Diavolul stă în detalii

Dacă nu ar fi fost un jurnal public, aș fi scris cât de dezamăgită sunt. Și cât de frică îmi este..

În urmă cu mulți ani, pe când eram reporter la Tvf, am încercat să smulg o declarație de la un hoț, tocmai prins și adus la secție. Nu a reacționat în niciun fel și atunci l-am provocat. Mi-a răspuns.

Apoi, după un timp, am scris despre Spiderman.. fără a face vreo legătură. Și fără a avea o poză a făptașului, pentru a o putea ține minte. Sau pentru a rămâne în arhivele ziarelor și televiziunilor. Ca lumea să vadă chipul și să știe să se ferească. Sau să fie cu ochii-n patru. Pentru că acum hoții au dreptul de a-și proteja identitatea. De ceva vreme, "oamenii legii" nici nu mai dau publicității numele celor care se abat de la lege, chiar și de la cea de circulație. Doar inițialele. N.C. sau D.I. Care poate fi și vecinul de scară..

Acum ceva timp, în Cover, am răspuns pe un ton arogant (așa cum îmi este obiceiul să fac cu oamenii care-mi sunt străini și încearcă să mi se bage pe sub piele), unui băiat care se așezase lângă mine. Nu mi-a răspuns la provocare. Din contră, a dat înapoi foarte repede, a coborât tonul vocii și a încercat să mă împace. Începusem să mă simt vinovată că iar m-am purtat ca o sălbatică..

A doua zi am mers la Lagună. M-am simțit incomod la început, dar apoi l-am acceptat.

Au trecut zilele. "Nu am mai avut niciodată atâția veri. Și mai ales o verișoară. Ești prima mea vară, așa te-am și trecut în telefon, uite.."

După alte câteva săptămâni i-am făcut o farsă și am râs cu poftă când i-am văzut fața dezamăgită. Alin a plecat de la masă și am rămas numai noi doi. Atunci s-a ridicat peste masă, a făcut ochii ăia albaștri mari, ca scoși din orbite, s-a schimbat la față și, în glumă, și-a apropiat mâinile pregătite ca pentru sugrumat, de gâtul meu. "N-o să te iert pentru asta!". După câteva secunde a râs. Eu m-am blocat. "Vara, am glumit! Nu am nimic cu tine. Te-am speriat?". "Puțin..". "Iartă-mă, nu am vrut să te sperii!". "Nu-i nimic.."

"Sunt singur. Câteodată chiar simt nevoia să am pe cineva drag lângă mine. O fată cuminte. Am încercat de atâtea ori, dar toate m-au lăsat baltă".

"Chiar vă admir pe voi doi. Sunteți foarte potriviți și vă înțelegeți atât de bine. Îmi doresc să întâlnesc și eu o fată ca Ralu. Îmi place mult de voi.."

"Hei, am văzut bine? Ai tatuaj? Ia să văd!". "Nu, lasă.."

"Ralu, chiar am vrut să-ți spun mai demult.. Eu te știu pe tine de undeva, de dinainte..". "Poate de la tv.. de la vreun stand-up sau..". "Nu, nu, te știu din altă parte, dar nu-mi dau seama de unde.."

"Măi, dar tu ești normal la cap? Cum poți să cânți melodia aia? Și telefonul ăsta roz.. ăsta e de fete. Tu ești bărbat.. ce naiba?"

"Am căzut cu scuterul". "Te-ai lovit, ai lovit pe cineva?". "Nu, nu, sunt ok, dar mă doare fundu' de mor. Cum să fac chitara asta să cânte?".

"Sunt rupt de oboseală. Nu am dormit azi-noapte.."

"Am făcut iar schimb de telefoane. Cât ai da pe el?"

"Arăți ca un pușcăriaș! :))))))"

"Ce faceți, ne vedem la o cafea?". "Nu, suntem în drum spre Brașov..". "Atunci ne auzim mai târziu!"


Astăzi am înțeles - el mă cunoștea de la poliție, de când îl provocasem, dar eu uitasem complet de acel episod. Acum încep să cred că el știa, dar avrut să mă încerce, să-mi testeze memoria. Un prieten a făcut o presupunere, care pare plauzibilă. Dacă ar fi adevărată înseamnă că drumurile mele și ale acestui tip s-au intersectat de mai multe ori decât ne-am dat seama. Cu toate că nimic nu este întâmplător. Dar cât de sadică este viața și cât de tare râde de noi!

Au fost lucruri, gesturi, momente. Aveam întrebări și curiozități. Pe care nu le-am spus cu voce tare, așa cum făceam de obicei. Mă opream. Acum, punând cap la cap toate detaliile, îmi dau seama că ceva nu se lega. Era un blocaj.

Acum șocul este prea mare și îmi doresc să pot uita fața lui. Pentru că îmi dă o senzație combinată din multe sentimente care vin ca un val uriaș peste mine. Și mă îneacă, rămân fără aer. Mă grăbesc să uit ultimele două luni. Să le șterg din jurnal. Să le înlocuiesc repede cu altceva. Dar repede!

Vreau să cred că voi mai putea avea vreodată încredere în oameni. Și sper că voi fi mai atentă la detalii. Iar dacă până acum lumea mă considera o arogantă, de acum înainte voi avea grijă să țin foaaarte departe lumea de mine. Mai bine sălbatică, decât victimă.

Nu-l judec, că nu vreau. Dar mă dor niște lucruri! Și am prea multe întrebări la care nu-mi va putea răspunde nimeni. Nici măcar el. Niciodată