Asiaticii s-au hotărât demult să devină cei mai și cei mai buni în toate domeniile posibile. Pentru metodele lor de a educa populația, începând cu copiii (asta încă din pântecele mamei), organizațiile internaționale pentru drepturile omului și alte organizații de acest fel i-au luat în vizor. Mulți îi consideră pe asiatici, din acest punct de vedere, niște monștri. Eu sunt de părere că metodele lor sunt inovatoare și bune de luat în seamă. Nu sunt de acord cu metodele de învățare militărești, dar găsind un echilibru între studiu și activitățile sociale specifice vârstei unui copil, adolescent, tânăr.. cred că se poate ajunge la ceva bun, la sfârșit.
Metoda Suzuki a fost creată de violonistul japonez Shin'ichi Suzuki, după al D.R.M. "Dacă un copil aude muzică frumoasă încă din ziua în care s-a născut și învață să o cânte singur își va dezvolta sensibilitatea, disciplina și rezistența. Va dobândi o inimă frumoasă". Ei, metoda Suzuki care se practică ACUM în țările asiatice este cam dură, ce-i adevărat. Dar până la urmă, orice copil sau tânăr, din orice parte a lumii, care vrea să studieze un instrument, face aproape aceleași sacrificii ca și un copil japonez..
Metoda Suzuki de învățare a unui instrument se bazează pe auz. Apoi, pe măsură ce elevul reușește să cânte după ureche, va învăța și noțiunile teoretice. Orice părinte observă cât de ușor reușește un copil să învețe și să vorbească limba maternă. Prin imitație, nu? Pornind de la acest fapt, învățarea muzicii se poate realiza la fel de ușor. În special la copii, pentru că, știm cu toții, copiii absorb orice fel de informații cu o viteză uluitoare. Nu mai este niciun secret faptul că procesul de învățare este mult mai rapid şi eficient la vârste fragede. Românca Cristina Mondiru, fostă violonistă la Orchestra Operei, apoi a Filarmonicii "G.Dima" din Brașov, a modelat puțin această metodă comunistă, a adaptat-o la "lumea liberă", iar acum o predă elevilor și tinerilor din școlile canadiene. Britanica Helen Doron a reușit ceva uimitor. A descoperit un limbaj comun între predarea limbii engleze și studierea unui instrument. Metoda ei de predare este bazată tot pe teoriile metodei Suzuki. Și dă roade!
Acesta este însă un subiect fierbinte în familia noastră. Eu sunt pro și pentru această metodă de învățare a unui instrument muzical, iar Alin.. spune că sunt extremă și nici nu vrea să audă de așa ceva. Rămâne de văzut pe ce metodă se va baza educația muzicală a copilului nostru, pentru că studierea unui instrument muzical este obligatorie. Asta spune viitoarea mamă, pentru că tatăl este mult mai deschis la minte :). El nu-și dorește un copil genial, vrea un copil care să-l iubească..
Iar la desert.. vă prezint un extraterestru. Miyavi - un fenomen in Japonia. Este băiat (parcă-mi vine ciudat să-l numesc bărbat), ca să specific de la început!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu