Apreciez faptul că un prieten sau un amic sau chiar un trecător pe strada mea se oprește din drum, analizează un cuvânt, o frază, un text întreg și face efortul de a-mi zice fă, ești varză, cum te mai suporți? Aș aprecia și mai mult dacă trecătorii și-ar argumenta concluziile. Le-aș da id-ul de mess sau i-aș invita la o cântare în Cover, după care, am sta frumos de povești până când le-aș demonstra că există și următoarea posibilitate. Oameni buni, nu (mai) sunt formator de opinie. Nu mi-a mai plăcut, pentru că trebuia să informez greșit. Motiv pentru care am ales să scriu PENTRU MINE. Un căcat de blog, peste care îmi vărs gândurile. De cele mai multe ori furioase. Da, mă, furioase, pentru că sunt o înfumurată, înțelegi? Și acordă-mi și mie dreptul de a fi furioasă pe lumea asta de căcat din jur. Dacă mie nu mi-a plăcut Manuela Carra pentru că m-a lăsat rece, lasă-mă să scriu asta. Dacă vreau să râd de Florina Opriș sau de protopopul Ciocan, nu mă amenința. Dacă mie mi-a plăcut să-l văd pe Bordeianu plângând ca un copil, în loc să mă excite imaginea adolescentelor ce săreau pe el pentru fotografii, atunci dă-mi voie să simt ce îmi vine să simt. Nu-mi da să sug diverse, dacă mie îmi pare un mare fâs retragerea militarilor cu torţe, de 1 Decembrie. Dacă scriu că nu mai dau nici doi bani pe Făgăraș.. ăsta e adevărul meu, argumentat în timp, în ani, în experiențe, în cazuri concrete. Nu trebuie nimeni să-mi dea dreptate. Aici sunt eu, Raluca. Nu sunt secretara primăriei! Zici că vreau să par mai interesantă? Nu frățioare, chiar sunt interesantă, nu doar par. Și știi de ce? Pentru că nu sunt comună. Și știi de ce nu sunt comună? Ei, lasă, e prea greu pentru tine, nu te strofoca prea tare. Iar dacă nu văd versuri cu rimă peste tot, floricele pe câmpii și zeci de blocuri râd în soare argintii, nu înseamnă că sunt nebună. Nu pot, omule. Mă lași să.. nu pot? Păi dacă aș vomita toate grețoșeniile ce le țin la căldură, ce am face? Ne-am da în cap pe stradă? Dragule, nu mă suporți, nu suporți și nu te regăsești în ce scriu.. chiar nu-i bai. Nici nu e nevoie. Nici nu-ți cere nimeni. Nu sunt eu mai deșteaptă decât tine sau invers. Pur și simplu.. nu vorbim aceeași limbă, atâta tot. Nu putem fi cu toții o mare și fericită familie! Ar fi plictisitor tare.
Nu am de ce să închid tâmpenia asta de blog. Ocolește-l frumos și gata. Ignoră-mă. Ne facem un bine reciproc. Ce zici?
21 de comentarii:
Guten tag, genosse!
Esti prea suparata pe ceva ce chiar ca nu merita. Niciodata nu va reusi cineva sa multumeasca gura lumii. De fapt aceasta se schimba de la zi la zi, asa ca oricum nu are vreo importanta daca cineva aproba sau nu ceea ce faci sau simti sau gandesti.
Am fost supărată, dar acum nu mai sunt. Când am scris pentru lup, chiar nu am fost supărată. Am înțeles niște lucruri și cer celorlalți să nu judece. Tocmai asta e frumusețea. Nu spun EU am dreptate, spun EU AȘA VĂD, AȘA SIMT ASTĂZI. Sunt mulți cei care mă aprobă și îmi dau dreptate, chiar dacă nu îmi transmit asta pe blog, prin comentarii. Și îmi spun "scrie, scrie, că zici bine". Dar nu o fac, nu scriu ce vreau să scriu, ce chiar îmi doresc să scot afară. Nu are rost. Dacă la niște lucruri minore se produc valuri.. de ce să caut furtuna? Astăzi, Lioara mi-a spus așa - "da, ești puțin pesimistă când scrii, dar tot frumoasă ești și când te enervezi". No.. în câteva cuvinte simple, fără înjurături și alte cele, m-a pus cu botul pe labe. M-a liniștit. Mi-a atras atenția elegant. Dar nu toți sunt ca Lioara mea - și asta e adevărat. Deci! Nu caut să pun diagnosticul corect. Cer să fiu lăsată să scriu liber, atât cât consider eu că e în limite..
Pai, bine, bre copchila... iti faci riduri de pomana? Ai zis bine, dar mai gata... :))
Mad
:)) așa zic și eu, bre - mai ho!
Fiecare vede lumea din punctul sau de vedere. Nu pot exista doua puncte de vedere identice, asa cum nu exista doi oameni identici. De aceea trebuie sa respectam orice punct de vedere, altfel nu facem decat sa judecam pe ceilalti.
Am remarcat ca unei femei ii e de ajuns sa-i faci un compliment si... gata, ii trece supararea! :))
Poate ca inventeaza cineva o masina de facut complimente!
Nu e vorba de complimente, ci de acceptare. Lioara ta te accepta si te pretuieste asa cum esti (zic eu).
:)) bine, Mirceaaa! Da, Lioara, dânsa de mai sus, Mădălina și încă ceva persoane mă acceptă. Dar de ce mă acceptă așa cum sunt? Pentru că mă simt, că rezonează, că pornim de la o bază comună. Avem un limbaj asemănător, cum spuneam. Vai, Mircea, la capitolul complimente.. sunt rezervată. Depinde de la cine vin și în ce momente! Nu vrei să știi ce stil de a respinge complimentele dețin :))
Pai cu mine nu rezonezi u? A.
:))) foarte tare!
Ba da, u, în primul rând cu tine :)
E usor sa accepti pe cel ce seamana cu tine. Practic, "cine se aseamana se aduna".
Acuma nu mai pot opri nimic. Zarurile au fost aruncate. M-ai provocat. Lucrurile vor decurge fara sa le mai pot opri in vreun fel. Nu mai raspund de actiunile mele. Nu am obiceiul sa fac complimente (mi se par o minciuna), insa voi incerca. Sunt nevoit, caci m-ai provocat. Daca nu le respingi asa cum te-ai laudat, am sa spun la toti cunoscutii mei ca te lauzi degeaba. Mai mare rusine ca asta nici nu exista.
Lasand gluma la o parte, cred ca ti-a placut sinceritatea Lioarei, iar complimentele pe care le respingi sunt acelea pe care simti ca sunt o minciuna interesata.
:) 1. da, îi accept pe cei ce sunt după chipul și înfățișarea mea. sau eu după a lor.. tot aia e, nu? e o selecție naturală, până la urmă.
2. ca să pot accepta sau respinge complimentul tău, întâi trebuie să-l aud, citesc, primesc. dar.. pe cuvânt de patriot (?nu știu de unde mi-a venit cuvântul ăsta) că nu-l găsesc :))))) nu l-am depistat. tocmai ce m-am trezit din somn, deci s-ar putea să fiu numai eu de vină.
3. nu mai bine îmi trimiți o poezie haioasă despre.. tăiatul porcului, că mâine dimineață chiar asta mă așteaptă și parcă nu mă prea trage inima..
1. Corect.
2. Nu prea stiu sa fac complimente, dar am sa incerc. Te voi prinde, cumva, la cotitura.
3. Am oroare de taiat porci. Cine poate - oase roade. Eu nu pot nici macar carne moale. Cu toate astea mananc multa carne de porc (e o ipocrizie, nu?). Insa nici la poezii nu ma pricep. Dar am sa perseverez.
4. Am sa scriu si o reteta de ciocolata, candva. Asta numai pentru pasionati.
Vrei să-ți spun ceva? E un compliment "simplul" fapt că te oprești din timpul tău, pentru a-mi mai lăsa câteva gânduri aici, prin jurnalul meu. Nu știu.. m-ai prins într-o seară tare ciudată. Nu prea sunt eu, Ralux. Acum sunt Raluca.. Ralu, de fapt. O să aștept cu nerăbdare rețeta de ciocolată. Nu pot să renunț la ea. Poate este momentul să recunosc că am o slăbiciune, nu știu.
Porcul.. nici nu pot să-l văd tăiat, nici să-l consum nu mi-e foarte pe plac, dar.. Nu cred că ești ipocrit. Ești.. tu și poate că etichetele astea ce ne-am obișnuit să le punem sau să ni le punem singuri.. nu au valoare. Suntem buni și răi, răzbunători și miloși, speriați și răzvrătiți. Ipocriți.. oo, de câte ori! Oameni, de fapt. Colorați. Vii. Jucători.
Mulțumesc frumos :(
Asta nu e un compliment. Sunt curios si-mi face placere sa urmaresc niste ganduri, emotii, dorinte, care razbat, uneori, din interiorul tau prin platosa formata de ceea ce numim educatie, moralitate etc. Pentru mine e mai valoroasa Ralu aceea despre care ai scris, candva, un articol care m-a impresionat. Adica nu Ralux cea din societate. Nu stiu daca ma exprim suficient de clar, dar in curand vei fi doar Ralu si nu Ralux. Toti vom fi asa. Vom trece undeva deasupra etichetelor.
As fi scris mai demult reteta de ciocolata, dar este pe o cutie de lapte praf si nu mai am deocamdata prin casa. Voi scrie urmatoarea data cand voi cumpara pentru ciocolata (nu eu hotarasc ce-i trimit de mancare baiatului la facultate).
Nu prea scriu despre Ralu, iar când o fac.. îmi pare rău și îmi vine să șterg, ceea ce se mai și întâmplă, uneori. Mi se par copilării. Nu știu să explic foarte bine.. Nici nu pot să-mi imaginez ce crede cineva din afară, citind De s-ar împlini visele, de exemplu. Dar cum am zis.. scriu pentru mine, printre rânduri. Ca să nu uit momente.. Crezi că Ralu este mai.. eu, decât Ralux? Și eu cred la fel, dar e prea fragilă. Aș vrea să o las liberă, dar acum chiar nu e momentul și locul. Mai scapă și ea.. Ca aseară, de exemplu.
Chiar aștept rețeta de cioco. Aș putea să caut p net, ar fi ușor. Dar aștept rețeta de pe cutia aceea :)
1. Am gasit o cutie de "Raraul" si voi scrie reteta putin mai tarziu.
2. Care sunt amintirile noastre? Nu ne amintim ganduri, ratiune, logica, moralitate. Cu cat trece timpul, cu atat ne amintim doar emotiile care ne-au cuprins cand s-a petrecut evenimentul. Dupa moarte ce va ramane din noi? Aici, pe Pamant, poate ca va ramane o casa, un copac plantat, urmasi etc. Dar astea nu le luam cu noi. Cu noi luam doar amintirile, adica, asa cum am spus mai devreme, emotiile traite. Deci as putea spune ca Ralux va muri candva, insa Ralu nu moare niciodata.
Înțeleg bine ce spui.. Și important e ca Ralu să nu moară înainte de Ralux. Ar fi și păcat. Nu, nu există. Ralu mai are multe lucruri de făcut. Acum doar așteaptă puțin, până când va simți că a venit momentul ei :)
Eu banuiesc ca Ralux nu va muri, ci va fi intr-un fel absorbita de Ralu.
sau așa ;)
Bravo Ralux, felicitari. Scrie in continuare, asa cum ai facut si pana acum. Nu esti singura care gandeste asa, doar ca noi ceilalti nu nu avem curajul tau.
Nu prea are rost..
Trimiteți un comentariu