O, cum ne așteaptă pe noi niște câteva zile pline. Grele tare! Vine Sebanu. Vom încerca să ne ținem după ritmul lui de.. a face orice. Cred că săptămâna asta vom fi tot somnambuli, afumați, rupți de oboseală, vom râde până ne vor durea mușchii feței.
Dar până va ajunge Seba acasă.. am început săptămâna fain de tot. După ce am scăpat de munci, ne-am întâlnit, în Intim, cu foștii colegi din presă, dintre care doi dezertori. În categoria asta intru doar eu și Alex Sburlescu. Alina și Alinu meu încă mai dau la sapă, asta-i viața.. Foarte, foarte, dar foarte puțini dintre foștii colegi din presă mi-au rămas la inimă. Și îmi plac tocmai pentru că sunt conștienți de faptul că toată mizeria asta de meserie nu are niciun sens. Doar îți mănâncă nervii și te înrăiește. Mă bucur sincer că Alex s-a rupt total de meseria din ultimii ani și acum face cu totul altceva. Are un job din care chiar câștigă niște bani și unde are colegi cu care chiar se poate înțelege omenește. Fără răutăți, invidii și "strâmbe". Fără nervi, pupat în dos partidul-tată, jucat teatru zi de zi, potolit nervi și controlat vorbe. De ce naiba îmi aduc eu aminte de chestiile astea, tocmai acum? Pentru că de fiecare dată când revăd un fost coleg, instantaneu îmi vin în cap amintirile din anii ăia pierduți, în care alergam ca o bezmetică după.. nimic, practic. Când revăd foștii colegi, am o emoție anume și câteva secunde am impresia că mă întorc în timp, ceea ce nu-mi face bine. Dar am învățat că vechea Raluca nu mai este Raluca de azi. Acum sunt un om normal, mă simt bine în pielea mea de.. civil.
Mă aberez, când de fapt am vrut să scriu cu totul altceva. Că m-am simțit în seara - noaptea asta foarte bine. Am uitat că este abia începutul săptămânii și, înconjurată de oameni faini, am petrecut câteva ore mișto de tot. Am povestit, ne-am amintit momente haioase, ne-am jucat un joc nou, am râs. Am aflat cine era Johannes ăla, cu toate că toți eram convinși că deja știm despre cine e vorba. Cosminache a avut parte doar de personaje de desene animate. Cu ochelari groși și o soră.. hai să spunem iubită de toată lumea. Cu Mangi m-am sincronizat la niște treburi. Eu mi-am ghicit ambele personaje. Iar Claudiu nu ar fi ghicit ultimul personaj nici până mâine dimineață :)) Cică unii au mai și trișat, dar eu nu am văzut nimic! Cel mai tânăr dintre meseni, Sorin, a trebuit să îndure glumele noastre de prost-gust legate de viitoarea lui meserie - preot. Preot în căutare de soție și parohie, normal. Iar vărul nostru prin adopție, Dan, a încercat inutil să atragă cumva-cumva atenția unei barmanițe. Eu i-am zis că e prea tânără pentru el, dar el nimic. S-a convins singur că nu avea nicio șansă..
Prefer oricând să stau în mijlocul oamenilor reali, nu al "vedetelor locale", false și uscate de atâta venin ce le clocotește pe dinăuntru. Și mă bucur în fiecare zi că m-am desprins definitiv de toată cacealmaua în care m-am complăcut de la 19 ani, încoace. Totuși, sunt recunoascătoare pentru ceva. Pentru că le-am cunoscut pe acele foarte puține persoane care-mi vor fi dragi toată viața. Așa l-am cunoscut pe Alin. Apoi pe Mangi, pe Tibilache, Crisu Ișvan, Mery, Alexandru Cocă și Alex Sburlescu.. Pe Cristina nu am mai văzut-o de ani, este la București, are familie numeroasă acum. Am plâns ca un copil când a plecat din Făgă și mi-aș fi dorit să o cunosc mai din vreme. Mery s-a retras și ea, e mămică. Poate va reveni la presă. După ce m-a pișcat de câteva ori, cum îi era obiceiul :), m-a acceptat în echipă, cu tot cu ciudățenile mele. Nu i-am spus niciodată, dar sper să știe că mi-e dragă. De fiecare dată când îl văd pe Tibilache îmi râde sufletul. Împreună cu "floarea lu' ticu'" făceam o pereche perfectă, pe teren. Încă lucrează.. Alex Cocă ne este drag pentru că.. așa este el, un băiat de zahăr, care pe deasupra ne-a suportat fițele cu calm și răbdare, timp de peste șase luni grele (a fost fotograful nostru la nuntă..). Ultima dată a lucrat pentru Realitatea Sibiu, care acum.. stă puțin pe tușă. Mai nou a devenit un tânăr om de afaceri. Alexandru Sburlescu este un haios și râde cu poftă, ceea ce-mi place grozav. El a fost ultimul meu coleg cameraman. Dar dacă am răcit dup-aia.. ce să fac? :)) Mangi.. este mai mult decât o prietenă.. Iar Alin.. mi-a fost coleg, șef, apoi "rival". Iar acum este jumătate din mine.
Am început săptămâna privind, în același timp, și înapoi și înainte. Cu toată încrederea că lucruri bune se întâmplă la tot pasul, chiar și atunci când am impresia că nu este așa!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu