2. Nu pot înțelege de ce milioane sau zeci sau sute de milioane de femei sunt atât de disperate după personajele și stilul de viață al celor patru femei-model din serialul SATC (Sex and The City). Nu am înțeles niciodată chestia asta. Nici motivul pentru care gagicile se îmbracă în rochii flu flu - asemenea Icon-ului Carrie B. - se spoiesc frumos, se iau și mai frumos de mânuțe, fluieră după taxiuri și țopăie de fericire că niște gâsculițe până la intrarea în cinematografele în care se întâmplă premiera filmului SATC 1 și mai recent SATC 2. Ca să ce? Să se îmbete cu apă sfințită?
De ce își doresc femeile atât de tare, cu atât de mare disperare să fie precum Carrie B.? Hello, ladies! O doar o femeie nesigură pe ea, în spatele imaginii de femeie de carieră, independentă și foarte chic (chic pentru cine are impresia asta..). Adică această duduie de 40 și ceva de ani se comportă exact ca o adolescentă, s-a blocat în timp. Cu tot bagajul ei de femeie de carieră, independentă bla bla. Huo, frână - e handicapată emoțional. Deci, tantile astea au fost interesante la un moment dat. Atât cât a durat serialul. Dar gata, a expirat produsul. S-a spart bășica. Nici măcar producătorii, scenaristul, regizorul etc. nu mai știu ce bazaconii să inventeze. Cât să mai tragă de personajele lor. Pentru că au creat, special pentru mintea îngustă a femeilor și pentru imaginația lor copilărească, o lume artificială. Mult sclipici, Bling-Bling, High Hills, Extreme Fashion, Glamour, aventură, iubiri, amor - LOTS PF BULLSHIT! Adică exact ce vor să vadă, să audă și să știe cele mai ușor de impresionat dintre noi.
Din cauza divelor ăstora, fetișcanele românce au salivat ani la rând și până la urmă s-au decis - "vrem și noi așa", motiv pentru care au devenit pitzi! Zic și eu..
Și mai pot spune cu mâna pe inimă ca am văzut cel mai slab, ne-realistic și trist film al anului - Sex and The City 2. Da' trist rău. Pentru că gâsculițele care visează frumos, ar putea părăsi cinematograful cu ideea stupidă cum că dacă ți-ai trădat soțul putred de bogat, sărutându-te cu un fost iubit, el ar putea totuși să nu te părăsească, înainte de a-ți arde o mamă de bătaie și de a-ți arde părul ăla fals de pe bila aia rotundă, numită cap. Ba chiar ți-ar dărui un splendid inel cu diamant negru, ca să te-mpace. Tot pe tine, dobitoaco și ușuratico ce ești!
Mi se pare doar mie sau personajul Carrie a încercat (și a eșuat totodată), în acest film, să mascheze faptul că a ajuns o epavă - fizic și emoțional?
Samantha, ajunsă la 50+, a rămas la fel de libidinoasă. Nu e trist?
Charlotte, în opinia mea cel mai echilibrat și aproape de realitate personaj, mi-a oferit singura scenă amuzantă din film. Una singură, atât! Tot ea și Miranda au oferit și singura scenă realistică a filmului - o discuție despre ce presupune să fii mamă a doi copii.
Nu m-a amuzat niciuna din scenele în care Samantha s-a străduit să pară aceeași tânără și neliniștită. De ce să vrei să îți păcălești corpul de 50+ pentru a-l face să se comporte ca unul de 35? Asta dă dovadă de multă superficialitate. Tu te minți singură că ești ceea ce nu mai ești demult. Dar dacă așa-i modelul..
Nu a existat nici umor finuț, nici umor serios, nici replici și concluzii inteligente, care să te facă să te întrebi anumite lucruri, după modelul serialului.
Tare triste mi-au părut scenele de karaoke, parada inutilă de modă în deșert și încă câteva. De-a dreptul penibilă a fost scena în care câteva femei arabe (un fel de feministe sub acoperire), și-au etalat țoalele strălucitoare de firmă, în fața celor patru "icoane". Iar religia lor - "Moda ne uneste pe toate!". Desigur!
Mi-a lăsat un gust uscat, de praf, fețele protagonistelor. Sunt bătrâne, fapt ce nu poate fi ascuns nici chiar de super profesionalul make-up sau de unghiurile deștepte de filmare. Trupul nu minte! Și-atunci ce credibilitate mai pot avea patru femei în toată firea care se comportă total superficial pentru vârsta și (se presupune) experiența lor de viață? Chiar dacă sufletul rămâne tânăr, totuși.. un gram de maturitate nu strică.
Nu am fost fana serialului SATC, dar atunci când se întâmpla să dau peste câte un episod.. îl urmăream. Pentru ce? Doar pentru final. Pentru că era singurul punct comun cu Ally McBeal, al cărei fană chiar am fost. Finalurile erau reale, din viață. Nu altceva - gen rochiile glamour și cockteil-urile Cosmopolitan, care le-ar face fericite pe femei. Ba da, de fapt poate fi și aia o fericire, dar una de moment, de împrejurare. Dacă ești adepta teoriei cum că eticheta îți conferă o identitate..
Însă finalul SATC 2 a fost cel mai trist final de poveste. E trist faptul că patru femei ambițioase care au influențat multe generații de fete și au creat o revoluție în atitudinea feminină, au reușit să cadă în penibil. S-a mai desumflat un mit - acela al femeii independente, fericite și împlinite.
În loc de concluzie.. cam asta este și părerea mea despre acest gen de cultură de masă contemporană
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu