Ce se doreşte de la noi?

Întrebarea la modă în această perioadă a anului este Ce aşteptări avem de la noul an?. Orice răspuns am da, trebuie calibrat cu o altă întrebare, mult mai spinoasă: Ce se aşteaptă de la noi în noul an?. Guvernul se aşteaptă să înghiţim majorări la preţul combustibilului, al energiei, al alimentelor, al taxelor şi impozitelor, al contribuţiilor către stat şi aşa mai departe. Pe de altă parte, acelaşi guvern se aşteaptă să acceptăm diminuări ale veniturilor, ale alocaţiilor, ale facilităţilor şi în general a implicării lui în susţinerea cetăţenilor. Deci de la noi statul se aşteaptă să trăim cu bani mai puţini, să contribuim mai mult, să mîncăm puţin dar sănătos ca să nu suprasolicităm spitalele, să muncim mai mult ca să putem fi taxaţi mai straşnic. Politicienii au şi ei aşteptări mari de la noi. PDL-iştii şi Băsescu vor morţiş să simţim recunoscători o creştere economică pe care au prognozat-o, iar opoziţia vrea să ne revoltăm, însă moderat, cît să le servească lor pentru alegeri anticipate şi preluarea puterii. FMI-ul din fericire nu mai aşteaptă nimic de la noi. A fost suficient de autoritar încît să dicteze ceea ce trebuie să facem şi nu mai stă la tîrguieli. Coborînd la nivel local şi aici ne lovim de aşteptări. Primăria se aşteptă să mai stăm o vreme vrăjiţi de feeria de iarnă pe care ne-a oferit-o şi să ne trezim doar pentru a admira pavelele în drum spre oficiul de şomaj. Tot Primăria, ca şi partener al afacerii, aşteptă de la noi ca în tot mai scurtele şi rarele deplasări cu maşina, să parcam în spaţiile special amenajate (vorba vine) şi să plătim cuminţi pentru acest lucru. Cea mai mare dorinţă (mai ales pentru presă) este probabil să îi lăsăm să lucreze în linişte fără a ne mai păsa de dedesupturi, influenţe, comisioane şi alte amănunte conexe. Consiliul Local vrea de la făgărăşeni ca aceştia să creadă neţărmurit că aleşii reprezintă şi promovează cu sfinţenie doar interesul cetăţeanului. Cu toţi aceşti oameni mari şi bine intenţionaţi care îşi doresc cu ardoare cîte ceva, noi nu mai prea avem loc să ne mai punem dorinţe. Poate anul viitor.