Noaptea de ajun a fost foarte interesanta. Mi-am revazut doi dintre fostii colegi de clasa din perioada liceului - Alexandru Aldea si Claudiu Boboia. Amandoi "frati" in continuare. Astia nu mai scapa unul de celalalt cat vor trai, vorba lu' Clau :)) Alexandru, cel mai destept (nu premiant cu coronita si bullshit-uri de genu' asta) dintre copiii din XII F, este acum mult mai deschis, mai volubil. Vorbeste mult, gesticuleaza, rade cu forta, pare un optimist incurabil. S-a cam ingrasat putin si arata deja ca un tatic. Cel putin in mintea mea.. Spune ca nu e pregatit pentru asa ceva, dar eu il vad exact in povestea aia :) Nu a mers pe psihologie, asa cum intuise in facultate..
Claudiu ma uimeste de fiecare data cand il vad. Pentru ca seamana (repet, tot in mintea mea) cu Robert Westerholt. Chel, cu un cap "frumos si rotund", barba, slab, mereu in negru.. Este foarte schimbat fata de cel de acum 8 ani, fizic si in toate modurile. In unele momente mi-a adus aminte de vechiul Clau, tacut, timid si finut, mereu desenand chestii pe banca.. Nici el nu s-a mai "atins" de psihologie..
Sunt doi baieti ce-mi sunt dragi, cu care as vrea si as avea ce sa vorbesc zile intregi. Inca ii vad ca pe colegii mei de clasa, cei doi din prima banca de pe randul din mijloc. Ii vad "mici", copii. Pentru ca in mijlocul lor ma intorc si eu la vechea Raluca - bleckaroaica, bleckaritza etc. Sunt doi tipi optimisti acum, siguri pe ei, mereu impreuna. Ne-au urat sincer sa avem noroc si sa ne fie bine, atunci cand ne vom lua zborul.
Alin si-a revazut prieteni vechi, plecati prin tari departate si proaspat intorsi acasa. Mi-a placut sa-i privesc dintr-un colt al clubului. S-au imbratisat, s-au pupat, s-au incurajat, si-au povestit lucruri pe care nu le mai stiau unii despre ceilalti. A fost o noapte a amintirilor. Calda, prietenoasa.
25 decembrie-le l-am petrecut la Dragus, la sat. M-a bucurat sa vad ulitele pline de tineret, de fete frumoase, imbracate in costum popular, curate, ingrijite, zambitoare. S-au intors de la biserica, au luat masa in familie si au venit la caminul cultural. Cu frati, parinti, bunici. Au venit si draguseni intorsi acasa pentru Craciun, din orase si tari mai mari.. Sala s-a umplut. Batranii au privit atenti la film, au dat din cap, aproband, de multe ori. Si-au intrebat fii "ce scrie acolo ca s-a intamplat?", mai ziceau cate un "asa a fost", "saracii copii". La un moment dat au aplaudat atunci cand pe pelicula arata cum un comunist a fost impuscat de unul dintre baietii din grupul Gavrila. Au intrat bine de tot in poveste, au re-auzit numele baietilor din munti, si-au vazut locurile dragi, au retrait momente traite pe "pielea lor". Au aplaudat, la sfarsit. Nu stiu daca filmul in sine sau pe cei care au avut curajul, nebunia si taria de a face ce au facut ei, atunci.
Eu una i-am aplaudat, constienta fiind ca oameni ca ei nu se mai nasc acum. Acum il consideram nebun pe amaratu' care s-a aruncat de la balcon. "Ba, esti psihopat, ai nevoie de psiholog. Mai rau - de psihiatru. Vai de capu' tau, vai de copiii tai!", asa zic romanii de acum. Dar copiii aia, care au plecat de langa parinti, din casa draga, de langa dragute, care au fost fugari flamanzi, inghetati, ani in sir, haituiti, chinuiti, prinsi, batuti, torturati, care au rezistat 10 ani (Ion Ilioiu) experimentelor psihologice, care au suferit mai mult stiind ca oamenii dragi sunt batuti, interogati, schingiuiti pentru ei, care au fost executati la perete, care nici macar crestineste nu au putut fi ingropati, cu toate ca ei chiar au avut un Dumnezeu, o credinta, o convingere.. aia ce au fost? Tot nebuni? A da, partea aia de istorie o ignoram acum, ne facem ca nu stim, ca nu s-a intamplat. Partea aia nu exista.
Cel mai tare anul asta m-au durut cuvintele unei foste prietene, care.. referitor la partea asta de istorie.. a spus atat - "si ce daca nu am fost la film? iaca, mare pierdere.." Da, e mare pierdere! Si asta spune multe despre noi..
Noi in ziua sfanta de Craciun am preferat sa mai primim inca o data lectia asta de viata. Pentru ca nu e in zadar!
26-le decembrie l-am petrecut la Rucar, pentru lansarea cd-ului, alaturi de alte cateva sute de localnici in sarbatoare. Si mai urmeaza..
3 comentarii:
"În 1974, o ştire făcea înconjurul lumii. Ultimul luptător din Al Doilea Război Mondial, japonezul Hiroo Onoda, s-a predat în jungla filipineză, unde stătea ascuns din 1944. Doi ani mai târziu, în 1976, la Cluj, a fost arestat Ion Gavrilă Ogoranu, căutat de autorităţile comuniste încă din 1948. Din fericire, după şase luni de anchetă la Securitate, este eliberat, nu în ultimul rând în urma presiunilor preşedintelui american Richard Nixon, cu care Ceauşescu încerca să aibă relaţii bune. A fost eliberat şi a trăit să-şi spună povestea în libertate, după 1989, despre el şi luptătorii din rezistenţa armată anticomunistă românească.
Doamne, îţi mulţumim că ne-ai dat asemenea luptători pentru cauza noastră, îţi mulţumim că l-ai lăsat pe Ion Gavrilă Ogoranu printre noi să ne spună povestea lor, îţi mulţumim că ni l-ai dat pe Ion Gavrilă Ogoranu, că l-ai făcut să se nască român.
Fiindcă, dacă s-ar fi născut american, câteva licee din marile oraşe i-ar fi purtat numele, dacă s-ar fi născut francez, în fiecare an s-ar fi organizat ample manifestaţii în numele său, dacă s-ar fi născut german, un muzeu ar fi fost dedicat lui.
Dar, în imensa lui înţelepciune, Dumnezeu l-a ales să fie român." (Victor Roncea)
Filmul e probabil cel mai slab dintre filmele romanesti aparute anul asta. Chiar nu a pierdut mare lucru dpdv cinematografic. Raportata la asta, promovarea de care se bucura filmul in Tara Fagarasului e cel putin ridicola.
Omul care s-a aruncat de la balcon nu poate fi comparat cu cei din rezistenta din munti. El s-a dat batut si, dupa ce nu i-a iesit, s-a vaicarit, asteptandu-se la un stat sac-fara-fund format din superoameni, de parca cei din administratie nu ar fi si ei ca si noi. Oameni ca Ogoranu, dimpotriva, au stat pe baricade pana la capat. Nu se pot compara si da, omul are nevoie de ajutor pentru ca are clar niste probleme psihice.
E un punct de vedere, pe care eu, totusi, nu il impartasesc in totalitate. Si chiar nu inteleg de ce spui despre promovarea filmului in T. F. ca ar fi ridicola. Este bine ca se face, este bine ca naste controverse, este bine ca oamenii isi amintesc, ca cei tineri incep sa caute, sa afle lucruri.
Sunt de acord ca tipul respectiv si Gavrila Ogoranu nu pot fi comparati! Nu asta a fost intentia mea..
Trimiteți un comentariu