miercuri, 2 februarie 2011

Vierme

De obicei ascult. Mă pot detașa de persoana mea și pot intra în povestea celuilalt, o pot privi cu ochii lui și o pot simți cu inima mea. Rețin senzațiile de spaimă și de durere, de rușine sau de disperare. Nu mă feresc să ascult oamenii și să plîngem împreună, cu toate că o facem separat.. Alin spune că sunt prea miloasă și că prea ușor pot fi rănită, tocmai din cauza asta. Nu greșește..

Așa fac, de obicei. Adun durerile altora, pe lîngă ale mele care sunt și ele, cîteva. Dar vin zile cum este cea de astăzi. În care aleg să lovesc și eu omul bolnav, care se întoarce la mine, pentru încă o vorbă bună și o încurajare. Și este de-ajuns să-i dau prima palmă. Ca dup-aia să nu mă mai pot opri. Nu am intenții rele, nu vreau să-l bat atît de rău, încît să-l trîntesc la pămînt. Dar acolo se ajunge. Știu că pot fi prea dură și că vorbele mele rănesc și lasă urme. Degeaba îmi cer, apoi, iertare.. Unii mă iartă, alții se îndepărteză și aleg să păstreze o distanță.

Astăzi mi-am certat fratele.. Atît de rău, încît mă doare pe mine. Cel mai mult pe mine. Și astea sunt lacrimile care intră cel mai adînc în piele. Cît despre suflet.. este o rană deschisă. Îmi iubesc fratele ca pe propriul meu copil, dar azi am ales să-l plesnesc în continuu și să-i arăt (virtual) ușa, decît să-l mai iau în brațe și să-i promit că voi fi mereu lîngă el. Încă nu știu care vor fi consecințele "lecției" de azi, dar tot ce pot spera este ca el să nu aleagă să mă îndepărteze definitiv.

Astăzi sunt un vierme hidos, numai bun de strivit. Aș putea să ies în oraș, cu un carton mare agățat de gît. Astăzi puteți profita de mine. Acum este momentul cel mai bun. Sunt vulnerabilă. O pradă ușoară. Nici nu trebuie să elaborați vreo strategie deșteaptă de a pune mîna pe mine. Loviți direct, scuipați din toate părțile. Nu voi opune rezistență. Eu sunt, de fapt, omul jalnic. Nu altcineva.

10 comentarii:

Mircea Vladut spunea...

Daca ai facut asa cum ti-a venit, inseamna ca ori te-ai racorit, ori i-ai facut un serviciu. Si ca sa fiu mai clar, te intreb pe tine: tu cata incredere ai avea intr-un prieten care nu-ti spune adevarul, care nu te avertizeaza cand gresesti? La ce e bun un prieten, sa-ti spuna vorbe frumoase? De astfel de vorbe avem parte zilnic, daca ne merge bine, insa n-au nici o valoare adevarata (amintesc un articol de-al tau in care fostii sefi te vorbeau de bine, dupa ce ai avut niste succese profesionale).
Daca ai fost prea dura, poate ca tocmai de asta avea nevoie.
Unul dintre sentimentele cu efecte dintre cele mai rele este simtul vinovatiei. Daca D-zeu nu te-a trasnit, de ce te trasnesti singura? Gata, ce a fost - a fost. Daca a inteles - foarte bine, ar trebui sa-ti fie recunoscator. Daca nu a inteles, se va repeta, poate cu altcineva si ca acela nu-l va ierta.
Eu cred ca, daca asa a cerut interiorul tau sa procedezi, inseamna ca avea nevoie de asa ceva. Vei ajunge la concluzia ca am dreptate!
Iar daca ai gresit (ceea ce nu cred), atunci nu mai adauga inca o victima: daca l-ai "terminat" pe fratele tau, macar un supravietuitor sa ramana in familie! La ce-ti foloseste?

Ralux spunea...

Da, azi am simțit că este momentul să îi fac dușul rece de care avea nevoie. I l-au mai făcut și alții înaintea mea, ceea ce nu mi-a plăcut deloc. Eu i-am mai spus ce trebuia să audă, dar au fost discuții cu vorbe bune și cu calm. Am încercat să nu fiu părinte, ci soră. M-am ferit să fac ce am făcut azi. Pentru că știu că nu se poate apăra și pentru că recunoaște că am dreptate. Nici azi nu a ripostat, a stat cuminte și și-a luat porția. Probabil că o aștepta (și de la mine). Și a înțeles de ce am făcut-o. Dar cu atît mai mult.. nu pot fi împăcată cu situația asta, nu îmi place să fac așa ceva, nu vreau să mai fiu nevoită vreodată să-i zic ce i-am spus azi. Dacă eu sufăr acum, așa rău cum sufăr, ce se va întîmplă în inima lui, oare? El e tînăr, nu vulpi bătrîne, ca noi, care avem coatele tocite și obrajii mînjiți. Cînd toată lumea dă în tine și toți îți închid ușile în față, nu poți deveni dintr-o dată mai puternic, așa cum toată lumea se așteaptă de la tine. Te poți rătăci.. Cred că de asta îmi este cel mai tare teamă. Dar trebuie să am încredere, nu? Așa e vorba aia..

Să știi că nu m-am referit neapărat la mine atunci cînd am scris despre foștii șefi. Acel gen de "succese profesionale" nu intră și în categoria mea de succese..

Mircea Vladut spunea...

"Tu" nu esti "el". Daca tu suferi, nu inseamna ca pe el il afecteaza tot atat de mult. Si la urma urmei, chiar daca esti mama ranitilor in orgoliu, nu poti obloji toti ranitii. Mai exista si "victime colaterale".
Dar nu cred ca se va intampla asta. Nu cunosc situatia, dar se poate sa fie alta explicatie: uneori oamenii se intaind atat cat le dai voie. Astfel testeaza limitele tale. In cazul acesta, suferinta dusului rece e foarte, foarte mica.

Cand am spus "succese profesionale", ma refeream la felul in care le receptioneaza sefii, nu tu. Chiar din articolul tau reiesea ca te dezgusta sa fii considerata mai "desteapta" doar pentru niste lucruri pe care nu consideri ca sunt ceva deosebit.

Ralux spunea...

Probabil ai dreptate, asta îmi spune și Alin.. Poate că îmi testează limitele. Azi sunt mult mai bine :)

Mircea Vladut spunea...

Imi place cum gandeste Alin. Probabil ca nu este implicat atat de mult emotional ca tine si de aceea vede lucrurile mai limpede. Tu le privesti prin prisma prejudecatilor tipice de familie.

Ralux spunea...

Cu siguranță! El este mintea limpede. Eu.. off :))

Mircea Vladut spunea...

Nu e vorba de minte limpede, ci de faptul ca tu ai anumite asteptari de la anumiti oameni. Poate ei au alta personalitate decat te astepti tu sa aiba (si poate ca te astepti la asta pentru ca cataloghezi relatiile si oamenii). Asta e ceva ce trebuie sa cureti. Sa vezi realitatea si nu ce ti-ar place sa vezi.

Ralux spunea...

Nu știu dacă este chiar așa.

Pretenții de la oamenii din jurul meu nu prea mai am, mi-a trecut demult, pentru că am fost dezamăgită de foarte multe ori. Motiv pentru care "în afara casei" sunt o nesuferită care ține lumea la distanță (mă refer la oamenii noi pe care-i întîlnesc, nu la prieteni).

Nu cataloghez oamenii - îi bag pe toți cei care nu mă (mai) interesează în aceeași oală, pe care o îngrop în pămînt și punct. Uit de ea. Nu mă mai agit să fac liste virtuale cu părțile lor bune și mai puțin bune.

Cu fratele meu este altfel. De la el chiar am așteptări mari, pentru că știu că poate. El nu îmi este indiferent!

Mircea Vladut spunea...

Eu ma refeream la fratele tau, pe care l-ai bagat in categoria "familie". Inainte de a fi fratele tau, este un om ca toti oamenii.
Bunica mea avea tendinta de a idealiza membrii familiei, pentru ea toti erau niste oameni perfecti. Poate ca si tu ai tendinta de a idealiza oamenii apropiati, pe care-i privesti ca pe tine insati.
Bineinteles ca se poate sa gresesc, insa merita sa analizezi ce-am spus.

Ralux spunea...

O nu nu, nu țin cont faptul că e din familie. Simplul fapt că este fratele meu nu-i dă din start bila albă. Dar voi analiza mai bine situația..