"Eroului îi stă bine cu moartea sa"

Zile cu însemnătate și greutate istorică.. Însă timpul își urmează drumul lui nepăsător și, în ani, zeci și sute de ani, multe se pierd. Astăzi mi-am adus aminte de o altă zi istorică - Unirea de la 1 Decembrie 1918. Și vreau ca scurta asta poveste să-mi rămînă la jurnal.

"Din cînd în cînd auzeam de departe, hodorogind pe uliţă, o bicicletă bătrână şi-n curînd apărea la noi fotograful Samoilă Mîrza, fotograful Unirii de la 1 Decembrie 1918, precum și al evenimentelor naționale dinaintea acestei zile și de după această zi, ca bunăoară încoronarea Regelui Ferdinand la Alba Iulia. Ajunsese rău din punct de vedere material, odată cu decăderea meseriei de fotograf. Din furnizor al curţii regale, după ce înainte a avut aceeaşi calitate ca fotograf al curţii imperiale din Viena, a ajuns să-şi caute el clienţii pentru fotografiat. Cât a mai fost în putere se ducea să mai fotografieze nunţile, botezurile şi înmormântările din satele cele mai îndepărtate ale judeţului. Cînd n-a mai putut, s-a resemnat în sărăcia lui, se împăcase cu soarta, era blînd, trăind în apropierea lui Dumnezeu. Din ce-i mai rămăsese alcătuise albume de fotografii ale Unirii, pe care le-a dăruit multor oameni politici, ultimul lui Nicolae Ceauşescu atunci când a fost la Alba-Iulia. Se pare că unii i-au mulţumit, ultimul nu a schiţat un gest de acest fel, dar la faptul că acest om are sau nu ce mînca nu s-a gîndit niciunul.

După un timp, n-a mai venit pe la noi. Soţia a întrebat de el, dar nu ştia nimeni ce-a făcut; apoi am aflat că a fost găsit într-o burdă rece (casă dărăpănată), mort cine ştie de cînd. După moartea lui, şi după ce geniul Carpaţilor ne-a redat istoria, fotografiile lui Samoilă Mîrza au început să aibă trecere, intrînd şi în manualele şcolare. Careva a scos chiar o broşură despre viaţa şi activitatea lui. Dar n-a ştiut sau i-a fost ruşine să scrie că cel care a imortalizat pe vecie Marea Unire de la Alba-Iulia a răbdat mizerie şi a murit de foame."

Cele cîteva rînduri referitoare la destinul lui au fost scrise de făgărășanul Ion Gavrilă Ogoranu, iar mărturia se află în cel de-al doilea volum al cărții "Brazii se frîng, dar nu se îndoiesc". Gavrilă "Ogoranu" îl cunoscuse pe Samoilă Mîrza în perioada în care, din 1955 și pînă la capturarea lui de Securitate - 1976, a stat ascuns în casa și "moara cu noroc" a Anei Săbăduș (văduva lui Petru Săbăduș, care devine apoi soția lui), în satul Galtiu din Sîntimbru, județul Alba. Fotograful Marii Uniri fusese unul dintre martorii tăcuți ai acelei perioade din viața lui Ion Gavrilă.

Ce păcat este că istoria fiecăruia dintre noi, oameni mărunți sau atinși de o mînă divină, nu rămîne scrisă, ca și mărturie, undeva..