din alte clase ca să mă ia pe sus, să mă frece cu zăpadă, să mă ude cu apă sau alte copilării specifice băieților de liceu.. Dacă multe dintre fetele de atunci sunt acum soții și mame, niciunul dintre băieții noștri nu s-a aruncat încă..
Am crescut toți împreună și a fost foarte frumos. Bucuria este mare de fiecare dată când revăd un fost coleg. Iar când îi voi avea în față pe toți, din nou, va fi o zi absolut perfectă.
Și mă întreb așa. Oare pe lângă câți alți oameni dragi mie am trecut, anii aceștia, fără să-i observ? Pentru că nu întotdeauna vreau să mă uit la oamenii care trec pe lângă mine. Prefer să privesc doar în față sau să mă concentrez la numerele mașinilor în mers. Mi s-a reproșat de multe ori că nu observ lumea pe stradă, nu salut. Chiar nu o fac din răutate. Pur și simplu nu mă interesează lumea.
Aici nu este nici Alex, nici Andre. Sunt Cami și Yoye (vară, 2010) :)
P.S. Țara arde. M-am ars și eu, la propriu!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu