marți, 13 aprilie 2010

Două zile cu TROOPER, cu jumătate de IDOL și fani :)



De unde să încep? Ar trebui să încep cu zilele de dinaintea concertului. Emoții multe. Legate nu de organizare și de cum vor decurge zilele băieților la Făgă, dar emoții legate de publicul care urma să vină la concert. Acolo e buba cea mare, indiferent de evenimentele din club. Și indiferent de câtă publicitate faci evenimentului. Și de oricâte telefoane dai, câte persoane se arată
încântate de eveniment și spun că nu vor lipsi în seara respectivă. Pentru ca în momentul X să fii izbit din toate părțile. Suntem atât de puțini cei care mai au un dram de bun simț, nu suntem ipocriți și mai apreciem astfel de momente unice, poate! Și ne-am dat seama încă o dată ce puțini prieteni avem. Sunt prietenii care s-au legat tot acolo, în club, de-a lungul ultimului an. Și extrem de puțini prieteni din afara cercului. Puțini buni, cum a spus Vio.

Eu una am fost într-o continuă stare de agitație și nervozitate. Nu m-am putut relaxa nici măcar după concert, în timpul căruia îmi venea să plâng de ciudă. Mă gândeam obsesiv doar la faptul că de-acum înainte ne vedem obligați să închidem robinetu'. Poate că nu și VIO, care se încăpățânează ca un capricorn veritabil ce e și se gândește continuu și pune la cale să aducă mereu trupe. Noi, însă, nu mai putem fi optimiști în ceea ce privește publicul din Făgă. Vorba aia - "N-ai cu cine..". Vai, câtă furie am adunat zilele astea, încât dacă m-aș apuca să scriu aici toate sentimentele care m-au încercat.. mi-aș pune niște oameni în cap. Și nu are rost.

Jurnal de week-end. Sâmbătă a venit Luci din Sibiule. Rummy, ca să mai scap de emoții. Pregătiri la cabana din Dejani. Mulțumiri lui Mihai Comanici, prieten de bază!

Apoi, la ora 18:55 am intrat în Cover, pentru lansarea a două volume de poezie. Unul al făgărășencei Domnica Drumea, de mulți ani stabilită la capitală (prietenă din copilărie a lui Alin, de pe vremea când erau tinere speranțe ale teatrului și scriiturii :), în cercul doamnei Desa). De la Domnica am descoperit un nume nou - Zvera, numele fetiței ei de 6 anișori. Not for sale se numește cel mai recent volum de poezie. Am auzit versuri inspirate de cea mai frumoasă persoană din viața ei, Zvera. O viață plină de fluturași, baloane colorate. Un curcubeu :), pe care vreau să-l ating și eu cât de curând!

Al doilea volum de poezie, De-a viul, al lui (și el mult-premiat, ca și Domnica) Teodor Dună. Una dintre bunicile lui Teodor a fost făgărășeancă și ea, stabilită la Hârseni. În copilărie i-a povestit despre Făgă.. "Un oraș de sare"..

Am avut plăcerea de a mă instala la masa celor doi și de a schimba câteva cuvinte, înainte și după eveniment. Domnica este o ființă cu totul deosebită. Nu credeam că voi întâlni vreodată o prezență și mai gingașă decât cea a Lioarei mele, dar uite că există!

Ce m-a deranjat enorm și aici, a fost lipsa jurnaliștilor de la eveniment. În afară de Alin, care na.. este de-al casei. Niciun amărât de reporter. Anunțați înainte, normal. NUUU, eu zic că nu ne mai revenim în veci!

Interviul celor doi poeți tineri și vii, cu rădăcini făgărășene, îl veți putea citi abia săptămâna viitoare, pe monitorfg.ro. Ediția de săptămâna aceasta era full de materiale, iar interviul este generos, are nevoie de spațiu..

După lansare, a urmat karaoke-le. Plin. De studenți și tineri în vacanță, concediu etc. Timp în care am așteptat telefon de la Balaur. După concerul din Brașov, trupa a ajuns la Făgă în jurul orei 00:00. Aplaudați de fanii tineri la intrarea în club. Prima dată m-am salutat cu Balauru' și cu Iulia (Blonda, de la IDOL). Salutul Iuliei m-a izbit. Mi-am spus "Waw, ce voce"! Pe parcurs.. m-am obișnuit :)

Băieții și fetele au rămas în club, aproximativ o oră, timp în care și-au mai odihnit oasele. Apoi am plecat spre cabana de la munte. De aici nu mai scriu, pentru că aș face publice momente din intimitatea grupului. Un grup frumos și numeros. Pe care acum îl îndrăgim amândoi.

A doua seară a urmat concertul. Ne-a bucurat enorm sosirea la Făgă a lui Eni și Sandu (Fragmentarium) pentru concert. Și-a dorit să vină și Bordi, dar munca.. strică planurile :(. Ne-am fi dorit să ne mai întâlnim cu băieții de la Frag. în club, chiar dacă erau în poziția de spectatori. Oricum, Eni și Sandu, vă iubim! De tot!

Ne-a bucurat să cunoaștem o gașcă de tineri de la Doamna Stanca, fani Trooper. Radu ne-a bombardat cu vreo două-trei săptămâni înainte de concert cu telefoane și toate cele. Vreau loc, vreau să vin, dau oricât :))), când ajung băieții, vreau să vorbesc cu băieții etc. etc. etc. :)

Am avut parte, înainte de un concert, de un moment ca-ntre fete cu fetele-cochetele care i-au însoțit pe băieți la Brașov și Făgă - Iulia și Iulia (Julia) de la IDOL (http://www.myspace.com/trupaidol, http://www.reverbnation.com/idolband#), fana number one Anca și sora ei. E, acum să nu se înțeleagă că a fost vreun moment solemn! :)

Ele sunt Iulia (voce) și Julia (tobe) de la IDOL, singura trupă de metal din Ro, formată exclusiv din fete!

Iar asta este o poză luată de pe site-ul Ancăi.. cu fanele (care au venit și la Făgă), impreună cu Iulia, într-un club din capitală, cred..

Concertul. Eu una nu sunt în măsură de a aprecia corect momentul, pentru că, așa cum am mai scris, eram destul de încordată. Dar atunci când Anca (http://cutedeadlenore.blogspot.com/) va face public, pe www.letsrock.com, o cronică despre ceea ce s-a întâmplat pe meleagurile noastre, atunci o voi prelua și eu.

Dar lumea a cântat, s-a dezmorțit și s-a manifestat, așa cum a simțit.. Cert este că a fost cel mai exploziv concert din Cover. Normal!

După seria de autografe, pozat și schimburi de numere de telefon, am urcat iar la munte. Din nou.. mă cenzurez. De reținut - lichid verde, 1.001 întrebări "stupide", moment gen Blaine :))

Luni, 12 aprilie. Trooper prin Făgăraș. Terasă, râsete, Cetate, puțină istorie, șoarece alb pe inimă roșie, terasă, Mike și Țache, înghețată de prune și vanilie. Și speranța că ne vom mai revedea. La Făgăraș. Dacă nu pentru vreun concert, cu siguranță pentru câteva zile liniștite, la o cabană de lemn, în munți, departe de gălăgie și oameni ipocriți.

Poate că nu a fost cel mai bun moment pentru un concert de asemenea greutate, dar cu siguranță a fost cel mai frumos cadou pe care ni l-am făcut..

Mesaj pentru fete! Aștept să mă învățați și pe mine jocul ăla de care spunea Anca! Ăla la metru ;)

Pozele acestea sunt făcute de Liviu. Mulțam fain! Și mulțumim, Liviule, că ești open minded și prezent de fiecare dată. Tu, Vio, gașca voastră :)

































În postul următor.. și mai multe poze cu Trooper la Făgă..

2 comentarii:

Anonim spunea...

Multumesc iube ca ai spus ceea ce eu chiar nu mai am energia sa spun. T. Alin

Leonore spunea...

Va multumim mult de tot pentru primire tuturor. Au fost 2 zile deosebite petrecute alaturi de niste oameni minunati. Va pupam si speram sa ne revedem in curand!