Ziua noastră a fost atât de frumoasă și de emoționantă, încât am plâns de fericire, cred, mai mult de un sfert din nuntă. Orice urare spusă din suflet de prietenii noștri, orice îmbrățișare și zâmbet sincer venite din partea celor dragi și foarte puțini, mi-a dat aripi. Am și râs mult în ziua de 6 septembrie 2009. Ca dovadă stau pozele și filmările. Ne-am ținut de mână toată ziua, ne-am zâmbit și ne-am sărutat mai tot timpul. La câtă adrenalină pompa în noi, eu una nu am mai simțit nici frigul, nici durerea de picioare, nici aia de burtă, nici oboseala. Eram slăbită, nedormită și nemâncată de zeci de ore. Dar nu a mai contat nimic. Odată intrați în ziua noastră, ne-am lăsat duși de val și a fost minunat.
Nu-l mai văzusem pe Alin atât de emoționat niciodată. Mereu sigur pe el, foarte greu de impresionat și cântărind la rece tot ce se-ntâmplă în jurul lui, acum un an a fost altcineva - era tot numai o emoție.
Dimineața am început-o cu o ceartă. M-am certat în mașină cu Cipri și l-am amenințat că dacă-mi va strica ziua, îl strâng de gât. Toată lumea era agitată, asta e. Aia a fost ultima ceartă dintre noi. Dar frățiorul meu mă iubește, știu eu, foarte mult. Și invers!
Apoi, câteva ore le-am petrecut cu fetele mele, Lioara și Eniko. La coafor. Cât am mai râs și acolo! Eni a făcut șou, ca de fiecare dată. Mi-aș fi dorit să nu se strice aparatul foto și să am niște amintiri de-atunci. Când am terminat cu spoiala, am așteptat mașina care trebuia să ne ia.. vreo 15 minute în stradă. Eram o rocăriță cu voal de mireasă, ținută-n brațe de Eni, pentru că tremuram și de frig și de emoții. Lioara mea era creață :) și frumoasă!
Abia când l-am văzut pe Alin m-am mai liniștit. Pentru că până să ajungă acasă la mine, eu am fost un pachet de nervi. Apoi au început alte peripeții, care s-au ținut lanț până la terminarea oficierii căsătoriei, la Sala Dietei din Cetate. Iar chitara lui Sandu a cântat foarte duios :)
Când mă gândesc la căsătoria noastră, prima dată îmi amintesc de cununia religioasă. Nu suntem noi cei mai evlavioși dintre pământeni, dar a fost un moment aparte. O emoție plăcută, o promisiune și speranța că Divinitatea ne va proteja uniunea. La un moment dat mi-am văzut mama lăcrimând. A fost mai mult decât aveam nevoie.
Iar petrecerea.. ca la petrecere - dans mult, agitație mare, poze peste poze. Nu am valsat. Primul nostru dans a fost mai mult o strângere luungă în brațe, invitând lumea să își aducă aminte cât de frumoasă este viața. What A Wonderful World, Louis Armstrong.
Apoi, nici nu am avut timp să ciugulim ceva din mâncare. Eu am apucat să înghit câteva boabe de struguri, o lingură de supă și o felie din tortul nostru foooarte gustos, dar nu prea arătos. Am preferat să fie așa și nu invers.. Pepe a vorbit mult, Țache (și băieții de la Icar) a distrat lumea și amândoi mi-au respectat dorința de a nu cânta sub nicio formă următoarele: Ești mireasa vieții mele - Ovidiu Komornic, Frumoasa mea - Marcel Pavel, Fii cu tupeu nevastă și să n-aud vreo influență de manea în nicio melodie. Buni băieți! Și ascultători :)
Am fost furată de fratele lui Alin, Luci. Ceea ce nu se face de obicei. Dar furatul ăsta a fost premeditat.Trebuia cumva să ajungem în Cover, să ne tragem sufletul, cu toții. Eu, Alin, Lioara, domnișorii, nașii.
Pentru că nunta noastră a fost în prima duminică a lunii septembrie, invitații nu s-au mai lungit atât de mult, astfel că pe la 3 dimineața, am mai rămas vreo 20 de oameni. Gașca de la Monitorul de Făgăraș și prietenii apropiați. Nu pot să uit un dans anume, pe care l-am dansat cu toții, ținându-ne de mâini. A fost un moment foarte intim și frumos. Ei se încălziseră bine și tot mai vroiau distracție. Pe care au continuat-o la Cover Club, până dimineața, devreme.
Pe la ora 6.00 am vrut s-o sun pe Alinutza "sora mea geamănă", care s-a căsătorit, în aceeași duminică, cu verișorul lui Alin, Cosminache. Cu o jumătate de oră mai devreme decât noi :)) M-am gândit la ea mult în ziua nunții mele. Ne-am dorit amândouă să ne întâlnim și plănuisem asta. Dar este inutil să-ți faci prea multe planuri pentru ziua nunții. Este aproape imposibil ca toate să fie duse la sfârșit. Dar cât de frumos este ca două prietene foarte bune și foaaarte vechi să își sărbătorească aniversarea căsătoriei în același timp! Urările ți le spun în particular, iubita!
Astăzi aș vrea să le mulțumesc prietenilor foarte, foarte dragi care au fost alături de noi, acum un an. Prezența lor a contat mai mult decât orice cadou primit. Familiei de la Cover Club, familiei din presă, Lioarei mele, lui Eniko și Sandu, Vio, Țache cu trupa, Pepe. De fapt prietenilor noștri de suflet. Nu mulți. Dar cei mai importanți! Care ne-au făcut ziua de neuitat.
A trecut un an și nu-mi vine să cred c-a trecut atât de repede. În tot timpul ăsta, am alergat ca doi nebuni după ceva. Câteodată am mai și obosit.. Dar pentru că alergăm împreună și ne ținem de mână strâns, nu ne abandonăm atunci când unul dintre noi obosește, este cel mai important. O să ajungem acolo unde ne dorim, la un moment dat. Iar aventura asta îmi place. Iar nunta.. nunta mi-a plăcut foarte mult, dar cel mai mult îmi place de Alin, pentru că este atât de perfect pentru mine, încât m-aș căsători cu el în fiecare an. Și nu aș schimba nimic - nici măcar greșelile și peripețiile prin care am trecut, nici frigul și ploaia măruntă din ziua aia, nici durerea de tălpi, cu care am alergat desculță prin iarba udă. A fost ziua noastră perfectă de septembrie :)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu