luni, 27 septembrie 2010

Septembrie, luni

M-am trezit iar greoaie, cu ochii obosiți, cu mușchii bolnavi, fără vlagă. M-am bucurat mai mult, în dimineața asta de luni, de căldura corpului lui Alin. La 10:20 s-a ridicat, s-a îmbrăcat, mi-a făcut o listă cu ce trebuie să fac astăzi - "Să papi, să iei medicamentele, să nu dai hainele groase jos, să cauți mierea și să înghiți multă, să nu stai la calculator mult, că ai nevoie de odihnă, caută ceva interesant la teveu, stai liniștită la pătuț, încearcă să dormi. Mai ai nevoie de ceva? Vrei să-ți aduc ceva anume lângă tine? Te iubesc mult, te rog ai grijă de tine! O să te sun, pui!". A plecat la poliție..

Mierea galbenă cu lingurița înfiptă-n ea stau frumos în cana de pe noptieră, laptele rece care-mi place tot mai mult mă așteaptă în altă cană. Albă. Este cald în cameră și chiar dacă geamul stă bine închis văd un soare afară. Mă uit la bambusul nostru. A împlinit un an de când e la noi. Este tot mai interesant. Are o rădăcină maare și sănătoasă. Încă nu vreau să-l plantez în pământ. Nu-mi plac ghivecele. Așa, totul rămâne transparent între noi. Pe birou, tot de un an, stă aceeași ramă cu poza noastră veche, din primul concediu comun. Eram la mare.. Adina a surprins momentul respectiv.. Îmi place să văd aceleași lucruri în fiecare zi. Nu-mi plac schimbările.

Aș dormi mult, dar nu îmi vine. Dar în schimb strănut destul de des și am făcut o voce de radio acum.. minunată! Numai bună de dat știri serioase :). Glumesc, a trecut moda aia cu vocile grave.

Nu pot sta chiar toată ziua ascunsă în pilota noastră călduroasă, așa că, din când în când, mai sar în fotoliul negru de birou, învelită bine într-un material moale și pufos și mai răspund la câte o întrebare.

"Don't worry, be happy" cântă la VH1. Nici nu mai îmi fac griji, să știi. Ce va fi va fi, nu? Dar mersi de sfat, ești un om bun :)

Totuși.. parcă mi-e poftă de grefe. De câteva luni îmi plac foarte mult grefele. Poate pentru că timp de câțiva ani am avut interzis la ele. Asta-mi aduce aminte de lămâi. Nu-mi plac lămâile în băuturi sau mâncare, dar ador să le mănânc în starea lor naturală. Aseară iar am înghițit una, înainte de culcare.

Am mai refuzat un job, în dimineața asta.. Și nu mai cred în povestea aia cum că Radu Negru este un colegiu mai bun decât Doamna Stanca sau decât Șenchea sau Industrial. Nici că profesorii de la Radu Negru sunt cu 10 clase peste ceilalți. Treziți-vă, părinți. Asta era acum 20 de ani. Acum, elevii fac diferența. Dacă vor să învețe sau dacă nu. De ei contează totul. Nici instituția de învățământ, nici profii, nici meditațiile nu mai au nicio valoare. Dacă ții morțiș ca odrasla să intre la cea mai bună clasă din Radu Negru, asta nu este o garanție ca va reuși în viață. Fix pix! Cum zicea un prieten de-al nostru - "Înainte îi certai pe copii - vezi dacă nu ți-a plăcut cartea? Uite ce-ai ajuns să faci! Acum îi cerți altfel - vezi dacă ți-a plăcut cartea? Nu puteai să te ții și tu de măgării, să o ducem și noi bine acum?"


Mă întorc la locul meu de odihnă, unde am așezat una peste alte două perne mari. Telefonul îl am la îndemână, chiar dacă mai are doar o linie la baterie. Telecomanda e la locul ei. Puii de pernă sunt pregătiți să-i iau în brațe. Tot ce mai vreau astăzi este ca ședința de consiliu să dureze puțin de tot, ca să-mi vină acasă Alinu meu mai repede. Să pot adormi liniștită, cufundată în moale și galben.

Este ultima zi de luni din septembrie. Este o toamnă frumoasă. Toamna îmi place Alifantis.

3 comentarii:

Mihaela spunea...

Cât de frumos scrii!!!

Carmen spunea...

get well,get well soon!

Ralux spunea...

Mulțumesc. Sper să se întâmple cât mai repede!