Dimineața, foarte devreme. Servici. Mutre acre de colegi. Nervoși, frustrați. Fără bani de buzunar. Nu vorbesc, țipă. După ce se reculeg și își dau seama că au exagerat cu tonul ridicat, încearcă s-o drege, dar nu le iese. Se vede că se forțează, întrebându-te nimicuri, doar de dragul conversației, cu care speră să înmoaie puțin tensiunea pe care au creat-o. Fără niciun motiv real.
Sunt frustrați pentru că lucrează în acel loc, pentru că au un salar de mizerie, pentru că șeful le face curve, proaste, leneșe. Pentru că, după servici, patronul le duce la altă muncă. Ca pe vremea comunismului - muncă patriotică. Primăvara - la pus cartofi, iar toamna - la cules recolta. Pentru că în ultimii doi ani au muncit non-stop, fără zile libere, fără duminici în care să poată sta lângă familie sau prieteni. Doar de sărbători au avut noroc - dar chiar și așa, cele 10 zile libere pe an nici nu s-au simțit. Au obosit și nici nu se mai sinchisesc să păstreze aparențele. Au răbufniri de ură față de toată lumea. Față de clienți și colegi. Doar în fața patronului se fac ghiocel. Dar după ce pleacă șefu', apăi să-ți acoperi urechile!
Angajatele sunt paranoia. Se suspectează una pe cealaltă de furt. Asta după ce vechile angajate (care într-un sfârșit și-au dat demisia), au fost acuzate că au furat patronul de 600 de milioane de lei vechi într-o lună. Acum umblă prin tribunale.. Adevăr sau încercare a patronului de a masca (încă) o fraudă?
Man, urâtă viață! De fapt care viață? De rob?
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu