M-am întâlnit ieri cu o cunoștință. L-am salutat simplu "Salut!". Mai ales pentru că na, nu este un om mare, cu care să am o relație platonică și față de care mă simt obligată să mă comport tradițional. Mi-a tăiat elanul când mi-a zis pe neașteptate.. "Tu, la noi se spune Hristos a Înviat!".. adică a încercat într-un fel să-mi atragă atenția cum că sunt o creștină rea și cumva că el este superioar pentru că păstrează o tradiție habotnică, ce nu are practic legătura cu divinitatea. Din punctul meu de vedere.. Chiar și așa.. nu a reușit să-mi strice buna dispoziție. I-am răspuns foarte simplu.. "La noi nu se spune nimic!". M-am amuzat în gând..
Filosofie sau religie, știință sau credință? Divinitate sau DOAR Dumnezeu? Vor mai trece mii și milioane de ani și poate, până la urmă, se va trage o linie. Cu toate că nu sunt sigură că avem nevoie de O concluzie, care să devină la rândul ei o altă religie, religia supremă.
Mi-e greu să explic de fiecare dată de ce nu sunt așa cum TREBUIE. Cum scrie la manual că trebuie să fii, să mergi, să vorbești, să simți, să te comporți, să trăiești. Probabil că faptul de a nu saluta un cunoscut cu "Hristos a Înviat", zilele astea, mă va coborâ încă câteva trepte pe scara dintre Rai și Iad, asta e.. Mi-o asum. Dar așa îmi vine să strig în față câteva lucruri celor care sunt niște mari și grosolani ipocriți..
Povestioara asta îmi place..
Într-o sală de clasă a unui colegiu, un profesor ține cursul de filozofie..
Să vă explic care e conflictul între știință și religie
Profesorul ateu face o pauză și apoi îi cere unuia dintre noii săi studenți să se ridice în picioare
Ești creștin, nu-i așa, fiule?
Da, dle, spune studentul
Deci crezi în Dumnezeu?
Cu siguranță
Dumnezeu e bun?
Desigur, Dumnezeu e bun.
E Dumnezeu atotputernic? Poate El să facă orice?
Da
Tu ești bun sau rău?
Biblia spune că sunt rău.
Profesorul zâmbește cunoscător. Aha! Biblia! Se gândește puțin. Uite o problema pentru tine. Să zicem că există aici o persoană bolnavă și tu o poți vindeca. Poți face asta. Ai vrea să îl ajuți? Ai încerca?
Da, dle. Aș încerca.
Deci ești bun.
N-aș spune asta.
Dar de ce n-ai spune asta? Ai vrea să ajuți o persoană bolnavă dacă ai putea. Majoritatea am vrea dacă am putea. Dar Dumnezeu, nu
Studentul nu răspunde, așa că profesorul continuă
El nu ajută, nu-i așa? Fratele meu era creștin și a murit de cancer, chiar dacă se ruga lui Isus să-l vindece. Cum de Isus e bun? Poți răspunde la asta?
Studentul tace.
Nu poți răspunde, nu-i așa? El ia o înghițitură de apă din paharul de pe catedră ca să-i dea timp studentului să se relaxeze.
Hai să o luăm de la capat, tinere. Dumnezeu e bun?
Pai, da, spune studentul
Satana e bun?
Studentul nu ezită la această întrebare
De unde vine Satana?
Studentul ezită. De la Dumnezeu.
Corect. Dumnezeu l-a creat pe Satana, nu-i așa? Zi-mi, fiule, există rău pe lume?
Da, dle.
Răul e peste tot, nu-i așa? Și Dumnezeu a creat totul pe lumea asta, corect?
Da
Deci cine a creat răul? Profesorul a continuat. Dacă Dumnezeu a creat totul, atunci El a creat și răul. Din moment ce răul există și conform principiului că ceea ce facem definește ceea ce suntem, atunci Dumnezeu e rău.
Din nou, studentul nu răspunde
Există pe lume boli? Imoralitate? Ură? Urâțenie? Toate aceste lucruri groaznice, există?
Studentul se foiește jenat.
Da
Deci cine le-a creat?
Studentul iarăși nu răspunde, așa că profesorul repetă întrebarea. Cine le-a creat? Niciun răspuns. Deodată, profesorul începe să se plimbe în fața clasei. Studenții sunt uimiți. Spune-mi, continuă el adresându-se altui student. Crezi în Isus Cristos, fiule?
Vocea studentului îl trădează și cedează nervos.
Da, dle profesor, cred.
Bătranul se opreste din mărșăluit. Știința spune că ai 5 simțuri pe care le folosești pentru a identifica și observa lumea din jurul tău. L-ai văzut vreodată pe Isus?
Nu, dle. Nu L-am văzut.
Atunci spune-ne dacă l-ai auzit vreodată pe Isus al tău?
Nu, dle, nu l-am auzit.
L-ai simțit vreodată pe Isus al tău, l-ai gustat sau l-ai mirosit? Ai avut vreodată o experiență senzorială a lui Isus sau a lui Dumnezeu?
Nu, dle, mă tem că nu.
Și totuși crezi în el?
Da.
Conform regulilor sale empirice, testabile, demonstrabile, știința spune că Dumnezeul tău nu există. Ce spui de asta, fiule?
Nimic, răspunde studentul. Eu am doar credința mea.
Da, credința, repetă profesorul. Asta e problema pe care știința o are cu Dumnezeu. Nu există nicio dovadă, ci doar credința.
Studentul rămâne tăcut pentru o clipă, înainte de a pune și el o întrebare.
Dle profesor, există caldură?
Da
Și există frig?
Da, fiule, există și frig.
Nu, dle, nu există.
Profesorul își întoarce fața către student, vizibil interesat. Clasa devine brusc foarte tăcută.
Studentul începe să explice.
Poate există multă căldură, mai multă căldură, super-căldură, mega-căldură, căldură nelimitată, căldurică sau deloc căldură, dar nu avem nimic numit . Putem ajunge pana la 458 de grade sub zero, ceea ce nu înseamnă căldură, dar nu putem merge mai departe. Nu există frig. Dacă ar exista, am avea temperaturi mai scăzute decât minimul absolut de -458 de grade. Fiecare corp sau obiect e demn de studiat dacă are sau transmite energie. Și căldura e cea care face ca un corp sau material să aibă sau să transmită energie. Zero absolut (-458 F) înseamnă absența totală a căldurii.
Vedeți, dle, frigul e doar un cuvânt pe care îl folosim pentru a descrie absența căldurii. Nu putem măsura frigul. Căldura poate fi măsurată în unități termice, deoarece căldura este energie. Frigul nu e opusul căldurii, dle, ci doar absența ei.
Clasa e învăluită în tăcere. Undeva cade un stilou și sună ca o lovitură de ciocan.
Dar întunericul, profesore? Există întunericul?
Da, răspunde profesorul fără ezitare. Ce e noaptea dacă nu întuneric?
Din nou răspuns greșit, dle. Întunericul nu e ceva; este absența a ceva. Poate există lumina scăzută, lumina normală, lumina strălucitoare, lumina intermitentă, dar dacă nu există lumina constantă atunci nu există nimic, iar acest nimic se numeste întuneric, nu-i așa? Acesta este sensul pe care îl atribuim acestui cuvânt. În realitate, întunericul nu există. Dacă ar exista, am putea face ca întunericul să fie și mai întunecat, nu-i așa?
Profesorul începe să-i zâmbească studentului din fața sa. Acesta va fi un semestru bun.
Ce vrei să demonstrezi, tinere?
Da, dle profesor. Vreau să spun că premisele dvs filosofice sunt greșite de la bun început și de aceea concluzia TREBUIE să fie și ea greșită.
De data asta, profesorul nu-și poate ascunde surpriza. Greșise?
Poți explica în ce fel?
Lucrați cu premisa dualității, explică studentul. Susțineți că există viață și apoi că există moarte; un Dumnezeu bun și un Dumnezeu rău. Considerați conceptul de Dumnezeu drept ceva finit, ceva ce putem măsura. Dle, știința nu poate explica nici măcar ce este acela un gând. Folosește electricitatea și magnetismul, dar NIMENI nu a văzut sau nu a înțeles pe deplin vreuna din acestea două. Să consideri că moartea e opusul vieții înseamnă să ignori că moartea nu există ca lucru substanțial. Moartea nu e opusul vieții, ci doar absența ei. Acum spuneți-mi, dle profesor, le predați studenților teoria că ei au evoluat din maimuță?
Dacă te referi la procesul evoluției naturale, tinere, da, evident că da.
Ați observat vreodată evoluția cu proprii ochi, dle?
Profesorul începe să dea din cap, încă zâmbind, când își dă seama încotro se îndreaptă argumentul. Un semestru foarte bun, într-adevăr.
Din moment ce nimeni nu a observat procesul evoluției în desfășurare și nimeni nu poate demonstra ca el are loc, dvs. nu predați studenților ceea ce credeți, nu? Acum ce sunteti, om de știință sau predicator?
Clasa murmură. Studentul tace până când emoția se mai stinge.
Ca să continuăm demonstrația pe care o făceați adineaori celuilalt student, permiteți-mi să vă dau un exemplu, ca să înțelegeți la ce mă refer. Studentul se uită în jurul său, în clasă. E vreunul dintre voi care a văzut vreodată creierul profesorului? Clasa izbucnește în râs. E cineva care a auzit creierul profesorului, l-a simțit, l-a atins sau l-a mirosit? Nimeni nu pare să fi făcut asta. Deci, conform regulilor empirice stabile și comform protocolului demonstrabil, știința spune cu tot respectul, dle că nu aveți creier. Dacă știința spune că nu aveți creier, cum să avem încredere în cursurile dvs, dle?
Acum clasa e cufundată în tăcere. Profesorul se holbează la student, cu o față impenetrabilă. În fine, după un interval ce pare o veșnicie, bătrânul răspunde. Presupun că va trebui să crezi, pur și simplu
Deci, acceptați că există credința si, de fapt, credința există împreună cu viața, continuă studentul. Acum, dle, există răul?
Acum nesigur, profesorul răspunde: sigur că există. Îl vedem zilnic. Răul se vede zilnic din lipsa de umanitate a omului față de om. Se vede în nenumăratele crime și violențe care se petrec peste tot în lume. Aceste manifestări nu sunt nimic altceva decât răul.
La asta, studentul a replicat: Răul nu există, dle, sau cel puțin nu există în sine. Răul e pur și simplu absența lui Dumnezeu. E ca și întunericul și frigul, un cuvânt creat de om pentru a descrie absența lui Dumnezeu. Nu Dumnezeu a creat răul. Răul este ceea ce se întâmplă când din inima omului lipsește dragostea lui Dumnezeu. Este ca frigul care apare când nu există caldura sau ca întunericul care apare când nu există lumina.
Profesorul s-a așezat.
Se spune că studentul era de fapt Albert Einstein, care a scris în 1921 cartea Dumnezeu vs. știință. Unii spun că este doar o povestioară inventată de un anonim..
Cert este că, la maturitate, Einstein (evreu) a spus, printre altele, că de fapt religiile sunt legende primitive, Dumnezeu este produsul slăbiciunii umane, iar Biblia o colecție de legende onorabile, dar primitive și copilărești. Mie-mi place să spun că Biblia este o poveste scrisă, rescrisă, modifică, retușată etc., dar o poveste. Iar religiile - industrii aproape perfecte..
Povestioara de mai sus îmi place, dar îmbrățișez și o bună parte a științei. Cred în suflet și divinitate (nu în Dumnezeu, Buda, Allah, Brahma sau Marele Arhitect), nu în religii și obiceiuri păgâne. Am dreptul de a alege, nu?
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu