marți, 16 noiembrie 2010

Urât

.. să vezi cum cei care ți-au fost odată șefi (și care nu au dat două parale pe tine, uitând de promisiunea de angajare, uitând de salarii, uitând că ai și tu dreptul la măcar un uichend liber pe lună, uitând să îți spună o vorbă de încurajare atunci când ai avut nevoie sau să îți "țină spatele" atunci când atingi un subiect delicat), odată ce au văzut că ai intrat în jungla din capitală, hop! că-și aduc aminte de tine. Și încep să te laude - ce copil bun ai fost, ce muncitor, ce îndârjire aveai de pe atunci, cât de tare am crezut în tine. Da, da, eu am fost primul lui șef, de la noi a pornit pe drumul ăsta, știam că o să reușească!

Of, of și-un cartof!

9 comentarii:

Mircea Vladut, spunea...

99.9 la suta dintre oameni iti sunt cei mai buni prieteni cand ti-e bine si nici nu te baga in seama cand nu ti-e bine. Asta-i realitatea. Exista si exceptii, dar acestea doar intaresc regula.

Ralux spunea...

cunoaștem, dar parcă atunci când se întâmplă iar și iar și iar.. îți vine să le strigi în față BĂAA, SUNTEȚI NIȘTE IPOCRIȚI PERVERȘI, NIȘTE JAVRE ORDINARE. NU AM UITAT! ȘI MAI UȘOR CU PERIATU'. mi-e scârbă, măi Mircea, da' ce poți face? așa-i omu'..

Mircea Vladut, spunea...

Sunt si ei niste oameni... care au dreptul prin nastere de a-si urmari propriul interes.
Greseala este a ta, pentru ca ai anumite asteptari de la oameni. Daca-i iei asa cum sunt, nu te va mai deranja fenomenul, dar asta inseamna sa nu cumva sa uiti ce-ai patit, adica sa stii de la ce sa te astepti de la cei ca ei.
Intr-adevar, iti dau dreptate in legatura cu periatul, stiu ce scarboasa este senzatia. Dar poti sa-ti alegi anturajul, nu? Si sa privesti partea amuzanta. Poate e timpul sa invatam ca nu tot ce zboara se mananca.

Ralux spunea...

Absolut! "anturajul" meu, cercul meu de oameni dragi nu include genul ăsta de oameni. dar ne mai lovim din când în când. și nu mă mai pot amuza, pentru că sunt atât de curve persoanele astea, încât nu mai amuză. dacă odată mi se păreai niște clovni ieftini, acum simt o amăreală în gât! eu una știu cum e cu zburătoarele..

Mircea Vladut, spunea...

Trebuie sa recunosc ca, atunci cand e vorba de sefi, nu trebuie sa existe mila. Caci uite asa au ajuns ei sefi si ar insemna sa-i incurajam. Daca e ca la mine, s-ar putea sa te mai scarbeasca ceva: senzatia ca ei cred ca le merge si cu tine!
Totusi, cred ca cercul tau de prieteni, cat de mare sau mic o fi el, valoreaza mai mult decat restul lumii ipocrite. Asa ca ... partea plina a paharului e mai mare decat partea goala.

Ralux spunea...

oare ăștia care ajung șefi urmează toți aceeași școală, aceleași cursuri? școală de șefie! că parcă toți seamănă între ei. sau e de ajuns doar "să dai puțină putere omului, ca să-i vezi adevărata față"?

cât despre cercul de prieteni.. m-ai ghicit de data asta :)

da, paharul este pe jumătate plin!

Mircea Vladut, spunea...

Ca sa fii sef, trebuie sa intri intr-o lume urata. Cunosc lumea aceea destul de bine si m-am ferit multi ani de ea, caci daca ajungi acolo te transformi. Deci nu numai puterea te corupe, ci si lumea ei. Intr-un fel, daca ai intrat in hora, trebuie sa joci. Nu e nimic placut in viata din lumea aia, deci oamenii astia ar merita putin compatimiti. Sincer, eu cred ca sunt niste nefericiti care se amagesc cu orgoliul de a fi sefi, de a obtine, de a reusi, de a manipula etc. E singura lor satisfactie si nu e mare lucru, daca te gandesti.
Reamintesc zicala: "Pe cine nu lasi sa moara, nu te lasa sa traiesti". Deci - fara mila!

Ralux spunea...

no mercy :)

Ralux spunea...

a nu se înțelege că am făcut referire la mine! eu nu mi-am dorit niciodată bucureștiul și nici o carieră în meseria asta. făceam referire la foștii mei colegi..