miercuri, 3 februarie 2010

Se întâmplă și lucruri pozitive. Ion Gavrilă Ogoranu, personaj de film

Povestea Grupului Gavrilă, primul film al trilogiei „Apoape linişte“ despre Rezistenţa Anticomunistă. „Portretul luptătorului la tinereţe“ a fost selectat şi va fi prezentat la Festivalul Filmului de la Berlin. Regizorul Constantin Popescu jr. a relatat în exclusivitate pentru Monitorul de Făgăraş greutăţile prin care a trecut pînă la realizarea peliculei. Ion Gavrilă Ogoanu este interpretat de actorul Constantin Diţă. Personajele au numele reale ale luptătorilor anticomunişti ai Grupului Gavrilă care au activat în Munţii Făgăraşului. Filmul va avea, în curînd, o premieră şi la Făgăraş.


Filmul de lungmetraj „Portretul luptătorului la tinereţe“ a fost selectat şi va fi prezentat la Festivalul Filmului de la Berlin care se va desfăşura în perioada 11-21 februarie 2010. Este unul dintre filmele româneşti cele mai aşteptate în cinematografe încă din toamna anului trecut. Subiectul este unul de excepţie şi se referă la activitatea grupului de partizani din Munţii Făgăraşului condus de Ion Gavrilă Ogoranu.

Regia şi scenariul sînt semnate de Constantin Popescu jr, reprezentant al noului val de regizori. Foştii luptători anticomunişti vor fi interpretaţi, într-o distribuţie exclusiv masculină, de către actori tineri precum Constantin Diţă aflat la primul său rol principal într-un lungmetraj, Alin Mihalache, Cătălin Babiuc, Vasile Calofir, Bogdan Dumitrache, Alexandru Potoceanu şi Mihai Constantin. La Festivaul Filmului de la Berlin, „Ursul de Aur“, „Portretul luptătorului la tinereţe“ va fi prezentat la secţiunea „Forum“.

Drama luptătorului anticomunist

“Portretul luptătorului la tinereţe” este prima parte a trilogiei „Aproape linişte” al cărui subiect îl constituie lupta anticomunistă din România. În această primă parte, regizorul Popescu a ales să prezinte activitatea Grupului Gavrilă din Munţii Făgăraşului. Conform relatărilor regizorului, nu lipsesc din scenă cele mai dure momente ale luptei anticomuniste ale Grupului Gavrilă. Nefericitul eveniment petrecut în curtea lui Olimpiu Borzea din Viştea de Jos cînd Remus Sofonea, zis Brâncoveanu, din Drăguş s-a împuşcat, iar Laurean Haşu, zis Leu, din Breaza, a fost rănit grav de glonte. A fost încrustată pe pelicula filmului o scenă dramatică dată de confruntarea luptătorilor cu trupele de securitate într-un şopron din Ileni în care a fost implicat Toma Pirău, zis Porâmbu. Partea a doua a trilogiei care se va denumi „Elisabeta“ se va referi la activitatea revoluţionară a Elisabetei Rizea şi a soţului ei Gheorghe Rizea. Ultima partea cea care a dat denumirea trilogiei „Aproape linişte“ se va referi la lupta dusă de fraţii Arnăuţoiu de pe versantul sudic al Munţilor Făgăraş, grupul denumit „Haiducii Muscelului“. Regizorul Constantin Popescu jr. a stat de vorbă cu Monitorul de Făgăraş, oferind, în exclusivitate, povestea filmului „Portretul luptărorului la tinereţe“. Totodată a acceptat, ca după „Ursul de Aur“ de la Berlin să prezinte filmul, în premieră, şi la Făgăraş, acţiune organizată de Monitorul de Făgăraş.

„O lume care m-a impresionat prin puterea tăcerii ei“

„Portretul luptătorului la tinereţe"este primul film din cele trei pe care intenţionez să le regizez despre rezistenţa anticomunistă. Primul film prezintă grupul de partizani conduşi de Ion Gavrilă Ogoranu, al doilea film va fi povestea Elisabetei Rizea, iar al treilea prezintă grupul de partizani conduşi de fraţii Toma şi Petre Arnăuţoiu. Cred că este important să discutăm despre perioada anilor '50 şi despre grupurile de partizani români, chiar dacă unele dintre nume sînt, într-un fel sau altul, mai puţin cunoscute ori într-o oarecare măsură controversate. Decizia de a face acest film nu a fost uşoară. Am luat-o greu, pentru că nu ştiam multe lucruri despre acea perioadă. Nu mă identificam cu o imagine pe care nu o înţelegeam. Am citit însă lucruri care m-au zdruncinat. Exemple despre oameni care au suferit cumplit şi care şi-au dedicat viaţa unei idei mai întâlnisem, dar păreau în mintea mea doar nişte personaje şi atât. Oamenii despre care am citit au rămas vii în mintea mea mult după ce am închis cărţile, chiar dacă ştiam că aproape niciunul nu mai era în viaţă. Poveştile lor au reuşit să mă facă să-mi pun întrebări legate de curaj, rezistenţă, eroism şi despre puterea de a îndura. Ce simţeau, cum trăiau, ce tristeţi ori frustrări au adunat în toţi anii aceia, cât de singuri s-au simţit, cât de greu le-a fost? Ce i-a determinat să nu accepte, să ia deciziile pe care le-au luat? Aş fi fost oare în stare să mă comport asemeni lor, în condiţii asemănătoare măcar? Mi se pare şi astăzi atât de greu de înţeles puterea lor interioară, caracterele lor tari (şi peste ani va fi la fel, sunt sigur, am să mă tot întreb lucrurile astea). Nu ştiu dacă am priceput pe deplin totul, mă îndoiesc. Nu sunt întru-totul de acord cu toate hotărârile lor ori cu toate opţiunile lor. Dar măsura în care au acceptat să lupte şi să dea piept cu necunoscutul m-a făcut să mă hotărăsc să spun aceste poveşti, aşa cum m-am priceput mai bine. Acestea au fost câteva dintre motivele care m-au îndemnat să fac acest film. Au urmat apoi luni de documentare, vizionări de filme de arhivă şi interviuri, poveşti despre canal şi despre grupurile de rezistenţă, anchete, stenograme. Am descoperit o lume care îmi era străină, dar care m-a impresionat prin puterea tăcerii ei. Nişte oameni care au suferit într-o tăcere adâncă, într-o linişte aproape desăvârşită, fără să se bată cu pumnul în piept şi care au murit (mulţi dintre ei) neştiuţi de nimeni, îngropaţi de securitate în locuri rămase până astăzi necunoscute“ a povestit regizorul Constantin Popescu jr. pentru Monitorul de Făgăraş.

Este un film despre demnitate

„Am hotărât să fac un film despre nişte tineri, nu neapărat despre o ideologie. Despre anii deciziilor ciudate, grăbite, dar poate fundamentale şi drepte. Despre demnitate, despre puterea unui om de a face ceea ce crede de cuviinţă, în viaţă, aşa cum îi dictează conştiinţa şi buna măsura a lucrurilor, valori pe care le întâlnesc astăzi atât de rar, cu adevărat, în jurul meu. Cu siguranţă, filmul va fi o experienţă diferită. Ne-am străduit, toată echipa, (în primul rând actorii, care m-au sprijinit enorm şi cărora le mulţumesc pentru răbdare şi abnegaţie) să facem ceva diferit, care să impresioneze, într-un fel sau altul, dar fără să inovăm, de fapt. Rămâne de văzut dacă am reuşit sau nu.
Filmul nu este realizat într-o manieră tradiţională. Este cinema-ul meu şi nu ştiu cum o să fie acceptat de către public. Este o privire personală asupra acelei perioade, nu este o imagine hagiografică şi nici un bestiar. M-am străduit să fiu onest, cum spuneam şi să redau faptele, nimic mai mult, fără să comentez, fără să judec. Întâmplările sunt în proporţie de peste 90% autentice, am intervenit cât se poate de puţin asupra lor, asupra locurilor unde s-au petrecut şi pe cât posibil am păstrat anotimpul şi datele reale. Schimbările pe care le-am făcut în poveste apar din raţiuni de producţie, pur şi simplu. Cu toate că producătorul filmului (Titi Popescu, tatăl meu) a fost mai mult decât înţelegător şi m-a sprijinit din răsputeri (ca şi domnul Mihai Constantinescu, vicepreşedintele AFDPR), timpul, programul actorilor şi partea financiară a producţiei nu ne-au permis, uneori, să filmăm tot ce mi-am propus. Filmările au durat mult, din primăvara anului 2008 până în primăvara anului 2009, cu întreruperi, desigur. Am filmat în apropierea Braşovului, Făgăraşului, Sibiului şi în Bucegi. A fost o producţie dificilă, cu peste o sută de actori şi peste trei sute de figuranţi. Costumele şi toate armele sunt strict autentice, din perioada respectivă, ba chiar am avut parte de un ajutor nesperat din partea rudelor unora dintre luptători care ne-au ajutat cu haine autentice din vremurile acele şi cu sprijinul lor moral, în unele locuri pe unde am filmat“a adăugat regizorul.

„N-am făcut filmul cu gîndul la vreun festival“

„Occidentul a mai văzut, însă, astfel de filme, poate mai bine realizate şi cu buget mai mare decât am avut eu. În afară de asta, filmul va putea fi judecat cu adevărat doar atunci când vor fi gata şi celelalte două părţi, pentru că pe de-o parte personajele din cele trei filme interacţionează, se regăsesc din poveste în poveste şi pe de altă parte pentru că stilistic, vizual şi narativ filmele vor fi foarte diferite între ele, astfel că experienţa cinematografică va fi completă doar atunci când vor putea fi vizionate toate trei. Nu am făcut filmul cu gândul la vreun festival. A fost o mare surpriză pentru mine să aflu că am fost selecţionat în Forum-ul Berlinalei. Am vrut să vorbesc despre o parte a istoriei cunoscută mai puţin, cum spuneam, dar maniera în care am realizat filmul este una dificilă. Totul este oarecum supărător, poate chiar agasant la acest film. Solicită atenţia spectatorului din multe puncte de vedere. Dar aşa am dorit să fie, pe de o parte pentru că nu cred că pot privi lejer şi cu umor un astfel de subiect, pe de altă parte pentru că asta este impresia cu care am rămas după lunile de lectură a unor arhive şi a materialelor memorialistice. Nu am reţinut doar imagini, ci şi senzaţii, o suită de fragmente, mai mult sau mai puţin impresionante, unele supărătoare, de care nu reuşeam să scap, altele mai puternice, altele agasante. Ei bine, amestecul acesta de imagini, sunete şi senzaţii mi-a dictat cum ar trebui să arate filmul. Şi recunosc că nu este uşor de privit, în primul rând pentru că este ceva mai lung, nu pentru că ar fi violent sau agresiv. Cred că este un film care va intriga, cu siguranţă. Dar dacă poate răspunde unor întrebări, este îndeajuns“ povesteşte tînărul regizor.

Personajele filmului au numele reale ale luptătorilor

„Am încercat să folosesc actori tineri în distribuţie, oameni care să aibă vârsta luptătorilor la vremea aceea, lucru care m-a ajutat foarte tare. I-am rugat să se folosească şi de propriile lor personalităţi în conturarea fiecărui personaj în parte şi acest lucru a dat o notă proaspătă, veridică, în multe ocazii, secvenţelor filmate. Am încercat să imaginez, pornind de la fotografiile pe care luptătorii şi le-au făcut în păduri, o imagine cât mai exactă a acelor zile şi nopţi grele prin care au trecut. Am folosit şi peliculă alb-negru, pe 16 mm, care să aducă o imagine şi mai aproape de nişte momente îndepărtate în timp, dar puternice. Lipsa sonorului, în anumite momente, marchează şi mai puternic momentele triste. Am încercat să imaginez şi unele momente în care zâmbeau, râdeau şi se simţeau liberi, tineri şi puternici, dar şi momentele de singurătate şi dezamăgire, momentele în care aproape că nu mai vedeau ieşirea din acest infern. Am folosit în film numele reale ale luptătorilor, dar am modificat biografiile lor şi unele dintre locurile unde s-au întâmplat unele dintre evenimente. La urma urmelor este un film inspirat de întâmplări reale, dar este o operă de ficţiune. Subiectul are un specific local, nu ştiu câtă lume este interesată de un asemenea subiect, abordat într-o manieră frustă, simplă şi directă. Mă refer în primul rând la publicul european, nu la cel din ţară. Dar poate mă înşel şi filmul va prinde. Poate că lumea va fi curioasă. Naraţiunea nu este neapărat lineară, clasică, nu este nici un film de acţiune, nu urmăresc cu obstinaţie un singur personaj, ci un grup de oameni, filmul este portretul unui grup, al unei perioade, al unei senzaţii, nu al unui personaj, e dificil de explicat. Am în permanenţă îndoieli în privinţa muncii mele, aşa că mi-e greu s-o calific just sau s-o descriu“ spune regizorul.

„Am prezentat o bucată din istoria ţării mele“

Ştiu că unii poate nu vor fi de acord cu unele secvenţe, cu unele hotărâri regizorale pe care le-am luat. Dar povestea aceasta a trecut prin mine, unele lucruri le-am înţeles dincolo de rândurile cărţilor pe care le-am citit despre rezistenţa armată anticomunistă din România. Şi reprezintă şi punctul meu de vedere. Mai sunt puţini dintre cei care cu adevărat ştiu sau înţeleg cum a fost atunci. Mărturisesc că aştept cu emoţie premiera filmului. Mi-e tot timpul teamă că lumea va spune că lucrurile nu au stat aşa. Dar munca la acest film a fost cel mai dificil lucru pe care l-am făcut până acum şi sper ca imaginea mea despre anii aceia şi despre evenimentele acelea să nu fi fost una greşită. Şi dacă este aşa, filmul acesta nu este decât un prim pas. Poate cei care se vor apleca asupra acestor poveşti, peste ani, vor reuşi să afle mai multe şi să înţeleagă - poate mai bine decât am făcut-o eu - aceste întâmplări dramatice.
Consider că am făcut un film onest, fără părtinire, neatins de patimă. Am prezentat o bucată din istoria ţării mele despre care eu unul nu ştiam mai nimic cu şase ani în urmă. Am încercat, după puterile mele, să arunc o privire obiectivă şi liniştită asupra unor momente învăluite într-o aură de necunoaştere dintr-o perioadă neliniştită a istoriei. Măsura în care am reuşit rămâne sa fie luată în seamă sau nu. Cred că este, însă, un început. Şi asta este bine. Şi mai cred că dincolo de orice discuţii sau opinii, multora dintre cei care au rezistat cu arma în mână în munţi trebuie să le fim cu toţii recunoscători, fie şi numai pentru demnitatea de care au dat dovadă în viaţă“şi-a încheiat povestea în exclusivitate pentru Monitorul de Făgăraş, regizorul Constantin Popescu.


Luptătorii din munţi, Grupul Gavrilă

Ion Gavrilă Ogiranu, zis Moşu
Remus Sofonea, zis Brâncoveanu
Laurean Haşu, zis Leu
Gheorghe Haşu, zis Ghiţă
Andrei Haşu, zis Baciu
Ion Chiujdea, zis Profesorul
Toma Pirău, zis Porâmbu
Victor Metea
Jean Pop, zis Fileru
Nelu Novac
Gelu Novac
Silviu Socol
Ion Ilioi
Nicolae Mazilu
Ion Mogoş

Mi-am permis să preiau de pe site-ul www.monitorfg.ro toate comentariile cititorilor, pentru că reacția făgărășenilor vis-a-vis de acest subiect contează enorm!

8 comentarii:

Anonim spunea...

mesaj Lidia Bradley

Domnule Constantin Popescu, v-am citit randurile despre deciziile pe care le-ati
luat in crearea filmului si despre cum ati ajuns sa fiti interesat de subiect cu
emotie crescanda; demersul dumneavoastra mi se pare dovada ca rezistenta nu a
fost in van, ca demnitatea celor care au rezistat se poate transmite mai
departe. In urma cu aproape 10 ani am creat un sit internet dedicat istoriei
recente a Romaniei. Am citit intre timp multe marturii si documente, si am fost
la fel de impresionata ca si dumneavoastra de caracterele puternice ale celor ce
au rezistat si de tragedia acelei perioade. Sper ca filmul sa aiba o audienta
cat mai mare, de-abia astept sa-l vad! Faptul ca festivalul v-a acceptat este de
foarte bun augur! Felicitari.

Anonim spunea...

mesaj Lungu Liviu

Este bine ca incepem sa facem filme care sa arate suferinta si jertfa
noastra.
Adevarul despre suferinta poporului nostru trebuie strigat tot
timpul.
Nu jignim pe nimeni, nu condamnam pe nimeni, dar trebuie spus ce s-a
intamplat cu acest popor.
In fine renuntam la subiecte idioate si incepem sa
vorbim lumii despre noi asa cum suntem, cum am fost si mai ales sa aratam cum
vrem sa fim.

Anonim spunea...

mesaj marian g

regizorul, tocmai ca ar fi trebuit sa prezinte apartenenta politica a celor ce
au luptat. pentru se sti si vedea. Ocolind acest adevar se omite istoria
adevarata. asa, mereu se omite a se spune ca Ogoranu era legionar. Ca altfel de
ce ar fi luptat? Pentru ca era roman si era legionar si crestin. Cum sa ocolest
aceste trei lucruri: natia, crestinismul si educatia in fratiile de cruce

Anonim spunea...

mesaj Eleonora Niculce

Domnule Constantin Popescu , chiar daca s-au mai creat filme cu subiecte
asemanatoare, ce prezentati dumneavoastra este una din probele demnitatii
Romanesti, sint sigura ca Gavril Ogoranu zimbeste de acolo de sus de unde
trebuie ca va vede si ca va ureaza ca si mine multa receptivitate la festival !
mult succes !

Succesul cel mare va fii in sufletul Romanilor si Fagarasenilor
care l-au cunoscut si care sint mindri ca oameni ca el au existat si au tinut
steagul demnitatii drept indiferent de pretul platit.
Deabia astept sa pot
vedea filmul si va doresc sa aveti parte de posibilitatea ca filmul sa fie
cunoscut si vizionat, caci frumoasele carti scrise de Gavril Ogoranu nu le poti
gasi in nici o librarie sau biblioteca din tara.

Anonim spunea...

mesaj Dan Iorga

Felicitări pentru ideea de a se face un astfel de film. Un proverb spune ca
"aceia care nu învață din lecțiile istoriei, sunt blestemați sa ii
repete greșelile". Ca unul care m-am născut în orașul Făgăraș, ma
bucur sa vad ca începe sa fie repus pe postamentul pe care îl merita

Anonim spunea...

mesaj Liv

Mai bine mai tarziu decat niciodata !
Altii daca aveau acest subiect al
rezistentei anti-comuniste din Fagaras ar fi facut 100 de filme pana acum. Asa,
ca sa stie si altii ca nu peste tot romanii au acceptat ca si ciobanul vrancean
din Miorita fatalismul.
Cred insa ca acest Ogoranu prea ,,ia fata"
celorlalti luptatori.
Eu, personal refuz sa fiu atat de batutu in cap sa cred ca
a reusit sa se ,,ascunda" atatia ani de o securitate feroce care stia tot ce
misca...

Anonim spunea...

mesaj Gheorghe I.

EXCEPTIONALA INITIATIVA DE A REALIZA UN FILM CU UN ASTFEL DE SUBIECT. NU TREBUIE
ELUDAT INSA FAPTUL CA ACESTI REZISTENTI AU FOST LEGIONARI. NU TREBUIE SA NE FIE
RUSINE SI FRICA SA AFIRMAM CU TARIE ACEST LUCRU. LEGIONARII AU FOST OAMENI CU
ADEVARATE SENTIMENTE CRESTINE, IUBITORI DE TARA SI POPOR. INTR-UN CUVANT AU FOST
ROMANII CEI MAI ADEVARATI SI MAI CURAJOSI. SA NE MANDRIM CA AM AVUT ASTFEL DE
OAMENI. CINSTE LOR SI JERTFEI LOR.

Anonim spunea...

mesaj Anton M.

Domnule regizor,
Si eu va felicit ca abordati in film tema rezistentei armate
anticomuniste.Mai bine mai tarziu decat deloc."Marii nostri
regizori"-Nicolaestii si ceilalti cu statute importante in cinematografia
romaneasca precum si marii actori nu s-au aplecat asupra acestui subiect
important din istoria perioadei comuniste,pentru simplul motiv ca erau implicati
in productii securiste care ii prezentau pe luptatorii anticomunisti ca
personaje negative,legionare,care ar fi terorizat populatia locala.De asemeni,in
nici-un domeniu al culturii -literatura,dramaturgie,poezie,cantec,nu cunosc sa
fie prezentat subiectul real,asa cum s-au petrecut faptele,cu bune si
rele,pentru ca,sa nu uitam,protagonistii reali erau luptatori,avand ca adversari
sistemul comunisto-securist care-i vana in permanenta si conditiile vitrege in
care au supravietuit.Nu cunosc scenariul,dar va recomand sa nu va rezumati a
scoate in evidenta numai luptatorii propriuzisi din munti,ci si pe cei ce i-au
ajutat si sustinut direct cei, din esalonul de sprijin care si-au riscat
situatia familiei,libertatea sau viata pentru aceeas cauza.Ca unul ce am trait
in fieful in care au actionat Fratii Arnautoiu,cunosc cazuri concrete,fratele
meu,din grupa de sprijin a acestora,fiind condamnat la moarte si executat
impreuna cu lotul de 16 luptatori,sotia condamnata la 20 ani inchisoare iar cei
4 copii ai lor minori sub 10 ani au ramas pe drumuri.Cu f mare greutate abia
dupa 1 an de la arestarea parintilor au fost acceptati la un orfelinat,de catre
organele centrale,pt ca cele de partid regionale au spus ca "nu cresc ei pui
de vipera".Am dat acest exemplu subiectiv pt ca il cunosc mai bine,dar
fiecare din cei 14 din grupul de sprijin al fratilor Arnautoiu,executati odata
cu acestia,au povestea si rolul lor in aceasta lupta anticomunista.Ar merita
sa-i amintiti episodic macar.Succes si felicitari pentru abordarea
subiectului,si sper ca adevarul istoric nu va fi prezentat in derizoriu.