Roxana..

Roxana ar fi putut fi doar un "subiect", la un moment dat. Era august, 2007. Cu ceva saptamani inainte ne intorseseram din Grecia si inca ma simteam rau.. Serviciu. Telefonul redactiei, aflat pe biroul la care lucram eu, suna iar. Raspund. Angela, secretara, cheama jos un reporter. "Miha, mergi tu pana jos? A venit cineva cu o problema. Eu mai am de scris, nu pot..". Colega a acceptat si a coborat. S-a intors dupa un timp si a povestit Laurei ce s-a intamplat. Eu.. nu am auzit nimic. Asa se intampla mereu. Cand sunt concentrata pe un lucru, in jurul meu poti bate la tobe si tot nu imi distragi atentia. In fine, a trecut ziua respectiva.

A doua zi.. La un moment dat, suna iar telefonul. "Spune-i te rog Mihaelei sa coboare, s-a intors domnul cu fetita". M-am uitat la Miha si am vazut-o oarecum descurajata si parca a spus ceva de genul.. "Cum sa-i ajutam?". Atunci am intrebat in sfarsit despre ce era vorba. Mihaela vorbise intre timp cu Bogdan Taflan, directorul Asistentei Sociale, dar in zadar. "Brasovul le poate rezolva cazul. La Fagaras nu se poate face nimic, nu avem unde sa-i ducem". Scurt si la obiect!

Si am coborat la secretariat. Nu imi puteam imagina atunci cat de tare.. cat de tare se va lipi de mine acel suflet de om. Pe unul dintre fotolii astepta cu inima stransa un barbat. Daca imi amintesc bine.. era inalt, slab, purta ochelari, avea un inceput de chelie. Imbracat destul de bine.. Si langa fotoliu.. o fetita. Frumoasa ca un inger, cu ochii mari, albastrii, cu un zambet senin.. un om mic si fericit. "Eu sunt Roxana! Pe tine cum te cheama?". M-a surprins vioiciunea ei. Iar zambetul acela cald mi-a incalzit sufletul, destul de incercat in perioada aceea.. "Raluca ma cheama..". S-a asezat in bratele mele si m-a prins cu manutele ei firave de dupa gat.. S-a lipit efectiv de mine. Foarte usor. Dintr-o data. Fara sa imi lase timp sa realizez ce se intampla. Am acceptat apropierea asta brusca.

Am inceput discutia cu tatal Roxanei. O poveste urata. Pe scurt.. mama Roxanei si-a parasit familia dupa ce s-a incurcat cu un alt barbat, i-a dat afara din casa in care locuiau si cei doi, tatal cu fetita, au ajuns la Fagaras. Au dormit cateva nopti in gara, in sala de asteptare. Aveau dupa ei cateva plase cu haine. In ziua precedenta mancasera cateva conserve de pate, cumparate din banutii pe care colega mea le dadusera. Iar Roxana facuse o intoxicatie.. Nu aveau nimic. Erau ai nimanui. Mi s-au taiat picioarele, mi s-a pus un nod in gat si am inceput sa transpir de frica atunci cand am simtit disperarea barbatului, care ma implora sa gasesc o solutie, pentru ca el nu mai rezista si nu vrea sa faca o prostie. "Ce inima are femeia aia? Si-a alungat fetita de acasa, a lasat-o in strada, sa doarma.. unde? Sa manance.. ce? De ce sa o chinuie in halul asta? E nebuna! I-a luat Dumnezeu mintile! A lasat-o in grija unui barbat. Un barbat care spune ca daca nu gaseste un loc in care sa stea, se duce la gara si se arunca in fata trenului! Si isi ia in brate si copilul!".

La un moment dat Roxana s-a speriat. Probabil vazandu-si tatal in starea aia de nebunie, probabil pentru ca si-a adus aminte de mama ei.. nu stiu. Dar i-am simtit lacrimile pe obrazul meu, pentru ca isi lipise fata de a mea.

Nu imi aduc aminte nimic, decat ca m-am trezit la birou, plangand in hohote. "Ce fac acum?". L-am sunat pe Alin. "Te rog, ajuta-ma! Suna-l tu pe Taflan, vezi.. poate gaseste o camera, pe undeva. Poate la Centru' (Centrul de Prevenire si Combatere a Violentei Domestice). Stiu ca primesc doar femeile cu copii, dar te rog incearca. Hai ca astept. Dar grabeste-te, te rog!". Si am sunat-o pe mama. Nu a fost nevoie sa intru in detalii.. i-am spus doar ca vreau sa aduc acasa o fetita, sa stea la noi macar o noapte. Apoi am respirat usurata! Oricum, Taflan i-a dat acelasi raspuns si lui Alin.. "Nu se poate, nu avem unde, au actele pe Brasov, acolo trebuie sa ceara ajutor".

I-am cerut barbatului sa inteleaga ca o iau acasa doar pe Roxana, nu si pe el. A fost destul de greu de convins, dar a acceptat.

Ciprian a venit dupa Roxana. Micuta l-a prins de mana si s-a lipit de el. Mai tarziu am aflat ca tot drumul pana acasa i-a pus o multime de intrebari. Apoi, acasa, i-a luat la intrebari si pe prietenii lui Ciprian, veniti sa se joace diverse.. A stat intre ei, au ras, s-au jucat. Mama a avut mare grija de ea, iar tata a inceput sa-i administreze medicamente pentru alergie.. A ajutat-o pe mama in bucatarie, l-a "descusut" si pe tata, s-a mai jucat si cu baietii.. si asa au trecut cateva ore. Cand am ajuns si eu acasa, ea deja dormea.. in patul meu :). Era probabil epuizata. Avea un somn destul de agitat si m-am asezat langa ea. Cum poti privi un copil atat de frumos si greu incercat? Atat de plapand? Si totusi atat de vioi si dulce.. Am luat-o in brate si jur ca mi-am dorit sa nu ii mai dau drumul niciodata! "Acum doarme linistita, dar maine? Unde va fi?". Am plans atat de mult.. Si plang de fiecare data cand ma gandesc la ea. Pentru ca a doua zi a venit tatal dupa ea, spunea ca se vor intoarce la Brasov.. Degeaba am tras de timp.. am mai imbratisat-o inca o data si gata, a plecat. La fel de brusc precum a venit. Numai ca in urma ei am ramas eu, rascolita de sus pana jos, cu sufletul facut praf. Aveam mintea ravasita, nu am intrebat nici macar care este numele de familie.. Regret enorm ca nu am intrebat.. In graba, i-am mai facut o poza Roxanei si atat. Am vazut-o iesind pe usa.

Din pacate nici colega nu stia numele lor, uitase sa-si noteze undeva.

Ma gandesc la Roxana, mi-e dor de ea de nu am aer, imi doresc enorm sa o vad, sa stiu unde e, ce face, cum ii merge. Daca as putea, as smulge-o de langa parintii aia fara suflet si as face orice ca sa o iau langa mine. Dar nu am nicio pista.. Nu stiu unde si cum o pot gasi. Tot ce am sunt doar doua poze.. Si amintirea unei fetite extraordinare, un om mic de la care un om mare a invatat ca a gresit.



Si cer un ajutor.. Ajutati-ma sa o gasesc pe Roxana!