.. unde voi ajunge fix de ziua mortilor. O, ce zi fericita pentru mine! Imi aprind lumanarea inca de pe acum, numai sa mi se implineasca dorinta. Ce legatura are lumanarea de ziua mortilor cu dorintele!? Niciuna! Dar ce mai conteaza? Nimic nu mai conteaza!!! Sunt disperata cum n-am mai fost vreodata pana acum. Vreau acasa, la Alin, la prieteni, la oamenii mei dragi! Mi-e dor pana si de painea de acasa. Cerule, ce gust bun are painea noastra!
Inca trei nopti plus un drum lung si enervant, oameni cicalitori, manele din toate partile, inghesuiala, mitocanie, limba aia "rom-taliana" cu care se falesc aiurea-n tramvai romanii nostri etc. O sa-mi iau cartea mea in brate, o sa ma agat de ea ca si cand ar fi cel mai de pret lucru al meu si ma voi folosi de ea, devorand-o pana la ultima litera, tiparita pe ultima pagina. Si o voi citi din nou, cu aceeasi disperare. Imi pastrez ultima doza de calmitate pentru drum. Acum, insa, fierb. Clocotesc!
Niciun parc, nicio biserica, niciun monument, nicio strada, niciun club si nicio cafenea, nimic de aici nu ar putea vreodata sa suplineasca, macar, lipsa lucrurilor mici si oamenilor importanti sau secundari din viata mea. Universul meu mic.
Testul a luat sfarsit. Doua saptamani au trecut relativ usor, dar a treia saptamana departe de viata mea tihnita de acasa mi-a cam pus capac..
vineri, 29 octombrie 2010
miercuri, 27 octombrie 2010
27 octombrie
Patru zile au trecut ca patru saptamani. As vrea sa fiu acasa, langa Alin. Pentru ca astazi este ziua noastra speciala. Implinim patru ani. Timp in care niciodata nu am stat atat de departe unul de celalalt si pentru atat de mult timp. Presimtirile mele s-au adeverit. Este ultima oara cand mai pun piciorul in Roma asta defecta. Incep sa ma conving ca locul asta imi poarta ghinion. La fel ca Brasovul. Vreau sa ajung acasa urgent. Sa ma teleportez cumva..
Ma cenzurez si acum si cand voi ajunge acasa. Vreau sa uit zilele astea rapid. Nici nu vreau sa scriu ce senzatii am si prin ce stari trec. O sa dau "delete" la tot! Inca patru sau cinci zile si voi fi bine. Pentru ca acum nu sunt deloc. Sunt trista, obosita si neputincioasa.
Ma cenzurez si acum si cand voi ajunge acasa. Vreau sa uit zilele astea rapid. Nici nu vreau sa scriu ce senzatii am si prin ce stari trec. O sa dau "delete" la tot! Inca patru sau cinci zile si voi fi bine. Pentru ca acum nu sunt deloc. Sunt trista, obosita si neputincioasa.
joi, 21 octombrie 2010
Via Roma
Mâine dimineață pornim spre Italia. Nu sunt prea liniștită în legătură cu plecarea asta. Ce zic eu "nu prea"? Nu sunt deloc liniștită. Nu vreau să zic că am un presentiment. Poate mi-e teamă doar din cauza celui mai recent scandal. E multă ură acolo. A mocnit mult timp și acum, din când în când, se mai întâmplă câte o nenorocire care să amintească Europei că e o bubă acolo. Iar la Roma.. aoleu, e o erupție de bube. Le-am văzut și eu, pe când eram copil și nu prea înțelegeam cum stau de fapt lucrurile. De cum voi ateriza pe pământ italian voi fi foarte atentă. Nu voi ieși din casă decât însoțită, nu voi vorbi româna etc. Prefer să mă joc cu focul în alte feluri. Poate sunt eu prea prăpăstioasă și exagerez. Ar fi bine să ajung la concluzia asta, atunci când voi fi iar acasă, la Făgă. Și întreagă - cel mai important.
Încerc să mă gândesc la părțile pozitive. În afară de faptul că îmi ajut bunica să ajungă acolo cu bine, o să mă întâlnesc cu un verișor pe care nu l-am mai văzut de când aveam eu vreo 10 ani, cred. O să mai revăd câteva persoane, o să îmi fac provizii de paste și sosuri autentice, uleiuri bla bla pentru iarnă. Și o să revăd locuri pe care acum le voi privi cu alți ochi, cu siguranță.. A da, acolo vor fi ceva mai multe grade decât aici, deci încă o bilă albă. Altceva bun.. nu prea mai reușesc să storc.
:) eram copil.. prima dată la Roma
Încerc să mă gândesc la părțile pozitive. În afară de faptul că îmi ajut bunica să ajungă acolo cu bine, o să mă întâlnesc cu un verișor pe care nu l-am mai văzut de când aveam eu vreo 10 ani, cred. O să mai revăd câteva persoane, o să îmi fac provizii de paste și sosuri autentice, uleiuri bla bla pentru iarnă. Și o să revăd locuri pe care acum le voi privi cu alți ochi, cu siguranță.. A da, acolo vor fi ceva mai multe grade decât aici, deci încă o bilă albă. Altceva bun.. nu prea mai reușesc să storc.
:) eram copil.. prima dată la Roma
marți, 19 octombrie 2010
Good time
În seara asta nu m-am uitat la meci. Am ascultat trei actori români, tineri, vii, cu care m-aș mândri în orice colț de lume. Am câștigat o ora la 23 pierdute.
O ţarã de sclavi
,,Deşteaptã-te, române, din somnul cel de moarte,/ În care te-adîncirã barbarii de tirani" sînt primele versuri din imnul României, cele mai cunoscute şi, probabil, singurele pe care majoritatea populaţiei s-a ostenit sã le reţinã. Dacã mãcar acestea ar fi respectate nu ne-am mai plînge acum de situaţia ţãrii, de bãncile care vin peste noi, de grevele de carton şi de mediul politic infect local sau naţional. Cei care au compus, cîntat şi promovat acest imn au şi luat în serios toate versurile şi au declanşat o serie de mişcãri fãrã de care, probabil, acum, aici la Fãgãraş, ne salutam în maghiarã. În 1990 am luat imnul de-a gata şi l-am pus în colecţia cu simboluri prãfuite, scoase de la naftalinã dar în momentele festiviste. Poate de aceea puţini au mai ajuns sã ştie versul cheie ,,Acum ori niciodatã croieşte-ţi altã soartã,/La care sã se-nchine şi cruzii tãi duşmani". Românii trãiesc acum sub imperiu lui ,,lasã sã mai vedem ce va fi" ,,hai sã mai aşteptãm puţin" şi ,,poate va fi mai bine" refuzînd sã punã piciorul în prag şi sã îşi asume nişte acţiuni radicale. De aceea nici grevele, care ar fi trebuit sã sperie guvernanţii şi sã le bage minţile în cap nu au fost decît nişte biete cumetrii la care s-a dansat ,,Pinguinul". Poate cã în 1989 nu a fost revoluţie, dar tinerii de atunci mãcar au pus piciorul în prag, au luptat pentru un ideal, pentru rãsturnarea unei societãţi şi nu au tranformat totul într-o manifestaţie neutrã la care s-a dansat ,,Lambada". Sub avalanşa zilnicã de ameninţãri la drepturile, libertãţile şi bunãstarea personalã, românii încã stau nepãsãtori, fãrã a lua atitudine fermã, conectaţi încã direct, printr-un filon invizibil, la strãmoşii lor din evul mediu, care erau senini în faţa faptului cã dacã nu sînt turcii sînt tãtarii sau proprii domnitori şi cã inevitabil tot vor fi regulaţi de cineva. ,, Murim mai bine-n luptã, cu glorie deplinã,/ Decît sã fim sclavi iarãşi în vechiul nost' pãmînt!" e ultimul vers al imnului. Cum de luptã nu are chef mai nimeni şi de moarte pentru un ideal poate fi vorba doar în filmele americane, precum a fost în rezistenţa anticomunistã, românii nu au altceva de fãcut decît sã se resemneze şi sã constate cã am ajuns ,,sã fim sclavi iarãşi în vechiul nost' pãmînt".
vineri, 15 octombrie 2010
The good die young
Mi se strânge inima de fiecare dată. Radu, Corina..
Are cineva priceperea, știința de a da înapoi anul ăsta teribil? Să îl luăm de la început. Conștienți fiind de ce ar urma să se întâmple dacă facem anumite alegeri, de consecințe, de tragediile ce se pot întâmpla.. Nu există nimeni, nu?
Are cineva priceperea, știința de a da înapoi anul ăsta teribil? Să îl luăm de la început. Conștienți fiind de ce ar urma să se întâmple dacă facem anumite alegeri, de consecințe, de tragediile ce se pot întâmpla.. Nu există nimeni, nu?
joi, 14 octombrie 2010
Vă rog frumos!!!
Lăsați naibii deoparte subiectul Daniel Iordan. Așa ceva nu se poate uita, nu vom putea uita, dar gata. A fost și nu mai putem schimba absolut nimic. Nu mai scormoniți trecutul, că doare al naibii de tare. Știu că am cam luat-o razna cu toții în vremurile astea, dar dacă simțiți nevoia să mai mirosiți niște sânge proaspăt.. deschideți teveu. Iese din toate canalele, curge pe toate drumurile.
P.S. Știu că "porcul este fratele omului", dar doare de fiecare dată..
P.S. Știu că "porcul este fratele omului", dar doare de fiecare dată..
luni, 11 octombrie 2010
Weapons of Self Destruction
Regele s-a întors!
partea mea preferată - alcoolici, comedia în Germania, Papa Enrique de la Vatican, Hitler, Vaticanul și homosexualitatea, mormoni - poligamie, corpul uman etc
partea mea preferată - alcoolici, comedia în Germania, Papa Enrique de la Vatican, Hitler, Vaticanul și homosexualitatea, mormoni - poligamie, corpul uman etc
duminică, 10 octombrie 2010
Tot pe drum
Mai întâi am început cu un bagaj mai mic, organizat doar pentru două săptămâni. Excursia se prelungește. Destinația - Italia. Numai că de data asta o să vreau să revin acasă repede..
joi, 7 octombrie 2010
Is it me, Jesus?
Aș putea revedea momentele de stand up Robin Williams la nesfârșit. În special bucata asta. Nu dau greș cu ea niciodată :))
Robin.. rus!! Cât de tare poate fi combinația asta?
Al Fucking Pacino
YO! WASSUP B? Absolut superb acest Robin. Îl iubesc de mor!
Bagajul e gata, am plecat.
Robin.. rus!! Cât de tare poate fi combinația asta?
Al Fucking Pacino
YO! WASSUP B? Absolut superb acest Robin. Îl iubesc de mor!
Bagajul e gata, am plecat.
miercuri, 6 octombrie 2010
Iarna mea de migdale
Și numai când abia scăpasem de iarnă. Aia trecută a fost prea lungă. Și acum începe iar.
Prima răceală de sezon a trecut. M-a ținut o săptămână. Urmează altele. O să trec dintr-o răceală în alta. Trebuie să scot hainele groase deja. Direct pe alea groase, nu alea potrivite pentru între două anotimpuri. Cum ar fi toamna, de exemplu. Care toamnă? În seara asta am scos plapuma. E iarnă.. fără zăpadă, deocamdată.
O să încep iar cu poftele. De lichide cremoase, cu aromă de scorțișoară, de ceaiuri aromate, de citrice. Iarna asta îmi miroase a migdale. O să mă înconjur de o mulțime de produse din migdale. În cameră va mirosi doar a migdale, voi avea migdale în păr, pe piele, în așternuturi.
În suflet nu e frig. E o stare de bine, de amorțeală plăcută. Mă bucur de ultimele luni acasă.
Când orașul ăsta mic îngheață, ne place să ne strângem laolată. Dacă vara asta fiecare a fost cu programul lui, în sezonul care începe ne vom întâlni mai des. La Cover, la vin fiert și la discuții aprinse. Ne vor lua de cap toate lichidele fierbinți și îndulcite, ne vom înfofoli bine, vom merge la cabana din munți, vom face o coloană din 10 sănii trase de mașina unuia dintre noi, vom veni la vale cu viteză, unii se vor mai pierde pe drum, alții vor cădea în șanț, vom râde că am dat în mintea copiilor și tot așa.
Iarna asta îmi doresc un brad în casă. Vreau să țin minte imaginea asta și să o iau cu mine, să mă îmbăt cu ea ca să-mi ajungă pentru atunci când îmi va fi dor.
Nu mi-e groază de iarna asta. Parcă abia aștept să ningă, să se întâmple toate evenimentele firești. Deja vreau să pregătesc mâncăruri grele, să port căciuli și mănuși pufoase, să îmi iau bocancii ăia grei în picioare, să alerg de Alin când vrea să mă îngroape în zăpadă, să alunecăm amândoi pe derdeluș, la 4 dimineața, pe străzile pustii. Abia aștept ziua lui Mangi. Sigur va face un chef mare, în noua casă. Vreau să rup cu nerăbdare hârtia de pe cadourile de la moși diverși. Deja știu unde vreau să fiu de ziua mea, ce cadouri vreau să primesc. Este primul an în care chiar vreau cadouri. De la toată lumea. O să plâng ca un copil dacă va uita cineva să mă sune! O să mă supăr rău de tot! Am o dorință. Îmi voi canaliza toată energia pozitivă spre îndeplinirea ei, iar în noaptea de Anul Nou o s-o rostesc cu voce tare.
O să simt iarna care începe. Cu sufletul deschis și fericită că am scăpat de cel mai întortocheat an din viața mea de până acum. Nu-mi va fi dor de 2010 și nu-l vor regreta! Aștept să se așterne zăpada peste el, să-l înghită, să-l șteargă de pe fața pământului.
Voi deschide ochii și voi trage pe nări aerul începutului proaspăt. De portocală și migdale.
Prima răceală de sezon a trecut. M-a ținut o săptămână. Urmează altele. O să trec dintr-o răceală în alta. Trebuie să scot hainele groase deja. Direct pe alea groase, nu alea potrivite pentru între două anotimpuri. Cum ar fi toamna, de exemplu. Care toamnă? În seara asta am scos plapuma. E iarnă.. fără zăpadă, deocamdată.
O să încep iar cu poftele. De lichide cremoase, cu aromă de scorțișoară, de ceaiuri aromate, de citrice. Iarna asta îmi miroase a migdale. O să mă înconjur de o mulțime de produse din migdale. În cameră va mirosi doar a migdale, voi avea migdale în păr, pe piele, în așternuturi.
În suflet nu e frig. E o stare de bine, de amorțeală plăcută. Mă bucur de ultimele luni acasă.
Când orașul ăsta mic îngheață, ne place să ne strângem laolată. Dacă vara asta fiecare a fost cu programul lui, în sezonul care începe ne vom întâlni mai des. La Cover, la vin fiert și la discuții aprinse. Ne vor lua de cap toate lichidele fierbinți și îndulcite, ne vom înfofoli bine, vom merge la cabana din munți, vom face o coloană din 10 sănii trase de mașina unuia dintre noi, vom veni la vale cu viteză, unii se vor mai pierde pe drum, alții vor cădea în șanț, vom râde că am dat în mintea copiilor și tot așa.
Iarna asta îmi doresc un brad în casă. Vreau să țin minte imaginea asta și să o iau cu mine, să mă îmbăt cu ea ca să-mi ajungă pentru atunci când îmi va fi dor.
Nu mi-e groază de iarna asta. Parcă abia aștept să ningă, să se întâmple toate evenimentele firești. Deja vreau să pregătesc mâncăruri grele, să port căciuli și mănuși pufoase, să îmi iau bocancii ăia grei în picioare, să alerg de Alin când vrea să mă îngroape în zăpadă, să alunecăm amândoi pe derdeluș, la 4 dimineața, pe străzile pustii. Abia aștept ziua lui Mangi. Sigur va face un chef mare, în noua casă. Vreau să rup cu nerăbdare hârtia de pe cadourile de la moși diverși. Deja știu unde vreau să fiu de ziua mea, ce cadouri vreau să primesc. Este primul an în care chiar vreau cadouri. De la toată lumea. O să plâng ca un copil dacă va uita cineva să mă sune! O să mă supăr rău de tot! Am o dorință. Îmi voi canaliza toată energia pozitivă spre îndeplinirea ei, iar în noaptea de Anul Nou o s-o rostesc cu voce tare.
O să simt iarna care începe. Cu sufletul deschis și fericită că am scăpat de cel mai întortocheat an din viața mea de până acum. Nu-mi va fi dor de 2010 și nu-l vor regreta! Aștept să se așterne zăpada peste el, să-l înghită, să-l șteargă de pe fața pământului.
Voi deschide ochii și voi trage pe nări aerul începutului proaspăt. De portocală și migdale.
Cine are nevoie de vorbe?
Mă minunez de mine pe zi ce trece.. Mă uit la mine foarte atentă, cu ochiul meu critic exagerat, de cele mai multe ori. Mă citesc foarte bine. De mine nu am cum să mă ascund.
Pentru că atunci când subiectul este Raluca, toate cuvintele ascuțite și cele mai drastice reguli inventate vreodată de societate le scot din străfundurile mele. Și spun - sunt așa, am greșit acolo, nu pot face aia și aia, nu sunt în stare de aia, nu merit aia, nu, nu, NU! Întreabă-mă care-s părțile mele urâte și o să-ți fac 15 liste, scrise pe foi de caiet studențesc. Fă-mi un compliment real sau nu și o să vezi cât de rea sunt eu cu mine. "Cine, eu? Nu, nu, te-nșeli!"
Eu cu mine.. suntem două, cel puțin. Mă cert de multe ori și mă pun la pământ din câteva gânduri. Nu există dușman mai mare al meu decât eu însămi. Cred că cea mai grea bătălie din lume este să te lupți cu tine însuți pentru a ajunge la un echilibru pe care îl dorești. Să fii împăcat cu tine, cu deciziile tale, cu lumea din jur, cu natura, cu viața.
Ultima dată când m-am privit mai bine a fost chiar ieri. Și am mai văzut una - nu mai știu să vorbesc. Câteodată nu sunt în stare să leg două cuvinte, atunci când trebuie să spun ceva. Prin viu grai. Mă întreb dacă vreodată am putut să fac chestia asta. Să spun ce vreau să spun. Pentru că de o bucată de vreme, atunci când vreau să rostesc vorbe cu sens, mă ascult vorbind și nu îmi place ce iese.
La școală, atunci când auzeam "Negru, te ascult!", mă ridicam de pe scaun și preferam să spun "Nu m-am pregătit pentru astăzi..". Ce ușor era! Scăpam de fiecare dată. Chiar cu 4-le aferent.. Nu aveam nicio greață. Știam că vin teze și eseuri și alte testări de genul ăsta, în care recuperam nota proastă. Singurele ore în care nu mă feream să vorbesc liber erau cele de limba engleză. Suna altfel.. Eram altfel..
Nu pot uita cum mereu mă certa tata. "Comunicarea, Raluca! Asta e problema ta. Nu știu cum naiba ai făcut tu tocmai facultatea aia. Tocmai aia! Vorbește, spune ce vrei, spune ce e cu tine, ce ai în capu' ăla!".
Cred că eu sunt genul de om care ar putea foarte ușor să devină adepta experiențelor gen Ramana Maharshi - adică să tac și să comunic doar în scris.
Am impresia că nu pot exprima clar, ceea ce simt, în cuvinte. Cuvintele astea sunt prea goale, prea fără putere pentru ceea ce vreau să spun uneori. Nu mă pot folosi de ele pentru a exprima nici măcar jumătate din toate senzațiile ce trec prin mine. Iar atunci când sunt furioasă este cel mai greu. Pentru că am râuri de argumente pe care vreau să le scot afară, dar nu pot. Nu vrea gura asta să se deschidă. Atunci când vreau să mă cert cu cineva, prin viu grai, nu pot face altceva decât să trântesc lucruri. De obicei ușile - în urma mea. În timp ce înghit toate cuvintele care s-au adunat în gât, pe undeva.
Mă și pufnește râsul când îmi aduc aminte de asta. Alin, de multe ori, trebuie să fie ca un medium cu mine. Ca și când eu sunt un spirit, iar el o ființă umană, din carne, mușchi și toate cele. Mă uit la el și încerc să-l fac să înțeleagă anumite gânduri. Când obosește, spune - "Bun. Acum încearcă și cu vorbe.."
Nu-mi pot explica handicapul ăsta al meu. Aș vrea să pot vorbi curat, fără întreruperi, liniar, inteligibil. Deocamdată pot doar să scriu cât de cât ușor. Pe înțelesul oamenilor din jur. Dacă nu aș scrie despre lumea din mine și aș înghiți în gol gânduri și cuvinte, m-aș transforma într-o față palidă, ridată și urâtă.. Și într-o grasă dezgustătoare.
De multe ori am impresia că și alții sunt ca mine. Ar vrea să vorbească liber, dar ceva îi ține, îi împiedică. Preferă să zică ceva sec și să privească în gol, gândind mai departe ideea. Comunicăm verbal unii cu ceilalți de-ajuns de mult? Avem exercițiul oratoriei? Nu cred. Eu una.. nu. Dar măcar am dicția buna :)
Pentru că atunci când subiectul este Raluca, toate cuvintele ascuțite și cele mai drastice reguli inventate vreodată de societate le scot din străfundurile mele. Și spun - sunt așa, am greșit acolo, nu pot face aia și aia, nu sunt în stare de aia, nu merit aia, nu, nu, NU! Întreabă-mă care-s părțile mele urâte și o să-ți fac 15 liste, scrise pe foi de caiet studențesc. Fă-mi un compliment real sau nu și o să vezi cât de rea sunt eu cu mine. "Cine, eu? Nu, nu, te-nșeli!"
Eu cu mine.. suntem două, cel puțin. Mă cert de multe ori și mă pun la pământ din câteva gânduri. Nu există dușman mai mare al meu decât eu însămi. Cred că cea mai grea bătălie din lume este să te lupți cu tine însuți pentru a ajunge la un echilibru pe care îl dorești. Să fii împăcat cu tine, cu deciziile tale, cu lumea din jur, cu natura, cu viața.
Ultima dată când m-am privit mai bine a fost chiar ieri. Și am mai văzut una - nu mai știu să vorbesc. Câteodată nu sunt în stare să leg două cuvinte, atunci când trebuie să spun ceva. Prin viu grai. Mă întreb dacă vreodată am putut să fac chestia asta. Să spun ce vreau să spun. Pentru că de o bucată de vreme, atunci când vreau să rostesc vorbe cu sens, mă ascult vorbind și nu îmi place ce iese.
La școală, atunci când auzeam "Negru, te ascult!", mă ridicam de pe scaun și preferam să spun "Nu m-am pregătit pentru astăzi..". Ce ușor era! Scăpam de fiecare dată. Chiar cu 4-le aferent.. Nu aveam nicio greață. Știam că vin teze și eseuri și alte testări de genul ăsta, în care recuperam nota proastă. Singurele ore în care nu mă feream să vorbesc liber erau cele de limba engleză. Suna altfel.. Eram altfel..
Nu pot uita cum mereu mă certa tata. "Comunicarea, Raluca! Asta e problema ta. Nu știu cum naiba ai făcut tu tocmai facultatea aia. Tocmai aia! Vorbește, spune ce vrei, spune ce e cu tine, ce ai în capu' ăla!".
Cred că eu sunt genul de om care ar putea foarte ușor să devină adepta experiențelor gen Ramana Maharshi - adică să tac și să comunic doar în scris.
Am impresia că nu pot exprima clar, ceea ce simt, în cuvinte. Cuvintele astea sunt prea goale, prea fără putere pentru ceea ce vreau să spun uneori. Nu mă pot folosi de ele pentru a exprima nici măcar jumătate din toate senzațiile ce trec prin mine. Iar atunci când sunt furioasă este cel mai greu. Pentru că am râuri de argumente pe care vreau să le scot afară, dar nu pot. Nu vrea gura asta să se deschidă. Atunci când vreau să mă cert cu cineva, prin viu grai, nu pot face altceva decât să trântesc lucruri. De obicei ușile - în urma mea. În timp ce înghit toate cuvintele care s-au adunat în gât, pe undeva.
Mă și pufnește râsul când îmi aduc aminte de asta. Alin, de multe ori, trebuie să fie ca un medium cu mine. Ca și când eu sunt un spirit, iar el o ființă umană, din carne, mușchi și toate cele. Mă uit la el și încerc să-l fac să înțeleagă anumite gânduri. Când obosește, spune - "Bun. Acum încearcă și cu vorbe.."
Nu-mi pot explica handicapul ăsta al meu. Aș vrea să pot vorbi curat, fără întreruperi, liniar, inteligibil. Deocamdată pot doar să scriu cât de cât ușor. Pe înțelesul oamenilor din jur. Dacă nu aș scrie despre lumea din mine și aș înghiți în gol gânduri și cuvinte, m-aș transforma într-o față palidă, ridată și urâtă.. Și într-o grasă dezgustătoare.
De multe ori am impresia că și alții sunt ca mine. Ar vrea să vorbească liber, dar ceva îi ține, îi împiedică. Preferă să zică ceva sec și să privească în gol, gândind mai departe ideea. Comunicăm verbal unii cu ceilalți de-ajuns de mult? Avem exercițiul oratoriei? Nu cred. Eu una.. nu. Dar măcar am dicția buna :)
luni, 4 octombrie 2010
Ana și Sorin..
.. Trâmbițaș
Alessandro și Sebastian Iacubovici
Alessandro a început să vorbească. În trei limbi de-odată: engleză, italiană, română. Ca la Turnul Babel :)
Alessandro și Sebastian Iacubovici
Alessandro a început să vorbească. În trei limbi de-odată: engleză, italiană, română. Ca la Turnul Babel :)
vineri, 1 octombrie 2010
E L
- iubea handbalul, teatrul și poezia. trei domenii în care chiar a avut un succes timpuriu
- același handbal i-a provocat un accident foarte urât, în adolescență
- a fost la un pas de-a da colțul în spitalul tulbure, tot în adolescență și tot din cauza handbalului
- prima data a iubit o rockăriță
- știe perfect cum funcționează mașinile de cusut moderne
- s-a călit pentru viață la Mortul Vesel..
- are o răbdare de fier
- nu trădează
- nu uită
- să te ferească cerul să-l calci pe coadă!
- în zilele de marți este cel mai înjurat om din oraș
- nu dă șpagă și nici nu ia. îl pufnește râsul
- pasionat de istoria reală. caută, citește, traduce, se îndoiește, o ia de la capăt
- știe tot ce ține de adevărata istorie a Cetății și Țării Făgărașului, chitări, istoria rockului și altele
- râde foarte încet și scurt
- are glume usturătoare. de cele mai multe ori chiar acide
- îi plăcea să umble în gențile fetelor. agende, telefoane, parfumuri - trebuia să vadă și să știe tot
- suspină multe fufe după el, chiar și astăzi
- este arogant în afara cercului de amici și prieteni. foarte mic, de altfel
- nu îi place berea Ciuc
- nici dulciurile
- în tinerețe era foarte, dar foarte gelos și posesiv
- o singură dată a băut până a uitat de el
- dacă ar avea o fiică.. ar prefera să fie băiat
- se emoționează rar. greu de impresionat
- nu îi plac cămășile și cravatele
- nu și-ar tunde părul lung, nici pentru cel mai bun job din lume. teoretic..
- îi curge sânge de rus prin vene, dar este frumos ca un zeu grec :)
- este însemnat din naștere. ca "prințul cu stea în frunte"
Toate lucrurile astea, înmulțite cu 10 sunt o parte din el. Iar eu sunt cea mai norocoasă. Pentru că îi ghicesc în fiecare privire gândurile. Îl simt după ritmul în care respiră. După cum strânge pumnii, atunci când îi vine să răstoarne lumea. Pentru că-mi pot da seama de pasul următor pe care-l va face, atunci când "zâmbește pe sub mustață". Pentru că mă lasă să-l îmbrățișez atunci când are nevoie de liniște. De un moment de respiro. Sunt cea mai norocoasă pentru că știe să iubească o femeie, să o protejeze, să o alinte, să-i dea curaj atunci când are nevoie, să o asculte, să creadă în ea. Este cel mai bun prieten și confident. Loial și de nădejde. În spatele pozei de om dur și arogant este, de fapt, un om prea bun și prea corect pentru zilele noastre. Are o forță de muncă și o îndârjire cum nu am mai întâlnit până la el. Strânge din dinți, dar nu renunță. Se încăpățânează zilnic. Are vise.. Frumoase. Iar atunci când își dorește ceva - obține. Pentru că pentru el.. stelele se aliniază întotdeauna!
Acum fix 31 de ani MI s-a născut cel mai iubit dintre pământeni!
- același handbal i-a provocat un accident foarte urât, în adolescență
- a fost la un pas de-a da colțul în spitalul tulbure, tot în adolescență și tot din cauza handbalului
- prima data a iubit o rockăriță
- știe perfect cum funcționează mașinile de cusut moderne
- s-a călit pentru viață la Mortul Vesel..
- are o răbdare de fier
- nu trădează
- nu uită
- să te ferească cerul să-l calci pe coadă!
- în zilele de marți este cel mai înjurat om din oraș
- nu dă șpagă și nici nu ia. îl pufnește râsul
- pasionat de istoria reală. caută, citește, traduce, se îndoiește, o ia de la capăt
- știe tot ce ține de adevărata istorie a Cetății și Țării Făgărașului, chitări, istoria rockului și altele
- râde foarte încet și scurt
- are glume usturătoare. de cele mai multe ori chiar acide
- îi plăcea să umble în gențile fetelor. agende, telefoane, parfumuri - trebuia să vadă și să știe tot
- suspină multe fufe după el, chiar și astăzi
- este arogant în afara cercului de amici și prieteni. foarte mic, de altfel
- nu îi place berea Ciuc
- nici dulciurile
- în tinerețe era foarte, dar foarte gelos și posesiv
- o singură dată a băut până a uitat de el
- dacă ar avea o fiică.. ar prefera să fie băiat
- se emoționează rar. greu de impresionat
- nu îi plac cămășile și cravatele
- nu și-ar tunde părul lung, nici pentru cel mai bun job din lume. teoretic..
- îi curge sânge de rus prin vene, dar este frumos ca un zeu grec :)
- este însemnat din naștere. ca "prințul cu stea în frunte"
Toate lucrurile astea, înmulțite cu 10 sunt o parte din el. Iar eu sunt cea mai norocoasă. Pentru că îi ghicesc în fiecare privire gândurile. Îl simt după ritmul în care respiră. După cum strânge pumnii, atunci când îi vine să răstoarne lumea. Pentru că-mi pot da seama de pasul următor pe care-l va face, atunci când "zâmbește pe sub mustață". Pentru că mă lasă să-l îmbrățișez atunci când are nevoie de liniște. De un moment de respiro. Sunt cea mai norocoasă pentru că știe să iubească o femeie, să o protejeze, să o alinte, să-i dea curaj atunci când are nevoie, să o asculte, să creadă în ea. Este cel mai bun prieten și confident. Loial și de nădejde. În spatele pozei de om dur și arogant este, de fapt, un om prea bun și prea corect pentru zilele noastre. Are o forță de muncă și o îndârjire cum nu am mai întâlnit până la el. Strânge din dinți, dar nu renunță. Se încăpățânează zilnic. Are vise.. Frumoase. Iar atunci când își dorește ceva - obține. Pentru că pentru el.. stelele se aliniază întotdeauna!
Acum fix 31 de ani MI s-a născut cel mai iubit dintre pământeni!
Abonați-vă la:
Postări (Atom)