Puteam fi în locul unei prietene, care, la cinci ani, a fost abuzată sexual de unchiul mamei ei. De frică și de rușine nu a spus nimănui prin ce calvar a trecut, până acum câțiva ani. Nici acum nu este complet "vindecată" și se străduiește să aibă încredere în oameni. Se luptă cu ea zilnic.
Puteam fi în locul vecinei părinților mei, al cărei soț o bătea cumplit. Apoi se ocupa și de copii. Îi bătea, îi înjura, îi scotea noaptea afară din casă. Îi amenința cu cuțitul. Stăteau în spatele blocului ore în șir, în pijamale, plângând. Mama lor încerca să-i liniștească. Ssst, nu plângeți, nu plângeți, că se trezesc vecinii. Intrăm imediat, stați să adoarmă. Multe nopți ale copilăriei mele i-am privit de după perdea, sugrumându-mi gura cu mâinile, ca părinții să nu audă cum plângeam în rând cu copiii.
Puteam fi în locul Andreei, răpita de pe stradă când avea 16 ani și vândută în Polonia, pentru prostituție. Un alt român și-a riscat viața, ajutând-o să fugă. Numai ea știe cum a ajuns acasă (după 10 ani). Nici măcar părinții ei nu au mai recunoscut-o..
Nu-mi plac armele, conflictele, mă sperie teribil orice formă de violență verbală și fizică. Sufăr și atunci când un prost dă cu piciorul într-un câine. Nu pot să văd copii bolnavi, chinuiți și batjocoriți, oameni bătuți, maltratați, uciși.
Știu că ne aflăm în perioada cea mai frumoasă a anului, că toți suntem preocupați să ne arătăm mai buni, mai oameni. Să facem multe cumpărături și cadouri celor dragi. Să mergem la colindat, să urăm pace și bucurii. Să dăm pachete cu dulciuri copiilor din centrele de plasament sau fructe bătrânilor de la azile. Dar în timpul ăsta alți oameni mor. În timp ce noi tăiem purcelul, condimentăm carnea pentru cârnați, alegem cadoul pentru iubita noastră, punem globuri roșii în bradul artificial, fotografiem saint-bernard-ul cum se joacă în zăpadă. Nu am nicio putere, sunt atât de mică și de măruntă pentru toată imensitatea asta de Univers, încât un gând și o dorință de-a mea nu înseamnă nici măcar cât o petală albă smulsă din perfecțiunea unei margarete.
Pentru că am o dorință mare, pe care o port în suflet de mai bine de trei ani. Și mă rog de multe ori, în felul meu, ca Roxana să fie vie. Să fie sănătoasă, măcar, dacă nu este bine. O să sper în continuare că, la un moment dat, în viața asta care o avem de dus acum, aici, o voi regăsi. Nu știu cum, când și unde.. Îi duc dorul de când s-a desprins din brațele mele și a închis ușa în urma ei. Și numai eu sunt vinovată că am lăsat-o să plece și că acum nu este cu mine..
Nu pot fi recunoascătoare de sărbători. Parcă nu este corect. În lumea asta în care trăim, încă mai există pedeapsă cu moartea, discriminare, violență în familie, trafic de carne vie, oamenii se omoară între ei. Pe motiv de război sau din cauza foamei, chiar nu mai contează. Nu știu cum ne mai rabdă Pământul de câtă răutate avem în noi!
Mai sunt oameni, uniți în organizații, care cer respectarea drepturilor omului, în lume. Amnesty International este una dintre ele.. Ne-am face singuri un bine nouă, oamenilor disperați din lumea asta mare și de ce nu - copiilor noștri, dacă măcar 30 de minute din timpul nostru am avea bunăvoința de a afla mai multe despre asta.. În fond, nu suntem oameni doar o lună pe an, nu-i așa?
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu