1. Toate competițiile de patinaj s-au încheiat. A trecut prea repede, pentru că, nu-i așa.. nicio minune nu ține mai mult de trei-patru zile.
2. L-am revăzut pe uscat, dar preferam să-l văd pe ud și rece. Stephane Lambiel pe post de reporter.. Da, drăguț, dar îmi venea să strig din fața teveului "Păi ce faci, guriță? Unde te-am lăsat eu să stai și unde te găsesc?!? Ia treci înapoi și patinează de-mi rupi inima și smulgi lacrimi de emoții! Hai, repede, pînă nu ne supărăm!" :)) Mda, mă numesc Raluca și sunt puțin într-o ureche după Lambiel!
3. Am făcut marea greșeala ca, dintre două posturi tv care au transmis Campionatul European de Patinaj artistic de la Berna, respectiv Tvr2 și Eurosport, idioata de mine să aleagă varianta cu numărul 2. Și atunci cînd aleg un lucru, apăi mă țin de el. De ce zic că a fost o greșeală? Păi să o luăm strategic:
- nu sunt și nici nu am fost fana lui Brian Joubert!!!!!!!!!!!!!!!!
- doamna prezentator Yvonne Ghiță (guristă, că un prezentator nu ar face ce a făcut dînsa) m-a terorizat patru zile întregi cu acest Brian Joubert. Am urlat la ea să înceteze o dată, de două ori, de 28 de ori, de 100 de ori, de 146 de ori și nimic. Nu cred că greșesc atunci cînd spun că această doamnă este pur și simplu OB-SE-DA-TĂ de acest Brian Joubert. La fiecare două minte l-a lăudat, l-a super lăudat, l-a compătimit că săracul are nevoie de psiholog, ba că săracul se teme că va pierde prima poziție, ba că dragul de el este un sportiv excepțional, ba că acum Brian Joubert are cale liberă la medalia de aur etc. și etc. și etc. Și toate astea încă înainte de seara de ieri, cînd băieții au evoluat pentru programul liber. Ce mi-au auzit urechile aseară.. n-au mai auzit niciodată. Glasul unei femei disperate după Brian Joubert. Orice și oricine îi făcea cîte o legătură cu ceva ce trebuia să mai spună despre Brian Joubert. Cred că nu exagerez nici măcar o picătură cînd spun ca aproape la fiecare două minute (DOUĂ MINUTE) tanti asta amintea iar și iar de.. cine? BRIAN JOUBERT, normal! Orice pietricică, orice steag, orice costum, orice melodie, orice concurent, orice note s-au primit, orice, orice, absolut ORICE, era prilej bun de a mai vorbi puțin despre Brian Joubert. Doamnă dragă, vă plătește acest francez la cuvînt? Că asta e impresia care ați lăsat-o. Măi, dar chiar nu există nimeni care să-i atragă atenția cu privire la chestiile astea supărătoare pe care le face în direct? Din cele două ore cît a durat concursul de aseară.. cred că mai mult de jumătate din timpul în care a vorbit, a fost numai și numai despre marele șmecher în viață, Brian Joubert. La gala laureaților din seara asta, schimb canalul, că altfel nu se mai poate.
- am crezut c-o să-l visez la noapte pe acest Brian Joubert, în chip de Dracula. Iar pe doamna Ghiță în rolul lui Lucy
- acum îl urăsc pe Brian Joubert!!!!!!!!!!!!!
4. Ce s-a întîmplat cu băieții? S-au înghesuit la muzica lui Michael Jackson, ca vulturii la puiul de găină. A, v-am zis? "Ce șoc trebuie să aibă Brian Joubert că a luat doar locul 2!"
5. Iar m-am ofticat că belgianul Kevin van der Perren a ajuns pe 4. Mai ales că programul lui a fost cu mult peste cel al cehului Tomas Werner. Nu înțeleg unele lucruri! Să nu uităm - "Brian Joubert, un patinator special, demn de admirat că a reușit să revină pe podium!"
6. Bine, măi, Florent Amodio! I-ai luat fața lui Joubert ăla, că nu-l mai pot vedea în ochi. Apropo.. "redutabilului adversar Brian Joubert!" (Yvonne, da, Ghiță)
7. Din nou îmi pare că programele băieților sunt mult mai spectaculoase decît cele ale fetelor. Probabil este o impresie falsă, cauzată de euforia publicul prezent în arena sportivă. Probabil că majoritatea este formată din fetițe, domnișoare, adolescente, duduițe, doamne în toată firea, deci femei. Care este normal să se entuziasmeze mai repede la o piruetă Billman executată de un tip, decît la aceeași piruetă făcută perfect de o domnișoară.
8. Nu am fost fana lui Plushenko, dar m-a distrat ce a făcut. Cică rusul ar fi declarat Federației Ruse de Patinaj că este rănit, motiv pentru care trebuie să refuze participarea la nu știu ce competiții. Pe motive medicale. Numai că, după ce s-a dat rănit, Evgheni a participat, totuși, la alte spectacole și gale demonstrative din afara Rusiei. Și pentru că s-a jucat alba-neagra cu șefii, ISU l-a suspendat din competițiile internaționale. Păi bine, măi.. micule geniu de rus care ești tu rus, credeai că vii la Șona, comuna Mîndra, județul Brașov, să te dai puțin pe gheață, ca să nu afle nimeni? Bună treabă, bine gîndit, ești gigea :)) Știam eu că ceva cam scîrțîie la tine, dar acum am aflat ce - logica!
9. La dans pe gheață, am avut marea încîntare să găsesc o pereche tare faină. Elena Ilinykh (16 ani) și Nikita Katsalapov (19 ani). O balerină pe gheață, foarte delicată și grațioasă, dar puternică, bună sportivă. Și are doar 16 ani! A, m-am îndrăgostit de rochița ei neagră cu auriu :)
10. De la perechi mi-a plăcut cuplul rusesc Vera Bazarova (16 ani) & Yuri Larionov. Locul 3.
11. Să-mi fie rușine că nu am văzut în direct programele fetelor! Îmi este!
12. "Brian Joubert poate fi acum optimist pentru campionatul mondial!" Iuhuu, confetti party! NOT!
13. Astăzi, pentru Gala Laureaților mă mut pe Tvr2 și sper să îl revăd pe gheață pe Stephane Lambiel. Ca să închei cu bine perioada asta.
13. Campionatul mondial, pe care sper din tot sufletul să îl văd, va fi în luna martie, la Tokyo. Acolo va fi de 3Xspectacol. Presimt că este anul asiaticilor, indiferent că e vorba de individual sau perechi sau dans. Niponii vor înghiți medalie după medalie. Poate să mai rămînă una, maxim două pentru vreun european sau american rătăcit.
4 comentarii:
Imi place blogul, si eu ma uit la patinaj. Si pe mine ma dispera femeia aia, dar sincer imi place de Brian, bine...asta fiindca eu ma uit pe tvr 2 la competitii de patinaj. Am vazut ce il amintea si pe la alte probe. Dar mai observ ca foarte lume il antipatizeaza pe Joubert din cauza a ceea ce tot vorbeste ea. Amodio nu mi-a placut, nu mi s-a parut program de concurs, mai mult de gala... si ala prea incarcat, ca o sorcova.
:))))) ce ma amuza cum scrii
se vede ca esti fana patinajului pe gheata.realizezi ce mai poate insemna b.j.ul ala din titlu?
Pentru anonimul nr. 2
Off, văd că insiști cu postarea comentariului. Mersi că te amuză felul meu de a descrie anumite lucruri. Repet - știu ce înseamnă, tocmai d-aia am și scris B.J. Dublu înțeles valabil!
Hello, primule anonim. Deși presimt că e vorba de o anonimă, nu? Uite, mie niciodată nu mi-a plăcut B.J., dar asta nu înseamnă că nu îl admir (ca și pe toți patinorii din lumea asta), pentru ceea ce face! Oamenii ăștia au talent și muncesc enorm, un an întreg. pentru cîteva minute de patinat frumos. Dacă ei reușesc să transmită emoții pozitive, iar noi ne alegem un favorit sau doi sau trei și ne bucurăm cînd adversarii dau cu dosul de gheață.. e un joc doar. Eu am glumit cînd am scris că îl urăsc pe B.J. Nu există așa ceva. Este un artist minunat.
Nu am avut timp să mai caut alte opinii legate de modul în care doamna Yvonne Ghiță influențează și pe alți fani ai patinajului. Dacă mai treci pe la mine, lasă-mi niște link-uri ;)
Despre Amodio.. cred că cel mai mult îmi place povestea lui, identică cu cea a Suriei Bonaly, dacă-ți amintești, deci sunt subiectivă. Dar am căutat în arhiva blogului și am găsit ce am scris acum un an despre el. Ziceam că "Brazilianul Florent Amadio, concurează pentru Franța și are doar 16 ani!!! E de urmărit." Se pare că nici atunci nu m-a cucerit, dar.. promitea. Iar acum a dovedit..
Mersi, te mai aștept!
Trimiteți un comentariu