Baby Cioaie, Filipinezu, Filipache este Filip. Un foarte serios domnișor, în vârstă de aproape 1 an și jumătate. Iubitor de mașini, laptop, reclame tv, telecomenzi, aparate foto, telefoane. Practic - de orice are butoane și te cam ferești să lași pe mâna uneii ființe atât de crude. Isteț și profitor. A simțit că ai drag de el și-atunci te-a mâncat. Dacă vrea să obțină ceva, nu trebuie să se strofoace prea tare. Doar ca să-i vezi bucuria pe fețișoara aia dulce și să-l vezi tremurând de plăcere, îi dai tot ce vrea și cum vrea. Că el face regulile.
Mănâncă orice, oricând. Are un simț foarte ascuțit de a detecta urgent orice este mâncabil și este exact ca un gurmand. Nu contează că încă nu este familiar cu toate gusturile și aromele existente. Gustă și înfulecă la repezeală orice fruct, mâncare rece sau gătită. Vrea și insită să guste orice lichid vede că este consumat de oamenii mari din jurul lui. Asta chiar nu i se permite și atunci să te ții! Cioaie cel serios și molcom (ardelean desăvârșit de mic) începe să-și arate partea mai puțin drăgălașă. Și nu poate fi oprit prea ușor!
De fiecare dată când ne întâlnim, mă topește. Întinde mâinile ca să-l ridic în brațe și ne-apucăm să căutăm becuri, veioze, reflectoare, orice sursă de lumină. "Lampa" este cuvântul care-i face gurița aia frumoasă să zâmbească. Ar putea sta un sfert de zi în fața unui întrerupător. Să stingă, să aprindă și tot așa.
La cabană a fost lumea lui. A dat peste doi câini, pe care i-a hărțuit.. din dragoste. A avut loc unde să alerge, să meargă de-a bușilea. Aerul de munte l-a cam zăpăcit bine și a dormit în fiecare noapte ca un rege. L-am dus cu mami la culcare, l-am schimbat în pijamalele lui galbene, i l-am dat pe Ricardo-Fernando-Alejandro, prietenul lui de care nu se poate despărți. L-am pupăcit în tălpi, ne-am gâdilat, am râs, ne-am frecat la ochișori și am adormit epuizați.
David! La cei 2 ani pe care îi deține, este un băiat atât de energic, încât doar dacă stai deoparte și îi monitorizezi activitatea dintr-o zi.. te usuci de dezhidratare. Dacă nu ar fi mâncarea care să-l încurce, ar fi cel mai fericit băiat din lume. Pentru că față de Filip, David este total opus.
Foarte energic, nu foarte sociabil și deloc interesat de hrană, sub orice formă ar fi. Doar pastele și Danonino le acceptă. Câteodată este obraznic și foarte des lovește lumea. Mai primește din când în când câte o mustrare verbală și fizică, ușoară. Are teamă de tata și este îngrozit de duș.
Ne-am învârtit ținându-ne de mâini, am țipat unul la celălat, ne-am mai plesnit peste mâini reciproc. Mi-a povestit lucruri pe care aș fi vrut să le înțeleg.. Ridică mult din umeri atunci când vorbește în limba lui, explică niște lucruri cu mâinile. Are un glas frumos și merge, ridicându-se pe vârfuri.
Pentru că am petrecut mai multe zile împreună, am înțeles, în sfârșit, limbajul lui.
Filip = Cioaie, așa cum îi spune toată lumea
tata = tata , Chi-ți, de la Ghiță
mama = mama, slavă Domnului. E mai ușor decât Czilla
mâncare = papa, dar nu-l auzi spunând așa ceva, decât foarte rar
banană = ma-na-na
apă, suc, orice lichid, mi-e sete = a-pa
mașină = ti-ti-ai
ușă = u-cia
geam = ci-am
bani = ma-nii
organul de care este foarte mândru = hap-ci
Mike = I-che
Alin = A-ii-n
Wazzup = ua-saa
Raluca, orice ține de Raluca, salutul nostru - Gî-Gî!
De multe ori spune propoziții întregi, clare și potrivite situației. Și-atunci te întrebi cum poate să facă chestia asta atât de ușor și natural. Nu prea își face de lucru cu Baby Cioaie. Nu îl bagă în seamă, decât foarte rar. Se apropie cu fața de el și își zâmbesc. Apoi, fiecare cu treaba lui. Când observă că Filip a făcut ceva rău (de exemplu să împrăștie un kilogram de sare prin toată cabana), vine îngrijorat și spune. Bebe bed, adică bebe rău.. Se observă că are o timpurie aplecare spre engleză :))
Îi place să stea printre oamenii mari, iar zilele astea s-a apropiat și de Alin, cu care a avut timp să stea la povești, în limba lor extraterestră.. Într-o noapte m-a purtat prin toate camerele din cabană, unde m-a pus să deschid fiecare geam în parte. Și l-a strigat pe A-ii-n și pe Chi-ți. Venise timpul de culcare și probabil ar fi vrut să mai vadă și alte fețe decât ale noastre (a mea și a lui mami).
Îi știm pe fiecare de când aveau o zi. Îi vedem cum cresc de la lună la lună. Sunt tot mai interesanți și mai complicați. Probabil că vor trece repede anii și ne vom trezi că au absolvit școala generală și deja vor vrea să plece de acasă, la liceele din Sibiu. Asta pentru că probabil vor vorbi ușor maghiara și germana, învățați de mama și unchiu' Mike. Verișorul lor mai mare, Ștefan, va începe în toamna asta țcoala. Când au trecut anii? Răspuns: în tot timpul ăsta. Chiar nu vreau să uit așa ușor cum sunt picii acum, la 1 respectiv 2 ani.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu