Sunt mândru cã sunt ei români

Ultimele douã sãptãmîni au fost pentru mine legate foarte strîns de oameni şi de acţiunile lor. Am sã mã opresc doar la cele pozitive, pentru cã sînt mai rare şi sînt de fapt esenţa vieţii. Au fost nesperat de mulţi oameni care m-au impresionat pentru cã au reuşit sã îmi demonstreze cã existã încã naţionalism adevãrat, necamuflat în festivism ridicol. Prima mare dozã de naţionalism autentic am primit-o la premiera filmului Portretul luptãtorului la tinereţe. Oameni extrem de diverşi ca formare şi educaţie şi-au arãtat respectul sincer pentru lupta anticomunistã din Munţii Fãgãraşului. De la urmaşii sau colaboratorii luptãtorilor pînã la artiştii de la Bucureşti. A urmat apoi ziua naţionalã a României. Toatã media s-a umplut de sintagme de genul sînt mîndru cã sînt român, bineînţeles fãrã nicio explicaţie sau acoperire. Eu am sã zic sînt mîndru cã ei sînt români. Şi mã refer în primul rînd la grupul Ogoranu. Apoi la o întîmplare extrem de plãcutã ce are legãturã cu ziua de 1 Decembrie. În unul dintre numerele trecute am scris un material despre faptul cã nu ne cinstim eroii, cu accent pe sacrilegiul care s-a produs în cazul osemintelor deshumate din cimitirul ordodox şi abandonate în sensul giratoriu. Am fost contactat ulterior de o doamnã, care mi-a spus cã nu am dreptate, şi cã fãgãrãşenii adevãraţi încã îşi cinstesc eroii. Drept dovadã a încercat organizarea unei întîlniri de Ziua Naţionalã, exact în locul din care au fost scoşi eroii. Deşi a mers la instituţii şi a vorbit cu zeci de cunoştinţe, la ora şi locul stabilit a fost doar o mînã de oameni. Atmosfera a fost însã una care mi-a demonstrat ce înseamnã de fapt iubirea de ţarã deoarece a fost prezent şi un veteran din al Doilea Rãzboi Mondial. Nu a ţinut un discurs, doar a vorbit cu respectul cuvenit despre camarazii sãi care au fost mutaţi din morminte într-un bunker de beton. Bãtrînul domn a demonstrat cã nu cuvintele mari fac o naţiune, ci faptele mari. Şi doar oamenii care au murit pentru ideea de patrie, care s-au opus atunci cînd ea le-a fost furatã, sau cînd ea a fost cotropitã de un regim absurd şi-au cîştigat pe deplin meritul de a fi români. România trebuie sã însemne mai mult decît o ţarã ce se revendicã în cîntece folclorice, a cãrei mîncare tradiţionalã de sãrbãtoare este ciolanul cu fasole şi ai cãrei conducãtori îi furã ziua de naştere pentru a face bãi de mulţime. Dar pentru asta trebuie sã se nascã spiritual mai mulţi români, nu doar sã se elibereze buletine cu aceastã titulaturã.